ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5461/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2021 la data de 03.02.2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, A., constatarea calității de colaborator al securității în sarcina acestuia din urmă.

Prin sentința civilă nr. 727 din 10 mai 2021 Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurentul-pârât A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost pronunțată fără a cuprinde toate motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, instanța a interpretat greșit probele administrate în cauză raportat la speța dedusă judecății și textele de lege aplicabile în cauză.

Într-o corectă și coerentă interpretare a dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, o condiție esențială ce se impune a fi îndeplinită pentru a se constata calitatea de colaborator al fostei Securități este aceea ca, urmare a informațiilor primite, securitatea să fi luat măsuri concrete împotriva persoanelor vizate, măsuri de natură a încălca drepturile si libertățile fundamentale ale omului.

În condițiile în care, Securitatea nu putea lua astfel de masuri împotriva unor cetățeni străini, este evident faptul ca dispozițiile legale pe care se fundamentează acțiunea nu sunt incidente in cauza, cererea urmând a fi apreciată ca neîntemeiată cel puțin cu privire la prima parte de motive cuprinse în cererea de chemare în judecată, referitoare la cetățenii străini.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 2 lit. b) din actul normativ.

În speță, contrar susținerilor reclamantului CNSAS, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiții cumulative.

Reiterează faptul că toate declarațiile despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată au fost date sub presiune, constrâns de organele fostei securități.

Aspectele consemnate în cuprinsul actelor atașate nu pot fi în niciun caz interpretate ca fiind " comentarii negative la adresa relațiilor social economice și politice sub regimul comunist față de alte țări" sau "activități potrivnice regimului totalitar comunist" sau ca fiind activități sau atitudini potrivnice regimului comunist sau o denigrare a acestui regim de vreme ce nicăieri nu se menționează ca opiniile personale ale celui vizat ar fi fost exprimate în mod public.

De altfel, nici autoritățile nu le-au apreciat ca având un asemenea caracter de vreme ce nu au luat nicio măsura, de orice fel, împotriva persoanelor vizate.

Sunt de notorietate acțiunile regimului comunist si teroarea sub care erau ținuți cetățenii tarii in acele vremuri.

Constrângerea morala la care a fost supus este prezumată, fiind o chestiune notorie. Obținerea "acordului" prin "metoda convingerii" sau "pe baza de sentimente patriotice" sunt modalități bine cunoscute prin care autoritățile comuniste reușeau sa oblige cetățenii sa furnizeze informații.

Împrejurarea că instanțele de judecată investite cu soluționarea unor asemenea cauze trebuie sa verifice, in analizarea condițiilor de constatare a calității de colaborator al fostei Securități, si daca informațiile au fost obținute prin constrângere, rezulta si din Decizia Curții Constituționale a României nr. 672/2012 in urma căreia fost modificata O.U.G. nr. 24/2008.

De altfel, considerentele acestei decizii se impun a fi aplicate cu valoare de principiu in toate cauzele deferite spre soluționare instanțelor judecătorești, fiind de natura sa contureze limitele in care trebuie făcute aprecieri asupra calității de colaborator al fostei Securități raportat la contextul politic si istoric al tarii precum si la scopul declarat al actului normativ - deconspirarea Securității.

În opinia recurentului, instanța nu a analizat cel puțin cu caracter exemplificativ, cu o menționare, prezentare chiar aleatorie, notele care au condus la formarea certă a convingerii că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

In cauză, în opinia noastră, se interpretează în mod forțat dispozițiile legale pe care se fundamentează cererea de chemare în judecată.

Este adevărat că au existat note informative oferite Securității, însă, oferirea de informații, pentru a putea fi constatată calitatea de colaborator, nu poate conduce în mod invariabil la această concluzie, fără a fi analizate, interpretate de instanță, cel puțin în parte, informațiile oferite și caracterul acestora de natură să atragă incidența actului normativ în cauză.

Totodată, în mod eronat se interpretează art. 2 lit. b) în sensul că nu este necesar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor să se fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale fiind suficient ca activitatea sa se fi îndreptat împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost aptă să le aducă atingere.

Apreciază că această interpretare este de natură să aducă grave prejudicii persoanelor care au oferit informații însă nu au intenționat și nu au urmărit prin informațiile oferite lezarea drepturilor și intereselor vreunei persoane și fără ca acestea să aibă această aptitudinea negativă.

Având în vedere toate aspectele expuse apreciem că în mod greșit s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea calității de colaborator al Securității, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, A., constatarea calității de colaborator al securității în sarcina acestuia din urmă.

În drept, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care definesc noțiunea de colaborator al Securității ca fiind persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pentru îndeplinirea calității de colaborator al fostei securități trebuie îndeplinite trei condiții cumulative:

- persoana a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

- informațiile furnizate denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist,

- informațiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În acest context, practica amplă și unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit definitiv faptul denunțurile privind relațiile cu străinii, apartenența la diferite secte sau culte religioase, chiar recunoscute de stat sunt considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist,

Este de notorietate faptul că Securitatea monitoriza cu atenție orice manifestare de nemulțumire, cunoscut fiind faptul că regimul urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică și socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viață ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului și "conducătorului suprem". În acest context, orice contestare a clasei politice și a condițiilor de trai reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau, și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Informațiile furnizate de recurent au vizat, contrar celor reținute prin sentința recurată, îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că aceste relatări nu rămâneau fără urmări.

Recurentul nu putea să cunoască în momentul furnizării informațiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe.

Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte apreciază că, nesocotind interesele celor denunțați, recurentul a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, recurentul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare, încălcarea dreptului la viață privată și, prin urmare, a vizat această consecință.

Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau nu. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a reținut că pentru reținerea calității de colaborator al Securității nu ar fi necesară îngrădirea efectivă a unor drepturi și libertăți fundamentale și doar aptitudinea unei astfel de îngrădiri.

De asemenea, legiuitorul nu cere existența unei pluralități de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 727 din 10 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.