ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3468/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, a chemat în judecată pe pârâtul Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - B. pentru a contesta tergiversarea unui proces, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004 și a art. 5 și art. 6 din C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 7823/13.12.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 288 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare. S-a respins cererea de ordonanță președințială promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - B., ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată fiind nelegală. A arătat recurenta că nu a fost depusă, la comunicarea înaintată instanței, o procură care să ateste împuternicirea acordată magistratului asistent de a semna răspunsul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în locul președintei B., care, conform Regulamentului de organizare și funcționare al I.C.C.J. reprezintă instituția. Interpunerea unui alt subiect de drept între reclamantă și instituția Înalta Curte de Casație și Justiție reprezentată de Președinte, prin introducerea unui document în circuitul civil, reprezintă o faptă realizată cu intenție, în scopul obținerii unei tergiversări. A solicitat recurenta - reclamantă autosesizarea procurorului de ședință, fiindu-i încălcat dreptul la viață, proprietate privată și libertate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât acesta nu cuprinde motive care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Observă instanța că recurenta - reclamantă, prin motivele expuse la pct. 3 din prezenta hotărâre, nu aduce nicio critică împotriva soluției la care s-a oprit judecătorul fondului, în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 997 și urm. din C. proc. civ., referitoare la admisibilitatea ordonanței președințiale (nejudecarea fondului, vremelnicia și urgența).

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.