ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 682/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.06.2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantele A. S.R.L. – în insolvență și B. au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 284/03.05.2018 emisă de pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal anularea Deciziei nr. 284/03.05.2018 a CNA; exonerarea societății de la plata amenzii în cuantum de 65.000 RON cu obligarea pârâtul la plata cheltuielilor de judecată și, în subsidiar să se constate că sancțiunea aplicată de pârât este disproporționată față de gravitatea faptei reținute și să se dispună: înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1694/2019 pronunțată în data de 10 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind pe reclamanții A. S.R.L. – în insolvență și B. și pe pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. – în reorganizare judiciară prin adminstrator judiciar B..

Încadrând criticile sale în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii recurate și pe cale de consecință admiterea contestației, reiterând solicitarea de a se constata că amenda este disproporționată față de gravitatea faptei, motiv pentru care solicită a se dispune înlocuirea acesteia cu cea a somației publice și/sau diminuarea acesteia spre minimul prevăzut de lege.

Într-o primă critică recurenta – reclamantă invocă interpretarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, susținând că în aplicarea sancțiunii CNA trebuia să individualizeze sancțiunea raportat la cele 5 criterii stabilite în mod determinat și limitativ prin decizia anterior menționată.

În cadrul cele de-a doua critici, recurenta -reclamantă invocă încălcarea O.U.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, apreciind că motivarea instanței de fond, ce interpretează per a contrario un text din Legea nr. 504/2002, este greșită, în considerarea faptului că O.G. nr. 2/2001 este aplicabil tuturor sancțiunilor, fiind norma generală.

Arată recurenta că nu se poate aprecia că aceste prevederi referitoare la nulitatea unui act sancționator nu se aplică și CNA, pentru că într-un act normativ se precizează că o altă autoritate emite sancțiuni ce se supun acestor prevederi.

Această interpretare a Curții de Apel București nu este numai o încălcare a prevederilor O.U.G. nr. 2/2001, dar și a principiului de drept "Ubl lex non dlstlngult, nec nos distinguere debemus - Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem".

În continuare, recurenta reiterează solicitarea de a se constatata că amenda este disproporționată față de gravitatea faptei și să se dispună înlocuirea acesteia cu cea a somației publice și/sau diminuarea acesteia spre minimul prevăzut de lege, susținând că cele 5 criterii trebuiau analizate fără dubiu de către instanța de fond în verificarea sancțiunii aplicate, nemaiprimind în ultimul an, aceasta nefiind un post cu o audiență de piață semnificativă.

De altfel nici sancțiunea aplicată nu este spre minim, așa cum susține instanța de fond, ci spre maxim. A. S.R.L. a fost amendată cu 65.000 RON, sumă ce se situează mai mult către maximul amenzii ce se putea aplica (100.000 RON) decât către minim (10.000 RON).

In plus, susține că A. S.R.L. este în reorganizare, iar o asemenea sancțiune poate produce prejudicii acesteia, obligația de plată a 65.000 RON putând pune în pericol posibilitatea de a achita sumele datorate creditorilor conform planului de reorganizare.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. S.R.L. – în reorganizare judiciară prin adminstrator judiciar B. a formulat întâmpinare intimatul – pârât intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului – pârât Consiliul Național al Audiovizualului i-a fost comunicată recurentei în termenul legal, aceasta nu a combătut apărările părții adverse în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului conform art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat și cu apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta -reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată astfel că, prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administraiv și Fiscal, reclamantele A. S.R.L. în insolvență și B. au chemat in judecată pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului solicitând a se dispune:

- în principal anularea Deciziei nr. 284/03.05.2018 a CNA; exonerarea societății de la plata amenzii în cuantum de 65.000 RON cu obligarea pârâtul la plata cheltuielilor de judecată

și

- în subsidiar să se constate că sancțiunea aplicată de pârât este disproporționată față de gravitatea faptei reținute și să se dispună: înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate.

Instanța de fond a respins contestația formulată de reclamante, ca neîntemeiată, reținând legalitatea și temeinicia Deciziei nr. 284/03.05.2018, în considerarea faptului că abaterile constatate în sarcina reclamantei justifica amenda contraventionala, nefiind vorba despre efecte minore ale acestor fapte, ci unele relativ ridicate.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente raportat la obiectul dedus judecății.

În ceea ce privește critica ce vizează încălcarea criteriilor de individualizare a sancțiunii, în acord cu instanța de fond și Înalta Curte reține că nu există nici o normă legală care să prevadă o obligație expresă a Consiliului ca în decizia pe care o emite, în scopul individualizării sancțiunii, să reflecte în mod punctual și formal analiza fiecărui criteriu în parte, distinct de motivele de fapt și de drept reținute în argumentarea deciziei, din ansamblul reglementărilor legale putându-se deduce că individualizarea sancțiunii contravenționale poate rezulta atât explicit printr-o analiză în concret a situației constatate raportat la criteriile de individualizare menționate, dar și implicit, ca urmare a unei prezetări a aspectelor ce țin de fapta propriu-zisă, inclusiv prin descrierea elementelor ce privesc gravitatea și efectele acesteia, indicarea zilelor din săptămână, a intervalului de difuzare, a duratei, dar și a conduitei concrete a radiodifuzorului.

Analizându-se decizia contestată, se constată că în cadrul acesteia sunt prezentate suficiente informații în legătură cu gravitatea și efectele faptei reținute în sarcina recurentei – reclamante, fiind indicate zilele din săptămână în care a intervenit încălcarea normelor legale, intervalul concret de difuzare, durata depășirii, subliniindu-se în același timp și persistența conduitei radiodifuzorului de-a lungul a 2 zile.

Se constată, așadar, că norma legală nu impune ca în cuprinsul deciziei de sancționare să se analizeze fiecare criteriu în parte, distinct de motivele de fapt și de drept reținuite în argumentarea acesteia, pentru ca un astfel de aspect să constituie o condiție de legalitate a actului administrativ de sancționare, ci doar lipsa descrierii faptei se sancționează cu nulitatea.

De altfel, prin menționarea de către legiuitor a sintagmei "după caz" în cadrul dispozițiilor art. 144 alin. (3) al Deciziei nr. 220/2011, se deduce cu usurință faptul că norma citată nu impune o respectare și o analizare cumulativă a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute la art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului.

Așadar, în stabilirea sancțiunii trebuie realizată o analiză globală a criteriilor indicate de legiuitor, fără a fi însă necesară o analiza individuală a fiecărui criteriu.

Înalta Curte reține că individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în actul normativ se face ținându-se seama de gravitatea faptei și de efectele acesteia, critica recurentei privind interpretarea eronată data de instanța de fond articolului 144 alin. (3) al Deciziei nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului, neputând fi reținută, fiind fără suport legal.

Nici critica ce vizează modul de interpretare de către prima instanță a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu poate conduce la reformare hotărârii atacate.

Reține astfel Înalta Curte că, în raport de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 și luând în considerare natura juridică a deciziei de sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului și anume, act administrativ de autoritate, ale cărui condiții de formă și fond sunt prevăzute de Legea audiovizualului, deciziei contestate nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001.

Dispozițiile legale cuprinse în O.G. nr. 2/2001 constituie dreptul comun în materie contravențională și nu sunt aplicabile deciziilor emise de Consiliul Național al Audiovizualului în temeiul prevederilor Legii nr. 504/2002, care conțin norme ce derogă de la regimul juridic general instituit de O.G. nr. 2/2001.

Natura specială derogatorie a prevederilor Legii audiovizualului de la dispozițiile generale ale O.G. nr. 2/2001, rezultă din modul de reglementare, sub aspectul competenței emiterii deciziilor, a domeniului în care acestea sunt emise, a conținutului și a posibilității de contestare la instanța de contencios administrativ.

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar reține că decizia C.N.A. prin care se constată și sancționează una sau mai multe contravenții reprezintă un act administrativ de autoritate, care trebuie să respecte condițiile de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 504/2002 și care poate fi contestat de persoana vătămată la instanța de contencios administrativ (curtea de apel), în conformitate cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, iar nu în O.G. nr. 2/2001, ce nu-și găsește aplicabilitatea în cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr. 504/2002.

În ceea ce privește capătul subsidiar, prin care reclamanta a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu somație publică și/sau diminuarea acesteia spre minimul prevăzut de lege, Înalta Curte observă că prin cererea de recurs nu sunt aduse critici cu privire la acest aspect.

Cum în calea de atac a recursului se analizează doar aspectele de nelegalitate a hotărârii nu și fondul cererii, reiterarea solicitării anterior menționate nu va fi avută în vedere de către instanța de control judiciar, neputând face obiectul analizei sale.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că aplicarea amenzii în cuantum de 65.000 RON, pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 504/2002 privind audiovizualul și a Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, reprezintă o corectă și legală exercitare a dreptului de apreciere al autorității și nicidecum un motiv de nulitate a actului pentru " nerespectarea criteriilor de individualizare a sancțiunii" așa cum pretinde recurenta-reclamantă.

În aceste condiții, în mod legal prima instanță a reținut că nu pot fi primite motivele de nulitate a deciziei.

Prin urmare, niciuna din criticile de nelegalitate referitoare la dispozițiile legale invocate nu se confirmă, sentința atacată nefiind susceptibilă de reformare pe calea recursului.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 1694/2019 din 10 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.