ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6282/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.04.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitive, solicitând suspendarea executării "Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operationale în cadrul obiectivului convergență privind proiectul "Investiții în infrastructura broadband în județul Vaslui", cod SMIS 127138, contract de finantare nr. x/05.03.2019, beneficiar S.C. A. SRL", nr. 34384/05.04.2021.

Prin sentința nr. 981 din 18 iunie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția rămânerii cauzei fără obiect și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investitiilor și Proiectelor Europene, Directia Generala Programe Europene Competitive, ca rămasă fără obiect.

Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 2550 RON cheltuieli de judecată din care 50 RON taxă judiciară de timbru și 2500 RON onorariu de avocat, redus.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, cenzurarea considerentelor instanței de fond care privesc obligarea la plata cheltuielilor de judecată, cu consecința înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.550 RON.

În motivarea recursului s-a arătat că prin considerentele sentinței, prima instanță a dispus asupra unor chestiuni care nu au legătură cu judecata cererii de judecată cu care a fost învestită, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, actul de procedură reprezentat de sentința nr. 981/18.06.2021, în privința considerentelor și a dispozitivului care privesc obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, este lovit de nulitate, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ., pentru nerespectarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care instituie obligația instanței de fond de a nu depăși limitele învestirii sale.

De asemenea, instanța de fond s-a pronunțat și asupra unor motive străine de natura cauzei, întrucât, deși intimata-reclamantă nu a solicitat prin acțiune obligarea instituției pârâte la plata cheltuielilor de judecată, după cum, nici din hotărârea recurată nu rezultă a fi reținută de către instanță această "pretenție" a reclamantei.

Cu alte cuvinte, deși reclamanta nu a cerut, instanța de fond a apreciat în mod discreționar, asupra faptului că i s-ar cuveni, totuși, cheltuieli de judecată pentru "activitatea desfășurată de avocat, ce a constat în pregătirea cauzei, redactarea cererii, reprezentarea părții și punerea de concluzii pe excepția rămânerii cauzei fără obiect", încălcând astfel dreptul părții pârâte la un proces echitabil.

Or, instanța de fond a constatat acțiunea ca rămasă fără obiect ca urmare a faptului că pârâtul a emis Decizia de soluționare a contestației nr. 53177/28.05.2021, și a anulat nota a cărei suspendare a executării reclamanta a solicitat-o prin cererea introductivă, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a acestor pretenții, care, în speță, a intervenit până la primul termen de judecată, ce a avut loc la data de 18 iunie 2021. Cu toate acestea, fără temei legal, instanța de fond a intervenit asupra temeiului juridic care prevede obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, prin indicarea în cauză a unui temei juridic străin de natura pricinii, invocând o pretinsă cauză de "punere în întârziere", cu care instanța nu a fost învestită, apreciind că "pârâtul era pus în întârziere anterior introducerii cererii prin formularea contestației administrative".

În egală măsura, recurentul a apreciat a fi incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, se impunea ca instanța de fond să constate că pârâtul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, care nici măcar nu au fost cerute, întrucât acesta nu are calitatea de "parte care a pierdut procesul", astfel cum prevăd dispozițiile art. 453 C. proc. civ., ce reprezintă norma de drept material pe care se întemeiază soluția instanței atunci când instituie în sarcina pârâtului obligația de plată a cheltuielilor de judecată cerute de partea care a câștigat procesul.

Deși au fost legal citate, intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimata-pârâtă Direcția Generală Programe Europene Competitive nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul pârât și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/05.04.2021 emisă de pârâtul Ministerul Investitiilor și Proiectelor Europene - Directia Generala Programe Europene Competitive, în legătură cu proiectul "Investiții în infrastructura broadband în județul Vaslui", cod SMIS 127138, contract de finantare nr. x/05.03.2019.

Luând act de parcurgerea procedurii prealabile și de anularea, în cadrul acestei proceduri, a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect și a respins-o ca atare, obligând autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Ministerul Investitiilor și Proiectelor Europene a criticat sentința primei instanțe exclusiv din perspectiva obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, calea de atac promovată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de casare invocat, cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea. Conform art. 174 C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

De asemenea, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al argumentelor recurentului subsumate celor două cazuri de casare menționate, întrucât, pe de o parte, nu se poate vorbi despre o nesocotire a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., a dreptului la apărare sau la un proces echitabil, iar pe de altă parte, nici nu se verifică ipoteza depășirii limitelor învestirii instanței, prin pronunțarea asupra unor motive străine de natura cauzei.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă clar faptul că reclamanta din prezenta cauză a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, întrucât anterior termenului de judecată stabilit pentru data de 18.06.2021, a depus, odată cu notele de concluzii, dovada cheltuielilor de judecată și contractual de asistență juridică, aspect evidențiat, de altfel, și în cuprinsul părții introductive a încheierii de ședință de la termenul de judecată antemenționat.

În privința ultimului caz de casare invocat de recurent - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele formulate au vizat o pretinsă interpretare și aplicare eronată a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., dar și o nelegală diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată, în contextul în care respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect nu impunea o recompensare, chiar și diminuată, dispusă din oficiu și fără temei legal în favoarea reclamantei.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a caștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", iar dispozițiile art. 451 alin. (2) din același cod, instanța are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este "vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei."

În prezenta cauză, recurentul pretinde că nu este partea care a pierdut procesul, dată fiind soluția de anulare a actului administrativ contestat pronunțată în procedura administrativă prealabilă.

În procesul civil, temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, fapta acesteia declanșând o răspundere civilă delictuală, al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea dată de recurentul-pârât și constată că aspectul invocat de acesta nu prezintă relevanță în soluționarea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme litigiul a fost generat de autoritatea pârâtă, prin emiterea unui act administrativ a cărui nelegalitate a fost recunoscută chiar de către aceasta, dar numai în urma demersului pe care reclamanta a fost obligată să îl inițieze.

În același timp, în privința criticilor referitoare la diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs, dată fiind statuarea din cuprinsul deciziei nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Jusitiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii - "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate de recurent, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 981 din 18 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2021.