ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 747/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 180.000 (o sută optzeci de mii) de euro, drept despăgubire pentru 300 de zile petrecute în mod nelegal în detenție.

În motivare a arătat că a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare nr. 263/01.07.2014, a fost eliberat în baza biletului de liberare nr. x/2016, a fost reținut și deținut din 24.03.2003 până la 15.12.2016.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 2068/01.10.2019 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la faptele pretinse în perioada 24.07.2012 - 25.01.2016, fiind respinsă acțiunea în raport de această perioadă ca fiind prescrisă și, pe cale de consecință, a respins, ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, cu privire la faptele pretinse în perioada 26.01.2016 - 15.12.2016.

Prin decizia civilă nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins excepția decăderii ca nefondată și a unit cu fondul excepția autorității de lucru judecat.

A admis apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva sentinței civile nr. 2068/01.10.2019, pronunțate de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala de Trezorerie și Datorie Publică cu sediul în București, str. x.

A schimbat sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A. care s-a prevalat de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. 1. Motivele de recurs

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant învederează că decizia recurată este nelegală, întrucât nu au fosr respectate prevederilor art. 10 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în ceea ce provește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Norma invocată preveder astfel: "Administrația Națională a Penitenciarelor este instituția publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Justiției, având ca scop coordonarea și controlul activităților unităților care se organizează și funcționează în subordinea sa."

De asemenea, recurentaul arată că potrivit art. 11 alin. (2) din același act normativ: "Penitenciarele se înființează prin hotărâre a Guvernului au personalitate juridică și sunt în subordinea pârâtei Administratiei Naționale a Penitenciarelor."

În opinia recurentului, textele anterioare susțin calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor.

Pe de altă parte, Statul Român prin Ministerul Justiției răspunde pentru modul de organizare și coordonare a activității de punere în executare a politicilor de implementare a normelor europene în penitenciarele din România prin Administrația Națională a Penitenciarelor.

Introducerea cererii de chemare în judecată și împotriva pârâtului Statul Român era necesară pentru a- fi garantată posibilitatea executării la timp a daunelor morale solicitate în temeiul art. 55

1

alin. (1)-(3) din Legea nr. 169/2017 - compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare.

Recurentul mai susține că decizia recurată încalcă în mod nelegal autoritatea de lucru judecat, deoarece "schimbâ sentința civilă apelată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată și pe cale de consecință, respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoană lipsită de calitate procesuală pasivă".

Se mai arată că prin citația emisă la 22 iulie 2020, aceeași instanță de apel a pus în vedere părților în baza art. 227 alin. (1) din Noul C. proc. civ. să se prezinte personal în sala de judecată în vederea soluționării amiabile a litigiului, iar ulterior a dispus respingerea cererii de chemare în judecată.

Se concluzionează că decizia recurată este lipsită de temei legal.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 03 martie 2021 a depus întâmpinare intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că cererea nu conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază recursul și nici probele invocate în susținerea acestuia.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu se verifică în cauză, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.

Pentru a opera nulitatea recursului în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte și afirmații ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că susținerile recurentului-reclamant se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant invocând faptul că recursul vizează aplicarea eronată a prevederilor legale incidente privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, considerând că se justifică această calitate, pe de altă parte, același recurent critică și încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii primei instanțe.

Drept urmare, Înalta Curte constată că susținerile din memoriul de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor este nefondată, urmând a fi respinsă.

Pe fond, recursul declarat de recurentul reclamant A., încadrat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma aplicării și interpretării prevederilor art. 36 C. proc. civ. din C. proc. civ. este fondat, însă vor fi înlăturate ca nefondate motivele prin care se susține încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât în cauză nu se constată încălcarea normelor de procedură de la art. 430 și 431 din același cod.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Înalta Curte apreciază că se justifică în cauză corespondența dintre pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor și persoana obligată în raportul juridic litigios, astfel că este fondată critica invocată de recurentul reclamant privind reținerea în mod greșit a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: "Administrația Națională a Penitenciarelor este instituția publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Justiției, având ca scop coordonarea și controlul activităților unităților care se organizează și funcționează în subordinea sa."

În condițiile în care unitățile penitenciare au personalitate juridică, Înalta Curte apreciază că, în contextul interpretării și aplicării prevederilor legale invocate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost în mod nelegal dispusă de instanța de apel.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor: activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, Declarației Universale a Drepturilor Omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale.

Pe de altă parte, art. 2 alin. (2) din aceeași hotărâre de Guvern stabilește că: "Administrația Națională a Penitenciarelor aplică strategia Guvernului României în ceea ce privește executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești", astfel încât, reținându-se în cauză conduita omisivă a autorităților naționale în organizarea unui sistem penitenciar compatibil cu respectarea garanțiilor art. 3 din Convenție, se confirmă calitatea procesuală pasivă și a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Se constată astfel că Administrației Naționale a Penitenciarelor îi revine rolul care constă în aplicarea dispozițiilor cu caracter normativ și în gestionarea resurselor financiare care sunt puse la dispoziție în cadrul politicii penale a Statului Român, sens în care s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a făcut trimitere la dispozițiile art. 46 din Convenție ce impun statului, printr-o obligație legală, de a aplica măsurile generale și/sau individuale corespunzătoare pentru a garanta dreptul persoanelor aflate în detenție și drepturile apărate de Convenție.

Se observă și prevederile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016, precum și cele ale Regulamentului de organizare și funcționare a unităților penitenciare, aprobat prin Decizia Directorului general al ANP (art. 1 alin. (1) și (2) potrivit cărora penitenciarele sunt unități care asigură executarea pedepselor privative de libertate și a măsurii arestării preventive, în condiții în care garantează respectarea demnității umane, facilitând responsabilizarea și reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate și contribuind la creșterea gradului de siguranță a comunității, menținerea ordinii publice și securității naționale.

Drept urmare, capacitatea juridică și atribuțiile în materie ale Administrației Naționale a Penitenciarelor nu pot fi negate, impunându-se a fi analizate și în raport de conduita acesteia în executarea obligațiilor legale ce îi incumbă în organizarea activității de detenție, astfel că se rețin a fi fondate criticile recurentului sub acest aspect.

Pe de altă parte, critica recurentului reclamant privind încălcarea autorității de lucru judecat de către curtea de apel prin schimbarea soluției primi instanțe nu este fondată, întrucât nu subzistă întrunirea condițiilor pentru a opera această excepție procesuală de fond, care împiedică desfășurarea unui nou proces cu privire la același drept; prin schimbarea soluției în calea de atac a apelului nu se pune problema afectării autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțată de prima instanță, având în vedere că până la soluționarea definitivă a unui proces, hotărârea primei instanțe și, dacă este cazul, și a instanței de apel, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, potrivit art. 430 alin. (4) din C. proc. civ.

Susținerea recurentului în sensul că prin citația emisă la 22 iulie 2020, instanța de apel a pus în vedere părților în baza art. 227 alin. (1) din C. proc. civ. să se prezinte personal în sala de judecată în vederea soluționării amiabile a litigiului, iar ulterior a dispus respingerea cererii de chemare în judecată nu se circumscrie vreunui motiv din cele reglementate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel încât aceasta nu va fi analizată.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 496 C. proc. civ.:

"(1) în cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanța, verificând toate motivele invocate și judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte" De asemenea, potrivit art. 497 din același act normativ:

"Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

În temeiul textelor legale mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.