ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5671/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, anularea Deciziei nr. 52/P din 03.12.2021, a Dispoziției obligatorii ISR_AIF-3026/13.08.2021 și Dispoziției obligatorii ISR_AIF-3027/13.08.2021.

Totodată, a solicitat suspendarea executării acestor acte administrative până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 52/P din 03.12.2021, Dispoziției obligatorii ISR_AIF-3026/13.08.2021 și a Dispoziției obligatorii ISR_AIF-3027/13.08.2021, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 39 din 28 martie 2022, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3026/13.08.2021 și a Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3027/13.08.2021 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, dispoziții menținute prin Decizia nr. 52/P/03.12.2021 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurenții au susținut, în esență, că prima instanță a încălcat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând în mod nelegal că sunt întrunite cerințele acestui text de lege, reținând existența unui caz bine justificat în privința competentei pârâtului în emiterea actului în litigiu, mai ales din prisma întinderii atribuțiilor exercitate de acesta și a modului în care au fost materializate în dispoziția de imputare a obligațiilor fiscale, cât și în privința compunerii echipei de control.

În opinia recurentei, ca urmare a analizei susținerilor reclamantei prima instanță a prejudecat fondul, apreciind că motivele invocate țin de analizarea pe fond a legalității acestora, or, motivele reținute de prima instanță în considerentele hotărârii recurate nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului, așa încât până la anularea de către o instanță judecătorească a acestor acte acestea se bucură de prezumția de legalitate.

În concluzie, a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului justificat, având în vedere că obligațiile fiscale au fost stabilite de organul de control după o riguroasă analiză a situației de fapt, raportată la dispozițiile legal aplicabile pentru perioada în discuție.

Referitor la iminența producerii unei pagube, a arătat că nu este motivată suficient nici această condiție, în situația în care nu s-a făcut dovada că în prezentul litigiu există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actelor administrative atacate și care să justifice suspendarea executării acestora, suspendarea fiind situația de excepție. Or, cuantumul mare al sumei în litigiu nu este de natură a demonstra că implicit există și o pagubă iminentă care să justifice suspendarea executării actului administrativ atacat.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata–reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 52/P din 03.12.2021, a Dispoziției obligatorii ISR_AIF-3026/13.08.2021 și Dispoziției obligatorii ISR_AIF-3027/13.08.2021.

Curtea de apel a respins admis acțiunea formulată de reclamantă reținând că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cazul bine justificat acesta poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cauză, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, raportat la interpretarea organului de control asupra duratei termenului de păstrare a documentelor a căror lipsă a fost imputată reclamantei și la aparenta nelegalitate a compunerii echipei de inspecție economico financiară, care a fost alcătuită dintr-o singură persoană deși din dispozițiile incidente în materie rezultă că echipa este un organ colectiv (compus din cel puțin două persoane).

Contrar susținerilor recurentelor, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în privința legalității actelor atacate.

Totodată, se reține că prin sentința nr. 60 din 9 mai 2022, Curtea de Apel Iași a admis în partea cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a dispus a anularea în parte a Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3026/13.08.2021 a DGRFP Iași, menținută prin Decizia nr. 52/P/03.12.2021 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor, cu privire la suma de 865.060 RON din totalul de 1.111.700 RON, stabilit cu titlu de creanță bugetară principală aferentă anului 2019, precum și cu privire la dobânzile și penalitățile de întârziere aferente sumei de 865.060 RON.

De asemenea, a dispus anularea în parte a Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3027/13.08.2021 emisă de DGRFP Iași, în limitele admiterii cererii de anulare a Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF-3026/13.08.2021 a DGRFP Iași.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actelor administrative a cărpr suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin anularea acestor acte aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a actelor administrativ atacate este de natură să producă reclamantei o pagubă dificil de reparat ca urmare a lipsirii de o sumă importantă de bani, perturbând în mod grav funcționarea acesteia, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Prin urmare, toate criticile recurentelor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâții Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 39 din 28 martie 2022 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.