ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 855/2021

Ședința publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistră pe rolul Curții de Apel Cluj- Napoca – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne, Parlamentul României prin Camera Deputaților, Parlamentul României prin Senat, Președintele României prin Administrația Prezidențială, Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului și prin Cancelaria Primului-Ministru, anularea Decretului nr. 195/2020 Anexa nr. 2 pct. 1, Hotărârii nr. 3/2020 și 4/2020, a Ordonanței Militară nr. 1/2020 art. 2 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și în forma completată de Ordonanța militară nr. 2/2020.

La data de 30 octombrie 2020, reclamantul A. a formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale a României cu mai multe excepții de neconstituționalitate, respectiv:

- excepția privind dispozițiile Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României și ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, în limita încuviințării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 și la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" și alin. (2) din anexa nr. 1 și la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020.

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) si n) si la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității decretelor Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) si n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității hotărârilor Parlamentului de încuviințare a măsurilor conținute în decretele Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului, pe motivul că nu sunt acte administrative,

- excepția de neconstituționalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității hotărârilor Parlamentului de încuviințare a măsurilor conținute în decretele Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență, pe motivul ca sunt supuse exclusiv controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 4 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, invocată de pârâții Președintele României prin Administrația Prezidențială și Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului și prin Cancelaria Primului-Ministru, a admis excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere, invocată de pârâtul Parlamentul României prin Senat și prin Camera Deputaților, a respins excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere, invocată de pârâtul Parlamentul României prin Camera Deputaților și a respins excepția lipsei de obiect a capătului 3 de cerere, invocată de pârâtul Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului și prin Cancelaria Primului-Ministru.

Totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de același pârât, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primului-Ministru al Guvernului României în privința capătului 3 de cerere, invocată de acesta prin Secretariatul General al Guvernului și prin Cancelaria Primului-Ministru, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne, invocată de acesta cu privire la petitul 3 al cererii precum și excepția lipsei de interes în susținerea acestui petit, invocată de pârâții Ministrul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, a admis, în parte, solicitarea formulată de reclamantul A. și dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, întrucât nu permite sesizarea Curții Constituționale pentru exercitarea controlului constituționalității hotărârilor Parlamentului de încuviințare a măsurilor conținute în decretele Președintelui Romanei de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului, de instanțele judecătorești cu o excepție de neconstituționalitate ridicată de una dintre părțile procesului.

A respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu privire la următoarele excepții de neconstituționalitate:

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României și ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, în limita încuviințării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 și la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" și alin. (2) din anexa nr. 1 și la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) si n) si la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității decretelor Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), l) și n) si la art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității ordonanțelor militare care violează drepturile omului, pe motivul că sunt acte administrative de comandament cu caracter militar;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) si n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității hotărârilor Parlamentului de încuviințare a măsurilor conținute în decretele Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului, pe motivul că nu sunt acte administrative;

- excepția de neconstituționalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității hotărârilor Parlamentului de încuviințare a măsurilor conținute în decretele Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență, pe motivul ca sunt supuse exclusiv controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

Împotriva încheierii de ședință din 4 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj Napoca – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs recurentul-reclamant A. numai sub aspectul nesesizării Curții Constituționale cu excepțiile ridicate de reclamant, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României și ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, în limita încuviințării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 și la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" și alin. (2) din anexa nr. 1 și la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020 și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) și n) și la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității decretelor Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată, în principal, că încheierea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), iar, în subsidiar, prin încheierea recurată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).

Recurentul precizează expres că este vorba despre un singur motiv de nelegalitate, deci de casare a încheierii recurate, iar nu de două, existând doar problema calificării alternative a acestui motiv unic de casare.

Recurentul apreciază că motivul de casare este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., adică încheierea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În concret, este vorba de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, vizând condițiile de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate.

Cu titlu subsidiar, deci numai dacă instanța de recurs apreciază că aceste norme, în concret, sunt norme de procedură, atunci recurentul invocă drept motiv de casare faptul că, prin încheierea recurată, prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Supremația Constituției este consacrată de art. 1 alin. (5) din Constituție, iar instituția controlului de constituționalitate realizat de Curtea Constituțională pe calea excepție de neconstituționalitate ridicate în fața unei instanțe judecătorești este reglementată de art. 146 lit. d) din Constituție, fiind vorba de o chestiune de interes public, deci nulitatea este absolută, conform art. 174 alin. (2) C. proc. civ. Imposibilitatea exercitării controlului de constituționalitate subminează atât supremația Constituției, cât și rolul constituțional al Curții Constituționale, deci nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

Cu privire la nelegalitatea respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a Hotărârilor Parlamentului nr. 3/2020 și nr. 4/2020, se arată că singura condiție de admisibilitate care nu este îndeplinită este cea stabilită de art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, și anume subiectele cu drept de sezină. Dispoziția legislativă limitează, pentru hotărârile Parlamentului, subiectele cu drept de sezină la președinții Camerelor Parlamentului, la grupurile parlamentare sau la un număr de cel puțin 25 de senatori sau de 50 de deputați. Sub acest aspect, autorul excepției de neconstituționalitate a ridicat distinct, în fața primei instanțe, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, iar prima instanță a dispus sesizarea Curții Constituționale.

Respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a hotărârilor Parlamentului de încuviințare a instituirii sau prelungirii stării de urgență (împreună cu respingerea ca inadmisibilă, de prima instanță, a capătului de cerere privind acțiunea directă în anularea respectivelor hotărâri ale Parlamentului) înseamnă că persoana vătămată în drepturile sale nu dispune de nicio cale procedurală pentru a obține verificarea validității (legalității sau constituționalității) respectivelor acte vătămătoare de o instanță independentă și imparțială (fie ea judecătorească sau constituțională). Acest lucru încalcă dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție, respectiv dreptul de acces la o instanță și dreptul la un remediu efectiv în caz de violare a drepturilor omului, garantate de art. 6 și art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, norme constituționale și convenționale încălcate de prima instanță.

Recurentul apreciază că această excepție de neconstituționalitate îndeplinește toate condițiile de admisibilitate stabilite de art. 146 lit. d) din Constituție, de art. 10 alin. (2) și art. 29 din Legea nr-. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și de jurisprudența Curții Constituționale - pe care prima instanță le-a încălcat și aplicat greșit.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne, Parlamentul României prin Camera Deputaților, Parlamentul României prin Senat, Președintele României prin Administrația Prezidențială, Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului și prin Cancelaria Primului-Ministru și Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat un răspuns comun la întâmpinările formulate de intimați.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare a cererilor privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ridicare in fata primei instanțe și respinse ca inadmisibile, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile expuse în cererea de recurs pentru considerentele în continuare prezentate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată inițială, reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministrul Afacerilor Interne prin Ministerul Afacerilor Interne, Parlamentul României prin Camera Deputaților, Parlamentul României prin Senat, Președintele României prin Administrația Prezidențială, Primul-Ministru al Guvernului României prin Secretariatul General al Guvernului și prin Cancelaria Primului-Ministru, a solicitat anularea Decretului nr. 195/2020 Anexa nr. 2 pct. 1, Hotărârii nr. 3/2020 și 4/2020, a Ordonanței Militară nr. 1/2020 art. 2 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și în forma completată de Ordonanța militară nr. 2/2020.

Ulterior, reclamantul A. a formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale a României cu mai multe excepții de neconstituționalitate, respectiv:

- excepția privind dispozițiile Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României și ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, în limita încuviințării măsurilor prevăzute la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 195/2020 și la art. 1 alin. (1) lit. a), în măsura în care se referă la orice fel de întruniri religioase, alin. (1) lit. b) cuvântul "religioase" și alin. (2) din anexa nr. 1 și la pct. 1 din anexa nr. 2 la Decretul nr. 240/2020.

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), k) si n) si la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității decretelor Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

- excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) si n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității hotărârilor Parlamentului de încuviințare a măsurilor conținute în decretele Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului, pe motivul că nu sunt acte administrative,

- excepția de neconstituționalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității hotărârilor Parlamentului de încuviințare a măsurilor conținute în decretele Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență, pe motivul ca sunt supuse exclusiv controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Analizând această condiție de admisibilitate, instanța de fond motivat și argumentat a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

Dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, s-a constatat de către instanța de fond că acțiunea este în totalitate lipsită de interes, reclamanta nejustificând niciun interes în contestarea unor astfel de dispoziții normative.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus respingerea cererii privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Parlamentului nr. 3/2020 și ale Hotărârii Parlamentului nr. 4/2020 apreciind că este inadmisibilă deoarece, pe de o parte, excepția nu privește neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță (cum reglementează, în mod expres art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată) și, pe de altă parte, subiectele cu drept de sezină, pentru hotărârile Parlamentului, sunt limitate la președinții Camerelor Parlamentului, la grupurile parlamentare sau la un număr de cel puțin 25 de senatori sau de 50 de deputați, după cum reglementează art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Controlul de constituționalitate în acest caz nu intră în competența Curții Constituționale în sensul art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, și al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, în ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate (în prezenta cauză fiind invocată excepția de neconstituționalitate a unei hotărâri a Parlamentului).

Înalta Curte apreciază că în mod corect au fost respinse de instanță și cererile privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c), l) și n) și la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care se interpretează în sensul că interzic instanțelor de contencios administrativ controlul legalității decretelor Președintelui României de instituire sau de prelungire a stării de urgență care violează drepturile omului pe motivul că sunt acte administrative privind raporturile cu Parlamentul;

Aceste cereri au fost respinse de instanță, întrucât nu au respectat cerința de motivare impusă de art. 29 și art. 10 alin. (2) (Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin conținutul lor, criticile de neconstituționalitate, nu sunt motivate sub aspectul pretinsului raport de contrarietate dintre textele legale criticate și normele constituționale invocate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora sesizările trebuie făcute informa scrisă și motivate.

Autorul cererilor se limitează doar la critica privind motivarea cuprinsă în Decizia Curții Constituționale nr. 152/2020, contestând calificarea Decretelor nr. 195/2020 și nr. 240/2020, drept acte privind raporturile cu Parlamentul și natura juridică a hotărârilor Parlamentului.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva încheierii de ședință din 4 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj Napoca – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2021.