ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2021

HOTĂRÂRE
18.02.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1034/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal la data de 08 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a solicitat anularea Deciziei nr. 284/21.05.2018 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Craiova Serviciul Soluționare Contestații 1, privind impozit pe venit.

La termenul de judecată din 12 februarie 2019, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, s-a dispus introducerea în cauză și citarea, în calitate de pârât, a emitentului deciziei de soluționare a contestației, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, iar, la termenul de judecată din data de 12 martie 2019, reclamantul a precizat că înțelege să conteste inclusiv decizia de impunere anuală pentru veniturile realizate în România de persoanele fizice pe anul 2016, cu nr. x, emisă de A.J.F.P. Gorj, precum și poprirea instituită de către A.J.F.P. Gorj, în urma căreia în data de 05 aprilie 2018 i-a fost indisponibilizată din cont suma de 1.350,51 RON.

Prin sentința civilă nr. 326 din 09 aprilie 2019, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal a disjuns capătul de cerere având ca obiect contestația la executare formulată de reclamantul A., a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 07 mai 2019 și a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., dosarul fiind înregistrat la data de 27 iunie 2019, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 1266 din 02 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimată cererea de recurs formulată de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 326 din data de 09 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A.N.A.F.-A.J.F.P. Gorj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

Împotriva deciziei nr. 1266 din 02 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

Analizând, cu prioritate, excepția tardivității recursului, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. (…)".

Hotărârea atacată prin prezentul recurs, respectiv decizia nr. 1266, a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 02 iulie 2020, astfel încât, în raport de modul de calcul ale termenelor de procedură socotite pe zile, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 2 și art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 08 iulie 2020.

Având în vedere că cererea de recurs a fost depusă de reclamantul A. prin intermediul serviciului poștal, la data de 23 iulie 2020 (conform ștampilei poștei aplicată pe plicul aflat la dosarul instanței de recurs), Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului și va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1266 din 02 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Admite excepția tardivității.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1266 din 02 iulie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 544/2022
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Decizia de impunere nr. GJG-AIF 4222 din 16.08.2016, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, r
ÎCCJ 2023-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4263/2023
Ședința publică din data de 3 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Gorj, secț
ÎCCJ 2019-02-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2023-05-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2350/2023
e nr. DJCM 69/11.01.2017, precum și exonerarea de la plata sumei de 1.122.190 RON; obligarea intimatele la plata cheltuielilor de judecată. Asupra cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale, instanța s-a pronunțat prin
ÎCCJ 2022-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4839/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Tribunal
Sursă