ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2446/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.04.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Președintele României G., Administrația Prezidențială, Guvernul României, Parlamentul României (Camera Deputaților), Ministerul Afacerilor Interne Instituția Avocatului Poporului, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării următoarele:

- anularea prin Ordonanță președințială a Decretului nr. 195/2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriu României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, în baza art. 997 și următoarele din C. proc. civ. existând suficiente dovezi de vătămare, de păgubire prin restrângerea exercitării mai multor drepturi fundamentale și a drepturilor omului, inclusiv: a) libera circulație; b) dreptul la viață intimă, familială și privată; c) inviolabilitatea domiciliului; d) dreptul la învățătură; e) libertatea întrunirilor; f) dreptul de proprietate privată; g) dreptul la grevă; h) libertatea economică, a nivelului de trai, a dreptului de petiționare și a dreptului de acces neîngrădit la justiție (România derogând fără a avea acordul nostru de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului);

- suspendarea Decretului nr. 195/2020 publicat in Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020 și a tuturor actelor normative ce au ca temei de drept acest decret (Ordonanțele militare nr. 1 ÷ 8/2020) ca fiind nelegale contradictorii Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului și Declarației Universale a Drepturilor Omului de la New York de la 1948 până la soluționarea pe fond a cauzei și a celorlalte ordine ce emană de la autoritățile publice;

- anularea Decretului nr. 195/2020 și a tuturor Ordonanțelor militare de la 1 la 8/2020 emise în baza aceluiași Decret (a tuturor actelor subsecvente ce au la bază acest act normativ, a tuturor ordinelor autorităților publice);

- obligarea tuturor pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun și sancționarea pentru discriminare a pârâților și de daune morale aduse onoarei, demnității și reputației, în cuantum de 5.000.000 RON fiecare.

Prin sentința nr. 236 din 14 aprilie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Administrația Prezidențială și Instituția Avocatul Poporului și a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestor pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția inadmisibilității, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E. prin F. și F., în contradictoriu cu pârâții Președintele României G., Guvernul României, Parlamentul României (Camera Deputaților), Ministerul Afacerilor Interne, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă; a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale a României.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs A., B., C., D., E. și F., în ceea ce privește soluția de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate invocate de către reclamanți pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

3.1. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de disp. art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, consacrate și prin art. 21 din Constituția României.

Consideră recurenții-reclamanți că prima instanță s-a substituit Curții Constituționale prin respingerea excepțiilor fără să existe în mod real motive, fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate impuse de disp. art. 29 din Legea nr. 47/1992.

3.2. Sentința recurată a fost dată cu încălcarea disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin că nu cunosc motivele respingerii cererilor de sesizare a Curții Constituționale, deoarece au fost obligați să formuleze recursul în termen de 48 ore de la pronunțare, astfel încât nu au beneficiat de un proces echitabil.

3.3. Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 488 alin,.(1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin că sentința a fost dată cu încălcarea disp. art. 29 din Legea nr. 47/1992, fiind respectate condițiile de admisibilitate.

Prin intermediul unor cereri formulate distinct de cererea de recurs, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 28-30 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, modificate și completate și O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Recurenții-reclamanți solicită casarea sentinței recurate pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Consideră că se încalcă principiul accesului liber la justiție, instanța de fond apreciind greșit că decretul este act ce emană de la Parlament, iar ordonanțele militare sunt acte de comandament militar, critici ce s-ar încadra la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ.

Întrucât Comisia Europeană a constatat că nu se impune ca România să activeze art. 15 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, devin aplicabile prevederile C. proc. civ. privind admisibilitatea capătului 1 al cererii de chemare în judecată, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de fond a omis să se pronunțe asupra nelegalității actelor administrative normative pronunțând-se asupra suspendării Ordonanțelor militare nr. 1-8/2020, astfel că nu a supus dezbaterii capetele de cerere 1 și 2, acestea constituind motive de casare prevăzute de art. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

Mai susțin recurenții-reclamanți faptul că nu au precizat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ.

De asemenea, constatarea lipsei de utilitate a analizării capetelor accesorii de cerere privitoare la despăgubirile morale constituie motive de casare, așa cum sunt prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5-6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de fond nu a pus în discuție admisibilitatea probelor, fiind astfel încălcate principiile după care se desfășoară procesul civil, motive de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ.

Prima instanță a reținut, în mod greșit, că reclamanții au formulat o cerere de recurs, în realitate aceștia s-au adresat Curții de Apel București cu o cerere de chemare în judecată a refuzat să judece cererea, dar în același timp a soluționat pricina prin motive străine de natura pricinii, acestea fiind motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a încălcat și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzut de art. 52 din Constituția României, dar și dreptul de petiționare ce se instituie prin art. 5

1

din Constituția României atunci când s-a pronunțat în sensul că Instituția Avocatului Poporului nu are calitate procesuală pasivă în cauză, acestea fiind motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți consideră că prima instanță nu a apelat la rolul activ al judecătorului prevăzut de art. 22 C. proc. civ., astfel că putea să introducă în cauză, chiar dacă părțile se opuneau, din oficiu, și alte persoane, fără a pune în discuție necesitatea unui astfel de demers, motive de casare prev. de art. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți consideră că instanța de fond s-a substituit Curții Constituționale prin respingerea excepțiilor de neconstituționalitate, deoarece sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate, motive de casare prevăzute de pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

Deoarece în cuprinsul hotărârii recurate s-a făcut referire la Hotărârea nr. 30/2020 a CSAT era obligatorie depunerea acesteia la dosar, ceea ce conduce la îndeplinirea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Prima instanță nu a pus în dezbatere decât cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a Legii nr. 453/2004 și a O.U.G. nr. 1/1999, or, în cauză au fost invocate și excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 34/2020; O.U.G. nr. 36/2020 și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acestea fiind motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

Se susține că nu există motiv pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Prezidențială, motive ce se încadrează la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la procedura plângerii prealabile, se susține că aceasta nu este necesară și datorită faptului că Decretul nr. 195/2020 are aplicabilitate limitată, motive de casare prev. de art. 4 și 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți consideră că a fost încălcat dreptul la libera circulație, ceea ce face ca fiind intervenit motivul de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Au fost invocate și motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin încălcarea prevederilor C. proc. civ., respectiv a disp. art. 131, 174, 153, 219 alin. (2), art. 224, 13, 6 și 149 C. proc. civ.

Referitor la motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți menționează că nu cunosc la data de 14.04.2020 motivarea respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, fiindu-le îngrădit accesul liber la justiție.

Totodată, s-a formulat și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu un număr de 29 de întrebări.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți - Completul competent să soluționeze dezlegarea unor chestiuni de drept, urmează a se constata neîndeplinirea condițiilor prev. de disp. art. 519 C. proc. civ., ceea ce conduce la respingerea cererii ca inadmisibilă.

Recurenții-reclamanți solicită pronunțarea unei hotărâri în legătură cu un număr de 20 de chestiuni de drept ce privesc într-adevăr fondul cauzei, însă soluționarea recursului nu depinde de răspunsul la aceste întrebări.

Recurenții-reclamanți au declarat recurs în ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, iar acțiunea introductivă a fost respinsă ca inadmisibilă.

O întrebare ar putea să aibă legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cea referitoare la disp. art. .5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, însă recurenții-reclamanți solicită a se dezlega problema conformității acestui text cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Cererea apare și în acest caz ca fiind inadmisibilă, deoarece nu privește fondul cauzei, astfel cum solicită disp. art. 519 C. proc. civ.

Referitor la cererea de sesizare a CJUE, având în vedere că nu se solicită interpretarea unor dispoziții de drept european, astfel cum cer prevederile art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Cererea de recurs nu privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a părților Administrația Prezidențială și Avocatul Poporului și respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva acestora pentru lipsa calității procesuale pasive.

De asemenea, recursul nu a fost declarat și împotriva soluției de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii și respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Instanța de fond a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare; dispozițiile O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și al stării de urgență și a Legii nr. 453/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 1/1999; dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2020 și O.U.G. nr. 36/2020.

Față de acestea, Înalta Curte va avea în vedere, pentru soluționarea căii de atac, numai criticile ce privesc soluția instanței de fond asupra cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României, dezvoltate în cuprinsul celor două cereri.

3.1. Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți consideră că prin soluția de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se instanței constituționale.

Critica este nefondată și va fi respinsă ca atare, avându-se în vedere că disp. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată permit instanței de judecată să respingă excepția ca inadmisibilă dacă aceasta este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din lege.

3.2. Cu privire la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte va constata că acestea nu privesc soluția de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale și, prin urmare, nu vor putea să fie analizate în prezenta cauză.

3.3. Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cuprinsul acestui motiv de nelegalitate, recurenții-reclamanți susțin că nu cunosc motivele respingerii cererilor de sesizare a Curții Constituționale deoarece există obligația formulării căii de atac într-un termen de 48 de ore de la pronunțarea hotărârii.

Criticile aduse sentinței de fond nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. devine incident în cazul în care sentința atacată nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază (teza I), însă după cum se poate observa, aceasta este motivată amplu la filele x ale sentinței.

Împrejurarea conform căreia în momentul declarării căii de atac într-un termen scurt de 48 de ore de la pronunțare, partea nu cunoaște motivarea sentinței, nu se încadrează în criticile prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți aveau obligația să formuleze recursul în 48 de ore de la pronunțarea sentinței, urmând ca motivarea cererii să se depună ori să se completeze după comunicarea sentinței.

De altfel, recurenții-reclamanți au formulat cererea de recurs în termenul legal de 48 ore, iar cu ocazia punerii la dispoziție a motivării sentinței, în data de 15.04.2020, cum s-a recunoscut în cuprinsul celei de-a doua cereri, aceștia au avut posibilitatea să-și motiveze recursul declarat împotriva soluției respingerii ca inadmisibilă a cerii de sesizare a Curții Constituționale.

3.4. Cu privire la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond a încălcat disp. art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, deoarece sesizarea are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Recurenții-reclamanți nu au dezvoltat argumente în susținerea criticii întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nici în cuprinsul primei cereri de recurs și nici în cea de-a doua, depusă după motivarea sentinței, astfel încât, instanța de recurs se afla în imposibilitate de a realiza o analiză din această perspectivă, fiind insuficient ca partea nemulțumită doar să declare că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, dar să nu prezinte niciun argument contrar celor reținute în sentința criticată.

Motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dezvoltate în cea de-a doua cerere se referă la soluția primei instanțe asupra soluționării unor excepții și asupra cererii de ordonanță președințială, or, recurenții-reclamanți nu au formulat recurs împotriva acestor chestiuni.

Din actele dosarului rezultă că prima instanță a pus în discuția părților cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate în dosar, iar recurenții-reclamanți și-au susținut punctul de vedere, atât în scris, cât și cu ocazia dezbaterilor în fața instanței.

Față de acestea, nefiind întrunite criticile invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se respingă ca nefondat recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurenții-reclamanți, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurenții-reclamanți, ca inadmisibilă.

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E. și F. împotriva sentinței nr. 236 din 14 aprilie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.