ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.08.2010, sub numărul x/2018, reclamantul A. in contradictoriu cu pârâtul Guvernul României a solicitat instanței anularea art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofițerilor, prin raportare la art. 33, art. 53 și art. 54 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare și art. 15, art. 16 alin (1), art. 108 alin. (2) din Constituția României și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 946/2018 pronunțată în data de 12.03.2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, atât excepția lipsei de interes, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, reclamantul A..

Încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii recurate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, în esență, recurentul – reclamant susține că instanța în mod greșit reține faptul că nu a justificat în mod argumentat și susținut de probe, respectiv că nu a dezvoltat în ce mod prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 îi afectează negativ situația juridica actuală, în condițiile în care în ultima pagina din cererea de chemare in judecată recurentul a precizat că "Ne-avansarea în gradul de plutonier adjutant principal odată cu avansarea în funcția de adjutant principal (data avansării 31.12.2015) a insemnat o soldă de grad mai mică și implicit cuantumul pensiei militare mai mic", fapt susținut și in ședința publică, dar nereținut de către instanța de judecată.

Calculul pensiei militare a avut ca bază solda de grad si solda de funcție la care se adaugă toate celelalte sporuri din ultimile 6 luni de activitate. Daca solda de grad este mai mica și pensia de serviciu este mai mică. Iar dreptul la pensie este garantat prin Constituția României, astfel că drepturile financiare câștigate prin pensia de serviciu sunt pentru tot restul vieții.

Mai susține recurentul că, înainte de ieșirea la pensie, a înaintat la data de 06.03.2017 cerere ce are ca obiect obligarea Ministerului Apărării Naționale la înaintarea în gradul de plutonier adjutant principal începand cu 31.12.2015 si acordarea tuturor drepturilor salariale, dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si Fiscal înregistrat cu nr. x/2017, în prezent suspendat pana la soluționarea nelegalitatii art. 26 din H.G. nr. 106/2011.

Reținerea instanței de fond cum că în prezent estet pensionar și că prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 se aplica doar pt cadrele militare în activitate este greșită, întrucât de aceasta avansare în grad depinde si soluționarea dosarului nr. x/2017 ce are ca obiect obligația de a face. A solicitat avansarea în grad cu data de 31.12.2015, astfel că, în mod greșit instanța retine că susținerile sale nu au relevanță, din moment ce în prezenta cauza nu se contestă un act administrativ referitor la promovarea sa, întrucât este pensionar, dosarul anterior menționat având ca obiect chiar promovarea.

Potrivit Legii art. 53 din legea 80/1995, avansarea în grad se face la termen dacă sunt îndeplinite condițiile legale. In Ministerul Apărării Naționale avansarea in grad se face la termen doar daca sunt îndeplinite condițiile legale prin emiterea unui ordin de avasare în grad (act administrativ). Daca nu sunt îndeplinite condițiile de avansare nu se emite niciu ordin sau alt act administrativ.

In mod greșit instanța de fond a reținut că argumentele expuse nu relevă niciun interes privat în obținerea anularii parțiale, a actului contestat, recurentul având pe rolul Curții de Apel București dosarul nr. x/2017 ce are ca obiect obligația de a face, si printre capetele de cerere se număra și obligarea Ministerului Apărării Naționale, la avansarea sa 1a gradul de plutonier adjutant pricipal începând cu data de 31.12.2015 și respectiv, obligarea MAPN la plata drepturilor salariale rezultate în baza noii solde de grad începând cu data avansării în grad. Ulterior, pe baza noii solde de grad va solicita recalcularea, drepturilor de pensie. Exista, un. interes personal, privat, al său.

Mai mult, instanța de fond, în dispozitivul sentinței recurate respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiata. Aceasta excepție a fost invocată de către Guvernul României motivat de faptul că este pensionar si art. 26 din H.G. nr. 106/2011 nu i se mai aplica. Prin încheierea din 05.02.2019 instanța de fond a reținut că a solicitat respingerea excepției lipsei de interes, motivat de faptul că are pe rolul Curții de Apel București dosarul nr. x/2017, respingând excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Instanța de fond se contrazice, în sensul că, o dată, retine prin considerente că recurentul nu are nici un interes privat în obținerea anulării art. 26 din H.G. nr. 106/2011 iar, pe de altă parte, prin încheierea din 05.02.2019 respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

În continuare, recurentul – reclamant combate susținerile intimatului -pârât Guvernul României, reținute în cadrul sentinței recurate, apreciindu-le ca fiind greșite.

Susține că dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 nu aplica principiile si normele din legea 80/1995 ci le încalcă, astfel:

- dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 contravin prevederilor art. 54 lit. b) din Legea 80/1995 privind Statutul Cadrelor Militare, în ceea ce privește calificativul. Prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 nu ar trebui sa contrazică legea specială, ci ar trebui sa fie in concordanta cu aceasta.

- prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 echivalează cu o sancțiune disciplinara foarte drastica chiar mai mare decât cea prevăzuta de art. 33 din legea 80/1995.

In mod greșit GuvernuI României susține ca fost respectată tehnica legislativă, fără să motiveze în fapt și în drept. În Nota de fundamentare, document care a stat la baza elaborării actului administrativ contestat, nu a fost precizat faptul ca pentru avansarea în gradul de adjutant principal diferă condițiile față de celelalte grade militare si nici necesitatea unei astfel de restricții. Susținerea precum că evaluările efectuate de către reprezentanții NATO din luna martie 2001 ar avea o influenta în aceasta restricție din art. 20 din H.G. 106 este total greșită.

În concluzie arată că dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 106/2011 sunt total nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimatul – pârât Guvernul României.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului – pârât Guvernul României i-a fost comunicată recurentului în termenul legal, acesta nu a combătut apărările părții adverse în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) Cod procedură civilă, incidente și în cazul recursului conform art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat și cu apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Examinând criticile formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că, desi, în drept, recursul recurentului a fost întemeiat doar pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor sale acesta a invocat existența unor considerente contradictorii, susținând că instanța de fond se contrazice, în sensul că " o data reține în considerente că nu am nici un interes privat în obținerea anulării H.G. nr. 106/2011, iar pe de altă parte prin încheierea din 05.02.2019 respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată".

Această critică, ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, ce nu a identificat considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate.

Este eronată susținerea recurentului în sensul că instanța a respins excepția lipsei de interes prin încheierea de la termenul de judecată din data de 05.02.2019, în condițiile în care la respectivul termen instanța, în ședința publică, doar a pus în discuția părților această excepție, fără a se pronunța asupra sa.

Astfel cum reiese atât din conținutul încheierii de ședință de la acel termen de judecată, dar și din cuprinsul hotărârii, la termenul din 05.02.2019 instanța, după ce a acordat părților "cuvântul cu privire la excepția lipsei de interes și, în subsidiar, asupra fondului cauzei", a reținut cauza în pronunțare și, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțare la data de 19.02.2019, 05.03.2019 și la data de 12.03.2019 când, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a analizat mai întâi excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul Guvernul României, pe care a respins-o, ca neîntemeiată, apreciind în esență că aspectele invocate de acesta în susținerea excepției țin de fondul cauzei, iar nu de condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ.

Faptul că, pe fondul cererii de anulare, instanța a reținut că "pentru a se dispune anularea actului contestat era necesar să se dovedească vătămarea unui interes legitim și/sau drept subiectiv recunoscut de lege reclamantului ce a dedus instanței de contencios administrativ cenzura legalității art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofițerilor, însă argumentele expuse de reclamant nu relevă niciun interes privat al acestuia în obținerea anulării parțiale a actului contestat", nu poate fi interpretat în sensul existenței unor considerente contradictorii, din ansamblul considerentelor expuse de instanță cu privire la cererea de anulare a art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011 rezultând cu ușurință că mențiunea acesteia în sensul că argumentele expuse de reclamant nu relevă niciun interes privat al acestuia în obținerea anulării parțiale a actului contestat, viza vătămarea acestui interes, astfel cum este reglementată de art. 1 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ, dispoziții ce se regăsesc, de altfel, menționate în considerentele hotărârii, nicidecum interesul în promovarea acțiunii, cu privire la care instanța se pronunțase anterior, în sensul respingerii excepției lipsei de interes, ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a exercitat acțiunea conform legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 pretinzând o vătămare a drepturilor sale ca efect al art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011.

Așa fiind, considerentele instanței de fond, potrivit cărora argumentele expuse de recurentul-reclamant nu relevă nici un interes privat al acestuia în obținerea anulării parțiale a actului contestat, nu pot fi interperate ca fiind contradictorii, cum greșit susține recurentul – reclamant, deoarece, așa cum rezultă din ansamblul considerentelor hotărârii, stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept ori a unui interes legitim este o problemă de fond a litigiului administrativ, iar aspectele invocate de pârât în susținerea excepției lipsei de interes țin tocmai de fondul cauzei, iar nu de condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, astfel cum corect a reținut încă de la începutul considerentelor instanța de fond.

Contrar celor susținute de recurentul – reclamant, Înalta Curte, analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, constată că soluția adoptată este motivată și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, nu poate fi reținut, iar în acest sens, Înalta Curte amintește că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată astfel că, prin acțiunea adresată Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administraiv și Fiscal, reclamantul A., încadrând în drept cererea sa în dispozițiile art. 1, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a chemat in judecată pârâtul Guvernul României, solicitând a se dispune anularea art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofițerilor, prin raportare la art. 33, art. 53 și art. 54 din Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare și art. 15, art. 16 alin. (1), art. 108 alin. (2) din Constituția României, susținând că a fost avansat în funcția de plutonier adjutant principal cu studii superioare, funcție de subofițer la maxim, în luna decembrie 2015, dar nu a fost avansat și în gradul de adjutant principal.

Instanța de fond a respins, atât excepția lipsei de interes, invocată de pârâtul Guvernul României cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca fiind neîntemeiate, reținând în esență că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes aspectele invocate de pârât țin de fondul cauzei iar nu de condițiile de exercitare a acțiunii în contencios promovată de reclamant conform Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cererii de anulare, a reținut judecătorul de primă jurisdicție că, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul nu a făcut dovada vătămării unui drept subiectiv și/sau a unui interes legitim în obținerea anulării parțiale a Hg nr. 106/09.02.2011, în condițiile în care nu se contestă vreun act administrativ referitor la promovarea sa.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente raportat la obiectul dedus judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (…) se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Deopotrivă, art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, prevede că "se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept".

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ legiuitorul consacră concepția contenciosului subiectiv, potrivit căruia acțiunile în această materie vizează anularea actelor administrativ care vatămă un drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim al persoanei care se consideră vătămată (forme ale contenciosului obiectiv fiind reglementate numai cu caracter de excepție pentru apărarea ordinii de drept, respectiv în cazul acțiunilor introduse de Avocatul Poporului, Ministerul Public, Instituția Prefectului etc).

Or, această concepție de reglementare în materia contenciosului administrativ presupune că instanța de contencios administrativ analizează întotdeauna îndeplinirea cerinței constând în dovedirea unei vătămări, atunci când este sesizată cu o cerere de anulare a actului.

Prin urmare, un motiv de nelegalitate invocat pe calea unui act în contenciosul administrativ poate constitui cauză de anulare a actului numai în condițiile în care neregularitatea actului vatămă un drept subiectiv sau un interes legitim al reclamantului, anularea actului fiind întotdeauna condiționată de dovedirea vătămării.

Așadar, în acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 consacră o categorie a contenciosului subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat doar dacă a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim privat, astfel cum a fost definit la art. 2 alin. (1) lit. p) din același act normativ.

Ori, raportat la argumentele recurentului – reclamant și la probele admistrate de acesta, în mod corect a reținut judecătorul de primă jurisdicție că reclamantul nu a arătat în concret modul în care prevederile art. 26 din H.G. nr. 106/09.02.2011 pentru aprobarea ghidului carierei militare privind promovarea în grad a ofițerilor, îi afectează negativ situația juridică actuală, în condițiile în care acesta la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (07.08.2018) era pensionar din luna august 2017, iar dispozițiile respective vizează cariera militară pentru cadrele militare în activitate.

În plus, cum în prezenta cauză nu se contestă nici un act administrativ referitor la promovarea sa, reclamantul nefăcând dovada că, prin anularea art. 26 din H.G. nr. 106/2011 urmărește o eventuală promovare în funcție și/sau înaintare în grad, judicios instanța de primă jurisdicție a constatat că reclamantul nu a făcut dovada certă a existenței vătămării vreunui drept sau a unui interes, în sensul legii pe care își întemeiază acțiunea în contencios administrativ, motiv pentru care se impune menținerea, ca legală, a hotărârii pronunțate de aceasta, anularea actului fiind întotdeauna condiționată de dovedirea vătămării. Or, tocmai această vătămare nu a fost dovedită în cauză de către recurentul – reclamant, cum corect a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, niciuna din criticile de nelegalitate referitoare la dispozițiile legale invocate nu se confirmă, sentința atacată nefiind susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind nefiind identificate motive de casare a sentinței, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 946 din 12 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.