ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 505/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 368 din 27 ianuarie 2021, a admis excepția tardivității recursului formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins ca tardiv formulat recursul pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 2653 din 7 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a respins recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 2653 din 7 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2653 din 7 iunie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 1 octombrie 2018 (transmis prin e-mail - dosar recurs), cu depășirea termenului (de 15 zile) prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 în raport cu data comunicării sentinței - 10 septembrie 2018, termenul pentru exercitarea recursului împlinindu-se la data de 26 septembrie 2018.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a susținut, în esență, că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, a arătat că recursul a fost respins ca tardiv, însă, contrar celor reținute de instanța de recurs, a susținut că sentința recurată a fost comunicată instituției în data de 13.09.2018 (nu la data de 10.09.2018 cum a reținut instanța ca urmare a unei erori materiale), astfel cum reiese din ștampila de la Registratura generală a Agenției, aplicată pe prima pagina din hotărârea recurată, în opinia părții, aceasta fiind singura dată la care ne putem raporta pentru că plicul de la Curtea de Apel București nu poartă nicio ștampilă.

Așa fiind, a apreciat că recursul transmis prin poștă, la data de 01.10.2018, cu scrisoare recomandată, nu prim e-mail cum eronat s-a reținut, a fost declarat în termenul prevăzut de lege, iar față de data comunicării sentinței termenul s-a împlinit la data de 29.09.2018, prelungindu-se conform art. 181 pct. 2 din C. proc. civ.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, cu consecința admiterea acestuia, casarea sentinței primei instanței și respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu B., a invocat excepția tardivității contestației in anulare, având în vedere că a fost formulată cu depășirea termenului legal de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate, prevăzut de art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., or, prin raportare la momentul rămânerii definitive a hotărârii atacate, o eventuala contestație în anulare putea fi formulata cel mai târziu până la data de 27.01.2022.

Totodată, a invocat excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac, având în vedere că hotărârea atacată și-a produs efectele prin executarea acesteia de către Serviciul de soluționare a contestațiilor la momentul emiterii Deciziei de respingere a contestației administrative. Or, o eventuala soluție de admitere a contestație in anulare nu ar putea aduce niciun folos practic contestatoarei recurente în condițiile în care soluția ce s-ar impune a fi pronunțarea asupra recursului ANAF este una de respingere față de considerentele date de instanța de recurs cu ocazia soluționării recursului promovat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.

De asemenea, a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare întrucât susținerile contestatoarei nu vizează o simpla eroare materiala ci, în realitate, constituie critici de netemeinicie/nelegalitate îndreptate împotriva hotărârii atacate, iar pe de altă parte se solicită reinterpretarea materialului probator, așadar se critică statuările instanței de recurs, care, verificând actele dosarului, a constatat că recursul Agenției este tardiv, solicitând, în această etapă procesuală, ca instanța să se raporteze la data ștampilei aplicate de serviciul registratură al instituției.

Pe fond, a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

1.1. Referitor la excepția lipsei de interes în promovarea prezentei căi de atac, de asemenea, nu poate fi primită, având în vedere că interesul părții constă în rejudecarea recursului în eventualitatea în care s-ar fi constatat că respectiva cale de atac a fost declarată în termenul prevăzut de lege, neavând relevanță soluția care s-ar fi pronunțat.

1.2. În fine, raportat la obiectul de reglementare al contestaței în anulare, se constată că această cale de atac nu apare ca inadmisibilă.

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...)

În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susținând că este incidentă ipoteza greșelii materiale.

Dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și sunt de strictă interpretare, având un câmp limitat de aplicare.

Noțiunea de "eroare materială"a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul legal vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Altfel spus, eroarea materială trebuie să fie evidentă și să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale esențiale ale cauzei care au condus la pronunțarea unei soluții greșite, așadar greșeala instanței trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, ce are legătură cu aspectele formale ale judecății.

În jurisprudență, cu titlu exemplicativ, au fost considerate greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respingerea greșită a unui recurs ca tardiv formulat în condițiile în care la dosar exista dovada expedierii acestuia în termenul legal, ori anularea acestuia ca netimbrat, în situația în care la dosar exista chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru.

În cauză, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a fost într-o eroare materială atunci când a respins recursul ca tardiv formulat, reținând că s-a depășit termenul legal, întrucât respectiva cerere de recurs a fost transmisă instanței la data de 01.10.2018 prin intermediul Poștei Române, deci cu respectarea termenului prevăzut de lege în raport cu data comunicării sentinței - 13.09.2018, astfel cum reiese din ștampila aplicată de Registratura generală a Agenției pe prima pagina din hotărârea recurată (nu la data de 10.09.2018 cum greșit s-a reținut).

Față de critica contestatoarei, se constată că instanța de recurs a făcut o judecată asupra momentului declarării căii de atac, reținând în mod corect că, în raport cu data comunicării sentinței recurate - 10.09.2018, (Anexa V – dosarul de fond) formularea recursului împotriva acestei sentințe la data de 01.10.2018 este tardiv, ca urmare a depășirii termenului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Alegațiile contestatoarei în sensul că din mențiunile efectuate de Serviciul registratură al autorității pe prima pagina din hotărârea recurată rezultă data de 13.09.2018 nu pot avea valoare probatorie, importanță în cauză având data comunicării actului de procedură înscrisă pe dovada acestei comunicări, din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 163 alin(1) și (12) și art. 164 din C. proc. civ.

Așadar, așa cum s-a arătat, instanța de recurs a făcut o judecată asupra momentului declarării căii de atac a recursului, a analizat probele existente cu privire la această dată, care susțin soluția pronunțată, astfel că nu poate fi avută în vedere o eroare materială, în sensul legii, care ar putea conduce la admiterea contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 coroborat cu art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile privind tardivitatea, lipsei de interes și inadmisibilității contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 368 din 27 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.