ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5672/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova–Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministrul Afacerilor Interne a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral cu caracter individual, ce constă în Hotărârea de Guvern nr. 283/2022, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de subprefect al județului Gorj.

Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 85 din 31 martie 2022, a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect, invocate de pârâtul Guvernul României, precum și cererea de suspendare a executării Hotărârii de Guvern nr. 283/2022 formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată conform exigentelor prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

Astfel, a susținut că prima instanța motivează întreaga hotărâre prin aceea că îi reproșează nu a "indicat o normă legală care sa prevadă aplicarea" unuia sau a altuia dintre textele de lege, în condițiile în care a expus situația de fapt și a arătat care sunt motivele care dau o aparență de nelegalitate actului atacat.

Totodată, deși prima instanță afirmă în considerente că nu se poate realiza o analiză aprofundată întrucât în cadrul cererii privind suspendarea, aceasta analizează în fapt și se pronunță asupra oportunității emiterii actului, asupra împrejurărilor în care în care a fost emis și a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, realizând practic o judecată a fondului legalității actului a cărui suspendare se solicită.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, în privința cazul bine justificat, a arătat că au fost încălcate mai multe dispoziții legale, printre care prevederile art. 250 și 251 din Codul administrativ, precizând că, din punct de vedere formal, Nota de fundamentare la H.G. nr. 283/2022 nu are valoarea unei propuneri, întrucât simpla enumerare a unor norme legale, fără a se arăta nimic în concret, nu echivalează cu o propunere de eliberare din funcție, în plus, orice act propus spre adoptare trebuie întocmit cu respectarea principiilor prevăzute de art. 6 -13 din O.U.G. nr. 57/2019.

În acest sens, a arătat că nu s-a respectat principiul legalității, pentru că nu s-a oferit niciun motiv concret care să conducă la ideea eliberării din funcție a sa, susținându-se că numirea și eliberarea din funcție este prerogativul absolut al Guvernului, susținere însușită de prima instanță. În nota de fundamentare care a stat la baza emiterii H.G. se menționează doar că eu am fost numit în funcție prin H.G. nr. 242/03.03.2021 și că a fost întocmit proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcție, fără nicio altă mențiune.

Referitor la paguba iminentă a apreciat, contrar celor reținute de prima instanță, că i s-a produs un prejudiciu direct, constând în dreptul la salariu, în accepțiunea de "bun".

Invocând practica Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia una din cerințele esențiale care să permită autorității publice ingerința în dreptul de proprietate asupra bunurilor impune ca aceasta să fie legală, arată că în cauză este vorba despre un act individual care a fost emis în perioada în care acesta se afla în concediu medical, încetarea raporturilor juridice în asemenea perioadă fiind interzisă atât de Codul muncii, cât și de Codul administrativ, aflându-ne astfel în prezenta unui act nelegal, adoptat în mod arbitrar, pe baza unor criterii neprevăzute de lege.

Potrivit recurentului, în mod greșit prima instanță a apreciat inexistența unui prejudiciu ireparabil motivat de faptul că își poate relua activitatea în cadrul Direcției pentru Agricultură a județului Gorj, omițând însă este că nici în prezent nu și-a putut relua activitatea, efectele actului atacat producându-se în continuare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul–reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Hotărârii de Guvern nr. 283/2022, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de subprefect al județului Gorj.

Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu pot fi primite.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător în raport cu situația de fapt și motivele invocate, apreciind, totodată, că prima instanță a realizat practic o judecată a fondului legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva condiției cazului bine justificat, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Astfel, prima instanță a reținut că, în cauză, reclamantul a invocat aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat, prin prisma faptului că la data emiterii hotărârii de guvern prin care a fost eliberat din funcție era în concediu medical și ar fi aplicabile și în ceea ce privește demnitarii publici dispozițiile Codului muncii, însă partea nu a indicat o normă legală care să prevadă aplicarea dispozițiilor Codului Muncii și în cazul funcțiilor de demnitate publică, limitându-se la a susține, fără a motiva în drept, faptul că normele Codului muncii s-ar aplica și în situația sa, iar membrii autorităților publice locale au dreptul la concediu medical.

Referitor la cerința pagubei iminente, prima instanță a reținut, în esență, că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăși producătoare a unei pagube iminente în lipsa probării altor elemente care să ducă la această concluzie, lipsirea de veniturile obținute prin funcția din care a fost eliberat ține de însăși esența actului administrativ de încetare a exercitării unei funcții, iar reclamantul, în urma emiterii actului contestat își poate relua funcția publică de consilier în cadrul Direcției pentru Agricultură a Județului Gorj, astfel că poate exista o diminuare a veniturilor în aceste condiții, dar această diminuare nu constituie pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, iar prin analiza cerințelor legale nu s-a antamat fondul pricinii.

Totodată, se reține că motivarea hotărârii răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Se observă astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea cererii de suspendare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, argumentele vizând aparența de nelegalitate a actului administrativ atacat, prin prisma faptului că la data emiterii hotărârii de guvern prin care reclamantul a fost eliberat din funcție acesta era în concediu medical și ar fi aplicabile și în ceea ce privește demnitarii publici dispozițiile art. 60 și art. 78 din Codul Muncii, care ar interzice concedierea salariaților pe perioada concediului de odihnă și încetarea raporturilor de serviciu a salariaților aflați în incapacitate temporară de muncă.

Prin urmare, s-a reținut în mod corect că în privința funcției de subprefect, fiind o funcție de demnitate publică, conform art. 382 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 nu i se aplică prevederile privind funcționarii publici din Codul administrativ, nefiind totodată aplicabile nici dispozițiile Codului Muncii, în condițiile în care 367 din O.U.G. nr. 57/2019 prevăd completarea cu dispozițiile legislației muncii doar în ceea ce privește funcționarii publici, iar reclamantul nu a indicat o normă legală care să prevadă aplicarea dispozițiilor Codului muncii și în cazul funcțiilor de demnitate publică.

Astfel, s-a apreciat în mod corect că nu există indicii de nelegalitate a actului contestat, în raport cu împrejurarea că ar fi emis într-o perioadă în care reclamantul se afla în concediu medical, pentru că eliberarea din funcție a acestuia nu este o concediere, în sensul Codului muncii, efectul eliberării din funcția de subprefect fiind cel al reluării de drept a funcției publice deținută în cadrul Direcției Agricole Gorj, iar analiza aprofundată asupra corelării normelor legale din Codul muncii și Codul administrativ, a naturii raporturilor dintre subprefect și Guvern presupune analiza fondului cauzei, ceea ce nu poate fi efectuată în procedura sumară a suspendării executării actului administrativ.

Așadar, în mod corect prima instanță a reținut că argumentele părți nu sunt în măsură să creeze o îndoială serioasa în privința legalității Ordinului nr. 1037/2019 sau Instrucțiunilor din 2019, acte care îndeplinesc, totodată, și cerința motivării.

În fine, Înalta Curte reține, totodată, că prin sentința nr. 305 din 23 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, și, totodată, a respinge acțiunea precizată formulată de reclamant, având ca obiect anularea Hotărârii de Guvern nr. 283/2022, or, respingerea acțiunii în anulare de către prima instanță reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 85 din 31 martie 2022 a Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.