ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5412/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 mai 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 14300 din 26.04.2018, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 26.554,82 RON, reprezentând contravaloare reparații pentru autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 19.07.2016, cauzat de B., șofer al autoutilitarei x, cu numărul de înmatriculare x, auto asigurat la C. S.A. ("C.");

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5099 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a anulat Decizia nr. 14300/2018, emisă de pârât;

(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 26.554,82 RON, cu titlu de despăgubiri;

(iv) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 5099 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea căii de atac, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt care a condus la avarierea autoturismului proprietatea reclamantului, respectiv că, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile ce au determinat ruperea crengilor copacilor aflați pe marginea carosabilului, o astfel de creangă a lovit oglinda retrovizoare dreapta a autoturismului condus de B., iar apoi a ricoșat în autoturismul reclamantului, care circula în spatele celui dintâi autoturism, avariind partea dreaptă a mașinii acestuia. Recurentul consideră că situația expusă nu concordă cu declarațiile și schițele întocmite de cei doi conducători auto, din care rezultă că aceștia mergeau pe partea dreaptă a drumului, iar copacul din care s-a rupt creanga era situat pe partea stângă.

Consideră recurentul FGA, contrar instanței de fond, că în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, întrucât, pe de-o parte, nu s-a dovedit răspunderea asiguratului C., iar pe de altă parte, textul privește alte ipoteze decât cele ale evenimentului rutier, în speță neputând fi vorba de un prejudiciu produs prin acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate.

În ceea ce privește valoarea prejudiciului, recurentul-pârât FGA învederează că nu a făcut verificări sub aspectul cuantumului sumei solicitate drept despăgubire, întrucât a constatat că nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de cauzele și împrejurările producerii evenimentului. Prin urmare, instanța de fond a obligat în mod greșit Fondul la plata directă a sumei către reclamant, neadministrând vreo probă cu privire la corectitudinea cuantumului acordat. Din acest punct de vedere, apreciază pârâtul că hotărârea instanței de fond este nemotivată, fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, consideră recurentul-pârât că judecătorul fondului s-a substituit în atribuțiile comisiei speciale a FGA, singura îndrituită a analiza cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubire, instanța neputând dispune, consecutiv anulării deciziei atacate, decât reluarea procedurii administrative prevăzute de art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Mai arată recurentul-pârât că în mod greșit instanța de fond a reținut că Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri și, astfel, contestația reclamantului este întemeiată. FGA nu este un succesor al asigurătorului falit, nu preia obligațiile acestuia din contractul de asigurare, ci doar garantează plata despăgubirilor în limita plafonului de 450.000 RON. Ca atare, FGA instrumentează dosarele în nume propriu, fiind obligat să verifice termenul legal de formulare a cererii de plată, existența înscrisurilor justificative și condițiile contractelor de asigurare.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs conform căruia instanța de fond a reținut o situație de fapt diferită, intimatul arată că, la analiza atentă a schiței întocmite de cei doi conducători auto implicați în evenimentul rutier, rezultă că amplasarea copacului din care s-a rupt creanga este pe sensul de mers al celor două autoturisme, respectiv pe partea dreaptă a axului punctat care desparte cele două sensuri de mers, chiar dacă, pentru acuratețe, ar fi trebuit desenat în dreapta autovehiculelor, ceea ce nu s-a întâmplat din lipsa spațiului chenarului aferent schiței accidentului. Împrejurarea că creanga a căzut dintr-un copac aflat pe partea dreaptă a drumului rezultă din toate declarațiile date în dosarul de daună, iar declarațiile ulterioare nu contestă acest aspect, cu atât mai mult cu cât pe respectivul drum nu există copaci amplasați pe partea stângă a drumului.

Referitor la incidența în cauză a dispozițiillor art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, arată intimatul că este îndeplinită ipoteza prejudiciului produs prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-reclamant susține că a făcut dovada întinderii prejudiciului suferit, conform devizului estimativ de reparații emis de unitatea reparatoare, facturii fiscale și dovezii de achitare a acesteia.

Cât privește susținerea recurentului-pârât că instanța de fond nu poate stabili direct cuantumul despăgubirilor, consideră intimatul că aceasta este neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 46 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, soluția procedurală avansată de pârât (reluarea procedurii administrative) fiind excesiv de formalistă.

În ceea ce privește ultima critică din recurs, intimatul-reclamant solicită a fi avute în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situația factuală care a determinat litigiul de față și soluția primei instanțe.

Prin cererea de plată înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/12.10.2016, reclamantul A. a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile Fondului cu suma de 26.554,82 RON reprezentând contravaloarea reparației autoturismului avariat, marca x, cu numărul de înmatriculare x, serie șasiu x.

Prin Decizia nr. 14300/26.04.2018, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii conducătorului auto asigurat de asigurătorul C., obiectul care a provocat avariile celor două autoturisme implicate în incident (cel condus de reclamant și cel condus de numitul B.) fiind o creangă care a fost ruptă sau s-a rupt din copac, situație neclarificată de cei doi șoferi.

Contestând această decizie în fața instanței de contencios administrativ, reclamantul a susținut că prejudiciul a cărui despăgubire a solicitat-o din fondurile FGA s-a produs ca urmare a evenimentului rutier din data de 19.07.2016, cauzat de B., șofer al autoutilitarei x, cu numărul de înmatriculare x, întrucât o creangă dintr-un copac aflat pe marginea drumului a fost lovită de oglinda dreaptă a autoutilitarei, ulterior ricoșând în autoturismul proprietatea reclamantului, care rula în spetele autoutilitarei, provocându-i mai multe avarii.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis acțiunea, constatând că accidentul s-a produs ca urmare a ruperii unei crengi dintr-un copac aflat pe marginea carosabilului, care a lovit oglinda retrovizoare dreapta, iar apoi a ricoșat în autoturismul reclamantului, ce rula în spatele celui dintâi autoturism, avariind partea dreaptă a mașinii acestuia. A considerat instanța de fond că sunt, astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, referitoare la prejudiciul produs prin fapta lucrului.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că se impune o observație prealabilă, referitoare la dinamica evenimentului produs în data de 19.07.2016 și anume aceea că instanța de fond a constatat o altă situație de fapt decât cea expusă de reclamant în acțiune.

Mai exact, în timp ce reclamantul a susținut că oglinda dreaptă a autoutilitarei a lovit creanga copacului și, astfel, creanga s-a rupt și a lovit autoturismul reclamantului, instanța de fond a reținut că respectiva creangă s-a rupt ca urmare a condițiilor meteo nefavoarabile, lovind mai întâi oglinda dreaptă a autoutilitarei și apoi a ricoșat în autoturismul reclamantului. Această distincție este importantă din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd condițiile în care asigurătorul acoperă prejudiciile produse prin fapta lucrului și care vor fi analizate în cursul prezentei decizii.

Revenind la criticile formulate prin recurs, Înalta Curte constată că situația de fapt care rezultă din înscrisurile aflate în dosarul de daună nu poate fi stabilită cu certitudine a fi cea expusă de reclamant în cuprinsul acțiunii, ridicând un dubiu rezonabil cu privire la posibilitatea producerii avarierii celor două autovehicule în sensul susținut de acesta.

Astfel, conform constatării amiabile de accident, cei doi conducători auto au susținut că oglinda autoutilitarei condusă de B. a lovit cu oglinda o creangă din copac, pe care a rupt-o, căzând pe autoturismul reclamantului. Însă, pe schița accidentului, conducătorii auto au prezentat copacul din care s-a rupt creanga ca fiind situat pe sensul lor de înaintare, dar pe partea stângă a autoturismelor, lângă axul drumului. În aceste condiții, este inexplicabilă ruperea crengii copacului aflat pe partea stângă a drumului, de către oglinda laterală dreapta a autoutilitarei, precum și avarierea acestei oglinzi, aflate pe partea opusă a respectivului copac (de altfel, și avariile suferite de autoturismul reclamantului sunt tot pe partea dreaptă, opuse poziției copacului). Totodată, în constatarea amiabilă nu se menționează în niciun fel existența unor condiții meteo nefavorabile.

Ulterior, prin declarația dată de conducătorul auto B. la data de 21.07.2016, acesta a susținut că "datorită condițiilor meteo, furtună și vijelie, s-a rupt o creangă din copac, avariindu-mi oglinda din partea dreaptă, creanga avariind și alt participant la trafic - BMW x ce circula în spatele meu." Așadar, în această declarație nu se mai susține că ruperea crengii s-a datorat acțiunii vehiculului condus de B., ci unui eveniment meteorologic.

Pe de altă parte, prin declarația dată de reclamantul A. la data de 29.09.2016, s-a susținut varianta prezentată în constatarea amiabilă a accidentului, de data aceasta fiind întocmită o schiță a accidentului diferită, cu amplasarea copacului pe partea dreaptă a drumului.

În consecință, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut FGA, în cuprinsul deciziei contestate, că cei doi conducători auto nu au clarificat situația de fapt a incidentului rutier, existând neconcordanțe în privința evenimentului generator al daunelor aduse autoturismului reclamantului, respectiv dacă creanga copacului a fost ruptă de autoutilitară sau s-a rupt sub influența unui factor extern (vijelie). Această neclaritate subzistă și în conținutul acțiunii deduse judecății, reclamantul limitându-se la a susține propria opinie referitoare la modul de derulare a evenimentului rutier, nesolicitând administrarea unor probe suplimentare înscrisurilor aflate în dosarul de daună, pentru dovedirea pretențiilor sale.

În calea de atac, prin întâmpinare, răspunzând criticilor recurentului-pârât, intimatul-reclamant a încercat să justifice schița accidentului din constatarea amiabilă printr-o lipsă de acuratețe datorată insuficienței spațiului, iar declarația dată de B. ca reprezentând doar o menționare a condițiilor meteo nefavorabile, prin care nu se contestă amplasamentul copacului pe partea dreaptă a drumului. Or, aceste argumente nu sunt suficiente pentru a lămuri chestiunea de fapt de care depinde soluționarea cauzei, în condițiile în care declarațiile celor doi conducători auto nu concordă, aceștia susținând poziții diferite cu privire la cauza ruperii crengii copacului, iar schița accidentului din constatarea amiabilă, în care poziționarea copacului nu poate determina avariile produse, a fost întocmită în comun, fiind asumată de aceștia prin semnătură.

Cu toate acestea, instanța de fond a considerat că dinamica evenimentului rutier poate fi stabilită pe baza înscrisurilor depuse, însă nu a confirmat varianta producerii evenimentului rutier prezentată de reclamant, ci pe cea prezentată de șoferul B., în care avarierea s-a datorat ruperii crengii de copac de vijelie, iar nu acțiunii autoutilitarei. Ceea ce trebuie subliniat este că reclamantul nu a formulat recurs împotriva considerentelor sentinței, acceptând, astfel, descrierea factuală pe care instanța și-a întemeiat soluția.

Raportat la contextul factual reținut, instanța de fond a considerat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile auto, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014. Înalta Curte nu achiesează la aceste concluzii și apreciază că sunt fondate criticile FGA referitoare la inaplicabilitatea prevederilor legale amintite, în prezenta cauză.

Potrivit art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(...) asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA pentru: (...) 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;".

Așadar, raportat la datele speței, condiția necesară pentru acordarea despăgubirii este ca prejudiciul să fie produs prin însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului ori prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului asigurat, situație care nu se confirmă în raport de cele reținute de instanța de fond (necontestate de reclamant prin formularea recursului), potrivit cărora creanga de copac care a produs accidentul a fost ruptă de vijelie. Câtă vreme creanga nu a fost ruptă de o parte a autovehiculului asigurat RCA, nu se poate susține că suntem în prezența prejudiciului produs prin fapta lucrului, respectiv prin acțiunea autovehiculului sau prin intermediul unui lucru antrenat de deplasarea acestuia. Autoutilitara nu a rupt și nu a pus în deplasare creanga de copac care a avariat ambele autovehicule, astfel încât nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile auto și, prin urmare, nu subzistă obligația FGA de a despăgubi pe reclamant.

Despăgubirea reclamantului ar fi avut temei dacă acesta dovedea, mai presus de orice îndoială, că autoutilitara a rupt creanga de copac, care a produs apoi avarierea autoturismului său, însă, din ansamblul probator al cauzei, nu se poate concluziona cu certitudine în acest sens, declarația reclamantului asupra cauzelor evenimentului rutier fiind infirmată de declarația celuilalt conducător auto, dar și de schița accidentului întocmită în comun de cei doi șoferi în cuprinsul formulatului de constatare amiabilă.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit o anumită situație de fapt, deși suportul probator era insuficient pentru a concluziona clar în sensul cauzelor producerii evenimentului rutier și al avariilor suportate de cele două autovehicule, iar varianta factuală reținută nu se încadra în prevederile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, care sunt greșit aplicate în cauză. Prin urmare, soluția instanței de fond este supusă reformării, consecutiv admiterii recursului și casării sentinței recurate, urmând ca acțiunea reclamantului să fie respinsă, ca neîntemeiată, neputând fi decelat niciun motiv de nelegalitate a deciziei FGA, din cele expuse în acțiune, autoritatea pârâtă reținând în mod corect că nu s-a dovedit culpa proprietarului autovehiculului asigurat C. în producerea avariilor autoturismului proprietatea reclamantului.

Având în vedere această soluție, Înalta Curte constată că nu prezintă utilitate analiza celorlalte critici de nelegalitate, referitoare la cuantumul despăgubirii, la imposibilitatea instanței de judecată de a dispune obligarea FGA la plata acesteia și la limitele obligației de garantare a Fondului, aceste aspecte interesând doar în cazul în care s-ar fi reținut dreptul reclamantului la plata despăgubirii. Cum instanța de control judiciar a ajuns la o concluzie diferită, menținând decizia FGA de respingere a cererii de plată, analiza acestor critici, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este superfluă.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 5099 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 200 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.