ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2018, la data de 15 octombrie 2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului și B. S.A., a solicitat anularea în parte a Contractului de concesiune nr. x din 20.01.2003 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și B. S.A., contract pe care îl consideră ca fiind netemeinic și nelegal, în ceea ce privește cesionarea suprafeței individualizate sub nr. A 670/1 de pe raza teritorială a comunei Sacoșu Turcesc-Uliuc.

Prin sentința civilă nr. 65/21 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal au fost respinse cererea de suspendare a judecății formulată de pârâta B. S.A. și acțiunea formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L..

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât despre caracterul vătămător al contractului de concesiune a luat cunoștință abia la 21.09.2018, data comunicării adresei nr. x/21.09.2018, iar nu la data comunicării întâmpinării în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Timișoara. Astfel, raportat la această dată, 21.09.2018, a realizat procedura prealabilă cu Agenția Domeniilor Statului.

La momentul comunicării întâmpinării în dosarul menționat, recurenta nu avea cunoștință despre faptul că prin acest contract Agenția Domeniilor Statului a concesionat ceva ce nu mai avea în proprietate.

Deși a luat cunoștință de existența contractului de concesiune la 18.12.2015, acesta apărea ca fiind legal, recurenta neavând cunoștință de nicio cauză vătămătoare.

În concluzie, recurenta a apreciat că a respectat termenul de șase luni pentru efectuarea procedurii prealabile instituit de dispozițiile art. 7 alin. (3) raportat la art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, cât și termenul de introducere a acțiunii.

4.1 Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.3 Intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

4.4 Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, arătând că recursul este nul, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a Contractului de concesiune nr. x din 20.01.2003 încheiat între Agenția Domeniilor Statului și B. S.A., în ceea ce privește cesionarea suprafeței individualizate sub nr. A 670/1 de pe raza teritorială a comunei Sacoșu Turcesc-Uliuc.

Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, reținând ca întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, față de formularea plângerii prealabile cu depășirea termenului de șase luni prevăzut de art. 7 alin. (3) și (6) din Legea nr. 554/2004.

Critica recurentei privește faptul că sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât despre caracterul vătămător al contractului de concesiune ar fi luat cunoștință abia la 21.09.2018, data comunicării adresei nr. x/21.09.2018, iar nu la data comunicării întâmpinării în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Timișoara. Astfel, raportat la această dată, 21.09.2018, recurenta a arătat că a realizat procedura prealabilă cu Agenția Domeniilor Statului. Totodată, a menționat că, la momentul comunicării întâmpinării în dosarul menționat, nu avea cunoștință despre faptul că prin acest contract Agenția Domeniilor Statului a concesionat ceva ce nu mai avea în proprietate.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei sunt neîntemeiate.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în cadrul dosarului având ca obiect revendicare, cu nr. x/2015 al Judecătoriei Timișoara, pârâta a prezentat contractul de concesiune nr. x/20.01.2003 pentru a justifica posesia asupra terenului în litigiu, respectiv suprafața individualizată sub nr. A 670/1 de pe raza teritorială a comunei Sacoșu Turcesc-Uliuc, cu privire la care a solicitat reclamanta din prezenta cauză anularea în parte a contractului de concesiune.

Astfel, având în vedere că, în fapt, pentru același teren, cele două părți au prezentat dovezi distincte care le atestau dreptul de folosință și posesie, recurenta nu poate susține că nu a cunoscut caracterul vătămător al actului în drepturile și interesele sale legitime.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat în mod corect că termenul pentru formularea plângerii prealabile a început să curgă cel mai târziu odată cu depunerea răspunsului la întâmpinare la 18.12.2015 în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Timișoara, astfel că plângerea prealabilă adresată de recurentă pârâtei Agenția Domeniilor Statului la 12.10.2018 este formulată cu depășirea termenului de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de natura vătămătoare a contractului de concesiune nr. x/20.01.2003 pentru drepturile și interesele sale legitime.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 65/21 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 65/21 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 13 mai 2021.