ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 777 din 28.05.2020, prin care s-a respins cererea sa de continuare a activității la Tribunalul Iași după expirarea mandatului de vicepreședinte al Judecătoriei Iași, anularea actului administrativ prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, fiindu-i comunicată Adresa nr. x din 27.07.2020 a Direcției de Resurse Umane și Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum și recunoașterea dreptului său de a continua activitatea la Tribunalul Iași după expirarea mandatului de vicepreședinte al Judecătoriei Iași.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 36 din 23 februarie 2021, a admis excepția inadmisibilității cererii reclamantei de anulare a actului prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, comunicată prin Adresa nr. x/27.07.2020, invocată de pârât, și, în consecință a respins această cerere.

Totodată, a respins ca neîntemeiate celelalte capete ale cererii formulate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, recurenta a apreciat că prima instanță nu a analizat și nu a motivat în mod real și concret niciunul din argumentele sale, or, a făcut o greșită aplicarea a normelor de drept material, ci s-a rezumat în a prelua apărările Consiliului, fără a face referire la motivele de nelegalitate invocate, pe care le-a reiterat în prezenta cale de atac.

Astfel, recurenta a invocat interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 51 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma nemodificată prin Legea nr. 242/2018), sub următoarele aspecte:

- interpretarea primei instanțe și a secției pentru judecători cu privire la inexistența dreptului reclamantei de a funcționa la instanța superioară, aspect care, în opinia recurentei, se impune a fi reanalizat întrucât are acest drept prin faptul dobândirii gradului profesional corespunzător;

- interpretarea primei instanțe și a secției pentru judecători referitoare la faptul că dreptul părții de continuare a activității la instanța superioară ar impune analiza condițiilor de la transfer, iar în subsidiarul acestui aspect, în situația în care instanța va reține ca validă interpretarea potrivit căreia dispozițiile art. 51 din legea veche presupun o analiză a oportunității, respectiv îndeplinirea condițiilor de la transfer, a arătat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 61, art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din Constituție;

- interpretarea dată, fără temei, potrivit căreia dreptul la continuarea activității la instanța superioară ar reprezenta doar o vocație a judecătorului cu funcție de conducere și nu un drept;

- aplicarea principiului actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înțelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lăsa fără niciun efect), reglementat ca atare in dreptul românesc în art. 978 din C. civ., precizând că, urmare interpretării date de Consiliu, este lipsită de un drept pe care legea i-l conferă, art. 51 în discuție fiind interpretat în sensul în care acesta nu produce niciun efect.

În fine, recurenta a făcut trimitere, totodată, la contrarietatea considerentelor Hotărârii nr. 777/28.05.2020 a secției pentru judecători, atacate, în sensul că, pe de o parte, s-a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile de la transferul judecătorilor, iar pe de altă parte s-a făcut o analiză a acestor criterii, cererea fiind respinsă pentru neîndeplinirea lor, și la motivele de oportunitate sub forma excesului de putere în pronunțarea acestei hotărâri, raportat la situația posturilor vacante și a volumului de activitate privind Judecătoria Iași și Tribunalul Iași, invocând și practica constată a secției în situația în care la data analizării cererii nu ar fi existat niciun loc vacant la instanța solicitată.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că recurenta-reclamantă a reiterat situația de fapt și argumentele prezentate în susținerea cererii de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță, cu invocarea acelorași argumente, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

De asemenea, recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei, ci doar a făcut aprecieri referitoare la actul atacat, la motivele și interpretarea autorității publice intimate cu privire la art. 51 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma nemodificată prin Legea nr. 242/2018), aspecte la care a făcut trimitere și în acțiunea formulată.

Această critici ar fi presupus indicarea în concret în ce constă pretinsa nemotivare a hotărârii și identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații generale, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac, iar pct. 5 al acestui text de lege a fost indicat fără nicio dezvoltare a vreunei ipoteze avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 36 din 23 februarie 2021 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.