ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5014/2022

Ședința publică din data de 28 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Brașov, și, prin declinare, la Curtea de Apel București, reclamanta, comuna Arcuș în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a solicitat admiterea acțiunii și obligarea paratului la predarea terenurilor în suprafață totală de 1.451.230 mp la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar UAT Arcuș.

Ulterior, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată exclusiv sub aspectul cadrului procesual pasiv și a solicitat introducerea în cauză, ca pârât și a Societății Naționale a Cărbunelui S.A..

Prin sentința nr. 205/2021 pronunțată la data de 23 februarie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantă pentru autoritate de lucru judecat cu sentința nr. 2099 preonunțată la data de 06 iunie 2017 de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Comuna Arcuș, prin Primar, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, sau reținerea spre rejudecare cauzei, după caz.

În esență, ceea ce se critică prin recurs este admiterea de către judecătorul fondului a excepției autorității de lucru judecat, susținându-se că prin sentința civilă nr. 2098 din 06 iunie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca tardivă în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 18.10.2002, însă în ce privește primul capăt de cerere referitor la obligarea intimatei-pârâte Ministerul Economiei la predarea terenurilor în suprafață de 1.451.230 mp la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuș, instanța de judecată nu s-a mai pronunțat.

Cu referire la punctul A1 din sentință, susține că introducerea în cauză a Societății Naționale a Cărbunelului S.A. s-a făcut la solicitarea instanței, recurenta conformându-se acestei dispoziții a instanței de judecată.

Cu referire la punctul A2 în dosarul nr. x/2016 instanța a respins ca tardiv doar capătul de cerere privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, și nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind predarea terenurilor în suprafață totală de 1.451.230 mp.

În ce privește punctul B1 din sentință se susține că în dosarul nr. x/2016 anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate reprezintă un capăt de cerere subsecvent capătului de cerere principal – predarea terenurilor în suprafață totală de 1.451.230 mp la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuș.

Cu referire la punctul B2 susține recurenta că din conținutul sentinței pronunțată în dosarul nr. x/2016 nu rezultă că instanța s-ar fi pronunțat și cu privire la capătul de cerere, respectiv predarea terenurilor în suprafață de 1.451.230 mp, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată în recurs nr. 633/2020, nu a reținut că instanța de fond ar fi respins ca tardive ambele capete de cerere.

În ce privește punctul C susține că în mod greșit instanța a reținut ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât lipsește condiția "cauzei" reprezentând obligația pârâtului de predare a terenurilor în suprafață de 1.451.230 mp la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuș.

Totodată, cu referire la acest punct C din sentință, afirmă recurenta că prezenta acțiune nu se bazează pe nelegalitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci pe anumite promisiuni concrete de predare a terenurilor făcute de-a lungul anilor de Minister, promisiuni ce nu au fost respectate. De altfel, susține că în dosarul nr. x/2020 nu a solicitat anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate iar în dosarul nr. x/2016 instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere privind predarea terenurilor în suprafață totală de 1.451.230 mp la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuș.

Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținându-se că în mod corect instanța de judecată a reținut că sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat, iar în ambele litigii, instituția sau categoria juridică, ori principiul de drept substanțial pe care Comuna Arcuș își întemeiază pretenția a fost reprezentat de obligarea ministerului la predarea suprafeței totale de 1.451.230 mp, existând mai multe elemente de simetrie ce se pot regăsi în amebele motivări ale instanței.

Recurenta reclamantă a depus la dosarul cauzei și Răspuns la întâmpinare

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Critica esențială formulată de recurenta reclamantă constă în aceea că în mod greșit judecătorul fondului a admis excepția autorității de lucru judecat, susținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430 - 431 din C. proc. civ., critică pe care Înalta Curte o găsește neîntemeiată.

Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Așa cum s-a statuat în mod constant în doctrină, autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar potrivit art. 430 alin. (1)-(2) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

Având în vedere caracterul puterii de lucru judecat de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Având în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prezumție legală absolută, nu se mai pot reanaliza aceleași aspecte asupra cărora a statuat anterior o instanță de judecată, reclamantul nemaiputând introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

În acest context, Înalta Curte reține că între recurenta reclamantă Comuna Arcuș și pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Societatea Națională a Cărbunelui și Statul Român prin Ministerul Finanțelor a mai existat un litigiu, respectiv dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București soluționat prin sentința nr. 2098/06.06.2017 rămasă definitivă prin Decizia ÎCCJ nr. 633/06.02.2020 prin care acțiunea reclamantei Comuna Arcuș a fost respinsă în integralitate ca tardivă.

Cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 soluționat prin sentința nr. 2098 din 06.06.2017 a avut ca obiect:

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri la predarea terenurilor în suprafață de 1.451.230 mp în proprietatea UAT Arcuș,

- anularea Certificatului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/18.10.2012 și a altor certificate de proprietate care au ca obiect terenuri aflate în raza Comunei Arcuș.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri la predarea terenurilor în suprafață totală de 1.451.230 RON la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar UAT Arcuș.

În atare situație, în mod corect instanța de fond a reținut că este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, prevăzută de art. 431 din C. proc. civ., iar critictile aduse hotărârii recurate sub aspectul neîndeplinirii condiției "cauză" nu pot fi primite.

Sub acest aspect se reține că în ce privește cauza cererii de chemare în judecată – fundamentul calificat juridic al cererii – este derivată din argumentul care susține pretenția, instituția sau categoria juridică ori principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția sa, ambele cereri de chemare în judecată au avut un obiect identic, respectiv obligația pârâtului Minister la predarea suprafeței totale de 1.451.230 mp în proprietatea UAT Arcuș pentru a fi puse la dispoziția Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuș urmând ca aceasta să poate reconstitui dreptul de proprietate a beneficiarilor, întrucât (în opinia reclamantei) pentru această suprafață au fost emise în mod nelegal certificate de atestare a dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991, printre care și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x din 18.10.2002 (care a făcut obiectul litigiului deja soluționat în mod definitiv).

Altfel spus, dreptul substanțial pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de restituire a fost nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x din 18.10.2002.

În raport de aceste considerente, susținerile recurentei reclamante că prin sentința nr. 2098/06.06.2017 instanța de judecată nu s-a pronunțat și cu privire la primul capăt de cerere – predarea suprafeței de teren de 1.451.230 mp este nefondată, în condițiile în care acest petit a fost întemeiat pe nelegalitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/18.10.2002, astfel că respingerea ca tardivă a cererii de chemare în judecată a vizat ambele capete de cerere, și nu doar anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate anterior menționat. Este fără relevanță ordinea formulării capetelor de cerere câtă vreme predarea suprafeței de teren solicitată nu se putea face decât dacă instanța de judecată constata nelegalitatea Certificatului de atestare a dreptului de prorietate seria x nr. x/18.10.2002.

În consecință, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Arcuș prin Primar împotriva sentinței nr. 205/2021 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2022.