ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 887/2022

Ședința publică din data de 16 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), anularea Hotărârii Consiliului Superior al CECCAR nr. 466/06.06.2018, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul CECCAR a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii, iar prin note de ședință, reclamantele au invocat, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a Hotărârii Conferinței naționale din 14 aprilie 2018 de votare a Consiliului superior.

Prin sentința civilă nr. 53 din 28 mai 2019, Curtea de Apel Suceava:

- a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, ca nefondată;

- a respins excepția de nelegalitate, invocată de reclamante, ca inadmisibilă;

- a respins cererea de modificare și completare a acțiunii, ca inadmisibilă;

- a respins, ca nefondată, excepția lipsei de interes invocată de pârât;

- a admis acțiunea reclamantelor A. și B.;

- a anulat Hotărârea nr. 466/06.06.2018 emisă de pârâtul CECCAR și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517/2018.

Împotriva sentinței civile nr. 53 din 28 mai 2019 pronunțată de instanța de fond, pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a formulat recurs principal, iar reclamantele A. și B. au formulat recurs incident.

3.1. Recurentul-pârât Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și-a întemeiat recursul principal pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului său, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

O primă critică adusă sentinței atacate vizează greșita respingere a excepției lipsei de interes a reclamantelor în formularea acțiunii. În opinia recurentului, respingerea excepției este consecința interpretării și aplicării greșite a legii. Aceasta, deoarece simpla calitate de participant la AGE declarată nestatutară, menționată de prima instanță în considerente, nu este în măsură să dovedească interesul concret dat de o "vătămare" indicată/precisă, reglementată de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv de folosul efectiv, practic și imediat, necesar pentru admiterea cererii de anulare în sensul art. 32, art. 33 din C. proc. civ.

Îndeplinirea unei cerințe sine qua non, cum este interesul, se indică și se apreciază în concret.

Nici art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, evocat de prima instanță, nu este în măsură să probeze interesul, ci eventual calitatea procesuală a unui participant care pretinzând o anume vătămare prin declararea ca nestatutară a hotărârii AGE (ce face obiectul cauzei) și invocând un folos imediat, efectiv, concret (în a cărui lipsă partea reclamantă ar suferi) prin anularea actului contestat, a formulat acțiunea.

Interesul este distinct de calitatea procesuală și nu întotdeauna se suprapun/confundă.

O a doua critică adusă sentinței atacate vizează soluția dată pe fondul cauzei, respectiv soluția de anulare a Hotărârii CS nr. 18/466/06.06.2018 ca fiind insuficient motivată, apreciind instanța de fond că motivarea nu poate fi confirmată și întregită pe deplin de alte acte aflate în legătură cu actul contestat.

Această soluție este nelegală. Contrar celor reținute de prima instanță, hotărârea contestată conține un minimum de motivare care să permită controlul celor îndreptățiți și organelor abilitate.

Observând temeiul legal și natura Hotărârii nr. 18/466/2018 criticate, respectiv contextul juridic în care intervine precum și specificul Corpului profesional în reglementările căruia nu sunt impuse cerințe privind structura și conținutul hotărârilor pe care le adoptă în activitatea sa, se constată că hotărârea îndeplinește criteriile de legalitate care permit controlul asupra sa.

Astfel, în debutul hotărârii criticate sunt indicate temeiurile care dau dreptul organului de conducere central Consiliul Superior de a lua decizia, între care art. 17 parag. al doilea din ROF, art. 27 alin. (1) și art. 32 din Ordonanță, care trimit la atribuția acestuia de a coordona activitatea din teritoriu. De asemenea, este arătat motivul adoptării hotărârii, cu consecința revocării deciziei filialei nr. 18/87 din 7 mai 2018, respectiv nestatutaritatea. Totodată, potrivit art. 17 din ROF CECCAR, "Deliberările Consiliului superior au caracter strict secret; hotărârile sunt date publicității în revista edictată de Corp și/sau pe site-ul Corpului. Hotărârile de interes general se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".

În opinia recurentului-pârât, o asemenea hotărâre permite exercitarea controlului judiciar al instanței de judecată în sensul de a verifica dacă există motive prealabile adoptării de măsuri, conform prevederilor ar. 34 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994, pct. 109 din ROF CECCAR și pct. 113 din același ROF.

Măsurile pe care le ia Consiliul Superior (ori celelalte organe de conducere ale Corpului profesional) pentru a asigura optima desfășurare a activității Corpului, conform atribuțiilor sale, nu sunt unele intempestive ci se întemeiază de fiecare dată pe o procedură prealabilă constând în analize/propuneri ale direcțiilor de specialitate ale Corpului, concretizate în Notele și Rapoartele supuse aprobării Consiliului.

Hotărârea CS nr. 18/466/2018 împreună cu documentele care o fundamentează, supuse analizei Consiliului Superior, permit analiza realității nestatutarității AGE filialei CECCAR Suceava, respectiv a legalității actului administrativ contestat.

La dosarul cauzei există documentele care întregesc motivarea, dovedesc faptul că există motivarea care să permită controlul judecătoresc, confirmând legalitatea Hotărârii nr. 18/466/2018 din toate punctele de vedere, respectiv: Procesul-verbal nr. x/07.05.2018 ale AGE întocmit de filiala Suceava, care demonstrează nestatutaritatea și faptul că Hotărârea nr. 18/87/07.05.2018 a AGE s-a adoptat în adunarea (din 07.05.2018) pentru care nu au fost îndeplinite condițiile de validitate prevăzute de art. 34 din O.G. nr. 64/1994; Hotărârea nr. 18/86/12.04.2018 a Consiliului filialei CECCAR Suceava, de aprobare a convocării AGE pentru data de 07.05.2018, care s-a adoptat în condiții de nestatutaritate, în consecință AGE din 07.05.2018 fiind la rându-i viciată; Nota nr. x/04.05.2018 și Nota nr. x/24.05.2018 întocmite de Direcția juridică, resurse umane și achiziții a Corpului profesional, care dovedesc că, în data de 28 martie 2018, s-a ținut Adunarea generală anuală a filialei Suceava, precum și ordinea de zi a adunării; Ordinea de zi a AGE din 07.05.2018 (publicată luni, 16 aprilie 2018, în www.x.ro) care, în esență, privea analiza activității consiliului filialei și validarea hotărârilor emise de acesta; e-mailurile membrilor Consiliului Superior al CECCAR din data de 06.06.2018, prin care își exprima acordul, cu referire în mod special la Nota nr. x/24.05.2018 care conținea analiza completă a situației de nestatutaritate cunoscută de toți membrii și propunerea concretă în legătură cu nelegalitatea AGE din 07.05.2018.

Soluția primei instanțe omite faptul că toate hotărârile Corpului, fie la nivel teritorial (cazul filialei CECCAR Suceava), fie la nivel central (cazul Consiliului Superior), indiferent de obiect, se motivează prin indicarea în conținutul actelor a algoritmului urmat (indicarea temeiului de drept raportat la împrejurarea esențială de fapt), având la bază rapoartele/notele direcțiilor de specialitate întocmite anterior și dezbaterile membrilor care adoptă hotărârea (cum este situația hotărârii contestate în cauza de față).

De asemenea, în doctrină s-a statuat că un act administrativ individual nu este constrâns din punct de vedere legal să îmbrace o anumită formă, în afara celei scrise, ca principiu al actelor administrative (A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a 4-a, Ed. All Beck, București, 2005, pg. 52). În plus, nici O.G. nr. 65/1994 nu cuprinde dispoziții cu caracter special referitoare la forma actelor administrative individuale emise de CECCAR.

Nici jurisprudența națională, nici cea europeană nu stabilesc condiții de formă pentru prezentarea motivării actului administrativ. Jurisprudența a arătat că amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz.

Așadar, interpretarea pe care reclamantele doresc să o impună, în sensul în care o hotărâre se consideră motivată doar pentru că în textul acesteia nu sunt inserate și textele actelor suport care motivează și fundamentează hotărârea, aceasta fiind în opinia acestora singura formă de prezentare a unui act administrativ individual, nu este susținută nici de doctrină, și nici de jurisprudență, practic neexistând prevedere legală explicită care să stabilească o anume formă de prezentare a actului administrativ individual.

3.2. Recurentele-reclamante A. și B. și-au întemeiat recursul incident pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate, în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra necompetenței legale a Consiliului superior de a constata nestatutaritatea și a excepției de nelegalitate a Hotărârii Conferinței naționale din 14 aprilie 2018 de votare a Consiliului superior, cu consecința rejudecării și anulării Hotărârii Consiliului superior nr. 18/466 și în raport de aceste motive.

În motivarea căii de atac exercitate reclamantele au susținut următoarele:

În soluționarea fondului cauzei, prima instanță a dispus în mod nelegal respingerea criticilor reclamantelor în ceea ce privește inexistența competenței Consiliului superior de constatare a unei așa-zise nestatutarități a unei Adunări de filială, soluția instanței sub acest aspect fiind dată cu încălcarea legii și prin adăugarea la lege.

Instanța de recurs este chemată să constate că din niciunul din temeiurile de drept invocate de către pârât în preambulul hotărârii nr. 18/466 nu se poate identifica dreptul ori competența Consiliului superior de a constata așa-numita nestatutaritate a unei Adunări generale a unei filiale.

De altfel, nici măcar emitentul actului contestat - Consiliul superior nu a fost în măsură să identifice un text legal care să îi confere expres această competență, dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994 de care se prevalează acesta, fiind elocvente în acest sens, respectiv, acestea conferă Consiliului superior atribuția de coordonare a activității județene.

Actul administrativ trebuie să îndeplinească, la emiterea sa, o serie de condiții pentru a i se recunoaște existența legală, una dintre condițiile esențiale de valabilitate a actelor administrative fiind aceea a competenței autorității emitente.

Exercitarea competenței nu se poate realiza decât în condițiile și limitele prevăzute de lege. De asemenea, spre deosebire de dreptul privat, unde este aplicabilă regula qui potest maius, potest et minus, în dreptul public această regulă nu își găsește aplicabilitatea.

Astfel, instituțiile și autoritățile publice nu pot exercita decât competențele expres stabilite prin lege. Or, coordonarea nu echivalează în sfera dreptului public cu atribuția de anulare, desființare sau constatare a unei nestatutarități.

În lipsa unui text expres prevăzut de lege care să ofere pârâtului acest drept ori o competență de a constata sau dispune nestatutaritatea unei hotărâri emisă de filială, intimatul nu poate pretinde că hotărârea nr. 18/466 este emisă cu respectarea legii.

Cercetând preambulul hotărârii anulate, se constată că cele două temeiuri de drept indicate sunt art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994 ("Organele de conducere ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați sunt: Conferința națională, Consiliul superior al Corpului și Biroul permanent al Consiliului superior.") și art. 32 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 65/1994 ("Consiliul superior are următoarele atribuții: alege dintre membrii săi 5 vicepreședinți ai Consiliului superior"). Niciunul din acestea nu stabilește ori recunoaște competența pretinsă de pârât.

Câtă vreme legea de organizare nu prevede o astfel de competență, niciun articol din actul administrativ care pune în aplicare legea, respectiv Regulamentul de organizare și funcționare, nu poate stabili competențe suplimentare prin adăugarea la lege.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției de nelegalitate invocată, prima instanță a reținut nelegal că reclamantele nu au demonstrat că actul contestat este emis în aplicarea actului față de care s-a ridicat excepția de nelegalitate, respectiv că reclamantele nu au indicat ce elemente țin de necesitatea soluționării excepției pentru soluționarea fondului cauzei.

Or, chiar reclamantele au susținut că actul administrativ în cauză este emis de un organ care funcționează cu nerespectarea legii ca urmare a faptului că a fost ales și este constituit cu încălcarea legii și că alegerea și constituirea acestui organ a fost dispusă printr-o hotărâre față de care reclamantele au invocat excepția de nelegalitate.

Legătura dintre cele două, așadar, este una intrinsecă, dovedită prin simpla existență a Consiliului superior în competența stabilită prin hotărârea față de care se ridică excepția de nelegalitate.

Tocmai hotărârea față de care se ridică excepția de nelegalitate este cea care stă la baza funcționării și constituirii Consiliului superior, același Consiliu superior a cărei hotărâre reclamantele au solicitat a fi anulată.

Cu alte cuvinte, chiar în baza hotărârii față de care se ridică excepția de nelegalitate este emisă de către Consiliul superior hotărârea a cărei anulare a fost solicitată.

În aceste condiții, este limpede că sunt îndeplinite condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În continuare se reia prezentarea argumentelor invocate în fața instanței de fond care susțin excepția de nelegalitate invocată.

4.1. Prin întâmpinare, recurentele-reclamante A. și B. au solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de pârât.

4.2. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat, apreciind în esență că din perspectiva criticilor formulate de reclamante, hotărârea instanței de fond este legală.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând mai întâi recursul principal declarat de recurentul-pârât Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (C.E.C.C.A.R.), Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

Criticile formulate împotriva sentinței de fond, din perspectiva modului de soluționare a excepției lipsei de interes a reclamantelor, vor fi respinse, ca neîntemeiate.

În mod corect prima instanță a respins excepția lipsei de interes a reclamantelor în formularea acțiunii, constatând în esență că, din analiza coroborată a art. 32 din C. proc. civ. și art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, interesul de a acționa al reclamantelor se justifică prin invocarea unei vătămări.

Înalta Curte constată, similar instanței de fond, că reclamantele justifică un interes în anularea Hotărârii nr. 18/466/06.06.2018 emisă de C.E.C.C.A.R. prin Consiliul superior, având în vedere că hotărârea considerată nestatutară de către C.E.C.C.A.R. este emisă și vizată de reclamantele din cauză, în calitate de președinte și vicepreședinte a Consiliului filialei C.E.C.C.A.R. Suceava, calitate în care acestea au participat în cadrul Adunării generale extraodinare a filialei Suceava care a adoptat respectiva hotărâre.

Prin calea de atac exercitată, pârâtul a criticat hotărârea instanței de fond și din perspectiva soluției ei de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 06.06.2018 a Consiliului superior al CECCAR considerând că actul administrativ supus analizei de legalitate este motivat corespunzător, aspect care rezultă din documentația care a stat la baza acestuia, neexistând vreun text de lege care să stabilească limitele unei motivări adecvate a actului administrativ.

Criticile pârâtului sub acest aspect sunt nefondate, de asemenea.

În raport de soluția primei instanțe și Înalta Curte apreciază că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a motiva în fapt și în drept actul administrativ contestat.

Necesitatea motivării în fapt și în drept, într-o măsură suficientă și de natură a permite mai apoi exercitarea neîngrădită a controlului judiciar al instanței de judecată, a fost statuată cu valoare de principiu de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte are în vedere că motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiție de legalitate a acestuia, o garanție împotriva conduitei arbitrare și a excesului de putere al autorităților publice, menită să ofere destinatarilor lui ori terților interesați o informare corectă asupra treburilor publice și asupra problemelor de ordin personal, iar instanței să permită efectuarea unui control de legalitate adecvat.

Motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să permită instanței efectuarea revizuirii actului. În același sens, în Cauza C - 509/1993 s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparența, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului, ci trebuie să conțină elemente de fapt și de drept concrete pentru a putea realiza scopul ambivalent anterior expus.

Motivarea actului administrativ este o obligație generală a autorității emitente, însă se impune cu atât mai mult cu cât prin acest act se modifică sau se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.

Considerentele deciziei administrative, mai ales aspectele de fapt, se pot regăsi și în actele care atestă operațiuni administrative anterioare deciziei, care în ansamblul precedurii derulate premerg, pregătesc și fundamentează actul decizional.

Actul administrativ atacat, așa cum reține în mod just judecătorul fondului, enumeră în mod formal o serie de texte de lege, fără a face nici măcar referiri vagi la motivele în fapt și în drept care au condus la luarea deciziei. Care sunt elementele de nestaturitate identificate în privința AGE a filialei CECCAR Suceava din data de 7 mai 2018, pe baza cărora s-a hotărât revocarea în tot a Hotărârii nr. 18/87 din 7 mai 2018 emisă de AGE a filialei CECCAR Suceava nu rezultă din cuprinsul actului administrativ analizat, nefiind astfel în măsură, prin pretinsele sale considerente, așa cum s-a arătat în precedent, ca destinatarii lui să poată realiza care sunt elementele factuale care au determinat decizia administrativă cauzatoare de prejudicii pentru ei, și pe care să le poată combate, în exercițiul dreptului lor la apărare, și nici instanța de a face un control de legalitate corespunzător.

Nu sunt identificate în cuprinsul acestui act administrativ alte acte sau operațiuni administrative care îl preced și fundamentează, care să fie de natură per relationem să suplinească lipsa considerentelor.

Împrejurarea că la dosarul cauzei, în faza judecății în fond, au fost depuse de pârât mai multe înscrisuri (rapoarte și note ale direcțiilor de specialitate întocmite anterior și procesul-verbal privind dezbaterile membrilor care au adoptat hotărârea), nu este de natură a complini lipsurile sesizate, de vreme ce actul în sine nu se întemeiază pe conținutul și constatările lor.

Prin urmare, recursul pârâtului este nefondat și va fi respins în consecință.

II.2. Analizând recursul incident declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente:

Reclamantele au criticat hotărârea instanței de fond atât din perspectiva soluției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate invocate cât și pentru nereținerea ca motiv de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 6 iunie 2018 a Consiliului superior al CECCAR a necompetenței acestui organism de a constata nestatutaritatea AGE a filialei Suceava.

Criticile referitoare la necompetența Consiliului superior al CECCAR de a constata nestatutaritatea AGE a filialei Suceava se circumscriu unui recurs împotriva considerentelor hotărârii atacate conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond a anulat actul administrativ dedus analizei sale de legalitate, însă pentru un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamante, astfel că o cale de atac exercitată împotriva dispozitivului era lipsit de interes. Astfel, analiza instanței de control judiciar se va circumscrie unei asemenea căi de atac, urmând a se verifica dacă prin considerentele hotărârii atacate s-au dat dezlegări unor probleme de drept care sunt greșite în aspectele criticate, în sensul art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând la analiza acestei căi de atac și a criticilor invocate, se constată că instanța de fond a respins motivul de nelegalitate referitor la necompetența Consiliului superior al CECCAR de a constata nestatutaritatea Adunării generale extraordinare a filialei Suceava, considerând în esență că are asemenea competențe, întrucât atribuția esențială a Consiliului Superior este aceea de a coordona și, implicit, de a lua măsurile necesare asupra structurilor din teritoriu ale corpului, pentru optima desfășurare a activității acestuia, atribuții exercitate întocmai prin emiterea hotărârii atacate.

Instanța de control judiciar nu poate împărtăși un asemenea raționament.

Așa cum susține și pârâtul prin întâmpinare Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România este o persoană juridică de drept privat asimilată autorităților publice întrucât a primit gestiunea unui serviciu public național devenind, astfel, de utilitate publică, statut recunoscut la nivel legal prin O.G. nr. 65/1994.

Pârâtul prin organele sale reprezentative, în calitate de unică autoritate competentă care organizează și monitorizează activitatea experților contabili și contabililor autorizați, precum și a societăților de contabilitate și expertiză contabilă, respectiv a societăților de contabilitate conform art. 18 din O.G. nr. 65/1994 nu poate acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu poate exercita decât acele atribuții care îi sunt în mod expres date în sarcina lor prin lege.

Aceasta întrucât competența cu care a fost învestită de stat este reprezentată de totalitatea atribuțiilor stabilite prin lege în mod expres și limitativ în sarcina autorităților publice, pentru realizarea cărora acestea au drept de decizie și dispun de resursele și mijloacele necesare, nefiind de acceptat din perspectiva dreptului public în care acționează și a normelor imperative care le guvernează activitatea, ca o atribuție să poate fi dedusă prin logica intepretării ansamblului normelor aplicabile.

În mod evident, O.G. nr. 65/1994 și nici Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România nu prevede în mod expres în sarcina Consiliului Superior atribuția de a putea constata nestatutaritatea unei Adunări generale extraordinare a unei filiale.

Indiferent de faptul că legiuitorul, prin dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 65/1994, a conferit Consiliului superior atribuția de coordonare a activității filialelor, iar legiuitorul infralegal a prevăzut că, în activitatea sa, Consiliul superior ia măsuri organizatorice, administrative, nu se poate concluziona că acestea îi dau dreptul ori competența Consiliului superior de a constata o așa-numită nestatutaritate a unei Adunări generale a unei filiale, în calitate de organ superior filialei, chiar și atunci când nu a fost învestit de legiuitor un alt organ cu această atribuție. Neclaritatea legii sau o reglementare defectuosă nu permit interpretului legii de a deduce prin aplicarea regulilor logicii formale, existența unei atribuții anume în sfera de competențe a unui organ determinat, fără ca legiuitorul să le identifice expres.

Prin urmare, aprecierile instanței de fond în această privință sunt nelegale, motiv pentru care se va dispune înlocuirea considerentelor cu acest obiect cu prezentele argumente, urmând a fi reținută și această critică ca motiv de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 06.06.2018 a Consiliului superior al CECCAR.

De asemenea, în contextul mai larg al soluțiilor preconizate tuturor cererilor de recurs, este lipsit de interes a se mai verifica și criticile recurentelor referitoare la soluția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, aceasta, cum de altfel se susține și prin cererea de recurs, constituind apărări în vederea valorificării cererii de anulare a hotărârii nr. 18/466 din 06.06.2018 a Consiliului superior al CECCAR sub toate aspectele invocate, care așa cum se întrevede au fost satisfăcute.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal formulat de pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) împotriva sentinței civile nr. 53 din data de 28 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

De asemenea, va admite recursul formulat de reclamantele A. și B. împotriva considerentelor aceleiași sentințe, pe care o va casa în parte, în sensul înlocuirii considerentelor referitoare la competența Consiliului CECCAR de a revoca hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Filialei CECCAR Suceava.

În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât CECCAR la plata către recurentele-reclamante A. și B. a sumei de 3.589 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (C.E.C.C.A.R.) împotriva sentinței civile nr. 53 din data de 28 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de reclamantele A. și B. împotriva aceleiași sentințe, pe care o casează în parte, în sensul înlocuirii considerentelor referitoare la competența Consiliului CECCAR de a revoca hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Filialei CECCAR Suceava.

Obligă recurentul-pârât CECCAR la plata către recurentele-reclamante A. și B. a sumei de 3.589 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2022.