ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6160/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 22 august 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 16158/31.07.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei la achitarea sumei de 4.829,64 euro, reprezentând contravaloarea reparațiilor la remorca/trailerul CCE 062 tractată de autoutilitara x, potrivit invoice-ului nr. x/24.01.2017 emis de B. și a devizului de reparații emis de ICTS/22.12.2016.

Prin sentința civilă nr. 893 din 8 martie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat decizia nr. 16158/31.07.2018;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.829,64 euro cu titlu de despăgubiri;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât susține că hotărârea atacată cuprinde, pe de o parte, motive contradictorii și străine de natura cauzei, iar pe de altă parte, aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

După prezentarea situației de fapt, arată că Fondul de Garantare a Asiguraților nu este succesorul în drepturi și obligații al asigurătorului în faliment, nu există identitate de patrimonii între FGA și C. S.A., iar FGA nu preia funcțiile unui asigurător față de care s-a deschis procedura insolvenței.

Susține că în mod greșit instanța de fond a anulat actul administrativ contestat cu motivarea că riscul de avarie era asigurat conform condițiilor particulare stabilite prin anexa la polița de asigurare, întrucât FGA nu a avut în vedere aceste condiții la momentul analizării cererii de plată. În cadrul dosarului de daună, petenta a depus o serie de facturi care fac dovada câtimii sumei solicitate, nu și dovada că suma este cuvenită sau că sunt îndeplinite toate prevederile contractuale. De vreme ce FGA nu a avut cunoștință de prevederile contractuale din condițiile de asigurare particulare, petenta neînțelegând să le depună la momentul analizării dosarului administrativ, în mod corect FGA a emis Decizia nr. 16158/31.07.2018.

Din coroborarea prevederilor art. 13 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 213/2015 cu cele ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, rezultă că sarcina probei sumei solicitate aparține în totalitate creditorului de asigurare.

Precizează că, în cauză, cererea de deschidere a dosarului de daună a fost formulată de însuși creditorul de asigurare, la data de 13.03.2017.

O altă critică adusă sentinței este aceea că instanța de fond a pronunțat sentința cu încălcarea art. 18 din Legea nr. 554/2004, prin faptul că a obligat direct recurentul-pârât la plata sumei în cuantum de 4.829,64 Euro, deși, potrivit textului de lege menționat, instanța ar fi putut să dispună doar anularea actului administrativ și obligarea FGA la emiterea unui alt act în raport de înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul instanței, iar nu la obligarea FGA la plata sumei de bani cu titlu de despăgubire.

Pe de altă parte, recurentul-pârât arată că nu a analizat pe fond cererea de plată, astfel că nu a verificat în ce măsură suma în cuantum de 4.829,64 euro solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubire este cuvenită sau nu, în condițiile în care facturile depuse nu sunt traduse în limba română, contrar art. 14 alin. (5) din Legea nr. 213/2015. Acest text legal instituie obligativitatea oricărui creditor de asigurare de a depune înscrisurile în limba română, iar "în cazul în care sunt redactate într-o limbă de circulație internațională, acestea se depun însoțite de traducerea autorizată conform legii".

Susține că doar dacă ar fi apreciat că speța se încadrează în categoria de "riscuri asigurate", ar fi procedat la analizarea pe fond a cererii de plată și, implicit, ar fi solicitat reclamantei depunerea documentelor în limba română pentru a putea analiza suma solicitată cu titlu de despăgubire, având în vedere obligația sa de a stabili dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare/a fost mandatat de creditorul de asigurare, după caz, dacă suma de bani solicitată de către o persoană fizică/juridică reprezintă o creanță de asigurare, dar și care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilitățile FGA, în condițiile în care FGA nu plătește "pur și simplu" sumele solicitate.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală care se impune a fi casată de instanța de recurs, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. solicită respingerea recursului, ca nefondat, în esență, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a invocat în susținerea recursului și acest motiv de casare, acesta nu a subsumat motivului invocat critici concrete și distincte de criticile referitoare la greșita aplicare a legii. Ca urmare, se reține caracterul nefondat al acestui motiv de casare, ce nu poate fi analizat în concret ca atare, în lipsa unor considerații precise care să indice rațiunile pentru care a considerat că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește criticile dezvoltate de recurentul-pârât în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs le apreciază nefondate.

Prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/06.06.2017 la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanta A. S.R.L. a solicitat să fie despăgubită din disponibilitățile pârâtului cu contravaloarea despăgubirilor pentru prejudiciul produs asupra remorcii de către marfa transportată în calitate de cărăuș, în urma producerii evenimentului din data de 28.09.2016, fiind constituit dosarul de daună nr. x (număr unic x).

Prin decizia nr. 16158/31.07.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantă, în considerentele deciziei reținându-se, în esență, că riscul de avarie a mijlocului de transport nu intra printre riscurile asigurate de polița de asigurare nr. CMR.

Prima instanță a admis acțiunea și a anulat decizia administrativă dedusă judecății, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.829,64 euro cu titlu de despăgubiri, reținând, în esență, că în mod greșit pârâtul a respins solicitarea reclamantei de plată din disponibilitățile Fondului a menționatei sume, reprezentând daunele materiale directe produse din culpa sa asupra vehiculelor tractate care nu sunt proprietatea acesteia, pe durata transportului de mărfuri efectuat cu autocamionul înmatriculat cu nr. x, deoarece riscul de avarie era asigurat conform condițiilor particulare stabilite prin anexa la polița de asigurare.

Printr-o primă critică, recurentul-pârât susține că soluția de anulare a deciziei administrative contestate este greșită, întrucât riscul de avarie a mijlocului de transport nu intră printre riscurile asigurate de polița CMR, potrivit condițiilor generale de asigurare, iar FGA nu putea să aibă în vedere când a analizat dosarul administrativ condițiile particulare stabilite prin anexa la polița de asigurare, de vreme ce reclamanta nu i le-a prezentat.

Înalta Curte reține că această critică este nefondată.

Între C. S.A., în calitate de asigurător, și intimata-reclamantă A. S.R.L., în calitate de asigurat, a fost încheiată Polița privind asigurarea de răspundere civilă a cărăușului pentru mărfurile transportate seria x nr. x, aspect de fapt necontestat de către recurent.

Într-adevăr, potrivit clauzelor contractuale 3.1 și 3.2 din Condițiile generale de asigurare, menționate și de FGA în decizia sa, pe de o parte, societatea de asigurare C. S.A. și-a asumat o obligație de despăgubire pentru prejudicii de care reclamanta răspunde în calitate de cărăuș față de marfa transportată cu mijloace de transport menționate în polița de asigurare, iar pe de altă parte, au fost stabilite care sunt riscurile asigurate, respectiv: avarierea mărfii; pierderea parțială sau totală a mărfurilor transportate.

Însă, părțile au înțeles să completeze Condițiile generale cu o clauză specială, respectiv Condiții particulare Anexa nr. 1 Polița CMR nr. x, aspect ce rezultă din cuprinsul poliței CMR în discuție, care, la rubrica "Mențiuni" prevede textual: "Clauza specială Anexa nr. 1 care face parte integrantă din poliță".

Conform pct. 1 și 2 din Condiții particulare Anexa nr. 1 Polița CMR nr. x:

"1. Asiguratorul acceptă acoperirea răspunderii Asiguratului pentru daune materiale directe produse din culpa sa asupra vehiculelor tractate, care nu sunt proprietatea acestuia, pe durata transporturilor desfășurate pe bază de contract valabil;

Înalta Curte constată că în baza acestei clauze asigurătorul și-a asumat o obligație suplimentară de despăgubire a daunelor produse din culpa asiguratului asupra vehiculelor tractate care nu sunt proprietatea acestuia, pe durata transportului de mărfuri efectuat în calitate de cărăuș, iar intimata-reclamantă și-a asumat o obligație de plată a unei prime suplimentare.

Așadar, din interpretarea acestei clauze particulare rezultă că voința părților la încheierea acesteia a fost aceea de a completa obiectul asigurării, și nu de a-l modifica în sensul de a restrânge obiectul asigurării doar la cel menționat în condițiile generale.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că riscul de avarie a mijlocului de transport intră printre riscurile asigurate de polița CMR, conform condițiilor particulare stabilite prin anexa la polița de asigurare.

Nu se poate reține argumentul recurentului-pârât legat de necunoașterea condițiilor particulare, din moment ce, potrivit celor anterior arătate, în cuprinsul poliței CMR, este menționată "Clauza specială Anexa nr. 1 care face parte integrantă din poliță", iar recurentul, deși putea să solicite petentei să depună acest înscris la dosarul de daună, potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015 (în forma în vigoare la data analizării cererii de plată), nu a procedat astfel.

De altfel, așa cum rezultă din preambulul Clauzei speciale - Condiții particulare Anexa nr. 1 Polița CMR nr. x, "Prevederile prezentelor Condiții particulare se aplică împreună cu prevederile Condițiilor generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate în trafic rutier internațional (CMR) în măsura în care acestea nu contravin condițiilor particulare".

Printr-o a doua critică, se susține că prin sentința atacată instanța de fond a obligat Fondul de Garantare a Asiguraților direct la plata despăgubirilor solicitate, cu încălcarea art. 18 din Legea nr. 554/2004, fără a avea în vedere faptul că cererea de plată nu a mai fost analizată pe fondul ei prin prisma cuantumului pretențiilor, ci doar prin prisma admisibilității în raport de condițiile de asigurare.

Înalta Curte reține că și această critică este nefondată.

Dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce se susține de către recurent că ar fi fost încălcate de către instanța de fond, dispun: "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă."

Instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea reclamantei în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În speță, nu se poate susține o încălcarea a atribuției recurentului de analizare a dosarului de daună în condițiile în care în cuprinsul deciziei atacate nr. 16158/31.07.2018 se arată că Fondul de Garantare a Asiguraților instrumeatează dosarele de daună și analizează cererile de plată și înscrisurile anexate acestora în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a cerințelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență". Reclamanta a depus în cadrul dosarului de daună (aflat în copie la dosarul de fond) înscrisuri, respectiv facturi, care fac dovada contravalorii despăgubirilor în sumă de 4.829,64 euro, solicitate de aceasta pentru riscul de avarie a mijlocului de transport, care se încadrează în categoria riscurilor asigurate de polița CMR, conform celor anterior expuse.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 893 din 8 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.