ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 671/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Iași – secția a II-a Civilă-contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea deciziei nr. 2/58544/13.07.2016 a Ministerului Justiției, anularea actului administrativ nr. x/27.05.2016 emis de Ministerul Justiției, act prin care s-a procedat la respingerea cererii înregistrate la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași cu nr. x/01.02.2016, anularea tuturor actelor administrative subsecvente actului administrativ nr. x/27.05.2016, inclusiv actele prin care s-a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru a proceda la evaluarea candidaților.

Prin sentința civilă nr. 217/CA/21.02.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași și declinată în favoarea Curții de Apel Iași competeneța de soluționare a cauzei.

Astfel, cauza a fost înregistrată la data de 14.03.2017 pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal sub un alt număr de dosar, respectiv sub nr. x/2017.

La data de 30.06.2017, reclamanta a formulat precizare a acțiunii introductive prin care a arătat că la data de 22.05.2017 i-au fost comunicate înscrisurile depuse de pârâtul Ministerul Justiției, iar în atare condiții, menționează că prin solicitarea de anulare a tuturor actelor administrative subsecvente actului administrativ nr. x/27.05.2016, inclusiv actele prin care s-a stabilit că sunt îndeplinite condițiile pentru a proceda la evaluarea candidaților (solicitare evidențiată in acțiunea introductivă), a înțeles practic să se refere și la înscrisul denumit nota internă nr. x/27.04.2016, înscris ce i-a fost comunicat odată cu documentația depusă de Ministerul Justiției. Precizează, de asemenea, că și plângerea prealabilă (in care s-a folosit aceeași modalitate de exprimare) a fost îndreptată si împotriva acestui act (respectiv nota internă nr. x/27.04.2016).

Prin cererea formulată la data de 19.072017, Ministerul Justiției, a invocat excepția inadmisibilității cererii precizatoare și respingerea acesteia în consecință. Arată că notele interne nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice. Notele interne nu pot fi asimilate unor acte administrative, deoarece reprezintă pure operațiuni administrative, fiind, așadar, sustrase controlului de legalitate al actelor administrative. Solicită astfel, admiterea excepției invocate și respingerea cererii precizatoare ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, pentru considerente expuse în cuprinsul întâmpinării transmise la data de 21.02.2017, solicită respingerea acțiunii, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 18.09.2017 instanța a unit cu fondul excepția inadmisibilității invocată în raport de cererea precizatoare de pârât.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 135/2017 din 09 octombrie 2019 Curtea de Apel Iași– secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii privind anularea Notei interne nr. x/27.04.2016 a Ministerului Justiției, invocată de pârât, respingând, ca nefondată, acțiunea precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței nr. 135/2017 din 09 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași– secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În esență, susține recurenta – reclamantă că modalitatea de redactare a deciziei recurate nu permite efectuarea unui real control judiciar, fiind astfel incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ.

Prima instanță, fără a avea o motivare proprie, a făcut trimitere ia motivarea realizată de intimatul Ministerul Justiției, interpretare aflată, însă, într-o vădită ne conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susține recurenta că în anunțul postat pe site-ul UNEJ în ultimul alineat se specifică - "Termenul limită pentru depunerea cererilor se împlinește la finalul zilei de 02.02.2016."

Prima instanță consideră însă a fi lipsită de relevanță mențiunea eronată din finalul postării UNEJ privind calculul datei limită a depunerii cererilor.

Prima instanță nu decelează în privința sancțiunilor aplicabile în condițiile evidențierii în textul aceluiași anunț a două termene diferite (pe de o parte 15 zile de la publicarea in Monitorul Oficial, iar pe de altă parte finalul zilei de 02.02.2016.), lipsa de relevantă (asa cum retine prima instanță) nefiind evident o sancțiune de ordin juridic.

Prima instanță se rezumă a prelua apărările realizate de Ministerul Justiției, însă nu precizează care este sancțiunea care, în opinia sa, ar interveni în privința enunțării a două termene diferite care deopotrivă vizează data limită de derulare a procedurii de selecție.

Succesiunea mențiunilor din textul anunțului, repectiv faptul că sintagma ce contura termenul limită ca fiind finalul zilei de 02.02.2016, este situată ca succesiune a frazeologiei posterior sintagmei in 15 zile de la publicarea in Monitorul Oficial, a îndreptățit-o a considera că acesta din urmă este termenul căruia trebuie să se conformeze, fiind natură practic a arăta voința entităților implicate in derularea procedurii de selecție de a fixa drept termen limită finalul zilei de 02.02.20161

Ca atare, consideră că cererea sa a fost depusă înlăuntrul termenului evidențiat pe site-ul UNEJ, respectiv până la data de 02.02.2016, termen ce, în opinia sa (și a încă 40 candidați) urma a fi avut in vedere ca fiind ultimul dintre termenele evidențiate in cuprinsul anunțului, candidații nefiind îndrituiți a aprecia conformitatea anunțului cu dispozițiile legale, candidații urmând doar să se conformeze celor menționate în anunț (desigur termenul ultim arătat era cel ce arătă data limită de depunere a cererilor).

Se retine în sentința primei instanțe că referirile la principiul echității si la disp art. 457 alin. (3) C. proc. civ. sunt realizate tardiv, sunt apreciate ca modificări ale cererii introductive.

Aceste trimiteri la disp art. 457 alin. (3) C. proc. civ. (...), au fost aduse in discuție in ideea unei analogii intre cele două situații si nu reprezintă o modificare a cererii introductive, constituind doar un argument in sprijinul celor prezentate in cuprinsul cererii, iar nu o cerere nouă, invocând dispozițiile art. 457 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

înalta Curte de Casație și Justiție apreciază în cadrul deciziei nr. 19 din 24 octombrie 2016 că disp art. 457 alin. (4) se aplică în cazul existenței unor mențiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate, acest alineat fiind edictat pentru aceeași rațiune ca și alin. (3) al aceluiași articol, anume partea care exercită calea de atac să nu fie prejudiciată, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei mențiunii din hotărârea'atacată, cu privire la calea de atac pe care o poate exercita.

Situația este analoagă în speța pendinte, în sensul că mențiunile eronate din textul anunțului nu trebuie să conducă la prejudicii pentru participanții la procedura de selecție.

In ceea ce privește aplicarea principiului echității, este de precizat de asemenea ca nu se poate vorbi despre o modificare a cererii de chemare în judecată; echitatea nu numai că nu a fost exclusă din articulațiile dreptului, dar ea a fost și este integrată acestora, fie explicit, prin prevederi exprese, fie implicit, prin libertatea de apreciere conferită judecătorului. Niciun text de lege nu interzice judecătorului să recurgă la exigențele echității, dimpotrivă unele texte chiar sugerează posibilitatea și necesitatea observării și a exigențelor acesteia.

A da eficiență principiului echității înseamnă, de asemenea, a avea în vedere data precizată de UNEJ, instituție abilitată a ocupa un rol semnificativ in derularea acestei proceduri- prin publicarea unui anunț care sa aducă la cunoștința candidaților informații coerente si credibile, în cuprinsul anunțului.

În concluzie, recurenta susține că vătămarea adusă dreptului său este una de natura evidenței, astfel încât solicită admiterea recursului și modificarea deciziei criticate cu privire la aspectele anterior enunțate.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 08.02.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei – reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin raportare la criticile formulate și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de pârât, nu poate fi apreciată în sensul că hotărârea ar fi nemotivată, astfel cum eronat susține recurenta-reclamantă, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii.

Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei formulate din această perspectivă fiind nefondate, sentința de fond fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, motivarea hotărârii recurate permite exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de judecătorul fondului, fiind respectate garanțiile procesuale ale imparțialității judecătorului și ale calității actului de justiție, precum și exigențele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituția României și cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la existența unui proces echitabil.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Deși invocă acest motiv de casare, recurenta nu indică norma legală ce a fost interpretată sau aplicată greșit de către judecătorul fondului, aceasta, în esență, fiind nemulțumită de faptul că prima instanță nu a conferit valoarea juridică dorită de recurenta – reclamantă unei situații de fapt, respectiv că instanța nu a avut în vedere termenul inserat de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești în anunțul publicat pe site-ul său și anume " termenul limită pentru depunerea cererilor se împlinește la finalul zilei de 02.02.2016".

Ori, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, termenul de depunere a cererii de înscriere este cel reglementat în mod expres de lege prin raportare la data publicării listei posturilor vacante în Monitorul Oficial al României (independent de afișarea listei posturilor vacante la sediul camerelor și de publicarea pe paginile de internet ale MJ și UNEJ) și acestuia partea trebuie să se conformeze.

Împrejurarea că în Anunțul publicat pe site-ul UNEJ s-a indicat în mod greșit data limită de depunere a cererilor, nu este de natură a o îndreptăți pe recurenta - reclamantă la acceptarea cererii sale de înscriere, depusă peste termen, termenul de 15 zile menționat în cuprinsul art. 46

2

alin. (1) din Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, fiind un termen legal imperativ, iar nu unul convențional, astfel că, în speță, indicarea greșită în Anunț că "" termenul limită pentru depunerea cererilor se împlinește la finalul zilei de 02.02.2016", în loc de 27.01.2016 inclusiv, nu dă dreptul unei părți să depună cererea însoțită de înscrisurile aferente, peste termenul prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât, chiar în cuprinsul Anunțului s-a menționat în mod expres că " cererea se depune la Camera Executorilor judecătorești în a cărei circumscripție se află localitatea în care domiciliază candidatul, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, a listei posturilor vacante..."

Nu există, așadar, nici o altă normă legală care să permită o derogare de la termenul prevăzut în mod imperativ de art. 46

2

alin. (1)

din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Cum în anunț, încă din partea introductivă, s-a menționat numărul și data monitorului, respectiv " Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 21/11.01.2016 în care a fost publicat Anunțul privind lista cuprinzând posturile vacante....", instanța de control judiciar contată că recurenta - reclamanta avea la îndemână toate informațiile pentru a calcula ea însăși termenul pentru depunerea cererii.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că publicarea Anunțului pe site-ul UNEJ nu este reglementată de lege, art. 46

2

alin. (1) din Regulament impunând doar publicarea listei posturilor vacante pe paginile de internet ale MJ și UNEJ.

Chiar admițând că eroarea strecurată în anunțul publicat pe site-ul UNEJ a fost de natură să o inducă în eroare pe recurenta - reclamantă, aceasta în niciun caz nu justifică anularea actului administrativ nr. x/27.06.2016, de respingere, ca tardiv formulată, a cererii sale, în condițiile în care acesta nu este decât consecința aplicării art. 46

2

alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, fiind, așadar, emis în conformitate cu legea, și nicio dispoziție în vigoare nu impune Ministerului Justiției să eludeze legea pentru a repara o pretinsă vătămare cauzată reclamantei prin fapta unui terț fără atribuții privind calculul termenului de depunere a cererilor, respectiv Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, principiul legalității opunându-se ca o neregulă de tipul celei incidente în speță să fie remediată prin ignorarea legii, așadar printr-o nelegalitate.

Astfel, nu pot fi reținute susținerile reclamantei în sensul că cererea sa a fost depusă înlăuntrul termenului menționat în cadrul Anunțului publicat pe site-ul UNEJ, respectiv "până la data de 02.02.2016", în condițiile în care termenul de depunere a cererii de înscriere este cel reglementat în mod expres de lege, respectiv de art. 46

2

alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 210/2001, și anume "de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei posturilor vacante".

Prin urmare, toate criticile formulate de recurenta – reclamantă sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă cadrului normativ incident cauzei.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că prima instanță a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 46

2

alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, criticile acesteia nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Așadar, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., neputând fi reținute.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 135/2017 din 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.