ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 751/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Brăila la data de 16.02.2021 sub nr. x/2021, reclamantul CENTRUL DE DETENȚIE BRĂILA - TICHILEȘTI, în contradictoriu cu pârâții A., B., și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând instanței de judecată anularea Hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării dată în dosarele conexate nr. x/220 și 359/2020.

Prin sentința nr. 171/Fca/2021 din data de 01 aprilie 2021 Tribunalul Brăila –Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu de instanță, declinând competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Centrul de Detenție Brăila –Tichilești în contradictoriu cu pârâții A., B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel Galați, raportat la rangul emitentului actului administrativ ce face obiectul judecății, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, de autoritate publică centrală.

Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 13.04.2021 pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal, sub același număr unic de dosar, respectiv nr. x/2021

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 130/2021 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul Centrul de Detenție Brăila-Tichilești, împotriva Hotărârii nr. 884/16.12.2020, a Colegiului Director din cadrul C.N.C.D., în contradictoriu cu pârâții: A., B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței anterior menționate a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Centrul de Detenție Brăila-Tichilești, care, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate, admiterea contestației și desființarea Hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pronunțată în dosarele conexate nr. x/2020 și nr. y/2020.

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 195 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, fără citarea părților în contradictoriu cu care se pretinde a fi fost luată și cărora trebuie să le fie opozabilă. Dispunând recomandarea către Ministerul Justiției de demarare a procedurii de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte, C.N.C.D. trebuia să introducă în cauză și să citeze at Ministerul Justiției dar si Administrația Națională a Penitenciarelor, dând posibilitatea părților de a face opoziție, de a formula si susține apărări în conformitate cu dispozițiile legale.

Consideră că dispozițiile Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu conțin dispoziții discriminatorii în raport cu cele ale Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Consideram ca in mod greșit instanța de fond a apreciat ca s-a stabilit corect cadn procesual in fața organului administrativ cu atribuții jurisdicționale deoarece avan personalitate juridica! avem si capacitate procesuala activa.

In motivele contestației nu am invocat lipsa capacității procesuale active a unității motiva de faptul ca nu am avea personalitate juridica fapt care ar fi impus introducerea in cauza Administrației Naționale a Penitenciarelor si Ministerului Justiiei.

Am arătat faptul ca au fost încălcate prevederile art. 195 alin. (4) din O.G. 137/200 deoarece dispunind recomandarea către Ministerul Justititei de demarare a procedurii d modificare/armonizare a prevederilor legale in sensul celor hotărâte, recomandartea s-emis către o persoana care nu a fost parte in cauza, nefiind stabilit cadrul procesual în fața organului administrativ cu atribuții jurisdicționale.

Procedandu-se in acest mod atât Ministerul Justiției dar si Administrația Naționala Penitenciarelor au fost lispite de posibilitatea de a face opoziție, de a formula si susțin apărări in conformitate cu dispozițiile legale deși in sarcina acestora s-a impus o obligație

Considera recurentul că, în mod greșit instanța de fond apreciază că "suntem în prezența unei inechități în ceea ce privește acordarea unui beneficiu în domeniul exercitării profesiei, pentru aceeași categorie de angajați, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, se află în situații identice, dar care nu pot beneficia de acesta întrucât nu sunt prevăzute dispoziții care să reglementeze situația acestora."

Apreciază că dispozițiile Legii nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu conțin dispoziții discriminatorii în raport cu cele ale Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.

În perioada cât Legea 293/2004 a fost în vigoare reclamații au beneficiat de prevederile acesteia și și-au exercitat drepturile instituite de aceasta.

Astfel reclamanții si-au achiziționat locuințe în Municipiul Brăila cunoscând faptul ca nu vor beneficia de prevederile art. 38 din lege deoarece unitatea are sediul în comuna Tichilesti, Județul Brăila, iar locuințele achiziționate nu sunt situate in localitatea in care își are sediul unitatea.

Apreciază că dispozițiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 si OMJ 482/C/2020 privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei.locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței nu sunt discriminatorii si prin urmare nu este necesara armonizarea acestor acte normative deoarece acestea nu contravin principiului nediscriminarii.

Armonizarea prevederilor Legii nr. 145/2019 prin raportarea la situația juridică creata ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii nr. 293/2004 implica încălcarea principiului neretroactivității legii si al stabilității raporturilor juridice (securității juridice).

Aplicarea retroactiva a normelor juridice la situații juridice trecute si total realizate este interzisa deoarece încalcă principiul legalității normelor juridice precum si principiul stabilității raporturilor juridice (securității juridice) fapt care ar duce la insecuritate si instabilitate juridica.

Mai mult nefiind o identitate între drepturile prevăzute de cele doua legi nu se impune armonizarea dispozițiilor Legii nr. 145/2019.

Legea nr. 293/2004 a prevăzut doua drepturi distincte:

1) Dreptul la compensarea lunara a chiriei pentru imobilul închiriat - art. 40

2) Dreptul la sprijin în achizitionarea unei locuințe, daca aceasta este achiziționată în localitatea unde își are sediul unitatea penitenciară - art. 38.

Legea nr. 145/2019 prevede un singur drept

1) dreptul la compensația lunară pentru chirie,

a) fie pe durata contractului de închiriere

b) fie pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.

De asemenea consiliul este in eroare, petentii sau alți angajați aflați în situații similare celor doi, nu au renunțat anterior modificărilor legii la beneficiul compensației chiriei în scopul contractării unui credit ipotecar în localitatea în care își desfășoară serviciul și astfel nu au mai putut beneficia de aceste facilități, întrucât de la momentul intrării în vigoare a noilor prevederi, se consideră că au o proprietate în această localitate.

Pe de alta parte, mai susține recurentul că, pentru a putea beneficia de dreptul prevăzut de art. 111 alin. (9), Legea nr. 145/2019 instituie condiția ca angajatul să nu dețină în proprietate o locuință situată în localitatea în care își desfășoară activitatea, în localitatea în care solicită acordarea compensației lunare a chiriei sau într-o localitate situată mai aproape de locul de muncă.

Consiliul în mod greșit apreciază că Legea nr. 145/2019 cuprinde dispoziții discriminatorii deoarece " aceeași categorie de angajați, care îndeplinesc condițiile de eligibilitate se află în situații identice dar care nu pot beneficia de acesta, întrucât nu sunt prevăzute prevederi care să reglementeze situația acestora."

Recurentul arată că toți angajații din sistemul administrației penitenciare pe perioada cât Legea nr. 293/2004 a fost in vigoare au avut posibilitatea de a alege între compensarea lunară a chiriei sau dreptul la sprijin în achiziționarea unei locuințe în localitatea unde își are sediul unitatea penitenciară.

Faptul ca ulterior dispozițiile legale în materie s-au schimbat și legiuitorui a ințeles să reglementeze în alt mod și alte condiții acest drept, nu presupune a crea o inechitate între beneficiarii vechilor dispoziții și cei ai noilor dispoziții. Pentru aceste motive recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea contestației, desființarea hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminării pronunțată in dosarele nr. x/2020 si nr. y/2020 conexate.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul Centrul de Detenție Brăila –Tichilești au formulat întâmpinări intimații – pârâți A. și B..

În cadrul întâmpinării sale, intimatul – pârât A. a solicitat respingerea contestației și menținerea Hotărârii nr. 884 din 16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pronunțată în dosarele conexate nr. x/2020 și y/2020.

Susține că Centrul de Detenție Brăila –Tichilești a abordat solicitările sale într-un mod cel puțin superficial, oferind răspunsuri evazive și contradictorii, aplicând discreționar prevederile legale, creând astfel inechități și disciminări în rândul angajaților, după cum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări a constatat.

La rândul său, intimatul – pârât B. a solicitat, în cadrul întâmpinării, respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind că sentința de fond este motivată și nu există motive contradictorii, iar motivele reținute au legătură cu pricina și nu a fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material.

Răspunsul la întâmpinări

Recurentul – reclamant Centrul de Detenție Brăila –Tichilești a formulat Răspuns doar la întâmpinarea depusă de intimatul B., reluând o parte din criticile formulate în cadrul cererii de recurs.

A solicitat respingerea apărărilor intimatului B. și admiterea recursului, casarea sentinței de fond și admiterea contestației, desființarea Hotărârii nr. 884/16.12.2020 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pronunțată în dosarele conexate nr. x/2020 și nr. y/2020.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 17.09.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul Centrul de Detenție Brăila-Tichilești este fondat, însă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul Centrul de Detenție Brăila –Tichilești, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva Hotărârii nr. 884/16.12.2020 emisă de Colegiul Director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea acesteia, ca nelegală și netemeinică.

În cadrul contestației adresate instanței, reclamantul a invocat, ca și motiv de nelegalitate a Hotărârii nr. 884/16.12.2020 emisă de Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, nelegala citare în cauză a Ministerului Justiției, dar și a Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru opozabilitate și pentru pentru a formula apărări, mai ales că, în cadrul hotărârii contestate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a recomandat Ministerului Justiției să demareze procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale " în sensul ca acestea să nu mai contravină principiului discriminării și găsirea unei soluții..."

În cadrul primei critici de nelegalitate a hotărârii, reclamantul a susținut că "hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 195 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, fără citarea părților în contradictoriu cu care se pretinde a fi fost luată și cărora trebuia să le fie opozabilă." A aratat reclamantul că, dispunând recomandarea către Ministerul Justiției de demarare a procedurii de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte, CNCD trebuia să introducă în cauză și să citeze atât Ministerul Justiției, dar și Administrația Națională a Penitenciarelor, dând posibilitatea părților de a face opoziție, de a formula și susține apărări în conformitate cu dispozițiile legale.

Examinând considerentele sentinței instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, Înalta Curte constată că, în partea finală a considerentelor hotărârii, instanța de fond s-a limitat a menționa doar că " referitor la chestiunile de ordin procedural invocate de reclamant, instanța reține că reclamantul Centrul de Detenție Brăila-Tichilești este unitate subordonată Administrației Naționale a Penitenciarelor și are personalitate juridică, este emitentul tuturor adreselor de răspuns la solicitările pârâților din prezenta cauză și are calitate procesuală atât în fața CNCD, cât și a instanței de judecată, astfel încât în mod corect a fost stabilit cadrul procesual în fața organului administrativ cu atribuții jurisdicționale".

Înalta Curte admite faptul că instanța nu trebuie, în mod evident, să răspundă fiecărei susțineri, însă este obligată să examineze în mod real și efectiv problemele supuse judecății, motivele decisive pentru soluționarea cauzei invocate prin cererea de chemare în judecată, și să arate considerentele pentru care a acceptat sau a înlăturat susținerile părților, în baza probelor administrate și raportat la dispozițiile legale incidente.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că, fără a impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, obligația instanței de a-și motiva hotărârea presupune, totuși, ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (Hotărârea Albina împotriva României din 28 aprilie 2005, paragraful 33, Hotărârea Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României din 8 iunie 2006, paragraful 39, cu trimitere la Hotărârea Ruiz Torija și Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994).

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Perez c Franța, par. 80 și Van de Hurk c.Olandei, par. 59).

Ori, raportat la critica reclamantului din cadrul contestației adresate instanței, ce a invocat nelegalitatea hotărârii emisă de CNCD pentru necitarea în cadrul procedurii și a Ministerului Justiției, dar și a Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru a formula și susține apărări, Înalta Curte constată că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sentința de fond fiind nemotivată, judecătorul de primă jurisdicție soluționând cauza fără a răspunde acestei critici.

Cum prin contestația adresată instanței reclamantul a invocat necitarea de către CNCD și a părților în contradictoriu cu care se pretinde a fi fost emisă hotărârea CNCD, în condițiile în care Ministerului Justiției i-a fost emisă recomandarea de demarare a procedurii de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte de CNCD, Înalta Curte constată că, prin considerentele referitoare la calitatea procesuală activă a Centrului de Detenție Brăila –Tichilești, instanța nu a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., nerăspunzând întocmai criticilor reclamantei ce vizau cadrul procesual din etapa administrativ–jurisdicțională desfășurată în fața CNCD-ului. Fiind, așadar, invocată o neregularitate de ordin procedural, se impunea ca aceasta să fie analizată cu prioritate, înainte de analiza celorlalte critici ce vizează netemeinicia hotărârii CNCD nr. 884/16.12.2020.

Ori, în condițiile în care reclamantul a invocat necitarea Ministerului Justiției, dar și a Administrației Naționale a Penitenciarelor, de către CNCD, în cadrul procedurii derulate în fața sa, iar instanța s-a rezumat a analiza calitatea procesuală a reclamantului Centrul de Detenție Brăila-Tichilești, fără a răspunde în concret criticilor acestuia, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului certitudinea că susținerile formulate în cadrul contestației sale au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei, din considerentele hotărârii nerezultând că prima instanța s-ar fi pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății.

O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu poate ignora obligația de motivare a hotărârii.

Prin urmare, ținând seama de cerințele dreptului la un proces echitabil, dar și de prevederile art. 22 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte reține motivarea incompletă și lipsită de consistență a hotărârii primei instanțe, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Față de cele menționate anterior, instanța de control judiciar constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de ambele părți, întrucât nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la apărările formulate de pârât și la dispozițiile legale incidente în cauză.

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar.

Prin urmare, lipsa unei motivări care să susțină soluția cuprinsă în dispozitiv echivalează cu o necercetare a fondului și determină soluția casării cu trimitere, asigurând astfel părților beneficiul dublului grad de jurisdicție.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamant și întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond, în rejudecare.

În fond după casare, instanța de primă jurisdicție va judeca din nou litigiul, urmând să examineze toate aspectele de fapt și de drept invocate de părți, să administreze toate probele necesare pentru o completă cercetare a fondului cauzei și pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează să analizeze și dacă se impune, raportat la dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Ministerului Justiției, având în vedere și conținutul hotărârii ce face obiectul judecății, această hotărâre fiindu-i, de altfel, și comunicată acestuia, cu recomandarea de a demara "procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte".

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamant, va casa sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Centrul de Detenție Brăila – Tichilești împotriva sentinței nr. 130/2021 din 22 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.