ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5801/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.11.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și GUVERNUL ROMÂNIEI, a solicitat suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, respectiv:

1) art. 19 din H.G. nr. 157/2016 a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

2) art. 17 și 38 alin. (3) din Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 pentru aprobarea Instrucțiunilor privative de libertate;

3) a Raportului de Retragere de la Muncă

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în urma percheziționării camerei de detenție i-au fost confiscate 20 pachete de țigarete fiind întocmit un proces-verbal de confiscare în acest sens, iar conducerea penitenciarului a stabilit că reclamantul nu poate justifica 8 pachete de țigarete.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1944 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile, ca neîntemeiate, respingând, tot ca neîntemeiată, și acțiunea reclamantului A. lui B., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și GUVERNUL ROMÂNIEI.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea recursului recurentul a susținut că, în data de 01.11.2021, în jurul orelor 19, cu ocazia unei percheziții i-au fost ridicate 20 de pachete de țigarete, iar la data de 02.11.2021, ora 14, s-a stabilit că nu poate justifica 8 pachete de țigarete, în realitate ulterior justificând alte 5 pachete și tot la acea dată a fost oprit de la muncă.

La data de 05.11.2021 Comisia de muncă a dispus repartizarea sa la " Staționare", întrucât are un raport în curs de soluționare.

La data de 15.11.2021 în Comisia de disciplină a fost sancționat în conformitate cu art. 101 lit. d) din Legea nr. 254/2013, cu suspendarea dreptului de a mai beneficia de pachet și de a mai efectua cumpărături pentru o perioadă de 1 lună de zile, sesizând și Comisia de individualizare a regimului, conform art. 40 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, întrucât, conform art. 82 lit. i) din Legea nr. 254/2013 abaterea disciplinară este foarte gravă

Considențele au fost următoarele:

- prin decizia penală nr. 336/17.02.2022 a Judecătoriei Sectorului 4 București a rămas cu sancțiunea de 1 lună de suspendare a dreptului de a primi pachete și de a efectua cumpărături, aplicabilă în perioada 01.04.2022-30.04.2022

- prin Raportul nr. x/09.03.2022 a fost schimbat dintr-un regim " Semideschis" în regim " Închis" .

În perioada 02.11.2021-07.12.2021, deci, mai mult de 1 lună a fost scos de la muncă din cadrul punctului de lucru Spălătorie în baza art. 17 din Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2021 și în urma demersurilor sale, în mod abuziv i-a fost întocmit un Proces-verbal de constatare a refuzului de a munci nr. x/07.12.2021 în care i-au oferit puncte de luncru exterioare unde nu-i era asigurată corespunzător protecția, fiind fost ofițer de poliție judiciară la Poliția Capitalei.

Susține că prejudiciul material se raportează la faptul că pentru aceeași abatere disciplinară execută două sancțiuni, respectiv scoaterea de la muncă pentru perioada 02.11.2021-07.12.2021 și suspendarea dreptului de a primi pachet și de a efectua cumpărături pentru perioada 01.04.2022-30.04.2022 iar perturbarea gravă, previzibilă a funcționării autorității publice constă în faptul că art. 101 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 prevede că " Pentru numai una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 101 alin. (1), adică lit. c) suspendarea dreptului de a presta o muncă pe o perioadă de cel mult 1 lună, a exercitat-o în perioada 01.11.2021-07.12.2021, respectiv lit. d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, urmează să o execute în perioada 01.04.2022-30.04.2022.

Perturbarea constă în faptul că este nevoit să inițieze o acțiune penală împotriva reprezentanților administrației penitenciarului pentru abuz în serviciu, supunerea la rele tratamente, tortură psihică, deci o atingere gravă a funcționarului public.

Apărările intimaților-pârâți

Intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat anularea cererii de recurs motivat de faptul că nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Susține intimata că, prin recursul formulat, recurentul nu a indicat vreunul din motivele de casare a sentintei, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., această omisiune flind sanctionat tot cu nulitatea recursului conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Or, conditia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instantei și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel cum se poate observa, recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs nu aduce critici sentintei nr. 1944 din 15.12.2021, raportat la obiectul dedus judecatii ci reia motivele de nelegalitate invocate în fata primei instanțe, aspecte tranșate deja de instanta de fond. Pe cale de consecintă, solicită anularea cererii de recurs.

Pe fondul recursului solicită respinqerea acestuia și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește solutia instanței de fond se poate observa faptul că instanța în mod judicios a reținut în ceea ce priveșe cazul bine justificat că reclamantul nu a făcut dovada existenței unor împrejurări legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinta legalității actelor administrative, indicând, în principal, aspecte care presupun o analiză a fondului raportului juridic litigios.

De asemenea, în mod corect Curtea a constatat că împrejurările invocate de reclamant în această privință sunt în principal veritabile motive de nelegalitate, care nu pot fi analizate în procedura sumară specificä cererii de suspendare a executării.

Din argumentele de fapt si de drept invocate de reclamant nu rezultă indicii serioase privind nelegalitatea actelor ale căror efecte se solicită a fi suspendate, astfel că, fără a se preiudicia fondul litigiului în situația dată, condiția existentei unui caz bine justificat prevăzută de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ nu este îndeplinită.

Deopotrivă, susține că reclamantul nu a administrat niciun fel de probe prin care să facă dovada unei pagube de neînlăturat, neexistând la dosarul cauzei niciun fel de înscris în acest sens (ex. înscrisuri din care să reiasă faptul că în urma retragerii de la muncă i s-ar produce vreun prejudiciu), în condițiile în care retragerea de la muncă a reclamantului nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci operează în baza textului de lege, respectiv art. 17 alin. (1) (3) din Legea nr. 254/2013.

Si intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, nefiind probabă existența vreunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, instanța de fond a respins în mod corect cererea de suspendare a prevederilor art. 19 din H.G. nr. 157/2016.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor intimaților din cadrul întâmpinărilor, recurentul -reclamant a formulat Răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, pentru acest termen de judecată recurentul a formulat și Note Scrise pe fondul recursului.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția președintelui completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 21.06.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimata-pârâtă Administrația Națională a Pentenciarelor în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și Guvernul României, solicitând suspendarea articolului 19 din Hg nr. 157/2016 a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Ca urmare a respingerii acțiunii de către prima instanță, reclamantul A. a declarat recurs și, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., acesta a expus situația de fapt, fără a formula nici o critică de nelegalitate a hotărârii atacate.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menționate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de instanța de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi identificate, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimata – pârâtă Administrația Națională a Pentenciarelor, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamantul A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata –pârâtă Agenția Națională a Penitenciarelor.

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1944 din data de 15 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.