ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5144/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/2017, reclamantul Consiliul Județean Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu anularea Deciziei nr. 88930/04.11.2016 privind soluționarea contestației formulată de către reclamant, cu consecința anulării ca netemeinic și nelegal a titlului de creanță intitulat "Notă de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/08.09.2016" emisă de către pârât și restituirea contravalorii corecției financiare în cuantum de 649.405,42 RON achitată în baza titlului de creanță a cărui a anulare s-a solicitat și plătit prin O.P. nr. x/24.11.2016.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 246 din 16 noiembrie 2017, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Județean Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și în consecință: a anulat Decizia nr. 88930 din 04.11.2016 privind soluționarea contestației formulate de către reclamant; a anulat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr x din 08.09.2016 emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu și a obligat Autoritatea de Management POS Mediu din cadrul Ministerului Fondurilor Europene la restituirea contravalorii corecției financiare în cuantum de 618.473,03 RON.

Prin decizia nr. 5201 din 15 octombrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 246/2017 din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat contestație în anulare, calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a arătat că instanța de control judiciar a reținut, în mod nelegal că "recurentul-pârât nu a adus critici punctuale prin care să demonstreze concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției", deși recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a indicat în mod expres dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., drept temei cererii de recurs.

Această împrejurare nu este în conformitate cu mențiunile din cererea de recurs, care este motivată corespunzător și vizează raționamentului deficitar al primei instanțe, raționament care nu concordă cu normele legale în materie, acesta fiind și temeiul de drept invocat în susținerea nelegalității soluției primei instanțe.

În condițiile în care ministerul recurent a indicat atât temeiul de drept al cererii de recurs, cât și argumentele care susțin nelegalitatea sentinței atacate, decizia instanței de control judiciar conform căreia calea de atac ar fi lovită de nulitate este una profund viciată și este rezultatul erorii materiale anterior menționate.

Intimatul Consiliul Județean Hunedoaraa depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea ca nefondată a căii extraordinare de atac.

Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia: " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când … dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă de către contestator, în prezenta cauză, o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele expuse în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la modalitatea de apreciere, de către instanța de recurs, a conținutului cererii sale de recurs, din perspectiva cazului de nulitate prevăzut de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, față de semnificația noțiunii de eroare materială, astfel cum a fost redată anterior, critica contestatorului nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind invocată o eroare materială care să vizeze aspecte formale ale judecății, care să fie evidentă și săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, ci vizează însăși raționamentul prin care instanța de recurs a apreciat că partea nu a formulat critici care să poată fi încadrate în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu poate reprezenta un motiv de contestație în anulare.

Totodată, reține Înalta Curte, contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei, contestația în anulare neputând avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva deciziei nr. 5201 din 15 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.