ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.11.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Guvernul României, a solicitat anularea parțială a H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofițerilor (art. 26) și a Ordinului nr. M - 122/2014.

Pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii în anularea H.G. nr. 106/2011, ca urmare a neparcurgerii proceduri prealabile.

La data de 26.03.2018, reclamantul a depus o cerere adițională, prin care a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat și anularea parțială sau totală a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M-122/20.11.2014.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2606 din 5 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, a admis excepția neparcurgerii procedurii prealabile în ceea ce privește H.G. nr. 106/2011 și, în consecință, a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 106/2011, a respins în rest acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, și GUVERNUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul a formulat recurs, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În motivarea căii de atac recurentul susține că, instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că, actul administrativ contestat, în speță H.G. nr. 106/2011, este un act administrativ individual și că trebuia îndeplinită procedura prealabilă precum și că trebuia contestat în termen de 30 de zile de la comunicare.

În opinia recurentului, H.G. nr. 106/2011 este un act normativ și sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004.

Concluzionează recurentul că instanța de fond în mod eronat a reținut că, în cazul unei acțiuni în anulare nu se poate cenzura o presupusă lacună legislativă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantului este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Guvernul României, a învestit instanța de contencios cu o acțiune în anularea parțială a H.G. nr. 106/09.02.2011, pentru aprobarea Ghidului carierei militare, privind promovarea în grad a subofițerilor (art. 26) și a Ordinului nr. M - 122/2014.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond a apreciat în mod judicios faptul că potrivit art. 7 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ.

Prin urmare, dreptul la acțiune în contencios administrativ, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

Față de cele anterior menționate, instanța de fond a reținut în mod corect împrejurarea că din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie de exercitare a acțiunii, iar neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ. Astfel, în situația în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neîndeplinîrii procedurii prealabile este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod constant, în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1) și următoarele din Legea nr. 554/2004, că parcurgerea procedurii prealabile administrative are un caracter obligatoriu, neîndeplinirea de către partea reclamantă a acestei obligații imperative echivalând cu un fine de neprimire. Prin îndeplinirea procedurii prealabile administrative nu se încalcă accesul liber la justiție, contrar susținerilor recurentului, ci se respectă o condiție impusă de legea specială în materie pentru exercitarea dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, fiind irelevantă invocarea nulității absolute sau a celei relative.

Totodată, instanța de fond a apreciat în mod just faptul că existența pe rolul Curții de Apel București a dosarului nr. x/2017 în cadrul căruia recurentul -reclamant a invocat excepția de nelegalitate a art. 26 din Hotărârea Guvernului nr. 106/09.02.2011 și a Ordinului nr. M-122/2014, nu echivalează cu o plângere prealabilă.

Astfel, nu se poate acorda invocării într-un alt litigiu a excepției de nelegalitate a unui act administrativ o semnificație echivalentă plângerii prealabile.

Mai mult decât ataât, instanța de fond a concluzionat faptul că parcurgerea proceduri prealabile este imperativă în toate situațiile, indiferent de intrarea sau nu în circuitul civil a actului a cărui anulare se solicită, întrucât legiuitorul nu distinge între situațiile în care actul administrativ în cauză și-a produs efectele sau nu ori a intrat în circuitul civil, ceea ce face ca acțiunea promovată fără îndeplinirea acestei proceduri să fie inadmisibilă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.., va respinge recursul formulat de reclamantul A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 2606 din 5 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2020.