ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5411/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iunie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea în parte a Deciziei nr. 6056/23.05.2017, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 5.921 RON, reprezentând diferența de despăgubire cuvenită până la suma de 11.842,46 RON, precum și a sumei de 600 RON, reprezentând costurile cu transportul epavei și 728 RON taxa judiciară de timbru;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2586 din 5 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

(ii) a dispus anularea parțială a Deciziei FGA nr. 6056/23.05.2107, în partea care privește respingerea cererii de plată formulată de reclamant cu privire la diferența dintre suma solicitată și suma acordată, reprezentând contravaloarea avariilor auto, respectiv 5.921,46 RON;

(iii) a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată;

(iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 350 RON reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 2586 din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța de fond a constatat nulitatea deciziei contestate, apreciind eronat că nu este motivată cu privire la reținerea culpei proprietarului auto asigurat în producerea accidentului. Instanța de fond a motivat sentința prin raportare la Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, întocmit în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, confirmând astfel că a fost necesară efectuarea unei lucrări de specialitate întrucât constatarea amiabilă de accident era neconcludentă în acordarea despăgubirilor.

Consideră recurentul-pârât că instanța de fond a reținut în mod greșit lipsa culpei reclamantului în producerea accidentului de circulație din data de 08.08.2013, din analiza raportului de expertiză amintit anterior rezultând că vinovăția producerii accidentului aparține ambilor conducători auto.

Totodată, recurentul-pârât reiterează parțial conținutul întâmpinării depuse la fondul cauzei, respectiv aspectele referitoare la normele de drept care guvernează activitatea Fondului, modalitatea de calcul și plată a despăgubirilor (Legea nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015), subliniind scopul înființării acestei autorități, precum și nepreluarea de către FGA a obligațiilor contractuale ale asigurătorului falit.

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși pârâtul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Întrucât argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretării a dispozițiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică de nelegalitate, pârâtul a contestat concluzia instanței de fond, referitoare la nemotivarea deciziei atacate, critică pe care Înalta Curte o apreciază a fi nefondată. Din cuprinsul Deciziei nr. 6056/23.05.2017, rezultă că autoritatea pârâtă s-a limitat a concluziona sumar că în situația de față este vorba de o culpă comună a celor doi conducători auto implicați în evenimentul rutier, "rezultată din analiza datelor existente cu privire la împrejurările concrete în care a avut loc evenimentul rutier (declarații, fotografii daune, expertiza judiciară)...". Nu sunt prezentate detaliat datele și informațiile avute în vedere, modul în care acestea au fost interpretate și coroborate, precum și raționamentul folosit în analiza dosarului de daună, care au condus la concluzia culpei comune a celor doi conducători auto, contrară constatării amiabile a accidentului, prin care șoferul B. a recunoscut că este vinovat de producerea accidentului și avarierea autoturismului condus de reclamantul A..

În calea de atac, singurul argument al recurentului-pârât în sensul motivării deciziei atacate s-a raportat la existența raportului de expertiză tehnică specialitatea autor, întocmit în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, în litigiul derulat între reclamant și asigurător (suspendat ca urmare a intrării în faliment a asigurătorului), pârâtul considerând că dispoziția instanței de efectuare a acestui raport este un indiciu al neconcludenței constatării amiabile a accidentului. Însă, constată Înalta Curte, acest argument nu justifică lipsa motivării actului administrativ atacat, neexistând vreo legătură între obligația legală a FGA de motivare a deciziei și dispozițiile instanței de judecată cu privire la administrarea probatoriului în litigiul respectiv. Raportul de expertiză constituie un argument/un înscris probator în sprijinul soluției adoptate de FGA prin decizia atacată, iar nu un factor exonerator al obligației motivării adecvate a deciziei.

În concluzie, sunt nefondate argumentele recurentului-pârât referitoare la caracterul motivat al deciziei emise de FGA, instanța de fond reținând în mod corect că actul administrativ nu respectă cerința motivării.

A doua critică de nelegalitate, referitoare la greșita reținere de către instanța de fond a inexistenței culpei reclamantului în producerea accidentului, a fost întemeiată de recurentul-pârât FGA pe conținutul Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, întocmit în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, care, susține recurentul, probează culpa comună a conducătorilor auto. Acest argument este nefondat, întrucât, verificând conținutul raportului de expertiză, rezultă că expertul tehnic desemnat de instanță a concluzionat în sensul culpei exclusive a conducătorului auto B., care a efectuat o manevră interzisă de intrare pe drum din virajul stânga, în timp ce reclamantul A. a efectuat manevra corectă, de frânare intensă la momentul observării autoturismului intrat intempestiv pe drum, neexistând condiții de efectuare a altor manevre, precum evitarea cu trecere pe dreapta sau pe stânga; a mai reținut expertul că, în lipsa acestei manevre a reclamantului, coliziunea s-ar fi produs în condiții care ar fi generat un pericol grav pentru ocupanții din autoturismul condus de B..

Așadar, din cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea auto nu rezultă în niciun fel culpa reclamantului A. în producerea accidentului, aspect reținut în mod corect de instanța de fond, astfel încât criticile pârâtului sunt nefondate.

În ceea ce privește aspectele de ordin legislativ prezentate de recurentul-pârât cu privire la înființarea, organizarea și desfășurarea activității FGA, acestea sunt nerelevante pentru obiectul recursului, care privește cuantumul despăgubirii datorate intimatului-reclamantul, din perspectiva existenței sau nu a unei culpe a acestuia în producerea evenimentului; așadar, nu se contestă natura despăgubirii de creanță de asigurare, respectiv dacă pârâtul FGA are obligația legală de achitare a prejudiciului rezultat în urma accidentului, ci doar valoarea acestei despăgubiri. Normele de drept invocate au fost valorificate de instanța de fond în cadrul soluției de respingere a pretențiilor reclamantului referitoare la penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată solicitate în dosarul Judecătoriei Baia Mare nr. 13841/182/2013, concluzionând că acestea nu se includ în categoria creanțelor de asigurare și nu cad în obligația de plată a Fondului, iar reiterarea lor în recurs nu prezintă relevanță în dezlegarea chestiunii litigioase susținute în calea de atac.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2586 din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.