ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2022

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31.12.2019, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea Rezoluției de clasare nr. 3756/A/05.11.2019 și obligarea pârâtei Inspecția Judiciara să emită o rezoluție prin care să se dispună începerea cercetării disciplinare prealabile și să efectueze aceasta cercetare în privința numiților gen. mr. mag. B. (procuror militar șef), precum și col. mag. C., col.mag. D., col. mag. E..

Prin sentința civilă 687 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, invocată de intimata Inspecția Judiciară.

A respins ca neîntemeiată contestația reclamantei.

Împotriva sentinței anterior menționată a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Susține recurenta reclamantă că instanța de fond a respins contestația formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, însușindu-și, practic, argumentele Inspecției Judiciare.

Un prim motiv de recurs constă în faptul că în considerentele sentinței recurate se face o mențiune neadevărată, în sensul că reclamanta nu ar fi contestat legalitatea formală a actelor de soluție emise de Inspecția Judiciară, ci doar temeinicia acestora.

Sub acest aspect, recurenta învederează că la punctul nr. 4 din contestație a sesizat faptul că prin soluțiile sale Inspecția Judiciară nu s-a pronunțat față de abaterea disciplinară invocată de reclamantă încă din sesizarea inițială, respectiv cea care constă în efectuarea de acte de urmărire penală în dosarul penal nr. x/2014 după emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței.

Acest aspect a fost semnalat în contestația adresată instanței de fond fără ca aceasta să o ia în considerare și, deci, fără să se pronunțe asupra ei.

Astfel, recurenta reclamantă apreciază că nepronunțarea față de toate capetele de cerere din contestația formulată reprezintă un motiv de casare și restituire a cauzei la instanța de fond pentru acoperirea acestui viciu.

Al doilea motiv de recurs este reprezentat de faptul că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond, deși a constatat că faptele sesizate de reclamantă Inspecției Judiciare există în materialitatea lor și că acestea au fost săvârșite de procurorii militari reclamați, prin interpretarea eronată a normelor de drept material ce reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o faptă a unui magistrat să poată fi considerată ca abatere disciplinară, a dispus respingerea contestației pe motivul că faptele săvârșite nu ar reprezenta abateri disciplinare.

Susține recurenta reclamantă că faptele procurorilor reclamați constituie abateri disciplinare, care i-au produs o vătămare gravă a drepturilor și intereselor sale, deoarece urmare acestor fapte ale procurorilor militari, judecătorul fondului camerei preliminare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus în Dosarul Revoluției anularea rechizitoriului ca nelegal întocmit și a confirmat anularea unui număr de sute de probe administrate nelegal timp de ani de zile.

Totodată, a dispus îndepărtarea unor dosare "atașate" nelegal de procurori la dosarul trimis instanței, a constatat că atât procurorul șef, dar și procurorul autor al rechizitoriului au încălcat legea procesual penală prin faptul că rechizitoriul a fost supus confirmării unui procuror care efectuase timp de mulți ani urmărirea penală în același dosar penal.

Consecințele acestor nelegalități săvârșite de procurori sunt tocmai în sensul anulării unei întregi părți a dosarului de urmărire penală, refacerea acestuia presupunând ani de zile, fiind afectat astfel dreptul victimelor de a primi satisfacție printr-o soluție judecătorească definitivă într-un termen rezonabil, mai ales că urmărirea penală recent anulată în parte în acest dosar a durat 32 de ani de la data faptelor.

În dosarul nr. x/2019, prin încheierea din camera de consiliu din 9 octombrie 2020, judecătorul camerei preliminare a constatat că toate faptele procurorilor, reclamate de recurenta din prezenta cauză, sunt reale și că ele au condus în mod direct la soluția respectivă.

În acest sens, recurenta reclamantă apreciază că prin soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019 se infirmă total considerentele și soluția instanței de fond ce a respins contestația formulată în prezenta cauză.

Astfel, în încheierea judecătorului de cameră preliminară, pronunțată în dosarul penal sus menționat, se concluzionează că din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, precum și din precizările parchetului, se constată că nu există o ordonanță (sau vreun alt act procesual) de reunire a dosarului nr. x/2007 la dosarul nr. x/2014 pentru ca judecătorul de cameră preliminară să poată aprecia asupra elementelor de legătură dintre cele două cauze și necesității reunirii lor din perspectiva aflării adevărului în cauză, instituția "atașării" nefiind reglementată de vreo normă procesual penală, prin urmare, nu are valența unui act procedural de reunire, astfel cum este acesta reglementat în dispozițiile art. 63 alin. (1) raportat la art. 43 și art. 44 C. proc. pen.

Tot din aceeași încheiere reiese faptul că, tot în cadrul acestei verificări ce vizează legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, procurorul ierarhic superior apreciază și asupra unor împrejurări care ar putea conduce la nulitatea actelor de urmărire penală, determinat de competența materială, funcțională sau după calitatea persoanei, starea de incompatibilitate a magistratului care a întocmit actul de sesizare, dar și asupra unor aspecte ce ar putea crea pentru sine o imposibilitate legală de a realiza această cenzură a actului de sesizare a instanței.

În cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, procurorul șef gl. mr. magistrat B. a efectuat activități judiciare specifice fazei de urmărire penală în mai multe cauze aflate în instrumentarea sa directă, în perioada 1990-2006, în calitate de procuror militar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, dosare care au fost reunite la dosarul nr. x/1990, ce a primit, ulterior, numărul 11/P/2014 (urmare înregistrării la secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după declinarea de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București).

Prin urmare, audierea în calitate de martori a unui număr de peste 300 de persoane în legătură cu evenimentele din Timișoara din decembrie 1989 și peste 30 de persoane vătămate ce s-au constituit și părți civile în cauză, a făptuitorilor plt. adj. F. și G., adoptarea unor soluții de scoatere de sub urmărire penală, declinare a competenței și efectuarea unor acte procedurale ce presupunea ca urmărirea penala să fi fost începută și în condițiile Codului de procedură anterior (dispunerea și efectuarea unor expertize medico-legale și balistice), dovedesc faptul că actele întocmite de magistratul B., în calitate de procuror militar, în dosarele nr. x/1990, (la care au fost reunite și dosarele x nu sunt acte premergătoare așa cum a susținut parchetul, iar perioada de timp îndelungată (1990-2006, 2010-2016) în care a procedat la instrumentarea acestor cauze privind evenimentele din decembrie 1989, ce au fost conexate ulterior la dosarul nr. x/2014, tocmai din perspectiva ansamblului probator pe care îl oferă în susținere acuzațiilor aduse persoanelor cercetate din prezenta cauză, susțin aprecierea că acesta a efectuat acte de urmărire penală în mod constant în cauză, astfel cum a arătat Asociația "21 decembrie 1989", reprezentant legal al persoanelor vătămate H., I. și J., în cererile și excepțiile formulate.

Astfel, prin confirmarea sub aspectul legalității și temeiniciei actului de sesizare în prezenta cauză, magistratul militar B. și-a confirmat și actele de cercetarea penală pe care le-a întocmit în calitate de procuror militar (care nu avut caracterul de acte premergătoare și au relevanță sub aspect probator în dovedirea împrejurărilor ce au condus la nivelul întregii țării la decesul, rănirea și lipsirea de libertate a mai multor persoane după data de 22 decembrie 1989, acuzații care sunt aduse inculpaților din prezenta cauză).

Prin urmare, nu se poate aprecia că în calitate de procuror șef al secției Parchetelor Militare a realizat o cenzură a legalității și temeiniciei actelor de cercetare efectuate de procurorul care a întocmit actul de sesizare, din perspectiva exigențelor impuse de dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, a mai susținut recurenta că, apreciind ca fiind întemeiate și conform cărora, judecătorul de cameră preliminară a constatat că verificarea actului de sesizare întocmit la data de 5 aprilie 2019 în dosarul nr. x/2014 sub aspectul legalității și temeiniciei s-a realizat în mod formal, cu nerespectarea cerințelor impuse de norma procedurală, astfel că a apreciat în sensul se impune restituirea cauzei la procuror în vederea remedierii acestei neregularități a rechizitoriului, așa cum prevăd dispozițiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen.

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Cererea de recurs întemeiată pe acest motiv de casare trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei casare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, neputând forma obiect al analizei acestei instanțe decât acele critici care vizează nelegalitatea sentinței recurate.

De altfel, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc, exempli gratia, în situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Înalta Curte constată că recurenta, în motivele de recurs, în esență, a reluat susținerile din sesizare și plângere, fiind nemulțumită de soluția de clasare, precum și de cea de respingere a plângerii.

În concret, recurenta este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi privește pe magistrații procurori ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Efectuând propria evaluare asupra împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că sentința atacată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

Sub acest aspect, Înalta Curte, reține că, nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reținând că, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile incidente în cauză.

Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, reclamanta A. a contestat rezoluția de clasare nr. 3756/A din 5 noiembrie 2019 emisă de inspectorul judiciar desemnat în dosarul nr. x și rezoluția de respingere a plângerii formulate împotriva acestei soluții, act emis la data de 13 decembrie 2019 de Inspectorul-șef sub nr. x.

Abaterea disciplinară supusă analizei inspectorului de caz a fost aceea de exercitare a funcției cu rea credință prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, săvârșită de procurorii militari B., C., D. și E., constând în modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/2014, fiecăruia dintre aceștia imputându-li-se săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În concret, a susținut recurenta reclamantă că B., deși a lucrat timp de 16 ani ca procuror militar anchetator în cauza penală mai sus menționată, la data de 05.04.2019, în calitate de procuror militar șef, a confirmat rechizitoriul emis în cauză de E., ambii încălcând astfel cu știință și cu rea credință normele legale de bază ale dreptului procesual cu privire la întocmirea și confirmarea unui rechizitoriu, afectându-se astfel, de către cei doi, interesele legitime ale tuturor părților vătămate/civile din dosar, interese ce nu vor putea fi niciodată satisfăcute legal într-o cauză în care urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea normelor procesual penale.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, concluziile inspectorului judiciar fiind corecte.

Dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară: "t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Instanța de control judiciar constată că din interpretarea textului de lege aplicabil rezultă că instanța de judecată nu efectuează ea însăși o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanța de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanța de judecată poate desființa actul nelegal și trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.

Criticile recurentei, astfel cum au fost anterior reținute, sunt nefondate.

Interpretarea normelor de drept în raport de situația de fapt reținută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în raport cu situația de fapt reținută, în baza normelor de drept aplicabile cauzei.

Înalta Curte reține ca fiind corectă constatarea primei instanțe potrivit căreia, în privința abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrați, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe, procurorul trebuie să nesocotească neintenționat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei reclamante referitoare la faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra faptului că Inspecția Judiciară nu ar fi analizat faptul că au fost efectuate acte de urmărire penală în dosarul penal nr. x/2014 după emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței, având în vedere că, în cuprinsul situației de fapt expuse la punctul 4 al rezoluției de clasare emise de inspectorul judiciar a fost expus modul în care rechizitoriul și ulterior, dosarul de urmărire penală fizic, au fost trimise instanței supreme, nefiind constatate nereguli sau încălcări ale normelor de procedură, aspectele cu privire la administrarea de mijloace de probă după emiterea rechizitoriului, după ce acesta a fost transmis instanței în data de 5 aprilie 2019, nefiind probate de reclamantă, iar toate aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanța de fond în analiza contestației reclamantei.

În ceea ce privește faptele reclamate de recurenta reclamantă ca fiind abateri disciplinare săvârșite de procurorii militari, Înalta Curte reține că dosarul penal nr. x/2019 a fost supus analizei judecătorului de cameră preliminară, care s-a pronunțat, la data de 9.10.2020, sub forma restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, constatând neregularitatea rechizitoriului nr. x din data de 05 aprilie 2019 sub aceste aspecte, respectiv numărul total al volumelor de urmărire penală ce conțin probele relevate de parchet în susținerea acuzațiilor aduse inculpaților atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile și care, cu respectarea dispozițiilor legale în materia reunirii, compun dosarul nr. x/2014, verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei a actului de sesizare de către procurorul ierarhic superior, nelegalitatea administrării unor depoziții de martori/persoane vătămate, după redeschiderea urmării penale în cauză. De asemenea, s-a reținut că din materialul probator al dosarului au fost excluse o multitudine de acte de urmărire penală.

Astfel, atribuțiile constatării neregularităților sesizate aparțin judecătorului de cameră preliminară, Inspecția Judiciară neavând competența de a se substitui acestuia și a analiza modalitatea de instrumentare a dosarului de urmărire penală de către procurori.

Mai mult, se constată că, în limita competențelor ce-i sunt conferite, Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar desemnat, a analizat faptele sesizate doar din perspectiva abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Contrar susținerilor recurentei reclamante, faptul că inspectorii judiciari au interpretat normele procesuale într-o modalitate care nu concordă cu punctul său de vedere, nu poate conduce la concluzia că procurorii militari au săvârșit abaterile disciplinare ce le sunt imputate.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Așa cum în mod corect a reținut instanța fondului, din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, respectiv exercitarea funcției care se face cu rea-credință sau gravă neglijență, de esența acesteia este intenția de a vătăma drepturilor procesuale aparținând părților sau producerea unui asemenea rezultat prin neobservarea în mod grav de către magistrat a unor aspecte de fapt sau de drept poprii respectivului proces.

Referitor la abaterile în discuție, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispozițiilor legale, și să aibă consecințe grave în ceea ce privește drepturile procesuale ori substanțiale ale părților, într-un litigiu; totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în raport cu circumstanțele cauzei și a înscrisurilor de la dosar, în mod întemeiat Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării petentei sub aspectul abaterilor disciplinare invocate de către aceasta, întrucât nu au fost identificate indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

În acest sens, se reține și Decizia nr. 2/2012 a Curții Constituționale, prin care instanța de contencios constituțional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 687 din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 ianuarie 2022.