ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4751/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021 reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei Nr. 26612/12.07.2021, respectiv a articolului 2, prin care s-a respins cererea de plată a dobânzii legale, solicitând astfel obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 511/11.11.2020, definitivă prin Decizia nr. 250/2021.

Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 242 din data de 15.02.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Cererea de recurs.

Împotriva acestei hotărâri - Sentința Civilă nr. 242 din data de 15.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București și, încadrând doar generic cererea sa în art. 8, art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 433,434,435,622 alin. (1) C. proc. civ., art. 1523 alin. (2) lit. e) din C. civ., Legea nr. 503/2004, republicată cu modificări, Legea nr. 213/2015, Norma nr. 16/2015, Legea nr. 95/2006, acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe fond, să se admită acțiunea, să se anuleze în parte Decizia FGA atacată, respectiv în ceea ce privește dobânda legală respinsă la plată și să fie obligat intimatul - pârât la plata sumei de 4512,46 RON cu titlu de dobândă legală, așa cum a fost aceasta stabilită prin hotărârile penale depuse la dosar, respectiv dobânda legală calculată asupra sumei de 24878 RON începând cu data de 22.06.2016, până la data plății (19.01.2021).

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în cauza de față este vorba despre o creanță de asigurare atât în ceea ce privește debitul principal ce a fost achitat de către FGA, cât și în ceea ce privește dobânda legală ce formează obiectul dosarului, întrucât pentru a stabili dacă recurentul-reclamant este un creditor de asigurare, precum și dacă creanța invocată rezultă sau nu dintr-un raport de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresată FGA.

Față de cele stabilite prin hotărârile penale depuse la dosar solicită să se observe că efectuarea de către recurentul-reclamant a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier, din culpa unei persoane care conducea un autoturism asigurat RCA la societatea de asigurări care în prezent este falită.

La articolul 4. alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților se regăsește semnificația creanței de asigurare ca fiind creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă.

Din conținutul dispozițiilor legale invocate de intimatul-pârât în susținerea refuzului de plată a dobânzii, rezultă fără echivoc că textul Legii nr. 213/2015 cuprinde în mod expres definiții ale termenilor folosiți în cuprinsul actului normativ (dar și norme de interpretare a termenilor folosiți de lege și care nu se regăsesc în definițiile de la art. 4), sens în care, de vreme ce o lege conține definiții ale termenilor și expresiilor folosite, înseamnă că acestea trebuie urmate cu strictețe - în litera și spiritul lor - în aplicarea legii.

Astfel, definițiile date de Legea nr. 213/2015 noțiunilor de creditor de asigurări și creanțe de asigurare se regăsesc în conținutul art. 4 din aceasta lege. În același sens urmează a fi reținute și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 213/20I5 ce prevăd că Fondul de garantare se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări până la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale. Prin derogare de la dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, Fondul de garantare poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment. în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi și/sau cheltuieli pe care aceasta le-a achitat din resursele sale.

Așadar, F.G.A. trebuie să achite și dobânzile ce au ca izvor neplata la timp a despăgubirilor, și este în drept să recupereze dobânda legală înscriindu-se la masa credală a asigurătorului falit, după ce va achita integral recurentului-reclamant prejudiciul cauzat prin accidentul rutier, respectiv și dobânda legală solicitată prin cererea de plată, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Prin cele două hotărâri judecătorești ce constituite un titlu executoriu, s-a hotărât definitiv și cu privire la obligația de plată a dobânzii legale de către A. S.A (în calitatea sa de parte responsabilă civilmente), prin lichidator judiciar, deci obligația de plată a intimatului-pârât este și cu privire la dobânda legală, neexistând astfel rațiune ca doar debitul principal să fie admis la plată.

La soluționarea dosarului penal, atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar au avut în vedere dispozițiile legale incidente, și, fiind vorba de un prejudiciu cauzat de o faptă ilicită, respectiv accidentul rutier provocat de asigurat, au stabilit cu autoritate de lucru judecat că debitorul este de drept în întârziere, potrivit dispozițiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., obligând partea responsabilă civilmente la plata debitului și a dobânzii legale începând cu data nașterii prejudiciului în patrimoniul recurentului-reclamant. Acesta este de altfel singurul mod în care se acoperă integral prejudiciul, fiind un drept recunoscut de art. 1531 C. civ., articol ce a fost încălcat prin hotărârea atacată prin prezentul recurs.

În final, recurentul-reclamant consideră că dobânda solicitată reprezintă o creanță de asigurare, conform înțelesului pe care legiuitorul 1-a precizat prin textele de lege mai sus invocate, iar obligația de despăgubire îi incumbă intimatului-pârât, spitalul având calitatea de creditor de asigurare, motiv pentru care trebuie să primească integral contravaloarea prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a producerii accidentului rutier.

Mai susține recurentul că prin respingerea la plată a dobânzii legale se tinde spre o reformare și o nesocotire a unei hotărâri judecătorești definitive prin care o societate de asigurări în faliment a fost obligată la plata unei sume de bani către recurentul - reclamant, sumă de bani pe care trebuie să o suporte instituția special creată în acest scop, respectiv Fondul de Garantare a Asiguraților.

Toate daunele produse terțelor persoane în urma accidentului rutier, respectiv și Spitalului, acesta fiind la rându-i un terț ce a fost prejudiciat de fapta ilicită a asiguratorului, inclusiv dobânda legală, pentru neplata prejudiciului încă de la nașterea sa sunt creanțe de rezultă din raportul de asigurare încheiat între asiguratorul falit și asiguratul care a produs accidentul.

Invocând dispozițiile art. 2214 C. civ., recurentul susține că despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare nu este reprezentată doar de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de persoana asigurată, sau a beneficiarului de asigurări, ci este reprezentată și de contravaloarea pierderii suferite prin producerea riscului asigurat de o terță persoană îndreptățită.

Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 05.09.2022 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 24.10.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte luând act de concluziile orale formulate de apărătorul recurentului - reclamant pe fondul recursului ce face obiectul judecății, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma criticilor recurentului-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor intimatului-pârât, raportat, deopotrivă, și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București este nefondat, motiv pentru care îl va respinge, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA") sub nr. x/08.03.2021, recurentul - reclamant Spitalul Clinic de Urgență București a solicitat plata sumei de 214.502,48 RON cu titlu de daune materiale și a dobânzii legale, exhibând, drept titlu executoriu, sentința penală nr. 511/11.11.2020, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția Penală în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 250/A/01.03.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Prin Decizia nr. 26612 din 12.07.2021, emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraților, cererea de plată a fost admisă doar în parte de pârât, respectiv doar în privința sumei de 214.502,48 RON reprezentând daune materiale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la suma reprezentând dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 242 din 15 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că actul administrativ individual contestat este conform prevederilor legale în aplicarea cărora a fost emis, respingând cererea recurentului - reclamant.

Prima instanță a reținut în esență că pretențiile reclamantului, respectiv dobânda legală, nu reprezintă creanțe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligația de a le plăti din disponibilitățile sale, ci au doar natura unor obligații civile rezultând din comportamentul culpabil al asiguratorului, cauza juridică a acordării acestor sume prin hotărâre judecătorească fiind diferită, întemeiată pe dispozițile art. 1349 și art. 1350 C. civ.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul - reclamant, critici ce se circumscriu, în fapt, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (chiar dacă un astfel de caz de casare nu a fost expres indicat de recurentul Spitalul Clinic de Urgență București), Înalta Curte le găsește nefondate, neputându-se reține o încălcare sau o greșită aplicare, de către prima instanță, a prevederilor art. 2 alin. (3), art. 17 și art. 18 din Legea nr. 213/2015, coroborate cu prevederile Ordinului nr. 14/2011, ale Normei nr. 16/2015 și ale Normei ASF nr. 23/2014.

Înalta Curte amintește că, potrivit prevederilor art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015:

(1) Fondul are ca destinație plata indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, cu societatea de asigurare fata de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condițiilor de asigurare și în limita plafonului de garantare stabilit de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificat privind daunele înregistrate.

De asemenea, art. 17 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 stipulează că După data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, pronunțate împotriva unei societăți de asigurare aflate în stare de insolvență, Fondul este în drept să efectueze plați din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, în condițiile Legii nr. 213/2015, completată cu prevederile Legii nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și ale prezentei norme.

Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și a celor din cuprinsul Normei A.S.F. nr. 16/2015, rezultă că FGA este constituit cu scop și destinație specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvență și nu preia obligațiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractelor de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule.

În acest sens sunt și aspectele statuate prin Decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la examinarea recursului în interesul legii, unde s-a arătat că nici din punct de vedere legal și nici convențional Fondului de garantare a asiguraților nu-i revine vreo obligație decurgând din subrogarea în calitatea de asigurător, el fiind doar un garant în ceea ce privește plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cadrul unei proceduri administrative strict reglementate, ce se constituie în singura modalitate de recuperare a creanței de la această entitate juridică, în cazul falimentului unui asigurător.

Așadar, ipoteza reglementată de Legea nr. 213/2015 presupune existența unei societăți de asigurare care are calitatea de subiect de drept, împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, iar din disponibilitățile FGA se asigură efectuarea plății despăgubirilor către creditorii de asigurări în cadrul unei proceduri administrative.

Raporturile dintre creditorii de asigurări și FGA se derulează în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 213/2015, iar potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 213/2015 (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) creanța de asigurări - creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; (...)".

Din textul legal menționat rezultă, fără echivoc, faptul că, pentru a îndeplini condițiile prevăzute de lege și a-și putea recupera sumele solicitate din disponibilitățile FGA, este obligatoriu ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare.

Întrucât, conform prevederilor art. 2214 C. civ., în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite, despăgubirea ce decurge din contractul de asigurare este reprezentată de contravaloarea pierderii suferite de persoana asigurată prin producerea riscului asigurat.

În cauza de față, însuși recurentul afirmă că dobânda legală este generată de o faptă ilicită extracontractuală, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., fiind urmarea neplății prejudiciului chiar de la momentul nașterii sale.

În acest context, asigurătorul A. datora dobânda legală nu în baza contractului de asigurare încheiat cu autorul accidentului, ci drept efect al culpei sale proprii în executarea, la o anumită distanță în timp, a obligației de plată a despăgubirii către terțul prejudiciat. Prin urmare, recurentul - reclamant nu pretinde plata unei creanțe de asigurare rezultată din însuși contractul de asigurare, ci daune-interese moratorii, a căror cauză este comportamentul culpabil al asiguratorului A.

Contrar celor susținute de recurentul - reclamant, Înalta Curte nu poate reține o încălcare, de către prima instanță, a puterii de lucru judecat raportat la sentința penală nr. 511/11.11.2020 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia penală ale nr. 250/A/01.03.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2020, câtă vreme acestea reprezintă titluri executorii împotriva asigurătorul A., iar nu împotriva F.G.A.

Norma specială (Legea nr. 213/2015) nu a prevăzut o garanție legală în ceea ce privește daunele-interese moratorii pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, iar reclamantul nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului FGA a altor obligații decât cele expres prevăzute de lege, în condițiile în care acesta nu preia toate drepturile și obligațiile asigurătorului. Pentru aceleași argumente nu se poate reține nici o încălcare, de către judecătorul fondului, a prevederilor art. 1531, art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., prevederile art. 2214 C. civ. fiind corect aplicate de prima instanță.

Astfel, Înalta Curte reține că penalitățile de întârziere aferente daunelor materiale, nu reprezintă creanțe de asigurări în înțelesul dat de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 deoarece, pe de o parte, prin hotărârea judecătorească în discuție nu se instituie obligația de plată în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraților, ci, în sarcina asigurătorului în faliment, iar, pe de altă parte, acestea trebuie să fie achitate de către Fondul de Garantare a Asiguraților doar în măsura în care constituie creanțe de asigurări.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte reține că dobânda legală nu este calculată în baza contractului de asigurare ci în baza unui act normativ, astfel că aceasta nu poate fi garantată și, prin urmare, plătită de pârât, acesta nefiind succesorul în drepturi și obligații al asiguratorului aflat în faliment.

Dobânda legală este stabilită în sarcina asiguratorului cu scopul de a respecta anumite termene rezonabile de stabilire și plată a despăgubirilor, astfel că acestea, deși sunt calculate în funcție de despăgubirile/indemnizațiile cuvenite, nu dobândesc natura juridică de despăgubiri ori creanțe de asigurări, ci sunt sancțiuni pentru o anumită conduită care se aplică numai asiguratorului și care nu pot fi transferate în lipsă de prevedere legală în sarcina pârâtului FGA, astfel că, în situația de față, obligația plății dobânzii legale incumbă exclusiv societății de asigurare, fiind născută urmare a neîndeplinirii obligației de a achita despăgubirile în termen.

Prin sentința recurată prima instanță nu a repus în discuție aspectele de fond ale acțiunii civile soluționate în procesul penal judecat definitiv, ci, verificând limitele obligațiilor de plată ce incumbă pârâtului FGA în temeiul legii speciale ce îi reglementează activitatea (Legea nr. 213/2015), a stabilit că, deși creanța constând în dobânda legală a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, aceasta nu se încadrează în definiția creanței de asigurare reglementate de antereferita lege.

Astfel, Înalta Curte consideră că interpretarea coroborată a prevederilor art. 18 din Legea nr. 213/2015 (ce dispun că Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale, putând înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi și/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale), cu dispozițiile art. 25 alin. (3) din Norma ASF nr. 16/2015 (ce prevăd că: Fondul este îndreptățit să înregistreze la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, orice sume achitate creditorilor de asigurări, precum și orice dobânzi și/sau cheltuieli efectuate din disponibilitățile Fondului cu titlu de creanțe de asigurări, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015") nu poate conduce la concluzia extinderii sferei noțiunii de "creanță de asigurare" și în privința dobânzii legale.

Potrivit unor astfel de prevederi, Fondul se subrogă în drepturile creditorilor de asigurări plătiți și nu în drepturile asigurătorilor în faliment, iar sumele cu care FGA se poate înscrie la masa credală asupra averii asigurătorului falit trebuie să îndeplinească acele condiții indicate în paragrafele anterioare spre a fi calificate drept creanțe de asigurări.

Pe cale de consecință, FGA se poate înscrie la masa credală cu dobânzile și/sau cheltuielile achitate creditorilor de asigurări, însă numai cu acelea care îndeplinesc condițiile spre a fi calificate drept creanțe de asigure.

Or, în cazul dobânzii legale solicitate de reclamant nu este îndeplinită condiția reglementată de art. 4 din Legea nr. 213/2015, fiind vorba despre un drept de creanță izvorât din comportamentul ilicit al asiguratorului, ce reprezintă un element extrinsec contractului de asigurare și care vizează doar părțile raportului juridic generat de fapta culpabilă a asigurătorului în faliment.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea deciziei nr. 26612/12.07.2021, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prima instanță apreciind, în mod corect, că sumele solicitate cu titlu de dobândă legală nu reprezintă creanțe de asigurare, iar temeiul răspunderii pârâtului nu îl constituie contractul de asigurare, ci conduita culpabilă a asigurătorului în faliment (A.), așa încât argumentele expuse de către recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii instanței de fond.

În concluzie, constatând că sentința recurată este legală, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București, ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București împotriva sentinței civile nr. 242 din 15 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.