ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4757/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal (urmare declinării cauzei prin sentința nr. 203 din 6 mai 2019 a Tribunalului Botoșani – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), astfel cum o atare cerere a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale să modifice metodologia și centralizatorul care conțin dispoziții discriminatorii pentru absolvenții Facultăților de Științe Juridice, în raport cu cei ai Facultăților de Istorie, Economie, Filozofie, Sociologie, Psihologie și restabilirea situației anterioare discriminării, în sensul acordării postului didactic de care a fost privat la ședința de soluționare a restrângerilor de activitate, organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în data de 25.03.2016 și anume Catedra de Istorie-Cultură Civică, vacantă la antereferita dată, la Școala Gimnazială "B." Dorohoi. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 100 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava – secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect, invocate de pârâtul Ministerul Educației Naționale, prin întâmpinare, și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, acțiune judecată cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În acest sens, prima instanță a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea la modificarea metodologiei privind mobilitatea personalului didactic adoptată prin Ordinul MEN nr. 5559/2015, și a centralizatorului privind disciplinele de învățământ adoptat prin Ordinul MEN nr. 5792/2015 și capătul de cerere privind acordarea postului didactic, dar a admis în parte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și, pe cale de consecință, a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 10.000 de RON, cu titlu de daune morale. Totodată, Curtea de Apel Suceava – secția contencios administrativ și fiscal a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 530 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursurile exercitate împotriva hotărârii instanței de fond Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2. de mai sus au declarat recurs reclamantul A., pârâtul Ministerul Educației și pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

Decizia instanței de recurs Prin decizia civilă nr. 735 din data de 9 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de pârâții Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Ministerul Educației împotriva sentinței nr. 100 din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o în parte și, rejudecând cauza, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. Totodată, instanța de recurs a menținut soluția dată de prima instanță excepțiilor și a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei civile menționate în punctul I.4. de mai sus, a formulat contestație în anulare recurentul – reclamant A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate și, urmare rejudecării recursului său, casarea sentinței primei instanțe și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată. Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., contestatorul a considerat, în esență, că, prin decizia atacată, instanța de recurs nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la toate aspectele invocate prin cererea de recurs, axându-se doar pe elementele invocate de recurenții - pârâți, astfel încât instanța de recurs nu a respectat principiul egalității părților în proces și a încălcat dreptul său la un proces echitabil. În opinia contestatorului, Înalta Curte a ignorat faptul că prevederile Metodologiei și Centralizatorului l-au discriminat, astfel cum a constatat CNCD prin Hotărârea nr. 38 din data de 23.01.2018. A mai arătat contestatorul că, din probele existente la dosarul cauzei din primă instanță, cât și din conținutul hotărârii menționate, a rezultat cu claritate că a fost discriminat și prejudiciat, atât material cât și moral, însă astfel de aspecte au fost ignorate de instanța de recurs. Contestatorul a apreciat că Înalta Curte nu a înțeles pe deplin situația în care s-a aflat acesta și nu a dezbătut faptul că MEN nu a atacat în instanță hotărârea CNCD, ceea ce echivalează cu achiesarea MEN la aceasta, dar nici că nu a procedat la îndreptarea discriminării. A mai învederat contestatorul că Înalta Curte a reținut eronat, drept argument în susținerea soluției sale, aspectul potrivit căruia CNCD nu a obligat MEN să introducă în Centralizator elemente care să vizeze faptul ca absolvenții de studii juridice să predea disciplina Istorie, câtă vreme CNCD nu are competența de a impune o asemenea obligație. Totodată contestatorul a apreciat că Înalta Curte nu a analizat elementul aplicării greșite a mecanismului corelării între disciplina de studiu din învățământul preuniversitar, cu studiile dobândite de personalul didactic, omițând a lămuri faptul cum absolvenții Facultății de Istorie puteau preda Cultură civică, fără a studia această disciplină în facultate, iar absolventul de Științe Juridice, care a studiat Istoria în facultate, nu poate preda Istoria. A mai arătat contestatorul că Înalta Curte nu a soluționat și chestiunea ce viza faptul că Centralizatorul cuprindea dispoziții discriminatorii prin existența unor corelații neechitabile. De asemenea, contestatorul a subliniat că instanța de recurs nu a analizat faptul că soluționarea restrângerii activității contestatorului (din 25.03.2016) s-a realizat prin vicierea procedurii și nu a luat în calcul faptul că Metodologia menționa expres restrângerile totale de activitate, nepronunțându-se nici cu privire la motivul pentru care instanță de fond a respins capătul de cerere privitor la obligarea MEN de a modifica Metodologia și Centralizatorul. Reiterând aspecte evocate prin memoriul de recurs, contestatorul a mai subliniat că daunele morale au fost dovedite în recurs.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a solicitat respingerea contestației în anulare în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată și nelegală.

Procedura de soluționare a contestației în anulare În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 20 aprilie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată prin contestația în anulare, în raport de motivele invocate și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte consideră drept neîntemeiate apărările formulate de intimatul Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, prin care acesta evocă o neîndeplinire a condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare, observând instanța de control judiciar că, în cauza de față, nu este incidentă niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 504 C. proc. civ.. Astfel, contestatorul nu a avut deschisă nici posibilitatea invocării motivului prevăzut la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. pe calea apelului sau a recursului și nici nu suntem în prezența unei atacări a unei hotărâri judecătorești împotriva căreia s-a exercitat contestația în anulare, de aceeași parte, printr-o nouă contestație în anulare. De asemenea, instanța de control judiciar observă că, deși în paragraful privind motivarea în drept a contestației în anulare, contestatorul a indicat și prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., în cuprinsul căii extraordinare de atac ce face obiectul dosarului pendinte, contestatorul nu a invocat faptul că hotărârea definitivă atacată ar fi fost dată fără ca acesta să fi fost legal citat în fața instanței de recurs. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. au fost invocate doar formal de către contestator, astfel că instanța de control judiciar nu poate analiza hotărârea atacată cu contestație în anulare din această perspectivă. În ceea ce privește motivele de contestație în anulare reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte reamintește că, în practica sa judiciară, s-a conturat opinia unanimă potrivit căreia natura temeiurilor prevăzute de normele procedurale care reglementează contestația în anulare este de strictă interpretare, fiind interzisă utilizarea acestor dispoziții pentru a declanșa un nou control pe fond al pretențiilor deduse judecății, ori cenzurarea statuărilor instanțelor de control judiciar în ceea ce privește starea de fapt identificată sau modalitățile de valorificare a probatoriului administrat în cauză. Cazul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. privește ipostaza în care hotărârea dată în recurs este rezultatul unei erori materiale. Astfel, pentru a fi incident un astfel de caz, este necesar ca hotărârea contestată să fi fost pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului și să fi fost rezultatul unei erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, de natură a influența soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Totodată, reține Înalta Curte aspectul potrivit căruia contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale, expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă, de către contestator, în prezenta cauză, o greșeală materială a instanței de recurs, în sensul textului de lege invocat. Motivele expuse în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la neluarea în considerare, de către instanța de recurs, a conținutului unora dintre înscrisurile depuse în dosarul cauzei. Contestatorul invocă, deci, teza unei greșeli de judecată în analiza, pretins incompletă și eronată, a probatoriului administrat în cauză, care a condus la pronunțarea altei soluții decât cea pe care contestatorul o apreciază a fi corectă, susțineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare invocate nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Contrar celor învederate de contestator, analiza criticilor formulate presupune, în mod evident, o reexaminare a înscrisurilor cu privire la care se arată că ar conduce la reținerea unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de recurs, antamând, astfel, fondul raporturilor juridice dintre părți, ceea ce depășește limitele unei simple greșeli materiale. De asemenea, ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocată de către contestator în cauza de față, se referă la situația în care se identifică o eroare a instanței de recurs, constând în omisiunea de a cerceta un motiv de casare invocat de către recurent prin memoriul de recurs, încălcându-se, în această manieră, exigențele unui proces echitabil, astfel cum acestea sunt conturate de legislația procesuală civilă și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe cale de consecință, în raport de conținutul normativ al art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform căruia: Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, pentru reținerea incidenței unui astfel de motiv de contestație în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: 1. respingerea recursului părții care formulează contestația în anularea sau admiterea, în parte, a acestuia; 2. omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent; 3. motivul de casare să fi fost invocat în termen. Aplicând cauzei pendinte aspectele teoretice invocate anterior, Înalta Curtea constată că nu este îndeplinită condiția existenței unei omisiuni de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, întrucât o analiză a deciziei civile nr. 735 din data de 9 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, relevă o cercetare completă, diligentă și judicioasă realizată de instanța de recurs în privința tuturor motivelor de casare invocate de către contestatorul - recurent. Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reține că recurentul A. a înțeles să învestească instanța de recurs cu analiza incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., date fiind criticile ce au vizat, în esență, soluția primei instanțe de neadmitere, în totalitate, a acțiunii sale. În susținerea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul A. a învederat că instanța de recurs ar fi omis să analizeze motivele de casare expuse în cererea de recurs, însă Înalta Curte observă că acele chestiuni indicate prin contestația în anulare au reprezentat, în fapt, argumente aduse de contestator, prin memoriul de recurs, în susținerea incidenței cazului de casare vizat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, astfel cum au fost acestea formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat, sau demersul instanței de a grupa argumentele și a le cerceta în bloc, pe calea contestației în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanța de recurs a răspuns motivului de casare invocat. În acest context, Înalta Curte observă că motivele contestației în anulare formulate de contestatorul A. nu se circumscriu noțiunii de omisiune a cercetării unui motiv de recurs, la care face trimitere conținutul normativ al art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin intermediul lor, titularul căii extraordinare de atac tinzând, în fapt, să repună în discuție chestiunile deja tranșate și să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare a contestației în anulare. Pentru aceste considerente, apreciind că nu poate fi reținută incidența motivelor de contestație în anulare reglementate de art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 735 din data de 9 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.