ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5720/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: anularea în parte a Hotărârii nr. 1375/17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești), în ceea ce privește prevederile art. 19 alin. (1) lit. j), art. 9 alin. (1) raportat la art. 7 lit. g), art. 101 alin. (3) și art. 111 alin. (13) și (14) din Regulament, dispoziții care permit evitarea principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat a cauzelor.

Printr-o cerere ulterioară, reclamanta A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a, art. 354 din Legea nr. 135 din 2010 privind C. proc. pen., teza a II-a și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a.

Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2021 prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare să se admită cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamanta a invocat următoarele:

Încheierea recurată este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dreptului material, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dreptul material încălcat și aplicat greșit fiind prevederile art. 29 din Legea nr. 47 din 1992.

Contrar celor susținute de prima instanță, din actele dosarului rezultă că cererea de sesizare a Curții Constituțională este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ toate cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47 din 1992.

În ceea ce privește legătura cu soluționarea cauzei, aceasta este indisolubilă și este dovedită prin actele dosarului și prin obiectul acestuia, raportat la prevederile legale obiect al excepției de neconstituționalitate.

Astfel, obiectul cauzei nr. x/2020 a Curții de Apel București este reprezentat de anularea parțială a Hotărârii nr. 1375/17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, act administrativ normativ. Un act administrativ poate fi legal doar dacă respectă legislația superioară în materie, precum și Constituția României, acestea fiind condițiile de legală emitere a actelor administrative.

Cu alte cuvinte, dacă reglementarea legală în baza căreia a fost emisă reglementarea administrativă este echivocă, lipsită de claritate/precizie și încalcă dreptul la un proces echitabil, este evident că există o legătură între neconstituționalitatea legii și nelegalitatea actului administrativ, nelegalitatea actului administrativ fiind obiectul cauzei x/2020 în care s-a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Neconstituționalitatea unor prevederi legale în baza cărora s-a emis un act administrativ normativ are o importanță deosebită în cauza civilă în care se pune în discuție anularea aceluiași act normativ, astfel că nu se poate în mod temeinic aprecia că nu există legătură între soluționarea pe fond a cauzei și excepția de neconstituționalitate.

Din întâmpinarea formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în fața instanței de fond se arată că actul administrativ contestat are corespondent exact în prevederile legale obiect al excepției de neconstituționalitate, pârâtul solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamant întrucât actul administrativ este emis întocmai cu prevederile legale sus menționate și astfel nu ar exista motive de anulare a acestuia. Prin urmare, rezultă în mod neechivoc legătura dintre soluționarea cauzei și excepția de neconstituționalitate invocată, din moment ce chiar pârâtul se apără menționând că actul administrativ a fost emis în baza prevederilor legale obiect al excepției de neconstituționalitate.

Posibilitatea înlăturării principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat este data de prevederile neconstituționale și neclare ale art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304 din 2004, art. 354 alin. (2) din C. proc. pen.., art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304 din 2004, art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304 din 2004 și ale prevederilor art. 111 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor Judecătorești, dispoziții administrative care transpun normele legale sus menționate, norme legale obiect al excepției de neconstituționalitate invocată în fața instanței de fond, dovedindu-se astfel legătura cu soluționarea cauzei.

Conform doctrinei de drept administrativ, respectarea Constituției este una dintre condițiile de legalitate a actului administrativ, în sensul că actul administrativ este nelegal dacă acesta nu corespunde principiului supremației Constituției în emiterea actului administrativ. Așadar, chiar înainte de a corespunde legii, actul administrativ trebuie să corespundă în mod absolut dispozițiilor constituționale.

Pe cale de consecința, un act administrativ normativ emis in baza unor dispoziții neconstituționale nu poate fi legal, rezultând astfel legătura dintre soluționarea excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei.

Concluzionând, hotărârea instanței de fond este netemeinică întrucât actele dosarului arată că excepția de neconstituționalitatea are legătură cu soluționarea dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel București în care a fost ridicată, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind în mod nelegal și netemeinic respinsă.

Împotriva recursului declarat de către reclamanta B. a depus întâmpinare intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin care pe cale de excepție a invocat excepția de tardivitate a recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției tardivității a avut în vedere la pronunțarea acestei soluții faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 04.11.2020 (cf. încheierii recurate filele x ds. fond), iar recursul a fost declarat la data de 05.11.2020 (cf. dovezii de depunere de la fila x ds. recurs)

Or, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992:,,(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Cum în cauză există dovezile prezentate mai sus, care confirmă că recurenta a declarat recursul în termenul de 48 ore de la pronunțare, în speță s-a impus soluția de respingere a excepției de tardivitate invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce privește fondul recursului, analizând actele și lucrările dosarului și încheierea recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În speță, Înalta Curte reține că a fost formulată o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a, art. 354 din Legea nr. 135 din 2010 privind C. proc. pen., teza a II-a și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a.

În ceea ce privește obiectul cauzei se reține că prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1375/17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești), în ceea ce privește prevederile art. 19 alin. (1) lit. j), art. 9 alin. (1) raportat la art. 7 lit. g), art. 101 alin. (3) și art. 111 alin. (13) și (14) din Regulament, dispoziții care din perspectiva sa, permit evitarea principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat a cauzelor.

Cu privire al cererea de chemare în judecată, Înalta Curte în urma propriei analize prin raportare la motivele de recurs invocate de recurentă constată că se confirmă ceea ce instanța de fond a reținut, respectiv faptul că prin acțiune reclamanta a precizat că prin emiterea actului contestat, se încalcă prevederile art. 53 din Legea nr. 304/2004, a Constituției României, a art. 354 alin. (1) și art. 3 alin. (7) din C. proc. pen., a Constituției și jurisprudenței Curții Constituționale, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așadar, în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu s-au prezentat ca temei de drept în susținerea cererii sale de chemare în judecată prevederile legale față de care recurenta-reclamantă a solicitat controlul de constituționalitate.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru declanșarea contenciosului constituțional, Înalta Curte reține că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești ... privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Așadar prin raportare la jurisprudența anterioară a Înaltei Curți, apreciază că, cerința care impune ca norma criticată să aibă incidență în soluționarea cauzei, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci trebuie să aibă aplicabilitate directă în litigiul dedus judecății.

În considerarea celor mai sus arătate, prevederile legale ale cărui control de constituționalitate se solicită, nu au fost invocate în speță, prima invocare a lor făcându-se exclusiv prin cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Or, față de această conduită procesuală adoptată de recurenta-reclamantă nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită condiția ca excepția ridicată în fața instanței de fond să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest context, neexistând premisele aplicării directe la speța dedusă judecății cu efecte procesuale concrete, a articolului de lege criticat, ca fiind neconstituțional, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că, nu poate fi reținută o veritabilă legătură între excepția invocată și obiectul dosarului dedus judecății, așa cum impune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Așadar, în lipsa îndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, soluția instanței de fond este temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității declarării recursului invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.