ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 882/2023

HOTĂRÂRE
17.02.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 882/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 17 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2021, reclamanta A. (în faliment), în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 258/26.11.2020 privind soluționarea contestației formulată de A. - în faliment, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub nr. x/26.05.2015 și reînregistrată sub nr. x/04.08.2020, prin care solicită ca, prin decizia ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 258/26.11.2020 și obligarea Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/02.04.2015 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/02.04.2015 de către organele de inspecție fiscal din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara pentru suma totală de 9.105.816 RON.

Prin sentința nr. 182/2021 pronunțată la data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. (în faliment) prin lichidator judiciar B.., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și reținând cauza spre rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Susține recurenta că, în raport de dispozițiile art. 281 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, instanța de fond nu s-a pronunțat, nu a constatat dacă soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, și nu s-a pronunțat asupra raportului juridic fiscal.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susține recurenta-pârâtă că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât prima instanță nu a reținut starea de faliment în care se afla contestatoarea.

Arată în acest sens, că în mod eronat, instanța de fond reține culpa lichidatorului judiciar în neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 252 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990 însă nu reține faptul că, la data de 13.10.2020 C.. nu mai reprezenta societatea contestatoare și ca atare nu mai avea calitatea de a răspunde solicitării emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestatiilor, nu mai avea calitatea de a se pronunța cu privire la menținerea sau nu a contestatiei formulate de societatea contestatoare A.

Având în vedere faptul că societatea contestatoare se afla în procedura de faliment prevăzută de Legea nr. 85/2014, în mod eronat instanța de fond a reținut doar dispozițiile Legii nr. 31/1990, privind societățile. Prevederile Legii nr. 85/2014 reprezintă legea specială aplicabilă, iar Legea nr. 31/1990 constituie dreptul comun în materia societăților.

O altă critică vizează faptul că, în mod eronat prima instanță reține faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestatiilor, nu a cunoscut numirea noului lichidator judiciar, în condițiile în care solicitarea de numire a unui nou lichidator judiciar a fost formulată chiar de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin AJFP Hunedoara, iar decizia nr. 272/2018 din data de 13.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost publicată în BPI nr. 19133/11.10.2018 și comunicată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. s-a invocat nulitatea acestui motiv de recurs întrucât recurenta-reclamantă nu a arătat normele de procedură încălcate.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. solicită respingerea recursului ca nefondat, soluția instanței de fond nu prezintă vicii, fiind una legală și temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Se reține că prin Decizia nr. 258/26.11.2020 emisă de pârâta ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, s-a respins contestația formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/2015 pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale la reluarea soluționării contestației.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 258/26.11.2020 ca fiind nefondată.

Constată Înalta Curte că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru a se reține incidența acestui motiv de nelegalitate, trebuia ca instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Verificând sentința recurată prin prisma acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte, contrar susținerii recurentei reclamante, constată ca nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia că instanța de fond a încălcat reguli de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta reclamantă a formulat critici referitoare la încălcarea prevederilor art. 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat, nu a constatat dacă soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, nu s-a pronunțat și asupra fondului raportului juridic fiscal.

Cu privire la presupusa încălcare a prevederilor 281 alin. (7) Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reține că potrivit art. 281 alin. (1), alin. (2) și alin. (7) Codul de procedură fiscală "(1)Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

(…)

(7) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestația de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanța constată că soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, se va pronunța și asupra fondului raportului juridic fiscal".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că instanța de fond se va pronunța și asupra fondului raportului juridic fiscal în situația în care se constată de către instanța de judecată că decizia prin care s-a respins contestația de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal este nelegală și/sau netemeinică.

Or, în cauză Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că soluția adoptată de organul fiscal prin Decizia atacată nr. 258/26.11.2020 este legală, astfel că instanța de fond nu se putea pronunța asupra raportului juridic fiscal.

În acest context, Înalta Curte constată că nu este incident, din acest punct de vedere, motivul de casare reglementat de legiuitor sub pct. 5 al art. 488 alin 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere faptul că prima instanță a făcut o interpretare și o aplicare corectă dispozițiilor legale incidente cauzei

Ceea ce se critică prin cererea de recurs vizează faptul că instanța de fond nu a reținut că fostul lichidator judiciar C. nu mai reprezenta societatea contestatoare și ca atare nu mai avea calitatea de a răspunde solicitării emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestatiilor, nu mai avea calitatea de a se pronunța cu privire la menținerea sau nu a contestatiei formulate de societatea contestatoare A., și totodată că instanța de fond a reținut aplicabilitatea în cauză doar a dispozițiilor Legii nr. 31/1990 fără să rețină că recurenta se afla și se află în procedura de faliment prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/2014.

Criticile formulate nu pot fi primite.

Necontestat, legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență nr. 85/2014 este lege specială, însă în cauză relevante sunt normele juridice referitoare la opozabilitatea față de terți a mențiunilor privind calitatea de reprezentant a societății debitoare A., norme juridice ce se aplică cu prioritate.

Potrivit prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 "După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi va conduce și activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților/membrilor".

Norma juridică antereferită trebuie interpretată coroborat cu dispozițiile art. 252 alin. (1) și art. 252 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 legea societăților precum și cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului (forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate nr. 258/26.11.2020).

Astfel, potrivit art. 252 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 31/1990

"(1) Pentru lichidarea și repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli:

a) până la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii și directorii, respectiv membrii directoratului, continuă să-și exercite atribuțiile, cu excepția celor prevăzute la art. 233;

b) actul de numire a lichidatorilor, menționând puterile conferite acestora sau sentința care îi ține locul, precum și orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerțului, pentru a fi înscrise de îndată și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(2) Numai după îndeplinirea formalităților de la alin. (1) lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul comerțului și vor exercita această funcție".

Iar potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului:

"(1) Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel.

Coroborând aceste dispoziții legale rezultă că desemnarea noului lichidator judiciar devine opozabilă terților doar după înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind desemnarea sa.

În acest context, corect a reținut instanța de fond că deși noul lichidator B. avea cunoștință de desemnarea sa în calitate de lichidator judiciar al recurentei reclamante încă din data de 15.10.2018 conform adresei emisă de Tribunalul Hunedoara, nu a făcut demersurile stabilite de lege în sarcina acestuia de a depune actul de numire, în speță Decizia nr. 272/2018 a Curții de Apel Alba Iulia la Registrul Comerțului, pentru a fi înscrisă de îndată și publicată în Monitorul Oficial.

Prin urmare, culpa în neefectuarea demersurilor necesare opozabilității față de terți a desemnării noului lichidator judiciar aparține lichidatorului judiciar B., care nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin lege.

Nici critica referitoare la faptul că organul fiscal avea cunoștință despre desemnarea practicianului în insolvență B. în calitate de lichidator judiciar nu poate fi primită, în condițiile în care la data soluționării contestației fiscale, respectiv la data de 26.11.2020, potrivit informațiilor furnizate de ORC, C. figura ca lichidator judiciar al societății recurente, nefiind operate noile modificări, așa cum a în mod corect a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, instanța constată că toate susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A.-în faliment, prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinței nr. 182/2021 din 19 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2423/2023
Ședința publică din data de 10 mai 2023 Asupra recursului de față; I. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2021-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3943/2021
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresa
ÎCCJ 2023-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2801/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe
ÎCCJ 2023-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de conten
ÎCCJ 2022-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 748/2022
Ședința publică din data de 5 aprilie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr. x/2019, reclamantul Statul R
Sursă