ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2023

Ședința publică din data de 17 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București Comisia de evaluare a activității si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020, a solicitat următoarele:

- în baza prevederilor art. 9 din Legea 544/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor acte normative:

- Ordonanța de Urgență nr. 7 din 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în tot și, în subsidiar, cu referire la art. 13 punctele 1-4;

- Ordonanța de Urgență nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției

- să se dispună, în baza prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi: art. I punctele 59-63, punctul 73 alin. (3)-(5), pct. 101 și punctul 102 alin. (2) din Legea 242/2018;

- anularea Hotărârii secției pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secției pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019, în forma în vigoare în prezent,

- anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 188/20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 188/20.02.2020, în forma în vigoare în prezent;

- anularea Hotărârii nr. 1.347 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor și a regulamentului anexa la aceasta.

Ca o consecință a admiterii capetelor de cerere anterioare, reclamanta a solicitat a se constata că are, la data depunerii acțiunii, dreptul de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii 303/2004 cu modificările ulterioare, ca judecător cu funcție de execuție la orice curte de apel din țară, precum și faptul că are dreptul de a candida pentru funcții de conducere la orice instanța din țară la care are dreptul să funcționeze - judecătorie, tribunal și curte de apel.

La data de 09.02.2021, reclamanta A. a formulat cerere adițională prin care a completat acțiunea cu noi capete de cerere:

- anularea Hotărârii nr. 1550/17.12.2020 a CSM, secția de judecători de respingere a contestației formulate de candidatul având codul 1057, împotriva punctajului obținut la evaluarea activității și conduitei din ultimii 3 ani de activitate;

- anularea raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectiva pe post, în contradictoriu cu Curtea de Apel București - Comisia de evaluare a activității si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020;

- anularea Hotărârilor 1551/18.12.2020 CSM, secția de judecători si in parte a Hotărârii 1552/18.12.2020 CSM, secția de judecători si anularea examenului de promovare efectiva sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București;

- constatarea promovării sale efective la Curtea de Apel București, la una din Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 198/23.02.2021, Curtea de Apel București, în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția contenmcios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 176 pronunțată la data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de ambii pârâți, ca nefondată.

A respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale de folosință, invocate de Curtea de Apel București, ca nefondate.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcție de execuție, la orice curte de apel din țară și a dreptului reclamantei de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară la care are dreptul să funcționeze – judecătorie, tribunal și curte de apel, pe care le-a respins ca inadmisibile.

A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secției pentru judecători din cadrul C.S.M și a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, pe care le-a respins ca inadmisibile.

A admis excepția lipsei de interes în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor și a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secția pentru judecători și, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 – decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București, cu consecința constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel București, una din secțiile de contencios administrativ și fiscal, pe care le-a respinge ca lipsite de interes.

3.1. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond cât și împotriva încheierii de ședință din data de 22.09.2021 a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea recursului, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește încheierea de ședință din data de 22.09.2021 prin care instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capetelor de cerere care vizează constatarea faptului că reclamanta are la data depunerii cererii dreptul de a funcționa prin delegare, detașare, transfer ca judecător cu funcție de execuție la orice curte de apel și să se constate că are dreptul de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară, la care are dreptul să funcționeze, respectiv judecătorii, tribunal și curte de apel, menționate în cererea introductivă și a capătului de cerere prin care a solicitat să se constate promovarea sa efectivă la Curtea de Apel București, una dintre secțiile de contencios administrativ și fiscal, rămânând în pronunțare asupra acestor excepții.

Recurenta susține în acest sens că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin faptul că instanța de fond a invocat excepția inadmisibilității din oficiu fără a indica temeiul de fapt și de drept al acestei inadmisibilități, și fără a pune în discuția părților aceste aspecte. Din acest motiv, susține recurenta că a fost în imposibilitate de a cunoaște motivele pentru care s-a invocat excepția, de a combate și de a se apăra cu privire la motivul reținut de prima instanță. Consideră că i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi reparată decât prin anularea încheierii indicate și a sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Cu referire la sentința recurată, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., criticile formulate vizează nesoluționarea capătului de cerere întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la sesizarea pentru neconstituționalitate a O.U.G. nr. 7/2019 și O.U.G. nr. 92/2018, și de asemenea cu privire la faptul că instanța nu a soluționat cererea de sesizare a CCR cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Recurenta arată că, o acțiune întemeiată pe art. 9 din Legea 554/2004 este o veritabilă acțiune judiciară și că singura posibilitate a instanței investite cu o astfel de acțiune este de admitere sau de respingere a acesteia, însă nu are dreptul de a lăsa nesoluționată o astfel de acțiune, refuzând să judece. Apreciază că, excepțiile de neconstituționalitate nu pot fi lăsate nesoluționate, fiind o obligație legală și profesională a instanței de fond de soluționare a acțiunii întemeiate pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, refuzul de a judeca fiind calificat ca o denegare de dreptate. În concluzie, apreciază că, procedând în această manieră, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, aplicând o soluție neprevăzută de lege și erijându-se în legiuitor.

Totodată, înțelege să invoce și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerând că refuzul instanței de a se pronunța, nu este fundamentat în fapt sau în drept, fiind nemotivat, și nu a putut identifica dacă este vorba doar de excepțiile de neconstituționalitate invocate sau și de acțiunea pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, precizând faptul că, din redactarea hotărârii nu reies aceste aspect.

Invocă, de asemenea, faptul că motivele sentinței civile sunt în parte contradictorii, străine de natura pricinii și în parte absente cu privire la anumite situații juridice invocate. Consideră că instanța de fond a făcut confuzie între admisibilitate și interes atunci când s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității capetelor de cerere care vizează constatarea unor drepturi ale reclamantei.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susține, în raport și de criticile menționate la celelalte motive de casare, că există o contradictorialitate a motivelor reținute de către prima instanță prin sentința recurată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanța de fond a aplicat greșit prevederile legale. În continuare, recurenta invocă dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 precizând că o acțiune în declararea neconstituționalității unei ordonanțe este o acțiune de contencios administrativ, un capăt de cerere accesoriu și nu un capăt de cerere principal, fiind însoțită de capete de cerere în anularea unor acte administrativ normative și a unor acte administrative individuale expres indicate. Precizează că, în raport de dispozițiile art. 123 C. proc. civ., capete de cerere în constatare sunt capete de cerere de drept comun, care trebuie judecate în prezenta cauză, ele neputând fi disjunse, deoarece sunt cereri accesorii.

În raport de aceste aspecte apreciază recurenta că instanța de contencios administrativ este competentă exclusiv pentru acțiunea întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 (cerere accesorie) și pentru capetele de cerere în anularea actelor administrativ normative și individuale (cereri principale). În aceste condiții cererile de drept comun pot fi analizate de instanța de contencios, pe fondul cauzei, deoarece sunt cereri accesorii și instanța de contencios administrativ este instanța competentă exclusiv. În concluzie, susține că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității, motivele invocate fiind străine de natura pricinii, contradictorii, iar prevederile de drept intern fiind aplicate eronat.

Se critică de asemenea și modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 și a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, pe motiv că instanța și-a întemeiat soluția pe dispozițiile legale criticate ca neconstituționale.

Astfel, recurenta invocă greșita soluționare a excepțiilor și a cauzei, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. în ceea ce privește ordinea corectă de soluționare a cererilor, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Mai precizează recurenta că instanța a schimbat obiectul dedus judecății în ceea ce privește raportul de evaluare, solicitarea acesteia fiind ca instanța să constate că acesta a fost întocmit nelegal și nu să schimbe notele acordate, cum în mod greșit a reținut instanța.

O altă critică vizează modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes, precizând recurenta faptul că interesul acesteia în promovarea prezentei acțiuni este concret, direct, personal și actual, acest drept fiind definit de dispozițiile art. 40 din Legea 317/2004.

3.2. Împotriva sentinței civile nr. 176 din 19.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul mai sus menționat a formulat recurs incident intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin care a solicitat admiterea recursului incident formulat, casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința admiterii excepției inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 1348/17.09.2019 în forma în vigoare în prezent, a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 188/20.02.2020 în forma în vigoare în prezent și a Regulamentului privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/17.09.2019 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile sesizării instanței de judecată și a respingerii ca inadmisibile a acestor capete de cerere.

În susținerea recursului incident se invocă ca motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Susține în acest sens că instanța de fond a respins în mod eronat excepția inadmisibilității invocată de către intimat, aplicând greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 193 din C. proc. civ., procedura prealabilă fiind obligatorie pentru sesizarea instanței de judecată.

Atât intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii cât și intimata – pârâtă Curtea de Apel București au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esență, s-a susținut, în raport de fiecare motiv de casare invocat de către recurentă, că acestea sunt nefondate, instanța de fond nedepășindu-și atribuțiile judecătorești, soluția fiind una legală și temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză. Totodată, hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar acestea nu sunt contradictorii, hotărârea fiind clară, concisă și în concordanță cu probele și actele de la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta reclamantă A. este nefondat, iar recursul incident formulat de recurentul pârât Consiliul Superior al Magistraturii este lipsit de interes.

Este nefondat recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 22 septembrie 2021.

Această hotărâre a fost criticată de către recurenta A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin raportare la acest motiv de casare s-a susținut faptul că judecătorul fondului a încălcat dreptul la apărare al reclamantei, prin faptul că instanța de fond a invocat excepția inadmisibilității din oficiu fără a indica temeiul de fapt și de drept al acestei excepții, și fără a pune în discuția părților aceste aspecte.

Critica formulată este nefondată.

Astfel, în ceea ce privește criticile recurentei formulate cu privire la încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, instanța de control judiciar reține că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Din verificarea dosarului de fond rezultă că pentru termenul de judecată din data de 22 septembrie 2021, recurenta-reclamantă deși a fost legal citată, nu s-a prezentat la acest termen când a fost pusă în discuție excepția inadmisibilității.

Chiar dacă excepția inadmisibilității capetelor de cerere care vizează constatarea faptului că reclamanta are la data depunerii cererii dreptul de a funcționa prin delegare, detașare, transfer ca judecător cu funcție de execuție la orice curte de apel și să se constatate că are dreptul de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară, la care are dreptul să funcționeze, respectiv judecătorie, tribunal și curte de apel, menționate în cererea introductivă și a capătului de cerere prin care a solicitat să se contate promovarea sa efectivă la Curtea de Apel București, una din secțiile de contencios administrativ și fiscal, nu a fost invocată prin întâmpinare, din practicaua încheierii de ședință din 22 septembrie 2021, se constată că această excepție a fost pusă în discuția părților, instanța amânând pronunțarea pentru data de 05 octombrie 2021.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 223 C. proc. civ., dispoziție legală în raport de care instanța de fond, în lipsa părților legale citate, va examina excepțiile invocate de părți sau ridicate din oficiu. Or în cauză, așa cum s-a arătat, recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor legale incidente cauzei.

Toate acestea dovedesc că hotărârea instanței de fond este legală, excepția inadmisibilității fiind pusă în discuția părților, astfel că nu se poate susține că dreptul la apărare al recurentei reclamante a fost încălcat.

Cât privește sentința recurată, un prim motiv de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prin care a susținut că instanța de fond a lăsat nesoluționat capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la sesizarea pentru neconstituționalitate a O.U.G. nr. 7/2019 și O.U.G. nr. 92/2018, și de asemenea că nu a soluționat cererea de sesizare a CCR cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Procedând în această manieră instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, aplicând o soluție neprevăzută de lege și erijându-se în legiuitor.

Critica formulată este nefondată, iar motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este incident in legătură cu aspectele invocate, neputând fi vorba despre depășirea de către curtea de apel a limitelor atribuțiilor sale, prin soluționarea cererii de sesizare a CCR cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, din perspectivă teoretică, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 4 se referă la situația în care hotărârea este reformabilă întrucât au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin încălcarea principiului separației puterilor în stat sau imixtiunea instanțelor în domenii excluse puterii judecătorești, neputându-se identifica cu depășirea competenței. Prin excesul de putere se încalcă, așadar, ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Revenind la critica formulată, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită. Împrejurarea că instanța de fond a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere nu poate fi circumscris motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nepronunțarea asupra capătului de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și nesoluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale neechivalând cu încălcarea atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Cu referire la această critică, se reține că în baza dispozițiilor art. 445 C. proc. civ. completarea unei hotărâri nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 – 444 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susține, pe de o parte, că în raport de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri formulate în cadrul judiciar al litigiului, hotărârea este nemotivată, iar pe de altă parte, că motivele hotărârii judecătorești recurate sunt în parte contradictorii, în parte străine de natura cauzei și în parte absente cu privire la o serie de probleme juridice invocate.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ".

Motivarea apare ca fiind un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum si o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate si temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, în lumina art. 21 alin. (3) din Constituția României si art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile si argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl mai constituie pretenția concretă a părții, așa cum se întâmplă cazul cererilor de învestire a primei instanțe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală sau temeinică. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine obligația să verifice raționamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluționeze procesul în primă instanță, iar spre acest rezultat premisele raționamentului trebuie să fie accesibile din simpla lectură a hotărârii, prin prisma expunerii situației de fapt și a probelor concrete care o susțin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situații factuale stabilite.

Nu există nicio contradicție în considerentele hotărârii recurate, dimpotrivă Înalta Curte constată că instanța de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, aceasta cuprinzând argumentele ce susțin soluțiile la care instanța a ajuns, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost motivată în acord cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, și făcând o aplicare corectă a normelor legale incidente cauzei.

Totodată, se constată că nu există nicio confuzie între excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcție de execuție, la orice curte de apel din țară și a dreptului reclamantei de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară la care are dreptul să funcționeze – judecătorie, tribunal și curte de apel, și excepția lipsei de interes.

Sub acest aspect se constată că judecătorul fondului a admis excepția inadmisibilității mai sus menționată în raport de faptul că aceste capete de cerere nu privesc drepturi concrete a căror negare să se fi produs prin vreun act individual emis de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care să se fi făcut aplicarea actelor administrative normative ce fac obiectul judecății, act individual care să fi fost contestat de reclamantă în prezenta procedură, pentru a putea, eventual, subsuma aceste capete ce privesc constatarea, unui capăt de cerere având ca obiect anularea actelor individuale, al căror destinatar să fi fost reclamanta.

În ce privește excepția lipsei de interes se constată că aceasta a vizat capetele de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor și a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secția pentru judecători și, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 – decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București, cu consecința constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel București, una din secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare nu există nicio confuzie în ceea ce privește motivarea excepției inadmisibilității și motivarea excepției lipsei de interes.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere nu poate fi circumscris motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Așadar, instanța de fond a redat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât ansamblul considerentelor hotărârii nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă converg spre aceeași soluție, putând fi astfel realizat controlul judiciar, fapt pentru care și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile formulate vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. susținând că instanța de fond trebuia, mai întâi, să se pronunțe pe acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 și pe cererea de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate conexă, să suspende cauza potrivit art. 9 menționat, apoi, după pronunțarea Curții Constituționale a României să soluționeze cererile de anulare a actelor administrative normative indicate, să soluționeze cererile de anulare a actelor administrative individuale indicate, a raportului de evaluare, și finalmente, să se pronunțe asupra cererilor în constatare.

Dispozițiile art. 248 C. proc. civ. au fost corect interpretate și aplicate în prezenta cauză, instanța fiind chemată a se pronunța cu prioritate asupra asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Instanța de judecată nu se poate pronunța asupra acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 decât după verificarea condițiilor ce trebuiesc îndeplinite pentru orice cerere de chemare în judecată, cât și a condițiilor ce vizează acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect se reține că orice acțiune în justiție trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de art. 32 din C. proc. civ., respectiv ca autorul să aibă capacitate procesuală, calitate procesuală, formulează o pretenție, și justifică un interes, iar în ce privește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 acestea trebuie să vizeze existența unei cereri principale, specifică contenciosului administrativ, de tip subiectiv (și anume anularea unui act administrativ care aduce o vătămare concretă a unui drept sau interes legitim, iar actul administrativ este emis sau adoptat în baza ordonanței guvernului, atacată, în cauză), iar în secundar, textul impune formularea excepției de neconstituționalitate.

Neîndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 32 C. proc. civ. va paraliza declanșarea sau continuarea acțiunii civile. În cauză, prin sentința recurată se constată că cererile formulate în susținerea existenței unei vătămări aduse dreptului reclamantei, la carieră, nu îndeplinesc condițiile generale ale acțiunii civile, astfel cum sunt acestea reglementate de textul art. 32 mai sus citat .

Astfel, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere formulate de reclamanta A. având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcție de execuție, la orice curte de apel din țară și a dreptului reclamantei de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară la care are dreptul să funcționeze – judecătorie, tribunal și curte de apel, și drept consecință a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secției pentru judecători din cadrul C.S.M și a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

De asemenea, a admis excepția lipsei de interes în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor și a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secția pentru judecători și, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 – decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București, cu consecința constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel București, una din secțiile de contencios administrativ și fiscal, și a respins aceste capete de cerere ca lipsite de interes.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 248 din C. proc. civ. coroborate cu art. 32 C. proc. civ., criticile recurentei referitoare la ordinea de soluționare a petitelor cererii de chemare în judecată așa cum a fost completată, nu pot fi primite.

Cât privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. se constată că este nefondat.

Prin intermediul acestui motiv de casare s-a criticat greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 susținând că cerința impusă de această dispoziție legală este ca acțiunea în neconstituționalitatea unei ordonanțe să nu fie singurul capăt de cerere și să nu fie capăt de cerere principal, precum și faptul că instanța de fond a refuzat să judece capetele de cerere în anularea unor acte administrativ normative și a unor acte administrative individuale expres indicate, precum și capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate promovarea efectivă la Curtea de Apel București, una din secțiile de contencios administrativ și fiscal, deși era competentă să le soluționeze.

Incontestabil, în materia acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cerința este ca acțiunea în neconstituționalitatea unei ordonanțe să nu fie singurul capăt de cerere și să nu fie capăt de cerere principal, însă acest aspect nu a fost contestat.

Împrejurarea că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 impune ca și cerințe cele două condiții anterior enunțate nu înlătură obligația instanței de a verifica și îndeplinirea condițiilor generale ale acțiunii civile, astfel cum sunt acestea sunt reglementate de prevederile art. 32 din C. proc. civ., condiții a căror neîndeplinire paralizează declanșarea sau continuarea acțiunii civile respective.

În cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 instanței de judecată îi revine obligația de a verifica atât îndeplinirea cerințelor legale prevăzute de dispozițiile art. 32 din C. proc. civ. ce instituie condiții pentru orice cerere de chemare în judecată, respectiv: are capacitate procesuală în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes legitim, născut și actual, personal și direct, cerințe cumulative a cător neîndeplinire paralizează declanșarea sau continuarea acțiunii civile, cât și îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea excepțiilor inadmisibilității și a excepției lipsei de interes nu echivalează cu "un refuz să judece capetele de cerere formulate". Judecătorul fondului a analizat fiecare capăt de cerere formulat și a constatat că excepțiile invocate, atât prin întâmpinare, cât și din oficiu, sunt întemeiate, aspect ce a determinat soluționarea cauzei prin admiterea excepțiilor invocate și fără a mai proceda la o cercetare pe fondul cauzei.

Pe de altă parte, se constată, totodată, că în mod judicios judecătorul fondului a reținut că prin modalitatea în care a fost formulată cererea de chemare în judecată, ulterior modificată, și față de calea procesuală aleasă de recurentă de a se adresa instanței de contencios administrativ în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, capetele de cerere vizând constatarea drepturilor generale invocate de aceasta sunt inadmisibile, având în vedere că nu privesc drepturi concrete, a căror negare să se fi produs prin vreun act individual emis de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care să se fi făcut aplicarea actelor administrative normative ce fac obiectul judecății, act individual care să fi fost contestat de reclamantă în prezenta procedură, pentru a putea, eventual, subsuma aceste capete ce privesc constatarea, unui capăt de cerere având ca obiect anularea actelor individuale, al căror destinatar să fi fost recurenta-reclamantă.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2001, pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/o anumită operațiune din sfera sa de competență, iar nu să i constate un drept general, de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcție de execuție, la orice curte de apel din țară și de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară la care are dreptul să funcționeze, respectiv judecătorie, tribunal, curte de apel.

Contenciosul administrativ subiectiv este acel control judecătoresc al actelor administrative care poate fi promovat numai de persoana al cărei drept a fost lezat prin activitatea ilicită a administrației publice, acest tip de contencios fiind fondat pe un drept subiectiv.

Nimic nu împiedică recurenta reclamantă de a participa la orice concurs va dori, însă numai participarea la concurs va deschide dreptul acesteia la acțiune în materia contenciosului administrativ, căci așa cum s-a arătat obiectul acțiunii în contencios administrativ este reprezentat de protecția drepturilor concrete, precum și a intereselor legitime ale persoanelor care au fost vătămate printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, și nu constatarea unor drepturi invocate la nivel general.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond în mod corect, în raport de prevederile art. 46

2

-50 din Legea nr. 303/2004, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare.

Este adevărat că raportul de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcție de execuție poate fi contestat la secția de judecători care se pronunță prin hotărâre definitivă, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (4) din Regulamentul de organizare și promovare a judecătorilor, CSM secția pentru judecători a emis Hotărârea nr. 1348/2019.

Această hotărâre emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – secția pentru judecători poate fi atacată în contencios administrativ în baza dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazul vătămării unui drept subiectiv sau al unui interes legitim al candidatului.

În consecință, orice persoană poate contesta un concurs sau examen în ceea ce privește legalitatea procedurii de desfășurare a acestuia, dar instanța de contencios administrativ nu se poate substitui examinatorilor în ceea ce privește evaluările făcute de aceștia și nu le poate înlocui cu evaluări proprii a judecătorilor, astfel cum rezultă din considerentele deciziei Curții Constituționale a României nr. 480/2010 și a jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 26 iunie 1986, pronunțată în Cauza Van Marle și alții contra Belgiei și prin decizia de inadmisibililate din 28 februarie 2002, pronunțată în Cauza San Juan contra Franței.

Conform acestei jurisprudențe, comisiile de evaluare au o marjă de apreciere, însă acest drept de apreciere neputând fi exercitat cu exces de putere, respectiv prin încălcarea competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale candidatului.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că reclamanta nu a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 pentru motive de nelegalitate a procedurii de desfășurare a concursului de promovare în funcții de execuție, fiind în realitate nemulțumită de punctajul acordat prin raportul de evaluare.

În consecință, Înalta Curte reține că recurenta reclamantă nu a invocat încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept viitor și previzibil, prefigurat, ci a solicitat reeavaluarea activității sale de către instanța de contencios administrativ.

S-a mai criticat hotărârea recurată și sub aspectul greșitei admiteri a excepției lipsei de interes, susținând, pe de o parte, că raportul de evaluare întocmit la concursul de promovare sesiunea august – decembrie 2020 constituie un act ce se va păstra în mapa profesională putând fi consultat de toate comisiile de concurs ce vor analiza vreo cerere de promovare efectivă formulată, iar acest înscris provoacă recurentei un permanent prejudiciu profesional, iar pe de altă parte, că recurenta avea interes în formularea unei cereri de transfer chiar dacă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat procedurile de transfer.

Nici aceste critici nu pot fi primite. Înalta Curte constată că raportul de evaluare nu a cauzat recurentei niciun prejudiciu, câtă vreme recurenta reclamantă a promovat efectiv la Curtea de Apel București în urma concursului de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor organizat în sesiunea aprilie – august 2021. Totodată, în raport de acest aspect, corect a reținut instanța de fond că nu mai prezintă niciun folos practic soluționarea capătului de cerere prin care aceasta a solicitat anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, acte normative care, de altfel, au stat chiar la baza organizării examenului pe care l-a promovat.

Corect a fost respinsă excepția lipsei de interes și în ceea ce privește anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor și a regulamentului anexat, în condițiile în care la data formulării cererii de chemare în judecată reclamanta nu se afla în niciuna dintre aceste proceduri, vizate de actele normative menționate.

Și în ce privește anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor și a regulamentului anexat, corect a reținut judecătorul fondului că, în raport de Decizia nr. 454/2020 a Curții Constituționale a României, procedura de transferuri a fost suspendată de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Prin umare, Hotărârea nr. 1347/2019 nu este aplicată de către pârât și nu a stat la baza emiterii vreunui act ca urmare a unei cereri de transfer formulată de recurenta reclamantă.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenta reclamantă sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva sentinței nr. 176 din 19 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de ambii pârâți, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că acesta este lipsit de interes.

Se reține că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, iar interesul de a acționa trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Or, din acest punct de vedere nu se poate reține că recurentul-pârât justifică vreun interes, în condițiile în care, deși excepțiile au fost respinse, pretențiile ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată au fost, de asemenea, respinse, soluție care profită recurentului – pârât.

În acest sens, recurentul-pârât nu a arătat în concret care este interesul, respectiv folosul practic pe care l-ar obține prin schimbarea soluției pronunțate cu privire la excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabil, câtă vreme acțiunea a fost respinsă.

Prin urmare, întrucât scopul urmărit prin promovarea recursului nu a fost arătat de către recurentul-pârât, se constată că, în privința recursului incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, formulat cu privire la sentința nr. 176 din 19 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă A. ca nefondat, iar recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii va fi respins ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes a recursului incident formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, invocată din oficiu.

Respinge recursul incident formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 176 din 19 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal ca lipsit de interes.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă A. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2021 și a sentinței civile nr. 176 din 19 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2023.