ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 878/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 878/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 17 februarie 2023
Asupra căii de atac de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 24.05.2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj a solicitat:
- conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anularea în totalitate a actelor administrative cu caracter individual reprezentate de încheierile civile: din data de 11.05.2022, nr. 81/2022 din dosar x/2022, nr. x/2022 din dosar x/2022, nr. x/2022 din dosar x/2022, nr. x/2022, nr. y/2022, nr. z/2022, nr. w/2022, nr. t/2022, nr. 100 și nr. 106 ale Curții de Apel Cluj.
- conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea actelor administrative cu caracter individual menționate anterior până la soluționarea acțiunii în anulare.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 131/CA/2022 pronunțată la data de 11 august 2022, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare având ca obiect suspendare executare act formulată de reclamantul A..
Calea de atac exercitată în cauză
Sentința nr. 131/CA/2022 din data de 11 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, a fost atacată de reclamantul A., solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție admiterea căii de atac formulate și casarea sentinței recurate.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj nu a depus întâmpinare față de calea de atac formulată de reclamant.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurentul-reclamant A. a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția nulității căii de ataca formulate pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 20 de RON recursul declarat împotriva hotărârilor prin care s-a anulat cererea ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant.
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Prin citația emisă la data de 05 octombrie 2022 și primită de reclamantul A. la data de 17 octombrie 2022, s-a adus la cunoștința recurentului-reclamant A. obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 de RON, aferentă căii de atac formulate împotriva sentinței nr. 131/CA/2022 pronunțată la data de 11 august 2022, de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ.
Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022.1 cererea de reexaminare a fost respinsă.
Prin urmare, reclamantul avea obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, obligație ce nu a îndeplinită până la termenul de judecată fixat, respectiv până la data de 17 februarie 2023.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac formulate este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea căii de atac.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția netimbrării căii de atac formulată, invocată din oficiu, și va respinge calea de atac formulată de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 131/CA/2022 pronunțată la data de 11 august 2022, de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția netimbrării căii de atac, invocată din oficiu.
Respinge ca netimbrată calea de atac formulată de recurentul reclamant A. împotriva sentinței nr. 131/CA/2022 din 11 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022-P.I.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2023.