ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei FGA nr. 26615/12.07.2021, respectiv a art. 2 din aceasta, prin care Fondul a respins cererea reclamantei privind plata dobânzii legale, cu consecința obligării pârâtului acestuia la plata acestei dobânzi.

Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 59 din 18 ianuarie 2022, a respins cererea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamatul Spitalul Clinic de Urgență București, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea căii de atac reclamantul a reluat pe larg situația de fapt și dispozițiile legale invocate de pârât în susținerea refuzului de plata dobânzii, cu trimitere la definițiile date de Legea nr. 213/2015 noțiunilor de creditor de asigurări și creanțe de asigurare, considerând, în esență, că autoritatea pârâtă trebuie să achite și dobânzile ce au ca izvor neplata la timp a despăgubirilor, și este în drept să recupereze dobânda legală înscriindu-se la masa credală a asigurătorului falit, după ce va achita integral spitalului prejudiciul cauzat prin accidentul rutier, respectiv și dobânda legală solicitată prin cererea de plată, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Potrivit recurentului, dobânda solicitată reprezintă o creanță de asigurare, iar prin respingerea la plată a dobânzii legale se tinde spre o reformare și o nesocotire a unei hotărâri judecătorești definitive prin care o societate de asigurări în faliment a fost obligată la plata unei sume de bani către acesta, sumă de bani pe care trebuie să o suporte instituția special creată în acest scop, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/2015, a art. 1523 și art. 1531 din C. civ. și a prevederilor O.G. nr. 13/2001, nesocotind, totodată, hotărârile penale ce se bucură de puterea lucrului judecat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță, cu trimitere la obligația legală a Fondului de a achita și dobânzile ce au ca izvor neplata la timp a despăgubirilor, apreciind, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/2015, a art. 1523 și art. 1531 din C. civ. și a prevederilor O.G. nr. 13/2001, nesocotind, totodată, hotărârile penale ce se bucură de puterea lucrului judecat.

Recurentul-reclamant nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București împotriva sentinței nr. 59 din 18 ianuarie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.