ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 802/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de 30.12.2020, pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea parțială a Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală aprobate prin Ordinul nr. 3741/2015, în ceea ce privește prevederile art. 14.4, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 65 din 29 martie 2021, Curtea a admis acțiunea, a anulat prevederile art. 14.4 din Instrucțiuni pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul nr. 3741/2015 al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și publicate în Monitorul Oficial nr. 975 din 29 decembrie 2015.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.025 RON.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A apreciat recurenta-pârâtă că instanța a aplicat greșit prevederile art. 36 și art. 272 din Legea nr. 207/2015 și prevederile Legii nr. 24/2000.

Este nelegală reținerea instanței că pct. 14.4 din Instrucțiuni nu este dat în aplicarea art. 272 din Legea nr. 207/2015 și nu reglementează vreo procedură de delegare a competenței, întrucât această normă este o dispoziție tranzitorie menită să expliciteze și să lămurească tocmai o situație apărută între data suspendării soluționării unei contestații și data îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru reluarea soluționării acesteia.

OPANAF nr. 3741/2015 explicitează normele legale din cuprinsul legii de bază în materie, respectiv Codul de procedură fiscală, care instituie cadrul general în materie de competență, respectiv stabilește actele administrativ-fiscale care intră în competența structurilor specializate de soluționare a contestațiilor constituite la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice în a căror rază teritorială își au domiciliul/sediul contestatarii.

Art. 14.4 din OPANAF nr. 3741/2015 nu adaugă la lege, ci explicitează modalitatea practică în care organul de soluționare competent procedează în situația instituită de art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Chiar dacă norma de rang superior nu se referă în mod expres la situația schimbării competenței de soluționare intervenită între data depunerii contestației și data soluționării pe fond a acesteia ca urmare a încetării, cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea soluționării, acest fapt nu poate echivala cu o încălcare a normelor de competență stabilite în Codul de procedură fiscală, art. 14.4 nefăcând altceva decât să expliciteze și să precizeze ce se întâmplă într-o astfel de situație apărută pe parcursul aplicării legii.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor formulate în întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă.

4.1. Problema de drept dedusă judecății prin prezentul recurs este conformitatea unei norme cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ (art. 14.4 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin OPANAF nr. 3741/23.12.2015) cu actul normativ cu forță juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis (Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală).

Această problemă de drept implică verificarea respectării principiului ierarhiei actelor normative, ierarhie care se stabilește în funcție de importanța relațiilor sociale reglementate (conținutul normativ) și în funcție de locul autorității emitente în rândul autorităților publice. Având aceste două elemente ca temei, ierarhia actelor normative determină forța juridică a acestora.

Principiul de drept aplicabil în cauză este acela că actul normativ de nivel inferior trebuie să fie emis în limitele și potrivit normelor care le guvernează de nivel superior. Astfel, art. 1 alin. (5) din Constituție stabilește că "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".

Textul constituțional cuprinde și o reglementare relativ indirectă a principiului ierarhiei actelor normative, dedusă din succesiunea în care sunt reglementate principiile generale, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale și autoritățile publice, emitenții actelor normative. Cadrul normativ subsecvent Constituției a detaliat reglementarea principiului ierarhiei actelor normative.

4.2. În concret, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat anularea art. 14.4 din Instrucțiunile menționate care prevăd că,

"În situațiile în care procedura administrativă de soluționare a contestației a fost suspendată conform art. 277 alin. (1), iar organele abilitate reprezentate de instanța judecătorească sau organele de cercetare și urmărire penală se pronunță definitiv, competența de soluționare aparține organului de soluționare competent la data rămânerii definitivă a soluției acestora".

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a adus critici concrete la cele avute în vedere de instanță, ci a susținut că soluția instanței ar fi dată cu încălcarea art. 36 și art. 272 din Codul de procedură fiscală și a prevederilor Legii nr. 24/2000 și că dispozițiile contestate ar explicita legea.

Referitor la încălcarea art. 36 din Codul de procedură fiscală, potrivit alin. (3) al acestui text, "În situația în care se află în curs de derulare o procedură de administrare, cu excepția procedurii de executare silită, organul fiscal central care a început procedura este competent să o finalizeze."

Deci, după cum corect a interpretat prima instanță, art. 14.4 din Instrucțiuni stabilește că, în cazul suspendării soluționării contestațiilor, competența de soluționare a contestațiilor după pronunțarea instanței judecătorești sau a organului de cercetare și urmărire penală aparține organului de soluționare competent la data rămânerii definitive a soluției acestora, contrar art. 36 din Codul de procedură fiscală, care prevede că în situația în care se află în curs de derulare o procedură de administrare, organul fiscal care a început procedura este competente să o finalizeze.

De asemenea, nu este fondată nici afirmația recurentei că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 272 Codul de procedură fiscală, nemotivând în niciun fel această apreciere.

De altfel, Codul de procedură fiscală prevede la art. 352 și situația schimbării competenței organului fiscal intervenite între data formulării contestației și data soluționării acesteia.

În ceea ce privește așa-zisa încălcare a dispozițiilor Legii nr. 24/2000, Înalta Curte reține că art. 4 alin. (3) din lege prevede că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. De asemenea, art. 81 din același act normativ dispune că la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții ale autoritățile administrației publice locale se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior.

Actele normative date în executarea actelor normative primare trebuie să fie date cu respectarea competenței constituționale și legale a organului emitent și cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară.

Astfel, ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice de specialitate sau ale autorităților administrative autonome trebuie să fie emise în conformitate cu reglementările cu forță juridică superioară, fiind acte cu caracter administrativ ce pot fi contestate în cadrul contenciosului administrativ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că, prin instituirea, prin prevederile art. 14.4 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a competenței unui alt organ decât cel prevăzut de Codul de procedură fiscală, se adaugă la dispozițiile conținute în art. 36 din legea în a cărei aplicare au fost emise instrucțiunile menționate.

4.3. Având în vedere cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial aferent recursului, Înalta Curte, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte ANAF, în raport cu dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., o va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată, în cuantum de 3.570,00 RON, conform facturii depuse la dosar.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, reținând că hotărârea recurată este pronunțată și motivată cu interpretare și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 65 din 29 martie 2021 a Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 3.570 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.