ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2022

Ședința publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București Comisia de evaluare a activității si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020, a solicitat următoarele:

- în baza prevederilor art. 9 din Legea 544/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor acte normative:

- Ordonanța de Urgență nr. 7 din 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în tot și, în subsidiar, cu referire la art. 13 punctele 1-4;

- Ordonanța de Urgență nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției

- să se dispună, în baza prevederilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi: art. I punctele 59-63, punctul 73 alin. (3)-(5), pct. 101 și punctul 102 alin. (2) din Legea 242/2018;

- anularea Hotărârii secției pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secției pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019, în forma în vigoare în prezent,

- anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 188/20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 188/20.02.2020, în forma în vigoare în prezent;

- anularea Hotărârii nr. 1.347din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor și a regulamentului anexa la aceasta.

Ca o consecință a admiterii capetelor de cerere anterioare, reclamanta a solicitat a se constata că are, la data depunerii acțiunii, dreptul de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii 303/2004 cu modificările ulterioare, ca judecător cu funcție de execuție la orice curte de apel din țară, precum și faptul că are dreptul de a candida pentru funcții de conducere la orice instanța din țară la care are dreptul să funcționeze - judecătorie, tribunal și curte de apel.

La data de 09.02.2021, reclamanta A. a formulat cerere adițională prin care a completat acțiunea cu noi capete de cerere:

- anularea Hotărârii nr. 1550/17.12.2020 a CSM, secția de judecători de respingere a contestației formulate de candidatul având codul 1057, împotriva punctajului obținut la evaluarea activității și conduitei din ultimii 3 ani de activitate;

- anularea raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectiva pe post, în contradictoriu cu Curtea de Apel București - Comisia de evaluare a activității si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020;

- anularea Hotărârilor 1551/18.12.2020 CSM, secția de judecători si in parte a Hotărârii 1552/18.12.2020 CSM, secția de judecători si anularea examenului de promovare efectiva sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București;

- constatarea promovării sale efective la Curtea de Apel București, la una din Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 198/23.02.2021, Curtea de Apel București, în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contenmcios administrativ și fiscal.

Prin Hotărârea nr. 20 pronunțată la data de 3 februarie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii de completare, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis cererea de completare a hotărârii nr. 176 din data de 19 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, dispunând completarea sentinței civile nr. 176 din 19.10.2021 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamantă.

A respins cererea de suspendare a judecății.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ. susține recurenta că modalitatea de soluționare a capătului de cerere întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la sesizarea pentru neconstituționalitate a O.U.G. nr. 7/2019 și O.U.G. nr. 92/2018 și a cererii de sesizare a CCR cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, după ce a fost soluționat capătul de cerere principal, afectează legalitatea hotărârii pronunțate.

Redând în integralitate dispoziția art. 9 din Legea nr. 554/2004 susține că în situația unei acțiuni întemeiată pe această normă juridică trebuie soluționată cu prioritate cererea de sesizare a CCR urmând ca apoi să fie soluționate capetele de cerere principale, modalitatea de soluționare a cauzei depinzând de modalitatea de soluționare a cererii de sesizare.

Și în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, al cărui conținut îl redă în integralitate, acțiunea și excepțiile trebuie soluționate într-un fel sau altul în cadrul litigiului, nu după ce instanța s-a pronunțat deja asupra litigiului principal, cererile de sesizare a CCR fiind cereri incidentale, și au drept consecință suspendarea litigiului principal în caz de admitere.

Totodată, arată că în raport de prevederile art. 41 din C. proc. civ. instanța de judecată avea obligația de a se abține de la soluționarea cererii de completare a hotărârii față de împrejurarea că, în fapt, își expusese deja părerea cu privire la admisibilitatea și la fondul cererilor de sesizare, aspect ce rezultă cu ușurință din considerentele sentinței nr. 176/2021 în care instanța face analiza admisibilității celor două cereri de sesizare, analiza constituționalității textelor criticate precum și analiza excepției de inadmisibilitate ridicate de pârâtul CSM în prezenta cauză, în care, de asemenea, instanța arată că deși a făcut analiza admisibilității cererilor de seizare totuși nu există o pronunțare formală asupra lor.

Procedând în această manieră susține recurenta că instanța de fond și-a depășit competențele legale atâta vreme cât a schimbat procedura prevăzută de lege pentru soluționarea cererilor deduse judecății și a soluționat o cauză pe care nu mai avea dreptul să o judece, fiind incompatibilă, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 6 din CEDO.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține recurenta că motivele sentinței civile sunt, în parte, contradictorii, în parte străine de natura pricinii și în parte lipsesc, susținând în esență că prin excepția de neconstituționalitate invocată și prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a criticat tocmai prevederile legale pe care instanța s-a întemeiat când a decis admiterea excepțiilor față de acțiunea de fond, iar în ce privește respingerea cererii de suspendare arată că aceasta este total nemotivată.

În ce privește raționamentul ca atare, arată că instanța a aplicat greșit prevederile legale fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată în acest sens că din perspectiva dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 și a art. 29 din Legea nr. 47/1992 respingerea cererilor de sesizare a CCR cu aceste excepții apare ca vădit nelegală față de modalitatea de soluționare, prin excepții, a cauzei. În soluționarea cererilor formulate instanța s-a întemeiat exact pe prevederile legale criticate ca fiind neconstituționale de către recurentă.

Afirmă că între cererile formulate pe fond și prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate există o strânsă legătură de vreme ce obiectul cererilor îl constituie acte administrativ normative, acte administrativ individuale, operațiuni administrative, refuz nejustificat și drepturi profesionale care se întemeiază în mod concret pe prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate.

În ce privește raportul de evaluare, în raport de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acesta trebuia analizat de instanța de judecată, raportul de evaluare fiind un act care a stat la baza adoptării HCSM 1550/2020 a secției pentru judecători și a HCSM 1552/2020.

De asemenea, afirmă recurenta că instanța de judecată a schimbat obiectul dedus judecății, sens în care arată că nu a solicitat instanței să acorde noi note în cadrul evaluării, ci să observe că acest raport de evaluare este întocmit nelegal, că procedura stabilită pentru întocmirea sa nu a fost parcursă în mod corect, precum și că acest raport de evaluare este întocmit în baza unor prevederi normative neconstituționale și a unui act administrativ normativ secundar nul.

Esența cercetării legalității raportului de evaluare presupunea analiza constituționalității prevederilor legale în baza cărora a fost întocmit, a legalității Regulamentului de promovare în funcții de execuție, și doar în subsidiar a procedurii legale în baza căruia a fost întocmit. Or acest demers a fost deturnat de către instanță către un demers de cenzurare a notelor acordate, aspect care nu a fost dedus niciodată prezentului litigiu, motivele indicate de instanță fiind străine de obiectul dedus judecății.

Cu referire la modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes a capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secției pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019, în forma în vigoare în prezent, anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 188/20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, aprobat prin Hotărârea secției pentru judecători nr. 188/20.02.2020, anularea Hotărârii nr. 1.347din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor și a regulamentului anexa la aceasta, anularea Hotărârii 1551/18.12.2020 și a Hotărârii nr. 1552/18.12.2020, arată recurenta că urmare formulării cererii de promovare efectivă pentru sesiunea august - decembrie 2020 a fost întocmit raportul de evaluare contestat prin care cererea acesteia a fost respinsă.

Afirmă că acest raport de evaluare este un act nelegal care se află în circuitul civil și care a stat la baza adoptării a două acte administrative nelegale, ca atare are un interes real și actual de a solicita anularea lor și înlăturarea din circuitul civil.

În ce privește cererea de înscriere la un examen pentru funcții de conducere, cerere ce a fost respinsă în baza textelor declarate neconstituționale și a Regulamentului de concurs pentru funcții de conducere. Ca atare, criticile pentru contituționalitate realizate față de o serie de prevederi legale au relevanță absolută față de cererea de anulare a actelor administrative normative de reglementare a unor proceduri de concurs și transfer adoptate în baza acestor prevederi legale, cererea de anulare a actelor administrative care o priveau și au fost adoptate în baza acestor proceduri administrative nelegale și, în final, față de cererea de constatare a intervenirii unor drepturi profesionale. În acest context condițiile de admisibilitate a cererilor de sesizare prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1991 erau îndeplinite în totalitate, soluția corectă urmând a fi de admitere a cererii de sesizare și de suspendare a cauzei.

Dreptul la exercitarea carierei profesionale așa cum este definită cariera de art. 40 din Legea nr. 317/2004 constituie un drept direct, personal, concret și actual, acest drept fiind ocrotit prin formularea acțiunii din prezenta cauză iar respingerea cererilor de sesizare recurenta este in imposibilitate de a susține demersul judiciar, instanța de judecată negându-i recurentei accesul la justiție fiind încălcate astfel dispozițiile art. 6 din CEDO, recurenta redând considerente din Ghidul privind art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Dreptul la un proces echitabil (aspectul civil) actualizat la 30 aprilie 2018 pct. 70-86.

Față de toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererilor de sesizare a CCR cu excepțiile de neconstituționalitate formulate urmând a fi dispusă și suspendarea judecății recursului formulat față de sentința nr. 176/2021 până la soluționarea cererilor de seizare a CCR menționate.

Recurenta a depus la dosar și Note scrise.

Au fost depuse la dosarul cauzei întâmpinări atât de către Consiliul Superior al Magistraturii cât și de către Curtea de Apel București prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București - Comisia de evaluare a activității și conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectivă sesiunea august - decembrie 2020 în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- Ordonanța de Urgență nr. 7 din 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în tot și, în subsidiar, cu referire la art. 13 punctele 1-4;

- Ordonanța de Urgență nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției

Ca o consecință a admiterii capetelor de cerere anterioare, reclamanta a solicitat a se constata că are, la data depunerii acțiunii, dreptul de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii 303/2004 cu modificările ulterioare, ca judecător cu funcție de execuție la orice curte de apel din țară, precum și faptul că are dreptul de a candida pentru funcții de conducere la orice instanța din țară la care are dreptul să funcționeze - judecătorie, tribunal și curte de apel.

Cererea de chemare în judecată a fost completată prin cererea adițională formulată la data de 09.02.2021, cu noi capete de cerere, respectiv:

- anularea Hotărârii nr. 1550/17.12.2020 a CSM, secția de judecători de respingere a contestației formulate de candidatul având codul 1057, împotriva punctajului obținut la evaluarea activității și conduitei din ultimii 3 ani de activitate;

- anularea raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectiva pe post, în contradictoriu cu Curtea de Apel București - Comisia de evaluare a activității si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020;

- anularea Hotărârilor 1551/18.12.2020 CSM, secția de judecători si in parte a Hotărârii 1552/18.12.2020 CSM, secția de judecători si anularea examenului de promovare efectiva sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București;

- constatarea promovării sale efective la Curtea de Apel București, la una din Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 176 pronunțată la data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de ambii pârâți, ca nefondată, a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință și excepția lipsei calității procesuale de folosință, invocate de Curtea de Apel București, ca nefondate. A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere formulate de reclamanta A. având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcție de execuție, la orice curte de apel din țară și a dreptului reclamantei de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară la care are dreptul să funcționeze - judecătorie, tribunal și curte de apel, și drept consecință a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secției pentru judecători din cadrul C.S.M și a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

A admis excepția lipsei de interes în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor și a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secția pentru judecători și, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București, cu consecința constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel București, una din secțiile de contencios administrativ și fiscal, și a respins aceste capete de cerere ca lipsite de interes.

Reclamanta A. a formulat la data de 21 octombrie 2021 cerere de completare a hotărârii menționate anterior prin care a solicitat completarea sentinței pronunțată în cauză cu o soluție la cele două cereri formulate și nesoluționate, respectiv cererea de a fi declarate ca neconstituționale, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, prevederile O.U.G. nr. 7/2019 și prevederile O.U.G. nr. 92/2019 și cererea de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate a tuturor prevederilor legislative invocate.

Prin Hotărârea nr. 20 pronunțată la data de 3 februarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității cererii de completare, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis cererea de completare a hotărârii nr. 176 din data de 19 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, dispunând completarea sentinței civile nr. 176 din 19.10.2021 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamantă.

A respins cererea de suspendare a judecății.

Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat recurs reclamanta înțelegând să formuleze critici în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivelor de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ. susține, în esență, recurenta că instanța de fond și-a depășit competențele legale atâta vreme cât a schimbat procedura prevăzută de lege pentru soluționarea cererilor deduse judecății și a soluționat o cauză pe care nu mai avea dreptul să o judece, fiind incompatibilă, situație în raport de care instanța de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 41 din C. proc. civ., avea obligația de a se abține de la soluționarea cererii de completare a hotărârii față de împrejurarea că, în fapt, își expusese deja părerea cu privire la admisibilitatea și la fondul cererilor de sesizare.

Critica formulată este nefondată, iar motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente in legătură cu aspectele invocate, neputând fi vorba despre depășirea de către curtea de apel a limitelor atribuțiilor sale, prin soluționarea cererii de completare a hotărârii nr. 172/2021.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, din perspectivă teoretică, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 4 se referă la situația în care hotărârea este reformabilă întrucât au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin încălcarea principiului separației puterilor în stat sau imixtiunea instanțelor în domenii excluse puterii judecătorești, neputându-se identifica cu depășirea competenței. Prin excesul de putere se încalcă, așadar, ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Revenind la critica formulată, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că prin prezenta cale de atac, instanța de casare a fost chemată a se pronunța asupra legalității hotărârii atacate nr. 20 din 3 februarie 2020 din perspectiva soluționării de către instanța de fond a cererii de completare a hotărârii nr. 176 din 19 octombrie 2021, cerere de completare formulată chiar de către reclamanta A..

Potrivit art. art. 444 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Potrivit dispozițiilor art. 443 alin. (3) C. proc. civ. "Încheierea se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței".

Rezultă din conținutul normelor precitate că legiuitorul a înțeles ca, spre deosebire de procedura îndreptării ori a lămuririi hotărârii, în situația soluționării cererii de completare a hotărârii, să fie pronunțată o "hotărâre separată" potrivit art. 444 alin. (2) C. proc. civ.. Sintagma "hotărâre separată" are în vedere același tip de hotărâre ca cea anterioară, prin care s-a omis pronunțarea pe capătul de cerere în privința cărora se solicită completarea.

Totodată, menționarea expresă făcută de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 443 alin. (3) C. proc. civ. a faptului că încheierea/hotărârea se va atașa la dosarul cauzei indică în mod clar că cererea de completare nu poate fi soluționată decât de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei completare se solicită.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 Regulamentelor de ordine interioară al instanțelor judecătorești obligă în mod expres ca cererile de îndreptare a erorilor materiale și cererile de completare sau lămurire a hotărârii să fie soluționate de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită.

În plus, ceea ce trebuie reținut este și faptul că acest motiv de casare nu se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 4, ci art. 488 alin. (1) pc.t 1 și anume "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", dar și în privința acestui text pot fi reținute, ca fiind aplicabile, textele legale mai sus menționate, ce exclud incompatibilitatea judecătorului, în completarea hotărârii judecătorești.

Pentru aceleași considerente și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, neputând fi reținută nicio neregularitate procedurală care să determine reformarea hotărârii atacate. În cauză, hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale incidente, respectiv art. 444 C. proc. civ. și art. 111 din Hotărârea nr. 1375/2015, instanța dispunând cu privire la cererea formulată de recurenta reclamantă de completare a hotărârii nr. 176 din 19 octombrie 2021.

Din această perspectivă nu există nicio încălcare în cauză a dispozițiilor art. 41 C. proc. civ., judecătorul fondului neavând obligația, la soluționarea cererii de completare, să formuleze cerere de abținere. De altfel, instanța de recurs observă faptul că la judecarea cererii de completare în fond, recurenta-reclamantă nu a înțeles a formula cerere de recuzare împotriva judecătorului instanței de fond, ceea ce indică faptul că recurenta reclamantă a apreciat ca în cauză nu există vreun motiv pentru recuzarea judecătorului.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de considerentele hotărârii recurate, constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

În cauză, hotărârea recurată îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., instanța de fond arătând argumentele pentru care a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă, respectiv prin prisma excepțiilor peremptorii invocate în cauză și admise de instanță. Faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt și susținerile recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea cererii de suspendare, în condițiile în care cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, motivarea cererii de suspendare nu se mai impunea, atâta vreme cât această din urmă cerere are caracter accesoriu celei de sesizare a Curții Constituționale.

Nici incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin intermediul acestui motiv de recurs s-a invocat, în esență, faptul că respingerea cererilor de sesizare este vădit nelegală față de modalitatea de soluționare a cauzei prin excepții, cât și faptul că există strânsă legătură între cererile formulate pe fond și prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate de vreme ce obiectul cererilor îl constituie acte administrative normative, acte administrativ individuale, operațiuni administrative, refuz nejustificat și drepturi profesionale care se întemeiază în mod concret pe prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate.

Prioritar, reiterează Înalta Curte faptul că analiza prezentei căi de atac se limitează strict numai la motivele de recurs ce vizează aspectele de nelegalitate a hotărârii nr. 20 din 3 februarie 2022 și numai la ceea ce instanța de fond a soluționat prin această hotărâre, astfel că toate celelalte critici ce vizează aspecte nesoluționate prin hotărârea nr. 20 din 3 februarie 2022 nu pot fi avute în vedere la soluționarea prezentei căi de atac.

Modalitatea în care judecătorul fondului a soluționat prezenta cauză pronunțându-se cu prioritate asupra excepțiilor peremptorii invocate este una corectă în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ. care impun instanței de judecată obligația de a se pronunța, mai întâi, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Reglementarea cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 554/2004 trimite la dispozițiile art. 1 alin. (1) din aceeași lege, în sensul că acțiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar o vătămare într-un drept sau interes legitim aparținând unei persoane, tocmai datorită caracterului subiectiv al unei asemenea acțiuni întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Vizând obiectul acțiunii, un obiect complex, textul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune existența unei cereri principale, specifică contenciosului administrativ, de tip subiectiv (și anume anularea unui act administrativ care aduce o vătămare concretă a unui drept sau interes legitim, iar actul administrativ este emis sau adoptat în baza ordonanței guvernului, atacată, în cauză), iar în secundar, textul impune formularea excepției de neconstituționalitate .

Prin urmare, în cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 instanței de judecată îi revine obligația de a verifica atât îndeplinirea cerințelor legale prevăzute de dispozițiile art. 32 din C. proc. civ. ce instituie condiții pentru orice cerere de chemare în judecată, respectiv: are capacitate procesuală în condițiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes legitim, născut și actual, personal și direct, cerințe cumulative a cător neîndeplinire paralizează declanșarea sau continuarea acțiunii civile, cât și îndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, prin sentința 176/2021 (hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță asupra fondului cauzei) se constată că cererile formulate în susținerea existenței unei vătămări aduse dreptului reclamantei, la carieră, nu îndeplinesc condițiile generale ale acțiunii civile, astfel cum sunt acestea reglementate de textul art. 32 mai sus citat .

Astfel, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere formulate de reclamanta A. având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcționa, prin delegare, detașare sau transfer în condițiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcție de execuție, la orice curte de apel din țară și a dreptului reclamantei de a candida pentru funcții de conducere la orice instanță din țară la care are dreptul să funcționeze - judecătorie, tribunal și curte de apel, și drept consecință a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secției pentru judecători din cadrul C.S.M și a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

De asemenea, a admis excepția lipsei de interes în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 și a Regulamentului privind numirea în funcții de conducere a judecătorilor și revocarea din aceste funcții, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor și a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secția pentru judecători și, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel București, cu consecința constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel București, una din secțiile de contencios administrativ și fiscal, și a respins aceste capete de cerere ca lipsite de interes.

În condițiile în care, pentru capetele de cerere principale, instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii excepțiilor anterior menționate, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă.

Reținând, în esență, faptul că soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate "a posteriori" este interdependentă de validitatea cererii principale, instanța de judecată va proceda și la verificarea condițiilor impuse de norma art. 9 din Legea nr. 554/2004 ce reglementează o procedură specială de soluționare a cererilor formulate de persoana ce se pretinde vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din acestea, doar dacă cerințele impuse de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 precum și cele ale art. 32 C. proc. civ. sunt îndeplinite.

În același sens trebuie reținute și considerentele Deciziei CCR nr. 660/2007, potrivit cărora posibilitatea ridicării excepției de neconstituționalitate, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004, presupune existența unui litigiu pe rolul instanței, iar soluționarea acestuia depinde de rezolvarea de către Curtea Constituțională a unei excepții care are legătură cu cauza.

Iar din perspectiva art. 29 din Legea 47/1992, inadmisibilitatea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale trebuie să vizeze texte care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar această condiție nu este îndeplinită în speță, în raport de soluțiile pronunțate de către prima instanță, prin Sentința 176/2021.

Astfel, corect a reținut judecătorul fondului că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, respectiv normele a căror neconstituționalitate este criticată nu au, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei, în sensul de a putea influența soluția asupra excepțiilor invocate. Textele legale care fac obiectul excepțiilor de neconstituționalitate cuprinse atât în ordonanțe de Guvern dar și în legi, după cum reiese din cererea de sesizare astfel cum a fost precizată de reclamantă prin notele scrise depuse la data de 21.09.2021 la dosar, vizează fondul cauzei, neavând legătură cu soluționarea excepțiilor invocate.

În raport de acest aspect, alegațiile recurentei referitoare la faptul că între cererile formulate pe fond și prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate există o strânsă legătură de vreme ce obiectul cererilor îl constituie acte administrativ normative, acte administrativ individuale, operațiuni administrative, refuz nejustificat și drepturi profesionale care se întemeiază în mod concret pe prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate, nu pot fi primite.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Hotărârii nr. 20 din 03 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.