ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2801/2023

Ședința publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 24.07.2020, reclamanta A. S.R.L. în faliment reprezentată de B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor:

- anularea în tot a Deciziei nr. 138017 din data de 24.12.2019 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, privind soluționarea contestației formulate împotriva Dispoziției nr. 39/04.10.2019 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală;

- anularea în tot a Deciziei nr. 98 din data de 24.04.2020 emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 30.09.2019 și a Dispoziției nr. 39/04.10.2019 privind măsurile stabilite de organele fiscale;

- anularea în tot a Dispoziției nr. 39/04.10.2019 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, ca nefiind temeinice și legale, precum și a Deciziei de impunere nr. x din 30.09.2019 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 30.09.2019, documente emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;

- exonerarea reclamantei de la plata obligațiilor fiscale principale suplimentare, în cuantum de 14.740.576 RON, stabilite în sarcina sa.

- suspendarea executării măsurilor stabilite în sarcina reclamantei prin actele a căror anulare o solicită.

Prin sentința civilă nr. 126 din 8 iunie 2021, Curtea a admis acțiunea reclamantei și, în consecință:

A anulat Decizia nr. 138017 din data de 24.12.2019 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, privind soluționarea contestației formulată împotriva Dispoziției nr. 39/04.10.2019 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.

A anulat Decizia nr. 98 din data de 24.04.2020 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 30.09.2019 și a Dispoziției nr. 39/04.10.2019 privind măsurile stabilite de organele fiscale.

A anulat Dispoziția nr. 39/04.10.2019 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, ca nefiind temeinice și legale, precum și Decizia de impunere nr. x din 30.09.2019 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 30.09.2019, emise de către Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A exonerat reclamanta de la plata obligațiilor fiscale principale suplimentare, în cuantum de 14.740.576 RON, stabilite în sarcina sa.

A obligat pârâtele să plătească suma de 7.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurentele-pârâte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

3.1. Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii și menținerea în integralitate a tuturor actelor administrativ-fiscale, ca temeinice și legale.

În speța supusă analizei, instanța de fond a dat o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt, respectiv a aplicat eronat prevederile art. 297 alin. (4) din Codul fiscal aprobat prin Legea 227/2015 coroborat cu pct. 67 alin. (17) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1/2016 și a extins legea insolvenței dincolo de ipotezele la care aceasta se aplică în speța de față.

În ceea ce privește suma de 14.425.031 RON reprezentând TVA suplimentar de plată ca efect al ajustării TVA-ului aferent proiectului de Investiții "Terapia Cancerului", abandonat de reclamantă în anul 2015, hotărârea instanței de fond este nelegală pentru următoarele motive:

Instanța de fond, prin extinderea legii insolvenței dincolo de ipotezele la care aceasta se aplică în speța de față, opinează nelegal: "că o astfel de sancțiune afectează caracterul executoriu al actului administrativ fiscal întrucât acesta este valorificat în mod exclusiv în condițiile legii speciale (Legea 85/2014) iar aceasta prevede în mod explicit - art. 114 alin. (1)- imposibilitatea înscrierii creanței în tabelul creditorilor și plății ei în cadrul procedurii, respectiv lipsa dreptului de a-și realiza creanțele împotriva debitorului ulterior închiderii procedurii. O asemenea afectare a caracterului executoriu poate fi considerată,în condițiile specifice prezentate, un viciu de nelegalitate a actului."

Arată recurenta că, orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlul executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și de a pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Legalitatea actului administrativ nu este condiționată de posibilitatea/imposibilitatea valorificării actului în cadrul procedurii falimentului.

Aprecierea instanței de fond că la momentul deschiderii procedurii, deși organul fiscal a efectuat un control, în cadrul procesului-verbal de control nr. x/15.11.2016 aceste obligații nu au fost constatate, și că ar constitui o creanță anterioară deschiderii procedurii de insolvență, având în vedere că inspecția fiscală a fost efectuată pentru perioada 01.02.2018 - 28.02.2019, perioada ulterioară inspecției fiscale din anul 2016, este nelegală.

A învederat faptul că, perioada suspusă inspecției fiscale parțiale privind solicitarea contribuabilului de rambursare a soldului sumei negative de TVA este 01.02.2018-31.01.2019.

Creanța curentă în cuantum de 14.600.697 RON, este stabilită ca urmare a desfășurării inspecției fiscale în urma căreia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/30.09.2019.

Deciziile de impunere nr. x/30.09.2019 reprezintă act administrativ fiscal.

A arătat recurenta că, potrivit dispozițiilor Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia de impunere constituie titlu de creanță ce devine titlu executoriu la scadență, astfel încât sumele solicitate de instituția recurentă prin cererea de plată sunt dovedite cu titluri.

Aceste obligatii către bugetul general consolidat, reprezintă obligații născute ulterior datei de 31.01.2017- data falimentului, respectiv titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr. x/30.09.2019. comunicată societății în data de 28.10.2019.

În speță, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că intimata-reclamantă nu a prezentat nici cu ocazia desfășurării inspecției fiscale și nici în fața instanței de judecată, dovezi obiective care să susțină continuitatea intenției declarate de a face operațională o fabrică de medicamente, adică investițiile aferente proiectului "Terapia Cancerului", și că din motive care nu țin de voința sa acest lucru nu a mai fost posibil.

Intimata-reclamanta nu a dovedit că, din motive de circumstanță ce nu depind de voința sa, nu a fost posibilă realizarea investițiilor, și au determinat-o să nu mai întreprindă vreun demers pentru realizarea obiectului contractelor.

Instanța de fond trebuia să aibă în vedere că intimata-reclamanta nu a prezentat niciun act sau document din care să rezulte faptul că, investițiile aferente proiectului "Terapia Cancerului" sunt în stare de conservare.

Pasivitatea reclamantei în obținerea autorizațiilor necesare funcționării proiectului "Terapia Cancerului" a condus, în opinia inspecției fiscale, la decapitalizarea societății și diminuarea pe cât posibil, a bazei materiale și monetare a societății, referitor la contractele menținute de intimata-reclamantă și a căror necesitate nu se justifică, prin care s-au impus prețuri nejustificate ce au avut drept consecință transferul de fonduri spre societăți afiliate.

În ceea ce privește suma de 261.500 RON reprezentând TVA suplimentar de plată, aferentă facturilor de chirie depozit farmaceutic de la A., recurenta a subliniat următoarele:

Curtea a încălcat prevederile art. 297 alin. (4) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, pct. 67 alin. (1) și alin. (2) din Normele metodologice date în aplicarea art. 297 alin. (4) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a ignorat următoarele aspecte esențiale:

În cazul medicamentelor expirate rămase, nu se pune problema valorificării acestora cum greșit a înțeles instanța de fond.

Valorificarea/vânzarea lor ar fi o operațiune taxabilă din punct de vedere al TVA, dar în cazul acestora nu se mai pune problema realizării unei operațiuni taxabile, ci se procedează la distrugere lor. Astfel, în cazul medicamentelor expirate ce au fost distruse, rămase în depozit în perioada verificată, nu s-au realizat operațiuni taxabile, astfel nici TVA aferentă cheltuielii cu chiria spațiului nu este alocată unei operațiuni taxabile.

Societatea deține în perioada verificată două depozite adecvate pentru păstrarea acestor medicamente.

Depozitul de medicamente Sibiu și Depozitul București Industriilor îndeplineau prevederile legale în domeniu.

În urma controlului efectuat a rezultat faptul că, depozitele din Sibiu str. x și din București au fost utilizate pentru depozitarea medicamentelor în bune condiții și au întrunit toate cerințele necesare în acest sens pe toată durata desfășurării activități societății de comerț en gros de medicamente, precum și după intrarea în insolvență.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a prezentat documente din care să rezulte faptul că cele două depozite nu îndeplineau condițiile pentru depozitarea de medicamente. Cu atât mai mult cu cât medicamentele rămase după anul 2017 erau expirate, acestea nu necesitau condiții de umiditate și temperatură specială, urmând a fi distruse.

Aprecierea instanței de fond, că în speță nu s-a demonstrat faptul că cele două spații deținute de reclamantă ar fi întrunit, la data de 06.09.2018, cerințele tehnice necesare depozitării unor produse farmaceutice expirate, este eronată, întrucât codul de procedură fiscală nu scutește contribuabilul de obligațiile ce-i revin în materie de probă și de diligență necesară de care trebuie să dea dovadă în obținerea acestor probe și a administrării acestora în vederea deducerii unor cheltuieli la calculul impozitului pe profit.

Potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale este în responsabilitatea contribuabilului, acesta are obligația de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.

Codul fiscal consacră, la nivel de lege, principiul prevalenței economicului asupra juridicului, al realității economice, în baza căruia autoritățile fiscale au dreptul să analizeze orice operațiune (tranzacție) nu numai din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. Așadar, o tranzacție normală din punct de vedere juridic, așa cum sunt și cele efectuate de reclamantă, care din punct de vedere formal și strict juridic ar îndeplini condițiile de deducere TVA, poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale în scopul ei și pentru evitarea abuzurilor de drept.

Față de aceste motive, apreciază că hotărârea instanței de fond în privința sumei de 261.500 RON reprezentând TVA suplimentar de plată aferentă facturilor de chirie depozit farmaceutic de la A. este nelegală.

Referitor la TVA în sumei de 54.045 RON, aferentă onorariului administratorului judiciar, instanța de fond a interpretat prevederile art. 45 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 57 alin. (2), (12) și 14 din Legea nr. 85/2014, reținând eronat că onorariul este datorat de la data deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 împotriva debitoarei și până la închiderea acesteia, inclusiv onorariul procentual aplicabil sumelor obținute din recuperarea creanțelor debitoarei, fiind datorat în toate fazele procedurii, astfel că reclamanta are drept de deducere a TVA în sumă totală de 54.045 RON aferentă onorariului administratorului judiciar, fiind întrunite exigențele art. 297 alin. (4) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal coroborat cu pct. 67 alin. (1) din Normele metodologice, măsura dispusă de organul fiscal prin decizia de impunere și menținută din Decizia 98/2020 apărând ca fiind nelegală și se impune a fi anulată.

Instanța de fond nu a observat faptul că onorariul plătit este mai mare și suma în discuție (TVA pentru care nu s-a acordat drept de deducere) este aferentă doar creanțelor încasate înainte de data de referință nu și celor încasate după.

Contrar celor reținute de instanța de fond, S.C. A. S.R.L. nu avea dreptul de deducere a sumei de 54.045 RON reprezentând TVA aferentă sumelor încasate anterior datei de 16.12.2016.

Ca o consecință a motivelor de recurs mai sus invocate solicită să se constate hotărârea instanței de fond ca nelegală și în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate în cuantum de 7500 RON, reprezentând onorariu avocat, cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, întrucât în speță nu se probează culpa procesuală recurentei-pârâte, sens în care, a solicitat să fie exonerată de la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Totodată, în măsura în care recursul autorităților fiscale urmează să fie admis în parte, solicită instanței de recurs să mișcoreze, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cheltuielile de judecată date la fond în limita criticilor admise.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții menționate în recurs.

3.2. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta critică hotărârea instanței de fond sub aspectul concluziei, potrivit căreia măsura luată de organele fiscale referitor la ajustarea TVA în sumă de 14.425.031 RON, aferentă unor lucrări de investiții și achiziții de echipamente tehnologice este nelegală.

În opinia sa, intimata-reclamantă nu a justificat utilizarea acestora în scopul desfășurării activității economice și nu a adus dovezi care să probeze neutilizarea acestora în scopul realizării de operațiuni impozabile s-a datorat unor motive obiective, care nu depind de voința sa.

În esență, societatea intimată nu a finalizat un proiect de investiții denumit "Terapia cancerului" din anul 2015 în valoare totala de 75.921.215 RON și nu a ajustat TVA aferentă.

Hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 304 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pct. 78 alin. (1) și alin. (13) din Normele metodologice date în aplicarea art. 304 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în raport de care organele de inspecție fiscală au ajustat TVA dedusă inițial după cum urmează:

- 1.607.027 RON pentru activele înregistrate în contul x curs Ctr. x/03.05.11 POSCCE,

- 1.326.421 RON pentru activele înregistrate în contul x "Imob. corp. în curs Proiect TERAPIA CANCERULUI",

- 10.527.933 RON pentru activele înregistrate în contul x "Echipamente tehnolog. - Ctr. x/03.05.11 POSCCE",

- 963.649 RON pentru activele înregistrate în contul x "Construcții ctr. x/03.05.2011."

Prin concluziile sale, instanța de fond a stabilit cu claritate că investiția în discuție a fost sistată începând cu data de 03.02.2014, iar nefinalizarea lucrărilor a avut ca și consecință neobținerea autorizației de funcționare, astfel că instanța de fond a încălcat prevederile art. 304 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 227/2015, potrivit cărora reclamanta avea obligația de a ajusta TVA dedusă inițial pentru bunurile nelivrate și serviciile neutilizate.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul concluziilor, potrivii cărora societatea intimată are drept de deducere a TVA în suma de 261.500 RON aferentă facturilor de chirie de la S.C. A..

A învederat că, deși S.C. A. S.R.L. deținea spații adecvate de depozitare a medicamentelor, atât în Sibiu cât și în București, aceasta a procedat și la închirierea unor spații de depozitare medicamente de la S.C. A., pentru o suprafața de 2.835 mp în valoare de 8 Euro/mp, în baza contractului nr. x/2007 și a actului adițional nr. x din 05.01.2015.

În pronunțarea hotărârii, apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit și totodată, nu a luat în considerare următoarele aspecte:

În cazul medicamentelor expirate rămase, nu se pune problema valorificări acestora.

Valorificarea/vânzarea medicamentelor este operațiune taxabilă din punct de vedere al TVA, însă în cazul medicamentelor expirate, nu se mai pune probleme realizării unei operațiuni taxabile, întrucât se procedează la distrugerea lor.

Astfel, în cazul medicamentelor expirate ce au fost distruse, rămase în depozit în perioada verificată, nu s-au realizat operațiuni taxabile, astfel încât, nici TVA aferentă cheltuielii cu chiria spațiului nu este alocată unei operațiuni taxabile.

Societatea intimată deținea în perioada verificată două depozite adecvate pentru păstrarea acestor medicamente.

În urma verificărilor efectuate, și din analizarea activității societății intimate, s-a constatat că aceasta deține următoarele imobile:

- în București str. x: Clădire cu dotări pentru funcționare Spital, 4 etaje depozit pentru medicamente 1.200 mp.; 7.500 mp teren imprejmuit;

- în Sibiu, depozit de medicamente pe Str. x - 400 mp.

Arată recurenta că, două dintre etajele clădirii din București sunt închiriate către Centrul de dializa Diaverum situate pe str. x, unde acesta funcționează și în prezent, iar în restul spațiilor nu sunt utilizate de către S.C. A. S.R.L. în perioade verificată.

Organele de inspecție fiscală au constatat că, atât depozitul din București (str. x), cât și cel din Sibiu (str. x) au capacitatea în condițiile necesare de a depozita o cantitate mult mai mare de medicamente decât stocul existent la începutul perioadei verificate în depozitul închiriat din Sibiu.

Față de cele prezentate și contrar celor reținute de instanța de fond, organele de inspecție fiscală au stabilit că este nejustificată operațiunea de închiriere a acestui spațiu.

Instanța de fond nu a luat în considerare că prin contractul de închiriere în cauză, s-a închiriat un depozit în suprafața de 2.835 mp, care asigura păstrarea unui stoc foarte mare de medicamente.

În raport de cele mai sus arătate, societatea intimată nu justifica necesitatea serviciilor de închiriere și deci nu au fost îndeplinite în mod cumulativ cele 2 condiții prevăzute de lege, respectiv: justificarea cu documente a prestării efective și necesitatea unor astfel de servicii.

Societatea intimată nu a prezentat documente din care să rezulte faptul că cele două depozite nu mai îndeplineau condițiile pentru depozitarea de medicamente expirate, mai ales că majoritatea acestor medicamente au expirat până la data începerii verificărilor.

Sintetizând, în perioada verificată (februarie 2018 - februarie 2019), S.C. A. S.R.L. a achitat și înregistrat cheltuieli cu închirierea unui depozit mult mai mare decât necesitățile sale, mai precis, în raport de stocul de medicamente existent și depozitat.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul concluziei, potrivit căreia intimata-reclamantă are drept de deducere pentru suma de 54.045 RON reprezentând TVA aferentă onorariului administratorului judiciar, în condițiile în care aceasta este aferentă onorariului procentual de 4% care a fost stabilit prin Hotărârea Adunării Creditorilor la data de 16.12.2016.

Apreciază că, în mod eronat instanța de fond a reținut că "onorariul este datorat de la data deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 împotriva debitoarei și până la închiderea acesteia, inclusiv onorariul procentual aplicabil sumelor obținute din recuperarea creanțelor debitoarei, fiind datorat în toate fazele procedurii."

În pronunțarea hotărârii, instanța de fond nu a luat în considerare Procesul-verbal al ședinței Adunării Creditorilor S.C. A. S.R.L. nr. 3720 din data de 16.12.2016, ocazie cu care a fost modificat onorariul provizoriu acordat de judecătorul sindic.

Arată recurenta că, neacordarea dreptului de deducere a TVA nu se referă la întreg onorariul, ci doar la cel aferent sumelor încasate înainte de data de 16.12.2016, data stabilirii prețului prin Proces - Verbal, care, în cazul de față, ține loc de contract.

Prin sentința civila nr. 44/31.01.2017, judecătorul sindic a luat act că prin Hotărârea Adunării creditorilor din data de 16.12.2016, S.C. B.. a fost confirmat în calitate de administrator judiciar al societății debitoare A. S.R.L., și, totodată, onorariul acestuia "așa cum s-a stabilit în cadrul adunării creditorilor".

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. în faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor pârâtelor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că cele două recursuri conțin în parte critici similare, astfel că, în privința acestora, urmează a se face o analiză comună.

Recurentele-pârâte și-au întemeiat recursurile pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivare, recurentele-pârâte au arătat că, instanța de fond a dat o interpretare greșită a prevederilor art. 297 alin. (4) Codul fiscal, coroborat cu pct. 67 alin. (17) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1/2016, și anume, cu extinderea legii insolvenței dincolo de ipotezele la care aceasta se aplică.

Sub un prim aspect, în ceea ce privește suma de 14.425.031 RON reprezentând TVA suplimentar de plată ca efect al ajustării TVA-ului aferent proiectului de investiții "Terapia cancerului", abandonat de intimata-reclamantă în anul 2015, recurentele au susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală.

În esență, recurentele-pârâte au susținut că, orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlul executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și de a pune în aplicare dispozițiile acestuia. S-a mai invocat faptul că, instanța de fond a opinat în mod nelegal asupra acestei chestiuni, cu interpretarea greșită a legii, respectiv cu extinderea legii insolvenței dincolo de ipotezele la care aceasta se aplică, în speță, actul administrativ fiind el însuși titlu executoriu, în baza căruia se inițiază procedura executării silite, legalitatea acestuia nefiind condiționată de posibilitatea/imposibilitatea valorificării acestuia în cadrul procedurii de faliment.

Contrar susținerilor recurentelor, Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru ajustarea TVA, întrucât nefinalizarea investiției nu poate fi imputată intimatei-reclamante A. S.R.L., ci unor circumstanțe obiective, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 297 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, coroborat cu punctul 67 alin. (17) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1/2016.

Constată Înalta Curte că, proiectul de investiții "Terapia Cancerului", reprezintă o linie de fabricare pentru produse destinate tratamentului oncologic, ce a fost desfășurat în perioada 2011-2015, anterior deschiderii procedurii de insolvență a intimatei A. S.R.L. (09.09.2016), și prin atragerea de fonduri europene, investiție care până la data intrării intimatei în procedura insolvenței nu a fost pusă în funcțiune, și care, în consecință, nu a produs venituri.

Potrivit balanței de verificare întocmită la data de 31.12.2018, imobilizările reprezentând investiția efectuată în acest proiect erau în valoare de 75.921.000 RON.

Întrucât investițiile aferente proiectului "Terapia Cancerului" nu au fost finalizate în întregime, și, în consecință, nu a fost posibilă obținerea autorizațiilor specifice de funcționare, proiectul nu a devenit operațional, aflându-se, de la data intrării societății debitoare - intimata A. S.R.L., în procedura falimentului, în stare de conservare.

Conform dispozițiilor art. 297 alin. (4) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferenta achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul de operațiuni taxabile.

În consecință, în raport de cele mai sus arătate, în mod corect a reținut instanța de fond că, măsura organului de control de stabilire a unei TVA suplimentară, apare ca fiind nelegală.

Potrivit art. 304 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, deducerea inițială se ajustează în cazul în care persoana impozabilă își pierde sau câștigă dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate și serviciile neutilizate, după metodologia indicată la pct. 78, alin. (6) din Normele metodologice. Starea de fapt în temeiul căreia organul de control a înțeles să stabilească TVA suplimentară în urma ajustării nu se regăsește în niciuna dintre situațiile de la pct. 78. alin. (6) din Normele metodologice, invocate de recurente.

Așadar, intimata-reclamantă A. S.R.L. nu și-a pierdut dreptul de deducere în temeiul art. 304. alin. (1). lit. c) din Codul fiscal.

În acord cu judecătorul fondului, reține Înalta Curte că, în cauză, nu se poate discuta despre bunuri mobile nelivrate și servicii neutilizate ca situație premisă pentru pierderea dreptului de deducere, atât timp cât bunurile care au făcut obiectul contractului de finanțare au fost livrate, proiectul asumat fiind executat. Faptul că acest proiect nu a fost pus în funcțiune nu echivalează cu nelivrarea unui bun.

Observă instanța de control judiciar că, imposibilitatea de folosire a investiției a fost determinată de motive obiective, care nu au depins de voința intimatei A. S.R.L.

În acest sens este și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 12.11.2020, pronunțată în cauza C -734/19 ITH Comercial Timișoara S.R.L., în care instanța europeană a statuat că, dreptul de deducere rămâne, în principiu, dobândit, printre altele, chiar dacă ulterior, din cauza unor împrejurări independente de voința sa, persoana impozabilă nu utilizează bunurile si serviciile respective care au dat naștere dreptului de deducere în cadrul unor operațiuni taxabile.

Prin urmare, dreptul de deducere rămâne dobândit, chiar dacă ulterior, din împrejurări independente de voința contribuabilului, nu se utilizează bunurile si serviciile care au dat naștere dreptului de deducere în cadrul unei operațiuni taxabile.

Or, pentru toată perioada, până la deschiderea procedurii de insolvență și ulterior, intimata A. S.R.L. a făcut demersuri repetate și susținute de finalizare a proiectului.

Astfel, în ceea ce privește "Terapia cancerului", există o corespondență amplă purtată cu Ministerul Investițiilor, ce a fost depusă la dosarul cauzei, din care rezultă, faptul că, în perioada la care se face referire de către autoritatea fiscală, cuprinsă între anii 2014-2016, (09.09.2016 fiind data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență împotriva A. S.R.L.), s-au desfășurat activități susținute, care tindeau la valorificarea și finalizarea acestui proiect, susținerile contrare ale recurentelor-pârâte neputând fi avute în vedere.

Totodată, potrivit pct. 67 alin. (17) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1/2016, în cazul imobilizărilor în curs de execuție care nu se mai finalizează, persoana impozabilă își păstrează dreptul de deducere exercitat în baza art. 297 alin. (4) din Codul fiscal, indiferent dacă sunt sau nu valorificate prin livrarea imobilizărilor ca atare ori după casare, dacă din circumstanțe care nu depind de voința sa, persoana impozabilă nu utilizează niciodată aceste bunuri/servicii pentru activitatea sa economică.

Or, în mod corect, a reținut instanța de fond că, imposibilitatea de folosire a investiției este determinată de motive obiective, care nu depind de voința intimatei A. S.R.L. (imposibilitatea obținerii autorizațiilor necesare derulării activității în condiții de legalitate, odată cu intrarea acesteia sub incidența Legii nr. 85/2015), și nicidecum de faptul că persoana impozabilă nu ar mai intenționa să utilizeze bunurile și serviciile în cauză.

Astfel, câtă vreme, din motive neimputabile intimatei, investiția inițială nu a putut fi finalizată, dreptul de deducere exercitat inițial se menține.

Mai mult, tocmai declanșarea procedurii de insolvență a A. S.R.L. este o împrejurare, din care se desprinde, starea economică precară a societății, generată de o insuficiență a fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, astfel cum Legea 85/2014 definește starea de insolvență.

Concluzionând, reține Înalta Curte că, motivele care au împiedicat finalizarea proiectului au constat în insuficiența fondurilor bănești și imposibilitatea de respectare a planului de investiții din cauze independente de voința intimatei, motive care, potrivit legii și unei interpretări obiective, sunt neimputabile intimatei A. S.R.L., aspecte din care rezulta că, persoana impozabilă își păstrează dreptul de deducere exercitat în baza art. 297 alin. (4) din Codul fiscal.

Cu privire la susținerile recurentei-pârâte DGAMC, referitoare la faptul că, instanța de fond ar fi extins aplicabilitatea Legii insolvenței dincolo de ipotezele la care acestea se aplică în speța, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2014, "scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia."

Odată cu deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți, independent de existența sau nu a unui act administrativ/titlu de creanță a vreunuia dintre creditorii societății, ce vizează perioada anterioară deschiderii procedurii, acesta trebuie valorificat doar în cadrul procedurii, prin înscrierea la masa credală.

Observă Înalta Curte că, în speță, procedura de insolvență a intimatei A. S.R.L. s-a deschis la data de 09.09.2016, prin sentința civilă nr. 715, pronunțată în dosarul nr. x/2016, al Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului fiind fixat la 14 octombrie 2016.

Referitor la creanțele bugetare, dispozițiile art. 102 alin. d) din Legea nr. 85/2014 prevăd următoarele:

"Sunt creanțe anterioare și creanțele bugetare constatate printr-un raport de inspecție fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioară a deschiderii procedurii. În termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, organele de inspecție fiscală vor efectua inspecția fiscală pe baza analizei de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Creditorii bugetari vor înregistra cererea de admitere a creanței în termenul prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmând ca, în termen de 60 de zile de la data publicarea în BPI a notificării privind deschiderea procedurii, să înregistreze un supliment al cererii de admitere a creanței inițiale, dacă este cazul."

Consecința nedepunerii unei astfel de cereri, în termenul prevăzut de Lege, a fost prevăzută la art. 114 din Legea nr. 85/2014, conform căruia - alin. (1):

"(...) titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură." (...) alin. (2) "Decăderea va fi constatată de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care nu va mai înscrie creditorul în tabelul creditorilor."

În speță, așa cum s-a menționat mai sus, proiectul de investiții "Terapia Cancerului" a fost realizat în perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței și de la acea dată, situația de fapt a proiectului nu s-a schimbat.

Faptul că, inspecția fiscală a fost efectuată în perioada 01.02.2018-28.02.2019, ca urmare a faptului că intimata A. S.R.L. a solicitat rambursarea soldului negativ de TVA aferent decontului lunii februarie 2019, nu poate schimba natura unei eventuale creanțe, din anterioară în ulterioară.

Ceea ce interesează, în speță, sunt operațiunile analizate - respectiv proiectul Terapia Cancerului, operațiuni ce au fost anterioare deschiderii procedurii de insolvență, și care ar fi trebuit să fie constatate la momentul deschiderii procedurii de insolvență a A. S.R.L. (2016) sau, cel mai târziu, în termenul de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării de deschidere a procedurii, termen stabilit de legiuitor tocmai în beneficiul organului fiscal, pentru ca acesta să poată constata toate obligațiile anterioare deschiderii procedurii care ar fi fost datorate de către societate și pentru a se putea înscrie la masa credală cu acestea, printr-un supliment la cererea de admitere a creanței depusă inițial de către acesta.

Înalta Curte reține că, la momentul deschiderii procedurii, deși organul fiscal a efectuat un control în ceea ce privește societatea intimată A. S.R.L., la acel moment - anul 2016, aceste obligații în discuție nu au fost constatate de către organul fiscal.

Deschiderea procedurii insolvenței marchează începutul unei perioade în care recuperarea creanțelor împotriva unui debitor în insolvență este guvernată de dispozițiile Legii speciale. În cursul acestei proceduri speciale de insolvență nu mai pot fi aplicate, în ceea ce privește realizarea creanțelor, dispozițiile contrare dintr-o alta lege, cum este Codul fiscal.

Astfel, dacă o creanță fiscală nu a fost valorificată în procedură, ca urmare a depunerii tardive a acesteia, aceeași creanță nu mai poate fi valorificată de organul fiscal în procedura soluționării cererii de rambursare a TVA, formulată de debitoarea aflata în procedură.

Referitor la susținerile recurentei-pârâte, potrivit cărora sumele în discuție ar reprezenta creanțe curente, nefiind necesară înscrierea cu acestea la masa credală a intimatei A. S.R.L., reține Înalta Curte că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, întrucât, nu data emiterii unui act (care, poate fi întocmit și după deschiderea procedurii) este cea care stabilește natura unei creanțe (anterioara/ulterioară), ci momentul desfășurării activităților ce au fost analizate cu ocazia emiterii actului.

În cauză, proiectul "Terapia Cancerului" s-a desfășurat în perioada 2011-2015, anterior deschiderii procedurii insolvenței intimatei A. S.R.L din data de 09.09.2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, măsura organului de control, de stabilire a sumei de 14.425.031 RON reprezentând TVA suplimentară de plată ca efect al ajustării TVA-ului aferent proiectului de investiții "Terapia Cancerului", apare ca fiind nelegală, astfel că, în mod corect, instanța de fond a apreciat în sensul anularii acesteia.

Recurentele-pârâte au criticat sentința recurată și sub aspectul concluziilor instanței de fond, potrivit cărora societatea intimată are drept de deducere a TVA în sumă de 261.500 RON aferentă facturilor de chirie de la S.C. A..

Criticile vizează două aspecte, pe de o parte, valorificarea medicamentelor expirate și, pe de alta parte, faptul ca societatea deținea în perioada verificată două depozite adecvate pentru păstrarea acestor medicamente.

Criticile recurentelor sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avîndu-se în vedere următoarele considerente:

Observă instanța de control judiciar că, anterior deschiderii procedurii de insolvență, intimata A. S.R.L. a închiriat un depozit de la A., în suprafața de 2.835 mp, în acest sens fiind încheiat Contractul nr. x/2007, modificat prin acte adiționale, contract ce a fost menținut în procedură, avându-se în vedere specificul mărfurilor ce făceau obiectul depozitului, respectiv medicamente, precum și cerințele relative la depozitarea acestora, până la momentul valorificării lor.

În executarea acestui contract, intimata a înregistrat în evidența contabilă, pentru perioada 28.02.2018 -28.02.2019, facturi în valoare de 1.637.815 RON, din care 1.376.315 RON baza și 261.500 RON TVA.

Deoarece în vederea desfășurării activității de depozitare și distribuție medicamente a intimatei, spatiile deținute de debitoare nu mai îndeplineau prevederile legale existente în domeniu, în ceea ce privește condițiile stricte de depozitare (temperatura, accesibilitate, siguranța, personal specializat, etc), a fost necesară menținerea contractului de închiriere nr. x/2007 cu societatea A. pentru depozitul de medicamente situat în Sibiu, str. x, în suprafață totală de 2.835mp, până la momentul eliberării integrale a acestuia de stocurile de medicamente.

Ulterior deschiderii procedurii falimentului în procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei A. S.R.L., prin Hotărârea nr. 44/31.01.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, intimata a procedat la valorificarea stocului de medicamente depozitat în spațiul sus-mentionat.

În baza Procesului-verbal de negociere nr. x/11.12.2017, a fost valorificat întregul stoc de medicamente neexpirate către societatea C.. Conform condițiilor stipulate în Procesul-verbal de negociere, cumpărătorul a ridicat întreaga cantitate de medicamente până la finalul lunii ianuarie 2018.

În cursul anului 2018, ca urmare a desemnării de către Comitetul creditorilor a societății D., în vederea preluării și distrugerii stocului de produse farmaceutice expirate deținut de A., a fost preluată o cantitate totală de 29.271 kg de produse farmaceutice expirate, în depozitul debitoarei regăsindu-se, la finalul anului 2018, doar stocurile de produse farmaceutice din categoria "stupefiantelor", pentru predarea acestora către operatorul autorizat, fiind solicitat în acest sens avizul Ministerului Sănătății.

Totodată, prin adresa nr. x/05.11.2018, Ministerul Sănătății a emis avizul favorabil în vederea realizării operațiunilor finale de predare și distrugere prin incinerare a stocurilor de stupefiante aflate în proprietatea A. S.R.L., astfel că, în data de 28.01.2019 a fost predat și distrus, prin incinerare, stocul de medicamente din categoria substanțelor stupefiante și psihotrope aflat în proprietatea debitoarei, la sediul societății PRO E. S.A., ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal de recepție si distrugere deșeuri nr. x/28.01.2019.

În raport de prevederile contractului de închiriere nr. x/20.09.2007 încheiat între A. S.R.L. - în calitate de locatar și A. - în calitate de locator, lichidatorul judiciar, prin reprezentanții săi, a predat spațiul localizat în Sibiu, Șoseaua x, ce a făcut obiectul contractului sus-menționat, către locator, în data de 28.02.2019, întocmindu-se, în acest sens, proces-verbal de predare-primire.

Contrar celor susținute de recurente, în sensul că, societatea A. S.R.L. deținea în proprietate spatii tehnice dotate corespunzător pentru depozitarea medicamentelor, nefiind necesară închirierea spațiului de la o altă societate (A.), Înalta Curte constată că, acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Astfel, deși intimata deținea, într-adevăr, un spațiu propriu, în București, str. x, acesta nu permitea depozitarea stupefiantelor, având în vedere faptul că nu mai era amenajat și nu mai corespundea cerințelor legale obligatorii în domeniu, s-a impus cu necesitate menținerea contractului de închiriere încheiat cu A..

Mai mult, se reține că intimata nu mai avea contract individual de muncă cu persoana care deținea funcția de farmacist șef, și în considerarea căreia, Agenția Națională a Medicamentelor, entitate în subordinea Ministerului Sănătății emite autorizația de funcționare, și, în lipsa căreia nu se poate desfășura activitatea de depozitare a medicamentelor.

Așadar, în raport de aceste considerente, în lipsa unui contract de muncă cu respectiva persoană, care deținea calitatea de farmacist șef, nu se putea obține autorizația necesară, astfel că, opțiunea societății a fost aceea de menținere a contractului de închiriere existent pentru spațiul de depozitare al medicamentelor.

Concluzionând, reține Înalta Curte că, intimata are drept de deducere a TVA în sumă totală de 261.500 RON, aferent facturilor de chirie întocmite în baza Contractului de închiriere nr. x/2007, fiind întrunite exigențele art. 297 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, coroborat cu cele ale art. 67 alin. (1) din Normele metodologice, astfel că sub acest aspect, soluția instanței de fond este legală.

În ceea ce privește TVA în sumă de 54.045 RON, aferentă onorariului administratorului judiciar, recurentele-pârâte au criticat hotărârea, susținând că este eronat raționamentul instanței de fond, potrivit căruia onorariul administratorului judiciar este datorat de la data deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 și până la închiderea acesteia, și, inclusiv a onorariului procentual aplicabil sumelor din recuperarea creanțelor.

Criticile recurentelor sunt întemeiate, urmând a fi admise, avându-se în vedere următoarele considerente:

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a intrat în procedura de insolvență conform prevederilor Legii nr. 85/2014 la data de 09.09.2016, în baza sentinței civile nr. 715/2016 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, conform căreia a fost desemnat ca administrator judiciar provizoriu S.C. B., cu o retribuție de 800 RON.

Ulterior, prin Procesul-verbal al ședinței Adunării Creditorilor S.C. A. S.R.L. nr. 3720 din data de 16.12.2016, a fost modificat onorariul provizoriu acordat de judecătorul sindic, acesta fiind format din:

- un onorariu fix de 3.700 EUR/luna, cu precizarea expresă că va fi acordat de la deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 împotriva debitoarei, în cauză data de 09.09.2016, și până la pronunțarea hotărârii de închidere a acesteia;

- un onorariu procentual în cota de 4%, fără mențiunea expresă că se va acorda de la data deschiderii procedurii insolvenței, ceea ce înseamnă că acesta putea fi acordat de la data publicării Procesului-verbal al Adunării Creditorilor în Buletinul BNP, respectiv din data de 19.12.2016.

Observă Înalta Curte că, onorariul a fost modificat de către Adunarea Creditorilor, modificare care s-a aprobat prin Procesul-verbal al ședinței Adunării Creditorilor A. S.R.L. nr. 3720/16.12.2016, în care s-a stabilit expres că numai onorariul fix de 3.700 EUR/lună va fi acordat de la deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014 împotriva debitoarei (în cauză data de 09.09.2016) și până la pronunțarea hotărârii de închidere a acesteia, nu și pentru onorariul procentual.

Organele de inspecție fiscală au constatat că A. S.R.L. a înregistrat în jurnalul de cumpărări aferent lunii octombrie 2018, contravaloarea facturii nr. x/2018.10.30 emisă de S.C. B. -administratorul judiciar al societății intimate-, în valoare totala de 482.718,64 RON, din care 405.645,92 RON - baza și 77.072,72 RON - TVA, reprezentând "Onorariu de succes recuperare creanțe 4%", calculat astfel: total încasări 13.130.500 RON, din care: 7.111.238 RON - creanțe încasate înainte de data de 16.12.2016 și 6.019.261 RON - creanțe încasate după data de 16.12.2016.

Astfel, suma de 54.045 RON reprezentând TVA pentru care organele fiscale nu au acordat drept de deducere este aferentă doar creanțelor încasate înainte de data de 16.12.2016 (7.111.238 RON x 4 %), nu și sumelor încasate după această dată.

Contrar celor reținute de instanța de fond, constată instanța de control judiciar că, intimata S.C. A. S.R.L. nu avea dreptul de deducere a sumei de 54.045 RON reprezentând TVA aferentă sumelor încasate anterior datei de 16.12.2016.

În speță, nu este vorba întreg onorariul, ci doar cel aferent sumelor încasate înainte de data de 16.12.2016, data stabilirii prețului prin Procesul-Verbal al Adunării creditorilor A. S.R.L. publicat în Buletinului BNP nr. 23084/19.12.2016, care în cazul de față, ține loc de contract.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cuprinsul sentinței civile nr. 715/09.09.2016 pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalul Sibiu, prin care s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitorului A. S.R.L., nu se prevede faptul că noul onorariu este aplicabil și se calculează retroactiv.

Pe cale de consecință, deducerea TVA aferentă sumelor calculate ca un onorariu procentual de 4% ce a fost aplicat creanțelor ce au fost încasate înainte de data 16.12.2016 în suma de 54.045 RON înscrisă în facturile emise de S.C. B. este nejustificată, nefiind considerat a fi în folosul operațiunilor taxabile, potrivit art. 297 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare și pct. 67 alin. (1) și alin. (2) din Normele metodologice date în aplicarea art. 297 alin. (4) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal.

Prin urmare, sentința recurată este nelegală în ceea ce privește suma de 54.045 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă sumelor privind onorariu necuvenit administratorului judiciar încasate anterior datei de 16.12.2016.

Recurenta-pârâtă DGAMC a susținut, totodată, prin cererea de recurs că, hotărârea instanței de fond este nelegală, și în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate, în cuantum de 7500 RON, reprezentând onorariu avocat, întrucât, în speță nu se probează culpa procesuală a recurentei-pârâte, sens în care a solicitat exonerarea pârâtei DGAMC de la plata tuturor cheltuielilor de judecată. Totodată, în măsura în care recursul autorităților fiscale urmează să fie admis în parte, a solicitat instanței de recurs să mișcoreze, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cheltuielile de judecată date la fond în limita criticilor admise.

Reține Înalta Curte că sub acest aspect, cel al cheltuielilor de judecată, criticile sunt întemeiate în parte.

În acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Așadar, temeiul juridic al obligației de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat, de către partea care a câștigat procesul.

În cauză, plecând de la aceste aspecte, având în vedere că, urmare a admiterii recursurilor, casării în parte a sentinței, acțiunea va fi admisă în parte, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. va obliga pârâtele la plata sumei 6.000 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată la fond.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile.

Va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în faliment prin lichidator judiciar B..

Va anula în parte Decizia nr. 138017/24.12.2019 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Decizia nr. 98/24.04.2020 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în ceea ce prive