ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2023

Ședința publică din data de 16 mai 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.02.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A., în temeiul art. 8 din Legea 554/2004, a solicitat anularea în parte a Deciziei Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017, în ceea ce privește dispozițiile art. 24 lit. c), cu următorul conținut: "Se interzice folosirea la activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului a persoanelor private de libertate care au fost sancționate pentru abateri disciplinare grave sau foarte grave și nu au fost recompensate cu ridicarea măsurii disciplinare" și ale art. 17 alin. (4), care dispun: "Retragerea de la muncă sau schimbarea locului de muncă al persoanei private de libertate se aprobă de directorul locului de deținere la propunerea comisiei prevăzută la art. 174 alin. (1) din Regulament.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1004 din 24 iunie 2021, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a anulat în parte Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, și anume, dispozițiile art. 24 lit. c), respingând în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond, au declarat recurs atât reclamantul A., cât și pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor.

3.1. Reclamantul A., prin recursul formulat, solicită anularea în parte a sentinței civile și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.

În susținerea cererii de recurs, arată că a formulat cerere de anulare în parte a actului administrativ cu caracter normativ Decizia directorului ANP nr. 500165/2017, în ceea ce privește dispozițiile art. 24 lit. c), cu următorul conținut: "Se interzice folosirea la activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului a persoanelor private de libertate care au fost sancționate pentru abateri disciplinare grave sau foarte grave și nu au fost recompensate cu ridicarea măsurii disciplinare" și ale art. 17 alin. (4), care dispun: "Retragerea de la muncă sau schimbarea locului de muncă al persoanei private de libertate se aprobă de directorul locului de deținere la propunerea comisiei prevăzută la art. 174 alin. (1) din Regulament."

Prin sentința civilă recurată, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, anulând în parte Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, și anume, dispozițiile art. 24 lit. c), respingând acțiunea în ceea ce privește art. 17 alin. (4) din Decizia Directorului ANP nr. 500165/2017.

În ceea ce privește dispozițiile art. 24 lit. c) din Decizie, prima instanță a statuat în mod corect faptul ca acestea sunt nelegale, întrucât s-a procedat la instituirea nelegală a unei veritabile sancțiuni complementare, aplicabilă în cazul săvârșirii unor abateri disciplinare grave sau foarte grave, sancțiune complementară care nu este prevăzută nici de Legea 254/2013 și nici de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 156/2016.

În acest sens, instanța de fond a reținut faptul că decizia Directorului ANP nr. 500165/2017 privește strict aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea muncii deținuților, așadar punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 254/2013 care se referă la folosirea la muncă a deținuților, fiind total interzis ca prin aceste Instrucțiuni să se legifereze, respectiv să fie adoptate norme juridice care privesc drepturi și obligații a căror reglementare intra exclusiv în domeniul de competenta al puterii legiuitoare.

Sancțiunea retragerii de la muncă a persoanelor condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate a fost instituită la nivel normativ prin intermediul Instrucțiunilor din Decizia nr. 500165/2017, fiind prevăzută sub forma unei interdicții în folosirea la activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului a persoanelor private de libertate "care au fost sancționate pentru abateri disciplinare grave sau foarte grave și nu au fost recompensate cu ridicarea măsurii disciplinare", deși competența în elaborarea și aprobarea Instrucțiunilor era limitată, în cazul activităților cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului prevăzute la art. 177 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 157/2016, strict la a stabili "Procedura și criteriile de selecționare la muncă a deținuților", precum și repartizarea deținuților la activitățile prevăzute la art. 174 alin. (2) și art. 177 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 157/2016.

Așadar, dispozițiile art. 24 lit. c) din Decizie contravin art. 174 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 157/2016 care are în vedere procedura și criteriile de selecție la muncă, iar nu reglementarea pe calea unui act administrativ cu caracter normativ de noi sancțiuni, sub forma unor interdicții, cu efecte juridice mai grave chiar și decât cele antrenate de sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 101 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 254/2013, care are în vedere suspendarea de la muncă pentru o perioadă determinată de o lună și nicidecum retragerea de la muncă.

Având în vedere acest raționament, corect expus de către judecătorul fondului cu privire la nelegalitatea dispozițiilor art. 24 lit c) din Decizie, raționament expus și prin acțiunea formulata, apreciază că instanța de fond, în mod corect, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 24 lit. c) din Decizie, însă, în mod greșit, nu a dispus aceeași măsură a anulării și cu privire la dispozițiile art. 17 alin. (4) din Decizia recurată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 17 alin. (4) din Decizia Directorului ANP nr. 500165/2017, recurentul-reclamant apreciază că și acestea adaugă la Legea nr. 254/2013 în mod nelegal și nepermis, motiv pentru care se impune anularea acestora.

Contrar interpretării instanței de fond, recurentul-reclamant arată că, din modul în care este formulat art. 17 alin. (4) din Decizie, rezultă în mod clar faptul că acesta se coroborează și vine în susținerea dispozițiilor art. 24 lit. c) din Decizie: "Retragerea de la muncă sau schimbarea locului de muncă al persoanei private de libertate se aprobă de directorul locului de deținere la propunerea comisiei prevăzută la art. 174 alin. (1) din Regulament".

Noțiunea de retragere de la muncă nu este prevăzută de Legea nr. 254/2013 decât la art. 112 și numai cu privire la persoanele arestate preventive, la fel cum nici interdicția folosirii la muncă a persoanelor private de libertate și sancționate disciplinar nu este prevăzută de Legea nr. 254/2013, ceea ce înseamnă, fără dubiu, faptul că Decizia directorului general al ANP Nr. 500.165/2017 adaugă în mod nelegal și nepermis la textul de lege pe care se presupune că doar îl pune în aplicare.

Totodată, dacă Legea nr. 254/2013 permite doar suspendarea dreptului la muncă, cu titlu de sancțiune disciplinară pentru cel mult o lună, art. 17 alin. (4) coroborat cu art. 24 lit. c) din Decizia ANP nr. 500.165/2013 anulează practic acest drept, interzicându-l pentru o perioadă nedeterminată, inclusiv cu privire la persoanele care au primit alte sancțiuni decât suspendarea dreptului la muncă.

În ceea ce privește dispozițiile art. 17 alin. (4) din Decizie, nelegalitatea acestui text de lege decurge din simpla instituire a măsurii retragerii de la muncă - măsură neprevăzută de Legea nr. 254/2013 - această prerogativă și facultate discreționară fiind atribuită Directorului locului de deținere la propunerea comisiei prevăzute de art. 174 alin. (1) din Regulament.

Or, atribuirea de noi prerogative Directorului locului de deținere si Comisiei prevăzute la art. 174 alin. (1) din Regulament, printr-o normă juridică de ordin terțiar, nu doar contravine normei juridice primare din Legea nr. 254/2013 - care prevede doar suspendarea de la muncă a deținuților, dar și adaugă, în mod nelegal, la dispozițiile Legii nr. 254/2013 și ale Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 157/2016.

Expresia "Retragerea de la muncă" din cuprinsul art. 17 alin. (4) din Decizie nu este doar o "sintagmă" după cum, în mod greșit, o consideră instanța de fond. Această expresie trebuie privită în contextual întregului text legal al art. 17 alin. (4) din Decizie, în sensul că se statuează că această retragere de la muncă poate fi dispusă de către directorul locului de deținere, așadar prin textul legal se instituie o competență a directorului locului de deținere, compentență care nu este prevăzută/instituită de Legea 254/2013 sau de H.G. nr. 157/2016.

Art. 17 alin. (4) din Decizie este interdependent de art. 24 lit. c) din Decizie, anularea celui din urma atrăgând după sine și anularea art. 17 alin. (4) pentru aceleași raționamente expuse și de prima instanță.

Administrația Penitenciarului Rahova invocă Decizia nr. 500165/2017, făcând abstracție de dispozițiile Legii nr. 254/2013, în condițiile în care Decizia nr. 500165/2017 adaugă la lege în mod nepermis.

Or, în realitate, Decizia nr. 500165/2013 ar fi trebuit să conțină strict Instrucțiuni privind organizarea muncii deținuților, aspecte reținute si de către instanța de fond, astfel cum prevede art. 173 alin. (6) din Regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, și nu să adauge sancțiuni suplimentare sau prerogative suplimentare organelor de conducere ale locurilor de deținere, chiar și așa zis administrative, ce nu sunt reglementate prin Legea 254/2013 sau prin H.G. nr. 1157/2016.

În concluzie, apreciază ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 554/2004 și în ceea ce privește dispozițiile art. 17 alin 4 din Decizia Directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor nr 500165/2017, impunându-se anularea acestora ca nelegale.

3.2. Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în motivarea recursului, arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, solicitând casarea în parte a acesteia, întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, așa cum este aceasta prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește considerentele care au determinat instanța să trateze această dispoziție ca o "veritabilă sancțiune complementară".

Instanța de fond a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, întrucât nu a avut în vedere prevederile legale specifice care impun interdicții, restricții și conduite obligatorii de urmat persoanelor private de libertate, diferite de sancțiunile disciplinare.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că sentința este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în mod particular a normelor care conferă competențe directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor de a reglementa/impune criterii/condiții în selecția la muncă a deținuților în anumite activități, ținând cont de întregul lor comportament pe perioada detenției.

Prima instanță a dispus anularea în parte a Deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017, respectiv a dispozițiilor art. 24 lit. c), reținând următoarele argumente:

a) Prevederile art. 24 lit. c) din Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 au fost elaborate și aprobate în mod nelegal prin nerespectarea prevederilor art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, de natură să contravină Legii nr. 254/2013 și H.G. nr. 157/2016. Interdicția prevăzută la art. 24 lit. c) din Legea nr. 254/2013 contravine normei juridice primare din această lege, care interzice aplicarea mai multor sancțiuni disciplinare pentru o abatere disciplinară, raportat la faptul că există o sancțiune disciplinară de sine stătătoare (suspendarea dreptului de a presta munca pe o perioadă de cel mult o lună, reglementată la art. 101 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 254/2013);

b) Acest articol produce efecte juridice mai grave decât cele care pot fi antrenate de săvârșirea unei abateri disciplinare din perspectiva întinderii efectelor în timp;

c) Art. 24 lit. c) din Decizia 500165/2017 încalcă interdicția adoptării de norme juridice care privesc drepturi și obligații a căror reglementare intră exclusiv în domeniul de competență al puterii legiuitoare și astfel se instituie o sancțiune complementară care nu era prevăzută de Legea nr. 254/2013.

În ceea ce privește împrejurarea că instanța de fond a reținut că prevederile art. 24 lit. c) din Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 au fost elaborate și aprobate în mod nelegal prin nerespectarea prevederilor art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, de natură să contravină Legii nr. 254/2013 și H.G. nr. 157/2016, recurenta-pârâtă, expunând conținutul art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, arată că aceste texte de lege au fost în totalitate respectate de către Administrația Națională a Penitenciarelor, iar Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor 500165/2017 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 173 alin. (6) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare

Acest act normativ prevede în mod expres competența directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor de a stabili care sunt regulile aplicabile în ceea ce privește organizarea muncii deținuților:

"(6) Prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se aprobă Instrucțiunile privind organizarea muncii deținuților.", fiind evident faptul că Guvernul României a stabilit în sarcina directorului general al ANP competența reglementării unui domeniu de nișă, respectiv cel al muncii deținuților.

În ceea ce privește depășirea limitelor impuse de art. 78 din Legea nr. 24/2000 se arată că această decizie și art. 24 lit. c) nu contravin cu nimic actelor normative superioare, în executarea cărora a fost adoptat. Scopul acestei decizii a fost acela al asigurării unui mod unitar de lucru în ceea ce privește contractarea forței de muncă, selecționarea și folosirea la activități lucrative a persoanelor private de libertate și acordarea drepturilor specifice.

Art. 174 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 prevede în mod expres faptul că procedura și criteriile de seleționare la muncă a unor deținuți se stabilesc prin decizie a directorului general.

Astfel, se poate astfel observa că normele de tehnică legislativă au fost respectate în procedura de elaborare și adoptare a Deciziei directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017. Actul a urmat toate etapele inclusiv publicarea în Monitorul Oficial.

Susține recurenta-pârâtă că instanța de fond, în mod eronat, a considerat că interzicerea utilizării la munca cu caracter gospodăresc a deținuților care au fost autorii unor abateri disciplinare grave este o sancțiune disciplinară complementară și prin legiferarea interzicerii se încalcă regula prevăzută la art. 101 alin. (1) lit. c) din Lege (unicitatea sancțiunii disciplinare).

Interdicțiile, obligațiile și sancțiunile disciplinare sunt noțiuni complet diferite, sediul materiei regăsindu-se în cuprinsul art. 82 din Legea nr. 254/2013 - legiferarea interdicțiilor, art. 81 din Legea nr. 254/2013 - legiferarea obligațiilor, art. 101 din lege sancțiunile disciplinare, care sunt consecințele comiterii unor abateri disciplinare

Nu se poate pune problema ca interzicerea utilizării la munci gospodărești (în interiorul locului de deținere) a deținutului care a săvârșit abateri disciplinare, să reprezinte o sancțiune disciplinară complementară/suplimentară sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului pentru abaterea sa disciplinară.

A interzice unei persoane condamnate o anumită acțiune (sau dimpotrivă inacțiune) nu echivalează în toate cazurile cu o sancțiune disciplinară. Asemenea interdicții reprezintă consecințe inevitabile ale detenției, sunt demersuri inițiate de cele mai multe ori ca urmare a unor acțiuni ale persoanelor private de libertate și au ca scop/finalitate asigurarea siguranței locului de detenție sau a persoanelor care sunt custodiate în penitenciar, inclusiv a cadrelor, sau urmăresc prevenirea unor evenimente negative, diminuarea riscurilor, menținerea unei stări de spirit corespunzătoare în rândul populației carcerale.

De asemenea, arată că Legea nr. 254/2013 și H.G. nr. 157/2016 cuprind numeroase asemenea interdicții, fără ca ele să reprezinte sancțiuni disciplinare suplimentare.

Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că, în această linie de legiferare, trebuie privită și interzicerea selecționării la muncă cu caracter gospodăresc (munca în incinta penitenciarului ce privește activitățile proprii unității penitenciare garaj, spălătorie, curățenie etc).

Reclamantul a fost sancționat pentru o abatere disciplinară tratată de lege ca una gravă. Rațiuni care țin de siguranța locului de detenție obligă la luarea unor măsuri care să prevină orice riscuri, îndeosebi pe fondul accesului deținutului care este selecționat la activități în interiorul garajului la obiecte, instrumente, ustensile. Mai mult, abaterea gravă comisă obligă, conform cadrului normativ și angajamentului semnat de reclamant, la reanalizarea îndeplinirii de către acesta a condițiilor care au născut ab initio vocația sa de a fi selecționat la muncă (una dintre condițiile inițiale fiind lipsa abaterilor disciplinare).

În acest sens, recurenta-pârâtă subliniază faptul că istoricul disciplinar (abaterile disciplinare săvârșite) este un criteriu direct care ține de siguranța mediului carceral, recurgerea la acesta în procedura de selecție la muncă fiind o obligație instituită prin 3 norme care au fost învederate instanței de fond, respectiv art. 13 din H.G. nr. 157/2016 și art. 173 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 și art. 78 din Legea nr. 254/2013, atunci când fac vorbire despre măsurile de siguranță (care înseamnă și măsurile de menținere a ordinii și disciplinei).

Cu alte cuvinte, în procedura de selecționare la muncă a persoanelor private de libertate, administrația penitenciarului este obligată să țină cont și de măsurile de siguranță luate de administrația penitenciarului pentru menținerea ordinii și disciplinei în rândul deținuților.

Or, reclamantul A. a fost subiectul acestor măsuri disciplinare prin săvârșirea unei abateri grave (conf. art. 100 alin. (2) și art. art. 81 lit. I) și 82 lit. q) din Legea nr. 254/2013 - a acordat un interviu on-line și astfel s-au încălcat interdicțiile privind comunicarea cu exteriorul).

Astfel, se poate observa că prin raportare la procedura de selecționare la muncă, condițiile inițiale care au permis reclamantului includerea în activități gospodărești în cadrul locului de deținere s-au schimbat.

Inițial, persoana în cauză a putut fi selecționată la muncă, întrucât nu avea sancțiuni disciplinare, situație care s-a schimbat în urma abaterii comise și sancționării sale. Dacă la selecționarea inițială, criteriile prevăzute la art. 14 alin. (1) și art. 24, din Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/201, au permis plasarea deținutului într-un loc de muncă disponibil pentru activități cu caracter gospodăresc, în condițiile anterior menționate, atunci când unul sau mai multe dintre criterii de selecționare au suferit schimbări (ex. modificări ale stării de sănătate, regimului de executare, riscul pentru siguranța penitenciarului, conduita persoanei private de libertate, abaterea disciplinară săvârșită, cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată care pot influența comportamentul persoanei private de libertate etc.) atunci se impun măsuri precum oprirea temporară de la muncă.

Se poate observa că oprirea temporară reprezintă doar o pârghie a administrației locului de deținere, utilizată strict cu caracter preventiv, în vederea evitării producerii unor incidente operaționale sau evenimente nedorite (ex. procurarea și consumul de băuturi alcoolice, introducerea de telefoane mobile și droguri în penitenciar, relații neprincipiale cu angajații, oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului, refuzul de a munci în punctul de lucru, comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții și prin alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare, utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse Ia dispoziție de administrația penitenciarului, etc).

Ulterior opririi temporare, comisia constituită la nivelul unității, în conformitate deplină cu prevederile art. 174 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, analizează conform criteriilor de selecționare la muncă și propune spre aprobare directorului locului de deținere, ținând cont de starea de sănătate, regimul de executare, situația disciplinară, gradul de risc ori alte elemente relevante, retragerea de la muncă a deținutului din detașamentul unde a fost repartizat inițial sau schimbarea locului de muncă, în funcție de necesitățile locului de deținere și de solicitările beneficiarilor.

Recurenta-pârâtă subliniază faptul că nu Decizia directorului general al ANP 500165/2017 obligă la a se ține cont de situația disciplinară a deținuților, ci chiar H.G. nr. 157/2016 si Legea nr. 254/2013 prin articolele menționate anterior (Art. 78 din Legea nr. 254/2013, art. 13 și art. 173 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016, care impun cerința analizării măsurilor de siguranță dispuse la nivelul penitenciarului (care includ și componenta disciplinară a conduitei persoanei private de libertate). Decizia directorului general nr. 500165/2017 este cea care pune în aplicare cerința H.G. nr. 157/2016 de a se ține seama de măsurile de siguranță (care includ așa cum a arătat anterior măsurile de menținere a ordinii și disciplinei).

Pe acest fond legislativ, pârâta consideră eronată concluzia instanței de fond asupra faptului că Decizia 500165/2017 se abate de la prevederile actelor normative cu forța juridică superioară în executarea cărora a fost emisă, decizia enumerând mai multe criterii care țin de măsurile de siguranță așa cum sunt ele prevăzute în legislație și, în acest sens, redă conținutul art. 14.

Se poate observa faptul că administrația penitenciară trebuie să procedeze de o manieră proactivă, atunci când selecționează persoane private de libertate pentru desfășurarea-unor activități/munci în evaluarea măsurilor de siguranță dispuse în timp, care includ și componenta disciplinară a conduitei persoanei private de libertate pentru a minimiza riscurile pentru producerea unor evenimente negative (de la accidente pe fondul lipsei de calificare a deținuților până la încălcarea regulilor și limitelor impuse în ceea ce privește comunicarea cu exteriorul). O interpretare contrară ar obliga administrația penitenciară ca în procedura de selecție la muncă a persoanelor private de libertate să ignore conduita disciplinară a persoanelor private de libertate, cu atât mai mult cu cât, raportat la situația concretă a reclamantului prin abaterea sa disciplinară s-au încălcat reguli exprese privind limitarea modului de comunicare cu exteriorul iar abaterea este, conform art. 100 și art. 101 din Legea nr. 254/2013, una gravă.

Practic, instanța de fond a ignorat faptul că sistemul penitenciar este obligat să evalueze componenta disciplinară a conduitei persoanelor private de libertate pentru selecția la muncă din considerente care țin de siguranța locului de deținere, iar această obligație nu este impusă prin Decizia 50165/2017, ci prin H.G. nr. 157/2016 și Legea 254/2013 (articolele menționate anterior).

În opinia recurentei, textele legale menționate anterior (în special art. 13 din H.G. nr. 157/2016) includ demersurile de menținere a ordinii și disciplinei (inclusiv prin sancționare disciplinară) în categoria activităților desfășurate la nivelul penitenciarelor pentru realizarea siguranței deținerii.

Precizează faptul că, în cazul de față, retragerea de la muncă, nu este o sancțiune, nu este o adăugire la lege, ci este consecința aplicării normelor legale. Acest aspect a fost reținut și în cuprinsul sentinței penale nr. 1905/2020 a Judecătoriei Sectorului 5 București, secția I penală, definitivă care a prevăzut:

"referitor la susținerea petentului în sensul că pentru o abatere disciplinară, în fapt a fost sancționat disciplinar de două ori și prin retragerea de la muncă, instanța în acord cu judecătorul de supraveghere a privării de libertate apreciază că în ce privește retragerea de la muncă internă cu caracter gospodăresc pe care o presta petentul, nu vorbim de o altă sancțiune disciplinară, aplicată în baza art. 101 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 254/2013, ci de o măsură cu caracter administrativ, ce poate fi luată în cazul persoanelor ce au fost sancționate disciplinar definitiv, măsură distinctă de sancțiunea disciplinară ce i-a fost aplicată petentului pentru abaterea disciplinară săvârșită".

Referitor la faptul că instanța de fond a reținut că articolul 24 lit. c) din Decizia nr. 500165/2017 produce efecte juridice mai grave decât cele care pot fi antrenate de săvârșirea unei abateri disciplinare din perspectiva întinderii efectelor în timp, recurenta -pârâtă susține că a făcut dovada faptului că perioada în care reclamantul rămânea sub efectul sancțiunii disciplinare era una limitată, conform cadrului legal, respectiv până la momentul retragerii acesteia, existând posibilitatea ca, după expirarea unui interval de minim 4 luni de la momentul aplicării sancțiunii, deținutul să poată fi din nou recompensat prin ridicarea sancțiunii anterioare dacă face dovada pe acel interval de timp a unei conduite regulamentare.

Reclamantul are din nou vocația de a primi recompense, inclusiv de a fi selecționat la munca cu caracter gospodăresc. Incident în speță este art. 209 lit. c) din H.G. nr. 157/2016 (întrucât reclamantul a fost sancționat prin aplicarea art. 101 lit. d) din Legea 254/2013 - suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două luni).

Astfel, efectele în timp ale abaterii disciplinare erau circumscrise normei menționată anterior, cu mențiunea că acest mecanism de ridicare a sancțiunilor disciplinare este unul funcțional, implementat în toate penitenciarele și se bazează pe dovedirea în timp a unei schimbări comportamentale pozitive în rândul celor sancționați și recompensarea acestui efort atitudinal.

Se poate observa faptul că prin Legea nr. 254/2013 și în baza prevederilor H.G. nr. 157/2016, legiuitorul primar (Parlamentul) respectiv legiuitorul delegat (Guvernul) au conferit conducătorului Administrației Naționale a Penitenciarelor prerogativa legală de a stabili care sunt criteriile și condiționalitățile legale pentru selecția la muncă a deținuților, în acest sens fiind adoptată Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 din 25 septembrie 2017 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate.

Mai mult, se arată că reclamantul nu pierdea în întregime vocația/posibilitatea de a fi folosit la muncă singura limitare privea munca cu caracter gospodăresc (cea din interiorul penitenciarului), ci, în cazul în care ar fi existat puncte de lucru exterioare, cel în cauză ar fi putut/ar fi avut vocația să fie selecționat la asemenea munci. La fel și în cazul altor activități dintre cele enumerate la art. 83 din legea nr. 254/2013, altele decât cele prevăzute la lit. c).

Prin urmare, consideră critica instanței ca nefiind fundamentată.

Totodată, conduita persoanei private de libertate nu limitează munca, ci regimul de muncă unde poate fi repartizat deținutul, așa cum este prevăzut de art. 83 alin. (1) (prestări servicii, regie proprie, calamitate, voluntariat etc) și inexistența locurilor de muncă pe celelalte regimuri de prestare nu poate fi imputabilă administației locului de deținere. Legătura directă cu obligația de a respecta regulile, neavând consecință directă a pierderii definitive/temporare a dreptului la muncă, constă în aceea că încălcarea regulilor/normelor impuse prin diferite acte normative se sancționează, indiferent de calitatea reclamantului, angajat sau persoană privată de libertate.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă precizează că munca cu caracter gospodăresc este doar una dintre activitățile în care pot fi incluși deținuții, conform dispozițiilor art. 83 din Legea nr. 254/2013.

Textul art. 24 lit. c) din Decizia directorului general al ANP 500165/2017 privește strict doar munca cu caracter gospodăresc și nu celelalte activități menționate la art. 83 pentru care reclamantul își păstra vocația. Or, reclamantul a solicitat în permanență doar munca cu caracter gospodăresc și nimic altceva, depunând două cereri în 28.06.2019 și în 17.05.2021.

Faptul că cel în cauză a fost inițial selecționat la muncă nu reprezintă o carte blanche oferită acestuia de administrația penitenciarului în ceea ce privește respectarea criteriilor de selecție la muncă, participarea sa și includerea în activitățile lucrative desfășurate în penitenciar de către deținuți.

Cu alte cuvinte, administrația penitenciarului poate și trebuie să dispună măsurile legale în cazul în care criteriile inițiale de selecționare la muncă a deținutului nu mai sunt întrunite de persoana acestuia prin săvârșirea de abateri, constând în încălcarea regulilor interne ale penitenciarului, printr-un comportament care dovedește lipsa de complianță față de reguli, prin acțiuni sau fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție.

În ceea ce privește reținerea instanței de fond în sensul că art. 24 lit. c) din Decizia nr. 500165/2017 încalcă interdicția adoptării de norme juridice care privesc drepturi și obligații a căror reglementare intră exclusiv în domeniul de competență al puterii legiuitoare și astfel se instituie o sancțiune complementară care nu era prevăzută de Legea nr. 254/2013, recurenta-pârâtă subliniază că nu se poate discuta despre o sancțiune complementară în cazul interzicerii unei anumite conduite sau în cazul în care urmare propriilor acțiuni se încalcă condiționalități sau obligații asumate expres și care modifică contextul inițial al selecției la muncă (atunci când toate condițiile erau îndeplinite de reclamant și lipseau abaterile disciplinare).

Pentru ca procesul de selectare la muncă a persoanelor condamnate să nu se efectueze în mod arbitrar, la art. 173 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin H.G. nr. 157/2016 au fost stabilite si criteriile pe baza cărora se va face aceasta selecție/repartizare la munca a persoanelor condamnate, menționate anterior.

Art. 174 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, prevede în mod expres că, "Procedura și criteriile de selecționare la muncă a deținuților se stabilesc prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor prevăzută la art. 173 alin. (6). În același sens sunt și prevederile art. 177 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora repartizarea deținuților la activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului se efectuează în condițiile și în limita baremelor aprobate prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor prevăzută la art. 173 alin. (6).

Se poate constata că, în aplicarea Legii nr. 254/2013 și în baza prevederilor H.G nr. 157/2016, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor i-a fost conferită prerogativa legală de a stabili, prin decizie, care sunt criteriile legale pentru selecționarea la muncă a deținuților prin raportare la normele din cele două acte normative superioare care enumera criteriile (inclusiv măsurile de siguranță).

Comisia de selecționare la muncă este în măsură să analizeze dacă o persoană privată de libertate poate fi retrasă de la muncă sau nu, și să formuleze propuneri în acest sens către directorul unității dacă persoana în cauză reprezintă un risc pentru siguranța penitenciarului. În acest context, săvârșirea unei abateri disciplinare grave (situația concretă a reclamantului) care pune în pericol siguranța locului de deținere poate fi de natură să influențeze, din acest punct de vedere decizia comisiei selecționare și repartizare la muncă și în privința menținerii sau nu la muncă a persoanei private de libertate.

Față de cele reținute de instanța de fond ca aspect criticabil, respectiv ca fiind "în plus" criteriul "conduitei persoanei private de libertate", prevăzut la art. 14 lit. e) din Instrucțiunile aprobate prin decizia directorului general al ANP nr. 165/2017, arată că trimiteri referitoare la conduita persoanei private de libertate se regăsesc, fără circumstanțieri de detaliu, atât în Legea nr. 254/2013, cât și în Regulamentul de aplicare a acesteia (cu referire spre exemplu la stabilirea și schimbarea regimului de executare ori analiza în procedura de liberare condiționată), reperele consacrate din acest punct de vedere în cuprinsul legislației primare și secundare fiind, în esență, cele privitoare la situația/conduita disciplinară a persoanei private de libertate.

Astfel, o conduită disciplinară problematică poate influența inclusiv hotărârea instanței în ceea ce privește liberarea condiționată a unui deținut, fără însă ca aceasta să reprezinte încă o sancțiune disciplinară complementară.

La fel, o conduită disciplinară marcată de sancțiuni și abateri disciplinare influențează încadrarea deținutului într-un regim de executare a pedepsei închisorii (putându-se spre exemplu schimba din semideschis în închis pentru săvârșirea de abateri disciplinare grave) fără ca aceasta să reprezinte o sancțiune disciplinară per se.

Rațiunea pentru care, în cuprinsul art. 24 din Decizia directorului general al ANP nr. 500165/2017, au fost incluse aceste criterii numai la selecționarea pentru deservirea unității, constă în necesitatea menținerea ordinii și disciplinei în rândul deținuților pe parcursul desfășurării activităților lucrative cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului, în interiorul și exteriorul acestuia, precum și evitarea situațiilor generate de comportamentele neregulamentare/deviante/agresive ale deținuților în cadrul punctelor de lucru unde sunt repartizați, în relația cu personalul angajat.

Criteriul conduitei este menționat și la art. 39 din Legea 254/2013 referitor la Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, care, la alin. (2) lit. e) prevede:

"(2) La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii: e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare;"

Așadar, recurenta-pârâtă apreciază că introducerea criteriului conduitei în cuprinsul Deciziei 500165/2017, nu este de natură a impune un grad superior de exigență, în ceea ce privește modul în care se realizează selecționarea și repartizarea la muncă a persoanelor private de libertate, ci doar transpune explicit într-un act normativ de nivel inferior, un principiu enunțat în cuprinsul legislației primare și secundare, respectiv Legea nr. 254/2013 și H.G. nr. 157/2016.

Relevant este și faptul că administrația locului de deținere trebuie să aibă, din punct de vedere administrativ, instrumentele/mijloacele obiective necesare, pentru a asigura folosirea la muncă a persoanelor private de libertate în condiții de deplină siguranță, evitându-se astfel apariția unor evenimente negative la nivelul locului de deținere.

Astfel, aplicarea unei sancțiuni disciplinare determină, în principiu, efectele prevăzute de lege si de Regulamentul de aplicare a acesteia, însă, în măsura în care abaterea disciplinară săvârșită este de natură să aducă atingere siguranței locului de deținere, chiar dacă sancțiunea nu privește dreptul la muncă, aceasta poate avea consecințe conexe, inclusiv în ceea ce privește folosirea la muncă a persoanelor private de libertate.

Vocația intimatului de a fi selecționat la muncă apare doar în situația în care acesta îndeplinește toate condițiile/cerințele prevăzute de lege, în procedura de selecționare. Doar în acest caz i se poate cere celui în cauză să muncească.

În opinia recurentei, textele legale menționate anterior (în special art. 13 din H.G. nr. 157/2016) includ demersurile de menținere a ordinii și disciplinei (inclusiv prin sancționare disciplinară) în categoria activităților desfășurate la nivelul penitenciarelor pentru realizarea siguranței deținerii.

Chiar dacă în cuprinsul Legii nr. 254/2013 se permite aplicarea unei sancțiuni distincte de suspendare a participării la muncă a reclamantului, aceasta nu înseamnă că nu există și alte situații în care se poate dispune retragerea de la muncă a unui deținut. În cazul reclamantului intimat, pe fondul comiterii de către acesta a unei abateri disciplinare grave, cadrul legal amintit anterior nu ar fi permis instituției pârâte să acționeze de altă manieră.

Mai mult, nu pot fi primite aserțiunile reclamantului intimat cu privire la faptul că s-a ajuns în situația în care, în cazul său, interzicerea dreptului la muncă se realizează pe o perioadă nedeterminată.

Instituția pârâtă a făcut dovada faptului că această perioadă este una limitată, conform cadrului legal, respectiv până la momentul retragerii sancțiunii disciplinare aplicate.

Prin înlăturarea prevederilor art. 24 lit. c) din Decizia directorului general al ANP 500165/2017, sistemul penitenciar este pus în situația de a dispune selectarea la munci gospodărești a unor persoane condamnate la pedepse privative de libertate (și pe cale de consecință la a crea premisele unei posibile reduceri a pedepsei), fără însă a se ține cont de conduita disciplinară a condamnaților pe perioada șederii în penitenciar, comportamentul lor, nivelul de complianță față de regulile și interdicțiile interne.

Practic, instanța de fond a obligat sistemul administrației penitenciare, ca în cadrul procedurii de selecție la muncă a deținuților folosiți în activități gospodărești să facă abstracție de abaterile disciplinare grave ale acestora care au făcut obiectul sancțiunii prevăzute de art. 101 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 254/2013.

Consecința, dincolo de încălcarea prevederilor art. 13 din H.G. nr. 157/2016 și art. 173 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 și art. 78 din Legea nr. 254/2013 este eliminarea unei categorii de sancțiuni disciplinare din analiza comportamentului deținuților, pentru a se facilita liberarea condiționată a acestora.

Or, evoluția pozitivă a conduitei persoanei condamnate, respectul față de reguli și interdicții, dovedite și de lipsa sancțiunilor disciplinare, ține de esența demersului educativ al pedepsei. Existența unor norme, restrângeri, condiționalități pe perioada executării pedepselor, a căror complianță este absolut necesară și cerută persoanelor private de libertate se subordonează în totalitate scopului restrângerii de libertăți, respectiv "formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.", așa cum este prevăzut la art. 3 din Legea nr. 254/2013.

Conform cadrului legal actual, această situație nu este una definitivă, după trecerea unui anumit termen (în cazul de față de 4 luni), persoana privată de libertate are vocația de a intra din nou în discuția comisiei de selecționare la muncă.

Această mențiune (a limitei de timp în care persoana sancționată disciplinar pentru o abatere gravă poate fi) este extrem de importantă în contextul în care instanța a reținut faptul că această situație este una care se poate prelungi foarte mult timp, or, această situație nu este una de durată.

Totodată, recurenta-pârâtă susține că art. 101 din Legea 254/2013 prevede expres care sunt drepturile persoanelor private de libertate care nu sunt afectate de aplicarea unei sancțiuni. Se poate observa faptul că dreptul de a munci nu intră în această enumerare. De aici, concluzia faptului că aplicarea unei sancțiuni disciplinare este de natură a afecta și alte drepturi ale deținuților care nu sunt expres prevăzute în art. 101: "(2) Aplicarea sancțiunilor disciplinare persoanelor condamnate nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la vot, dreptul la corespondență, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare, dreptul la plimbarea zilnică și dreptul la odihnă."

În situația în care legiuitorul ar fi dorit ca aplicarea unei sancțiuni disciplinare să nu afecteze posibilitatea deținuților/vocația acestora de a fi selecționați pentru prestarea muncii, ar fi prevăzut în mod expres acest aspect, menționând și dreptul de a munci ca nefiind îngrădit (de aplicarea sancțiunii). Or, se poate observa că nu este cazul în prezenta speță.

Munca deținuților se exercită în conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 254/20131 și ale art. 173 - 186 din Hotărârea Guvernului nr. 157/20162.

Astfel, "persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora".

Prin urmare, din cele menționate anterior, reiese că munca deținuților, are ca scop, prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate, [...formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.", așa cum este prevăzut la art. 3 din Legea 254/2013.

Selecționarea și repartizarea persoanelor private de libertate pentru muncă se realizează în funcție de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii anume constituită la nivelul penitenciarului.

Solicitările de repartizare a deținuților la activități lucrative se analizează conform prevederilor Deciziei Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 și a dispozițiilor art. 174 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, administrația locului de deținere fiind obligată să respecte dispozițiile actelor normative în vigoare.

Selecționarea la muncă este atributul exclusiv al comisiei constituită la nivelul unității, care analizează criteriile de selecționare la muncă prevăzute în Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 și propune, în funcție de necesitățile locului de deținere și de solicitările beneficiarilor, ținând cont de starea de sănătate a deținuților, regimul de executare, situația disciplinară, gradul de risc ori alte elemente relevante.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior, recurenta-pârâtă concluzionează că, în respectarea dreptului la muncă prevăzut de Legea nr. 254/2013, folosirea la muncă a deținuților în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se face în conformitate cu prevederile Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 și respectarea procedurii și criteriilor de selecționare și repartizare la muncă prevăzute în Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017.

Munca în cazul deținuților, este opțională și nu obligatorie, fiind subsumată scopului general al executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate, respectiv formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate, așa cum este prevăzut la art. 3 din Legea 254/2013.

Posibilitatea conferită de lege administrației penitenciarului (de a cere unui deținut să muncească) este doar expresia abilitării instituției penitenciarului de a face uz, în măsura posibilităților economice reale, în situația implicării deținuților în activități pe bază de tarif, de voluntariat și/sau calamitate precum și în funcție de nevoile pentru interesul locului de deținere, doar în contextul în care acest lucru este posibil, cu respectarea criteriile de selecționare și repartizare în timpul executării pedepsei privative.

Decizia directorului general menționată anterior, ale cărei dispoziții legale sunt puse în analiza instanței de către reclamant, este adoptată în scopurile și cu finalitatea stabilite de lege, în baza competenței conferită directorului general, așa cum am menționat anterior.

Fiecare abatere disciplinară afectează siguranța locului de deținere într-o măsura mai mare sau mai mică în funcție de gravitatea acesteia.

Nivelul de gravitate al abaterilor disciplinare este strict legat de efectele produse prin acestea, în ceea ce privește afectarea/riscurile la adresa siguranței locului de deținere, afectarea stării de ordine și disciplină, efectele produse asupra celorlalte persoane implicate care observă faptul că o persoană nu respectă regulile, este sancționată dar în continuare participă la activități, prin urmare conduita sa nu influențează cu nimic status quo-ul dobândit prin selectarea inițială la muncă.

Or, selectarea la muncă a unui deținut reprezintă validarea îndeplinirii de către acesta a unor criterii care dovedesc faptul că persoana sa nu prezintă, prin comportament, un risc pentru siguranța locului de deținere, dovedind, prin respectarea regulilor interne, adaptarea la un set de minime cerințe impuse legal. Prin abaterea disciplinară săvârșită, reclamantul a dovedit exact contrariul.

Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă susține că reclamantul confundă cadrul legal dat de Legea nr. 53/2003 Codul Muncii cu normele specifice aplicabile deținuților selecționați pentru munci în baza prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, între cele două existând diferențe de fond în ceea ce privește drepturile și obligațiile.

Astfel, în legislația muncii (Codul muncii) termenul de "angajare" este prevăzut ca fiind "încadrare" și reprezintă, actul individual încheiat între persoana fizică (care are calitate de salariat) și un potențial angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unui salariu.

Or, selecția deținuților la activități productive sau lucrative nu reprezintă un raport de muncă cu un angajator, deținuții nu își aleg angajatorii, nu își negociază și nu încheie contracte de muncă.

Art. 83 din Legea 254/2013 prevede regimul de prestare al muncii deținuților în unitățile penitenciare. Din simpla lectură a acestui text rezultă diferențele clare față de Legea nr. 53/2003.

În aceste considerente, art. 15 din Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 face parte din procedura și criteriile generale de selecționare și art. 24 stabilește procedura și criteriile pentru o anume categorie de activități astfel se explică rațiunea actului legislativ ce stabilește organizarea muncii persoanelor private de libertate.

În fapt, reclamantul a fost sancționat pentru săvârșirea a două categorii de abateri abateri grave și abateri ușoare așa cum sunt ele definite și stabilite în cadrul legal amintit anterior pentru încălcarea normelor care privesc în principal interdicții în comunicarea cu persoane din exteriorul penitenciarului.

Caracterul grav al acestei abateri disciplinare este dat tot de prevederile art. 100 din cuprinsul Legii nr. 254/2013 care stabilește că abaterea prevăzută de art. 81 lit. I) intră în categoria abaterilor disciplinare ușoare, dar abaterea disciplinară prevăzută de art. 82 lit. q) intră în categoria abaterilor disciplinare grave.

Sancțiunea aplicată în final a constat în cea prevăzută la art. 101 lit. d) din Legea nr. 254/2013 - suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală, pe o perioadă de cel mult două luni. Legalitatea acestei sancțiuni a fost tranșată definitiv stabilindu-se aplicarea corectă și justificată a sancțiunii prin raportare la situația de fapt și normele încălcate, pe fondul comunicării de o manieră ilegală, între deținut și persoane din exteriorul penitenciarului.

Recurenta-pârâtă susține că, conform art. 43 alin. (7) lit. f) din Legea 254/2013, una dintre măsurile ce se dispun la primirea în penitenciar a persoanelor condamnate este "informarea persoanei condamnate cu privire la drepturile, obligațiile și interdicțiile persoanelor condamnate, precum și cu privire la recompensele care pot fi acordate, abateri și sancțiuni disciplinare care pot fi aplicate".

În acest sens, arată că reclamantului din prezenta cauză i-au fost aduse la cunoștință obligațiile și interdicțiile prin procesul-verbal întocmit la primirea în penitenciar și totodată prin angajamentul semnat la momentul selecționării la muncă. Acesta avea cunoștință de limitările aduse dreptului de a comunica cu exteriorul și de consecințele unor eventuale încălcări ale acestui drept.

Legea de executare a pedepselor este un act atipic comparativ cu legislația muncii. Prin Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) sunt stabilite în mod clar raporturile de muncă, modul de suspendare (art. 49) și de încetare (art. 55 alin. (1), lit. f) a acestora. Spre deosebire, cel aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, nu are calitatea de