ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5581/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal la data de 25.04.2019, sub nr. x/2019, contestatorul, A. a formulat contestație atât împotriva rezoluției de clasare nr. 51/31.01.2019 prin care a fost soluționată lucrarea nr. 19-135/31.01.2019 cât și împotriva rezoluției dispuse la data de 01.04.2019 de Inspectorul Șef în soluționarea lucrării nr. C19-978.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 561 din 08 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatorul A. împotriva Rezoluției nr. 51/31.01.2019 prin care a fost soluționată lucrarea nr. 19-135/31.01.2019 cât și împotriva Rezoluției pronunțate la data de 01.04.2019 de Inspectorul Șef în soluționarea lucrării nr. C19-978, emise de intimata, Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul–contestator A. a exercitat calea de atac a recursului și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admitedrea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând, să se admită contestația, să se desființeze rezoluția Inspectorului șef și Rezoluția de clasare și să se dispună trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

După expunerea amplă a situației de fapt, în privința hotărârii recurate a susținut în esență recurentul că, prin acțiunile sale judecătorul cauzei a încălcat inclusiv prevederile art. 1 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Atât Inspecția Judiciara, cât si judecătorul fondului în mod nelegal au analizat sesizarea formulată din perspectiva instituției recuzării, raportându-se permanent la soluțiile pronunțate de Judecătoria Sector 1 (nedefinitive), în condițiile în care partea in mod constant a arătat că prin sesizarea formulată a solicitat efectuarea de cercetări din perspectiva unei abateri disciplinare. Judecătorii ce au soluționat cererile de recuzare nu le-au analizat din perspectiva prevederilor art. 98 - 99 din Legea nr. 303/2004, ci din perspectiva prevederilor C. proc. civ., astfel încât in nici un caz nu se poate vorbi despre putere de lucru judecat sau autoritate de lucru judecat.

Judecătorul ce soluționează o cerere de recuzare nu are competenta si atribuțiile necesare pentru a se pronunța pe aspectul unor posibile abateri disciplinare, aceste verificări fiind in sarcina Inspecției Judiciare.

Prin urmare, nu poate fi invocata puterea de lucru judecat a unei hotărâri (nedefinitive) prin care a fost soluționata o cerere de recuzare într-o procedură administrativă ce vizează cercetarea unor abateri disciplinare.

Susține, de asemenea că, în speță, din punctul său de vedere, judecătorul a acționat atât cu rea credința, cat si cu grava neglijenta. Prin modul în care s-a exprimat în ședința publică, în prezența părților, a lăsat de înțeles că pârâta ar putea sa taie conducta de canalizare, având acest drept și nu ar fi responsabilă pentru prejudiciile produse imobilelor conectate la aceasta conductă, ba mai mult, ar putea să îi acorde și despăgubiri într-un cuantum foarte mare.

Instanța de judecată si inspectorul au omis și prevederile art. 39 din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006 potrivit căruia: "constituie infracțiune distrugerea, deteriorarea si manevrarea neautorizata, a stavilarelor, grătarelor, vanelor, a altor construcții si instalații hidrotehnice aferente sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare, care afectează siguranța serviciilor, fimctionarea normala si integritatea sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare si produc efecte sau prejudicii materiale grave."

Prin urmare, judecătorul supus cercetării, prin sugestiile formulate, a încălcat grav normele de drept material, instigând partea adversă la distrugerea conductei de canalizare,chiar cu prețul afectării caselor racordate la conductă, creându-i convigerea ca are acest drept si chiar dreptul sa fie despăgubită. Însă, din motivarea rezoluțiilor pronunțate, apare că Inspecția Judiciară nu a analizat susținerile sale, nu a motivat soluția adoptată, concluzionând doar că nu sunt indicii care sa conducă la existenta unei abateri disciplinare.

În continuare, recurentul susține că a solicitat sa fie analizată legalitatea soluțiilor adoptate de Inspecția Judiciară, în condițiile in care nu a contestat/criticat soluțiile pronunțate pe cererile de recuzare.

Mai mult, din motivarea soluțiilor date de Inspecția Judiciara, nu rezultă ce verificări a făcut inspectorul pentru a aprecia daca există sau nu indicii pentru săvârșirea vreunei abateri disciplinare. De asemenea, susține Inspectorul Șef că analiza inspectorului judiciar s-a raportat în concret la faptele sesizate, iar nu la conținutul abaterilor disciplinare indicate. Insă, o atentă lectură a rezoluțiilor va indica cu ușurința faptul ca inspectorul nu a analizat faptele sesizate, rezumându-se a reține că acestea au fost analizate de instanța de judecata prin intermediul cererilor de recuzare.

Prin urmare, consideră ca faptele sesizate nu au făcut obiectul unei analize din perspectiva identificării unor posibile abateri disciplinare, însăși motivarea instanței de fond având un caracter generic și superficial.

Fata de toate acestea, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând, să se admită contestația, să desființeze rezoluția Inspectorului șef și rezoluția de clasare și să dispună trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul – reclamant A. și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul – reclamant A. nu a combătut apărările intimatei – pârâte Inspecției Judiciare din cadrul întâmpinării printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471 alin. (4) incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 29.03.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei – pârâte Inspecția Judiciară și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A., este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

În continuare, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant pe fondul recursului, reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.04.2019 sub nr. x/2019, reclamantul - contestator A. a formulat contestație atât împotriva Rezoluției de clasare nr. 51/31.01.2019 prin care a fost soluționată lucrarea nr. 19-135/31.01.2019 cât și împotriva Rezoluției dispuse la data de 01.04.2019 de Inspectorul Șef în soluționarea lucrării nr. C19-978.

Prin Rezoluția nr. 51 din 31.01.2019 menținută prin Rezoluția inspectorului șef nr. C19-978 din data de 01 aprilie 2019 s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petentul A., reținându-se în esență că în cauză nu s-au identificat elemente care să releve comiterea de către doamna judecător B. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că pârâta nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanțe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activității instanței de judecată, în ipoteza în care partea reclamantă este nemulțumită de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul/judecătorii au interpretat și aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluționării cauzei. A admite altfel, ar însemna, pe de o parte, nesocotirea principiului independenței judecătorului, iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziției constituționale potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noțiunea de rea –credință presupune intenția judecătorului de a manipula legea în mod conștient, obținând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părțile implicate în proces, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe.

Mai reține instanța de control judiciar că, în cadrul atribuțiilor inspecției judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu și a procesului, această autoritate publică nefiind o instanță extraordinară, cu atribuții în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competența sa a se pronunța asupra soluției din dosar, ci doar a verifica incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar remarcă faptul că, atât prin sesizarea depusă la Inspecția Judiciară, dar și prin contestația cu care a învestit instanța, reclamantul – contestator a invocat aceleași nemulțumiri referitoare la conduita necorespunzătoare a judecătorului ce a avut în instrumentare dosarul în care acesta a avut calitatea de intervenient forțat, respectiv dosarul nr. x/2017, aceste nemulțumiri fiind exprimate în cadrul unor cereri de recuzare, verificate și soluționate în două rânduri de un alt complet de judecată, în sensul respingerii acestora.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către judecătorul fondului că recurentul – reclamant dorește reverificarea acelorași aspecte și de către o autoritate administrativă prin intermediul sesizării adresate Inspecției Judiciare, aceasta neputând însă cenzura cele analizate și reținute de instanța de judecată învestită cu soluționarea cererilor de recuzare, deoarece s-ar nesocoti principiul independenței judecătorului reglementat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, dar și dispoziția constituțională reglementată de art. 129 potrivit căreia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Așadar, nu se poate conferi Inspecției Judiciare competența de a analiza, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activității instanței de judecată, în ipoteza în care recurentul – reclamant este nemulțumit de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul a interpretat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluționării cauzei.

Modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării și aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiției", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcției de magistrat nu poate fi realizată.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabili ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esența activității de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situațiile și condițiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistrații instrumentează, apreciază/califică și soluționează cererile, excepțiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

În speță, Înalta Curte reține că expunerea motivată a unui raționament logico-juridic adoptat în modul de apreciere și interpretare a normelor legale incidente speței, raportat la actele și lucrările dosarului, ori activitatea de interpretare și de analizare a admisibilității unor probe nu poate constitui în nici un caz abatere disciplinară, atunci când are loc în limitele legii și a logicii.

Deopotrivă, nici modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual, contrar interpretării avute în vedere de recurentul – reclamant, nu poate fi considerat o abatere de la îndatoririle de serviciu, în sensul exercitării cu rea credință sau gravă neglijență, ci se subsumează raționamentului logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză.

Se constată, așadar, că nemulțumirile exprimate de recurent în cuprinsul sesizării excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare în ceea ce privește modalitatea în care doamna judecător B. a instrumentat dosarul nr. x/2017, mai exact dezbaterile care au avut loc la termenul de judecată din data de 13.11.2018 neputând fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de recurentul – reclamant.

Având în vedere că o instanță de judecată s-a pronunțat cu privire la aspectele invocate de recurentul – reclamant, în mod judicios a reținut judecătorul de primă jurisdicție că Inspecția Judiciară nu poate îndeplini rolul unei " suprainstanțe de control judiciar" care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activității instanței de judecată.

În ceea ce privește critica recurentului conform căreia instanța de judecată și inspectorul au omis și prevederile art. 39 din Legea Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, Înalta Curte nu o poate reține, acestea având legătură cu fondul dosarului nr. x/2017, pârâta neputându-se substitui instanței de judecată, interpretarea normelor de drept în raport de situația de fapt reținută neputând constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în realitate, o modalitate de aplicare a legii, ce excede controlului administrativ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispozițiile art. 97 și art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, argumentele invocate de recurentul- reclamant A. în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 561 din data de 8 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.