ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 524/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară prin cererea adresată Curții de Apel București la data de 24.04.2019, a solicitat ca această instanță să anuleze rezoluția de clasare a inspectorului judiciar nr. x/2018 a Inspecției Judiciare și a rezoluției Inspectorului-șef nr. C19-934 din 5 aprilie 2019 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare menționate și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 498 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 498 din 24 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamanat a susținut că prin analiza pe care instanța de fond a făcut-o în cauza dedusă judecății aceasta achiesează la modul de soluționare a sesizării de către pârâta Inspecția judiciară.

Astfel, apreciază instanța, că nu există indicii privind abaterea prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004. Toate argumentele prezentate de către pârâtă în susținerea soluției adoptate au fost apreciate ca fiind cauze obiective ce au condus la întârzierea redactării hotărârii reclamantului recurent.

Mai arată recurentul că în cauza supusă verificării inspecției judiciare și, ulterior instanței de judecată, întârzierea redactării hotărârii a avut drept consecințe prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Garanția la un proces echitabil, judecat în termen optim și previzibil ar rămâne fără substanță, dacă termenele impuse prin dispoziții legale imperative sunt nesecotite de către magistrați, adaugă recurentul.

Concluzionează recurentul aratând că instanța Curtea de Apel București, apreciază că un astfel de comportament nu poate fi imputabil magistratului, reținând că întârzierea în redactarea hotărârii nu-i este imputabilă în totalitate magistratului, stabilind astfel doar o vinovăție parțială a acestuia, însă, o astfel de motivare nu concordă cu soluția pronunțată.

Deși, legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu a depus întâmpinare în prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile sale nu se circumscriu decât cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurentul-reclamant nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând contestația formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. x/2018 emisă de pârâtă și a rezoluției Inspectorului-șef nr. C19-934 din 5 aprilie 2019 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare menționate și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În motivarea acțiunii, reclamantul susține că judecătorului împotriva căruia a formulat sesizarea îi este imputabilă redactarea cu întârziere a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, precum și că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Curtea de apel a respins contestația reclamantului, ca neîntemeiată.

În continuare, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate justificând soluția adoptată.

Se reține că, prin sesizarea adresată autorității pârâte, reclamantul a solicitat cercetarea disciplinară a judecătoarei B. apreciind imputabilă redactarea cu întârziere a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

Astfel, a apreciat recurentul că au fost încălcate prevederile art. 99 alin. (1) lit. r) și art. 52 din Legea nr. 303/3004 privind organizarea judiciară și ca atare se impune sancționarea magistraților judecători pentru neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege.

Or, în urma verificărilor prealabile efectuate de către inspectorul judiciar, cu privire la faptele ce au făcut obiectul sesizărilor, respectiv "neredactarea hotărârilor judecătorești din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege", în mod corect, s-a reținut că acestea nu se circumscriu cazului prevăzut de dispozițiile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, pentru a reține abaterea disiciplinară prevăzută de articolul antemenționat, este necasar să se constate neredactarea hotărârilor judecătorești în termenele prevăzute de lege, iar faptul întârzierii să fie imputabil magistratului.

În ceea ce privește caracterul imputabil al încălcării normelor legale privind termenele de redactare a hotărârilor judecătorești, respectiv cele prevăzute de art. 16 alin. (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora "hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, iar în cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori", se reține că aceste dispoziții nu au stabilit criterii concrete pe baza cărora să fie conturat caracterul imputabil și în acest context, caracterul imputabil al neredactării în termen a hotărârii judecătorești a fost analizat în funcție de împrejurările concrete ale depășirii termenului de redactare, prin raportare la volumul de activitate al magistratului desemnat cu redactarea, numărul de hotărâri soluționate față de medie, numărul de planificări în ședințele de judecată, numărul cauzelor rulate, dar și efectele întârzierii redactării.

În acest context, Înalta Curte va înlătura critica recurentului-reclamant conform căreia indiciile prezentate în plângerea disciplinară cât și în cererea de chemare în judecată au fost ignorate, având în vedere că nerespectarea termenului de redactare al hotărârii a fost analizat prin raportare la volumul ridicat de activitate din cadrul Curții de Apel București (potrivit datelor obiective, statistice avute în vedere de pârâtă, magistratul în cauză a avut la redactat în anul 2018 un număr de 463 de dosare din totalul de dosare rulate (deci intrate pe completul din care face parte – fond/apel/recurs) de 746 dosare, fiind evident un volum de activitate considerabil raportat la cele 12 luni de activitate avute în vedere) și la toate condițiile care țin de activitatea profesională desfășurată de magistrat în perioada de referință, respectiv studierea dosarelor, participarea la ședințele de judecată, verificarea tuturor actelor de procedură în dosarele aflate pe rol și îndeplinirea altor atribuții, non-jurisdicționale. În același sens, se reține că în perioada de referință doamna judecător B. a îndeplinit și alte atribuții în cadrul secției, respectiv analiza practicii instanței de control judiciar și de unificare a practicii.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 498 din 24 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2022.