ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5747/2021

HOTĂRÂRE
19.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5747/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal la data de 08.07.2020, A., în calitate de intimat-reclamant în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Craiova, în contradictoriu cu Institutia Prefectului - Județul Gorj, a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1054 din 22.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în recurs, în dosarul nr. x/2019 pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la evoluția procesuală a cauzei se reține că:

Prin sentința numărul 930 din data de 25.10.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prematurității.

S-a admis acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului-Județul Gorj.

A fost anulat Ordinul nr. 131/2019 și adresa nr. x/2019 privind soluționarea contestației administrative, emise de pârât.

S-a respins cererea de chemare în garanție a Agenției Naționale de Integritate, ca inadmisibilă, formulată de pârâta Instituția Prefectului-Județul Gorj.

Împotriva sentinței numărul 930 din data de 25.10.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs pârâta Instituția Prefectului - Județul Gorj, iar prin Decizia nr. 1054/22.06.2020.

Față de cererea de recurs, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de recurenta pârâtă Instituția Prefectului - Județul Gorj, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. și intimata chemată în garanție Agenția Națională de Integritate, împotriva sentinței numărul 930 din data de 25.10.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

A casat în parte sentința, a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea privind anularea adresei nr. x/30.05.2019 emisă de pârâtă și a respins acțiunea privind anularea Ordinului nr. 131 din 02.05.2019, ca nefondată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 1793 din 08 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de revizuire formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu intimata pârâtă Instituția Prefectului Județul Gorj și intimata chemată în garanție Agenția Națională de Integritate, împotriva deciziei civile nr. 1054 din 22.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în recurs, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei nr. 1793 din 08 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuientul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, și în rejudecare pe fond să se admită cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 1054/22.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-revizuient a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 și punctul 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta separat, prezentând criticile de nelegalitate prezentate în continuare.

Prin Decizia nr. 1054/22.06.2020, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de recurenta-intimată Instituția Prefectului - Județul Gorj împotriva sentinței nr. 930/2019 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 și casând în parte sentința a admis excepția inadmisibilității, a respins cererea privind anularea adresei nr. x/2019 emisă de pârât și a respins acțiunea privind anularea Ordinului nr. 131/2019 ca nefondată. A menținut celelalte mențiuni ale sentinței.

Prin Decizia nr. 1054/22.06.2020, Curtea de Apel Craiova a admis o cale de atac inadmisibilă, a sfidat autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive în baza legii, a încălcat Deciziile Curții Constituționale nr. 239/04.03.2008, 257/01.04.2008, ' 153/12.03.2013, 352/14.06.2013, 228/12.06.2017 și 507/29.08.2018 și s-a pronunțat pe fond cu privire la o cauză pe care era necompetentă absolut să o soluționeze.

Obiectul dosarului nr. x/2019 1-a constituit anularea Ordinului nr. 131/2019 emis de Prefectul Județului Gorj.

Prin sentința nr. 930/2019 din data de 25.10.2019, Tribunalul Gorj a admis contestația formulată de subsemnatul în baza art. 160 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și a anulat Ordinul privind încetarea de drept a mandatului de primar al subsemnatului, ordin emis de Prefectul Județului Gorj în temeiul art. 160 alin. (1) lit. b).

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj este definitivă, bucurându-se de autoritate de lucru judecat în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (10) din O.U.G. nr. 57/2019.

Deși, sentința nr. 930/2019 pronunțată de Tribunalul Gorj se bucură de autoritate de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 430 din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova nesocotind prevederile art. 160 alin. (10) teza finală din O.U.G. nr. 57/2019 a sfidat autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive. Mai mult, casând hotărârea a judecat cauza în fond pronunțând o soluție de respingere a acțiunii subsemnatului în condițiile în care competența soluționării cererii de anulare a ordinului prefectului aparținea în exclusivitate Tribunalului Gorj.

Recurentul susține că Decizia nr. 1054/22.06.2020, fiind pronunțată de o instanță necompetentă absolut (general, material și teritorial) se impune a fi casată pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, având în vedere că prin această Decizie o instanță necompetentă absolut, admițând o cale de atac neprevăzută de lege a soluționat în fond o cauză tranșată în mod definitiv de instanța legal competentă (Tribunalul Gorj) printr-o hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat ne încadrăm în motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de Procedură Civilă.

Prin Decizia nr. 1793/08.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020 s-a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la necesitatea pronunțării celor doua hotărâri potrivnice în două dosare diferite și nu în cadrul aceluiași dosar, în stadii procesuale diferite.

Recurentul apreciază că aceasta motivare este nelegala deoarece această condiție nu rezultă din prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8, ceea ce echivalează cu o încălcare și aplicare greșită a normelor de drept material, în speța fiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A mai indicat în susținerea recursului și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apreciind recurentul că decizia recurată cuprinde o motivare străină de natura cauzei.

Intimata-pârâta Instituția Prefectului – Județul Gorj a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând fondul recursului, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză apreciindu-l ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că acesta a fost invocat pur formal, neputând fi identificate argumente care să contureze vreuna dintre ipotezele nemotivării hotărârii, astfel cum acestea sunt reglementate de textul procedural menționat.

Referitor la motivul de casare privind încălcarea normelor de drept material incidente speței, prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată netemeinicia acestuia pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cazul de revizuire menționat vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conțin toate elementele pentru a se reține existența puterii de lucru judecat.

Așadar, condițiile de admisibilitate prevăzute pentru acest caz de revizuire, ce trebuie îndeplinite cumulativ, vizează: a) existența a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluționat sau nu fondul cauzei; b) hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; c) hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; e) să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Înalta Curte constată că, verificând aceste condiții, în mod corect prima instanță investită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut că, condiția referitoare la necesitatea pronunțării celor două hotărâri potrivinice în două dosare diferite și nu în cadrul aceluiași dosar, în stadii procesuale diferite, nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Din expunerea criticilor sale, prin cererea de recurs, recurentul-revizuent își menține raționamentul conform căruia în temeiul art. 160 alin. (10) din O.U.G. nr. 57/2019, sentința nr. 930/2019 pronunțată de Tribunalul Gorj se bucură de autoritate de lucru judecat și astfel, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe de-o parte, instanța de recurs constată că prevederile invocate de către recurentul-revizuent fac referire la un text de lege pe care dorește să-l valorifice în contra unui act administrativ emis anterior intrării sale în vigoare (art. 160 alin. (10) din O.U.G. nr. 57/2019). Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentele prezentate în susținerea cererii sale de revizuire acestea urmăresc autoritatea de lucru judecat, în sensul că sentința nr. 930/2019 pronunțată de Tribunalul Gorj reprezintă o hotărâre definitivă. Or, în conformitate cu prevederile 432 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat putea fi invocată de către partea interesată în orice stadiu al litigiului, inclusiv în fața instanței de recurs, procedură la care revizuentul nu a apelat în fața instanței de recurs care a pronunțat Decizia nr. 1054/22.06.2020.

Totodată, pentru a exista autoritate de lucru judecată, cu privire la aceeași calitate, același obiect și aceeași în conformitate cu prevederile art. 431 C. proc. civ. trebuie să existe două litigii.

În speță, instanța de fond în analiza cererii de revizuire a subliniat în mod corect că este inadmisibilă cererea de revizuire declarată împotriva hotărârilor pronunțate în cadrul aceleași cauze, însă în stadii procesuale diferite.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 1793 din 08 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova– secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4581/2021
Ședința publică din data de 8 octombrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea de ședință din data de 17.01.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, se
ÎCCJ 2021-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5490/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin încheierea de ședință din dat
ÎCCJ 2021-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2021
., a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 07 mai 2019 și a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația J
ÎCCJ 2023-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2855/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin sentința nr. 765 din 17 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul
ÎCCJ 2021-12-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6022/2021
Ședința publică din data de 2 decembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Pe rolul Curții de Apel Craiova se află dosarul nr. x/2018, avân
Sursă