ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5006/2022

Ședința publică din data de 28 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții Asociația "Inițiativa Pentru Justiție", A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Președintele României, au solicitat în baza art. 1 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: anularea Decretului nr. 186 din 11 martie 2020 pentru numirea în funcția de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 198 din 11 martie 2020, prin care s-a decretat numirea în această funcție a domnului procuror D., pe o perioadă de 3 ani; plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 23/CA pronunțată la data de 05 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs recurentul C. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, se susține că lipsa posibilității instanței învestită cu judecarea cauzei de a dispune, din oficiu, introducerea în cauză a terțului atunci când apreciază că participarea acestuia la proces este necesară, privează reclamanții de dreptul la un proces echitabil și de dreptul de acces la instanță în condițiile în care dispozițiile legale prevăd respingerea cererii de chemare în judecată fără a se pronunța pe fond, ca unică soluție în cazul în care niciuna dintre părți nu solicită introducerea în proces a beneficiarului actului administrativ contestat.

Dispozițiile legale invocate impun această soluție doar în urma unei constatări formale a instanței privind necesitatea participării la proces a beneficiarului actului administrativ contestat, diferită de opinia părților din proces lăsând practic loc arbitrariului în soluționarea pe fond a cererilor.

Totodată, recurentul a formulat și cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac motivată de împrejurarea că în perioada 22.03.2021 – 04.04.2021 s-a aflat în carantină la domiciliu, conform deciziei de confirmare a carantinării nr. x din 07.04.2021 emisă de Direcția de Sănătate Publică București. Locuind într-un condominiu nu a putut verifica conținutul cutiei poștale aflate în scara blocului, la parter, până în ziua de 05.04.2021, astfel că solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, urmând ca termenul de 15 zile să înceapă să curgă din data de 05.04.2021.

Intimatul-pârât Președintele României – Administrația Prezidențială a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs Înalta Curte constată că este întemeiată excepția tardivității recursului, pentru considerentele arătate în continuare, împrejurare care, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., face inutilă în tot cercetarea în fond a cauzei.

În ce privește cererea de repunere în termen, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.".

Prin urmare, decăderea este o sancțiune legală, în scopul respectării termenelor de procedură, rațiunea și importanța decăderii fiind determinate tocmai de necesitatea stabilirii unor termene imperative de natură a disciplina activitatea procesuală.

Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen".

Din analiza prevederilor legale enunțate, reiese că, pentru a beneficia de repunerea în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fie cauzată de motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Analizând cererea de repunere în termen, Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic prin carantina persoanelor se înțelege măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau la locația declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie individuală motivată a direcției de sănătate publică, care va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege.

Se reține că prin cererea de repunere în termen s-a menționat faptul că recurentul locuiește într-un condominiu și nu a putut verifica cutia poștală aflată în scara blocului, la parter.

Condominiul este definit prin Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, respectiv art. 2 lit. h) ca fiind imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, în care există cel puțin 3 proprietăți individuale reprezentate de locuințe și locuințe sau spații cu altă destinație, după caz, și cote-părți indivize de proprietate comună, iar conform aceluiași act normativ prin proprietar din condominiu se înțelege persoana fizică sau juridică, titular al unui drept de proprietate asupra a cel puțin o unitate de proprietate imobiliară dintr-un condominiu.

Prin urmare, câtă vreme și spațiile comune fac parte din condominiu, nimic nu împiedica partea a-și ridica corespondența de la cutia poștală.

În atare situație, Înalta Curte având în vedere că nu s-a făcut dovada unor împrejurări mai presus de voința sa care l-au împiedicat să formuleze calea de atac în termenul legal, va respinge cererea de repunere în termen a recursului.

Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul pârât Președintele României – Administrația Prezidențială, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)".

În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul C., se constată că sentința recurată a fost comunicată acestuia la data de 30 martie 2021, iar recurentul C. a formulat recurs la data de 21 aprilie 2021 – data transmiterii prin email a cererii de recurs.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Astfel, în raport cu data comunicării sentinței recurate – 30 martie 2021, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 15 aprilie 2021.

Cum recursul a fost formulat la data de 21 aprilie 2021, rezultă că acest act procedural a fost declarat și motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurentul-reclamant la data de 15 aprilie 2021.

Prin urmare, având în vedere că termenul de 15 zile de la comunicare era împlinit la data declarării recursului (21 aprilie 2021), în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de C. împotriva sentinței civile nr. 23/CA din 05 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termen.

Admite excepția tardivității invocată prin întâmpinare de intimatul pârât Președintele României – Administrația Prezidențială.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant C. împotriva sentinței civile nr. 23/CA din 05 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2022.