ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4735/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată la data de 19.04.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), anularea Ordinului ANSVSA nr. 360/31.01.2018, obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, în sensul acordării majorării salariului de bază cu 12,5%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa nr. VIII, cap. II, secțiunea II, subsecțiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5, obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus și cele încasate, retroactiv și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea adițională depusă la data de 31.08.2018, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată cu petite prin care a solicitat obligarea ANSVSA la revocarea Ordinului Președintelui ANSVSA nr. 1171/02.07.2018 cu privire la reîncadrarea reclamantei A. în funcția contractuala de execuție de consilier pentru afaceri europene în cadrul Compartimentului Afaceri Europene și Relații Internaționale - ANSVSA, emis cu încălcarea prevederilor din Anexa VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de bază, obligarea ANSVSA la emiterea unui nou ordin cu privire la stabilirea salariului lunar al doamnei A., consilier pentru afaceri europene în cadrul Compartimentului consilieri afaceri europene și relații internaționale - ANSVSA, în care să se facă aplicarea prevederilor din Anexa VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de baza, obligarea ANSVSA la recalcularea și la achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea Ordinului nr. 1171/2018, în care această majorare nu i-a fost plătită, până la zi.

1.3. Prin sentința civilă nr. 4678 din 14.11.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

1.4. Prin sentința civilă nr. 3774 din 25.06.2019, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflict de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

1.5. Prin decizia nr. 1717 din 10.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, unde cauza a fost reînregistrată sub nr. x/2018*.

1.6. Prin precizarea depusă la data de 20 iunie 2022 în dosarul instanței de recurs, reclamanta a înțeles să își restrângă pretențiile, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei ANSVSA la calcularea și achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de bază, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea Ordinului nr. 1171/2018, în care această majorare nu i-a fost plătită, până la data acordării acesteia prin Ordinul nr. 1231/2020, respectiv 01.12.2020.

Prin sentința civilă nr. 104 din data de 25 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., prin care, evocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii introductive de instanță, astfel cum a fost formulată și modificată.

În susținerea căii de atac promovate, recurenta a apreciat că incidența motivului de casare reglementat de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. ar fi generată de faptul că, prin sentința pronunțată, prima instanță ar fi încălcat dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. privind principiul contradictorialității, precum și dispozițiile art. 20 și art. 6 C. proc. civ., în contextul în care, prin considerentele de la fila x paragraful 5 și următoarele din hotărârea atacată, instanța de fond a invocat (direct în sentința pronunțată) aspecte legate de modul de stabilire a salariului personalului din instituțiile publice începând cu data de 01.01.2018, fără ca aceste aspecte să fi fost invocate de vreo parte litigantă și fără ca acestea să fi fost puse în discuția contradictorie a părților.

Totodată, recurenta a argumentat în sensul că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor Legii nr. 153/2017, din perspectiva modului de aplicare a art. 38 alin. (3) și art. 38 alin. (6) dintr-un astfel de act normativ a fost una eronată în raport de aspectele de fapt incidente în cauza pendinte, câtă vreme reclamanta a avut la data de 31 decembrie 2017 un salariu de bază mai mare față de cel prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 (salariul calculat pentru anul 2022, cuprinzând tranșele de vechime, sporul de condiții deosebite de 30% și majorarea de 12,5%). În acest sens, depunând un material probator suplimentar (descris prin motivele de recurs), recurenta a subliniat că situației sale îi sunt aplicabile prevederile din Anexa VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de bază.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că aspectele învederate în fila x paragraful 9 și următoarele din hotărârea atacată reprezintă motive contradictorii ori străine de natura cauzei, întrucât condițiile de acordare a majorării de 12,5% la salariul de bază rezultă din prevederile Cap. II, lit. A), pct. II, subpct. 6.2, lit. b) pct. 5 din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017. În opinia recurentei, prin astfel de prevederi, legiuitorul a reglementat trei împrejurări alternative care justificau dreptul de a beneficia de majorare: situația în care personalul era încadrat în structuri de inspecție și control, situația în care personalul era încadrat în structuri care, prin atribuțiile specifice, contribuiau în actul oficial de control (controlul oficial fiind definit prin Regulamentului CE nr. 882/2004 privind controalele oficiale în domeniul sănătății și bunăstării animalelor, alimentelor și furajelor) și situația în care personalul deținea calitatea legală de inspector al ANSVSA (aspect omis din analiza instanței de fond).

În raport de astfel de aspecte, recurenta a învederat că, prin activitatea sa, a contribuit în actul oficial de control, prin asigurarea de consultanță și asistență juridică cu privire la aplicarea corectă a actelor normative ale UE personalului încadrat în structuri de inspecție și control, în vederea verificării conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produse alimentare, precum și dispozițiile privind sănătatea animală și bunăstarea animalelor. De asemenea, în calitate de administrator al ANSVSA în portalul Punctul de contact unic electronic (PCUe), a contribuit în actul oficial de control prin supervizarea operatorilor PCUe din cadrul DSVSA județene.

A mai arătat recurenta că, în raport de prevederile Cap. XV art. 51 punctul (4) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, personalul ANSVSA și al unităților din subordinea sa, cu excepția personalului auxiliar, are calitatea de inspector al ANSVSA, iar prin personal auxiliar se înțelege, conform Programului Strategic, doar personalul din cadrul ANSVSA reprezentând tehnicieni, asistenții veterinari, etc., mai precis, personal care nu deține studii superioare de specialitate, încadrat doar la nivelul DSVSA.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A., ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței civile nr. 104/25.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

În susținerea apărărilor formulate, intimata – pârâtă a arătat că sunt nefondate criticile subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în virtutea art. 22 C. proc. civ., instanța de fond nu a făcut decât să aplice legea în mod corect, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, în sensul că a motivat în drept sentința pronunțată cu privire la dezlegarea dată capetelor de cerere, astfel încât susținerile recurentei-reclamante, în sensul că nu ar fi pus în discuția părților dispoziții legale cu privire la stabilirea salariilor conform Legii nr. 153/2017, sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că hotărârea pronunțată ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata a învederat că instanța de fond și-a motivat soluția în raport de cererile reclamantei și de apărările pârâtei în condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În opinia intimatei, sentința recurată cuprinde toate mențiunile impuse de un astfel de text de lege, inclusiv motivarea în fapt și în drept a soluției și nu se înscrie în niciunul dintre cazurile ce vizează viciile unei motivări.

Pe fond, reiterând istoricul demersurilor întreprinse de A.N.S.V.S.A. pentru clarificarea modului de aplicare a majorării de 12,5% a salariului de bază, conform Anexei nr. VIII Familia ocupațională de funcții bugetare administrație, Cap. II, punctul 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, subpunctul 6.2 -Sporuri și alte drepturi lit. b) pct. 5 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, intimata a argumentat în sensul că, în raport de prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare a ANSVSA și fișele de post ale unora dintre angajații A.N.S.V.S.A., dreptul de a beneficia de majorarea de 12,5% prevăzută de Legea nr. 153/2017 a fost reglementat, în mod concret, doar în favoarea funcționarilor publici care au exercitat cu caracter temporar funcția publică de director general adjunct sănătate animală și director general adjunct siguranța alimentelor și în favoarea funcționarilor publici din cadrul Direcției Generale Control Oficial a A.N.S.V.S.A.

În opinia sa, recurenta-reclamantă nu are dreptul la majorarea solicitată întrucât, raportat la atribuțiile din fișa de post, nu are atribuții de control, astfel încât dispozițiile Anexei nr. VIII Cap II A, pct. II 6, subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 153/2017 nu îi sunt aplicabile.

De asemenea, intimata a opinat că toate criticile formulate de recurenta- reclamantă prin cererea de recurs, în ceea ce privește îndeplinirea cumulativă a circumstanțelor care ar justifica dreptul de a beneficia de această majorare, respectiv situația în care personalul este încadrat în structuri de inspecție și control, situația în care personalul este încadrat în structurile care, prin atribuțiile specifice, contribuie în actul oficial de control și situația în care personalul deține calitatea legală de inspector al A.N.S.V.S.A., sunt simple alegații, fără incidență concretă în cauză.

Astfel, intimata a arătat că art. 2 din Regulamentul CE nr. 882/2004 privind controalele oficiale în domeniul sănătății și bunăstării animalelor, alimentelor și furajelor definesc actul de control ca fiind orice formă de control efectuată de autoritatea competentă în vederea verificării conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produse alimentare, precum și dispozițiile privind sănătatea animală și bunăstarea animalelor, iar potrivit legislației naționale (O.G. nr. 42/2004) activitățile de control oficial se realizează prin utilizarea de metode și tehnici de control adecvate, cum ar fi monitorizarea, supravegherea, verificarea, auditul, inspecția, prelevarea de probe și analiza.

A mai arătat intimata că, din analiza prevederilor Regulamentului CE nr. 882/2004 privind controalele oficiale în domeniul sănătății și bunăstării animalelor, alimentelor și furajelor, rezultă, în mod evident, că recurenta-reclamantă nu era încadrată în structuri implicate în controlul oficial, consilierii pentru afaceri europene din cadrul A.N.S.V.S.A., prin atribuțiile specifice, necontribuind în actul de control și nedeținând calitatea legală de inspector al A.N.S.V.S.A.

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

5.2. Prin încheierea de ședință din data de 22 iunie 2022, Înalta Curte a luat act de schimbarea numelui recurentei, urmare căsătoriei, în A. și a dispus amânarea pronunțării asupra recursului declarat de aceasta pentru data de 28 iunie 2022, când instanța de control judiciar a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Cu ocazia repunerii pe rol, Înalta Curte a pus în vedere ambelor părți să facă dovada nivelului salarial de încadrare al recurentei A., mai precis dacă la data de 01.01.2018 aceasta era încadrată conform art. 38 alin. (3) lit. a) sau conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, iar în cazul incidenței art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, să se precizeze data la care recurenta a ajuns la nivelul maxim de salarizare. Totodată s-a solicitat părților litigante să exprime un punct de vedere referitor la incidența, în cauză, a prevederilor Anexei VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi, lit. c) din Legea nr. 153/2017.

5.3 Prin punctul de vedere depus la dosar la data de 23.08.2022 de intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, aceasta a învederat, în esență, că în urma aplicării procentului de 25% la salariul lunar stabilit pentru luna decembrie 2017, respectiv 11953, a rezultat un salariu de bază de 14942 RON, valoare excedentară celei reglementate de Anexa VIII, cap. II din Legea nr. 153/2017 pentru funcția de consilier pentru afaceri europene, gradația 5. De asemenea, intimata a arătat că momentul la care reclamantei i-a fost stabilit salariul de bază la nivelul similar celui reglementat pentru anul 2022, a fost 01.01.2018. În ceea ce privește chestiunea incidenței, în cauză, a prevederilor Anexei VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi, lit. c) din Legea nr. 153/2017, intimata a reiterat apărările expuse prin întâmpinare.

5.4. Prin punctul de vedere depus la data de 19.10.2022, recurenta – reclamantă A. a arătat că nivelul salarial de încadrare la data de 01.01.2018 a fost stabilit conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Cât privește chestiunea incidenței, în cauză, a prevederilor Anexei VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi, lit. c) din Legea nr. 153/2017, recurenta a învederat, în esență, că face parte din personalul de specialitate din cadrul ANSVSA, astfel că i se cuvine majorarea de 12,5%.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Răspunzând punctual criticilor aduse de recurentă sentinței atacate, Înalta Curte le apreciază nefondate pe cele subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neputându-se reține o încălcare a principiul contradictorialității. Instanța de control judiciar constată că aspectele apreciate de recurentă ca nefiind puse în discuția contradictorie a părților reprezintă, în realitate, componente ale raționamentelor logico – juridice prezentate de judecătorul fondului în susținerea soluției pronunțate și care vizează modul de aplicare, în cauză, ori de interpretare, dat de instanță normelor de drept material incidente în raport de obiectul cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, atâta vreme cât, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut teza nelegalității ordinelor de salarizare atacate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, aceasta trebuia să anticipeze că, în demersul de verificare a temeiniciei cererii sale, instanța era obligată să analizeze întregul cadru normativ al unei astfel de legi ce era relevant din perspectiva chestiunii de drept deduse judecății (printre care se numără și prevederile art. 38 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 153/2017).

Aspectele învederate de judecătorul fondului au reprezentat doar componente ale procesului deliberativ, ce a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești adoptate și care s-a realizat prin utilizarea principiilor care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanța va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora (iura novit curia și da mihi fatum, dabo tibi ius).

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse și se realizează inclusiv prin analiza normelor legale relevante, ca urmare a unor raționamente logice, aparține, însă, doar instanței.

Totodată, Înalta Curte reține că un astfel de proces al "judecății" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătorești, care reprezintă în esență, (astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în pct. 50 al Deciziei sale nr. 233 din 7 aprilie 2021) fixarea, prin redactare, a silogismului judiciar, care explică și justifică soluția și reprezintă o garanție că rezultatul judecății este expresia deliberării, în mod esențial sub aspectul conținutului.

Pe cale de consecință, nu se poate reține încălcarea principiului contradictorialității, câtă vreme nu există o obligație a judecătorului fondului de a pune în discuția contradictorie a părților componente ale silogismelor proprii, prin care acesta, folosind logica juridică pentru fundamentarea aspectelor dezlegate, a ajuns la soluția pronunțată, motiv pentru care nu se poate reține incidența prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

Cât privește criticile prin care recurenta reclamă o eronată interpretare și aplicare, prin sentința recurată, a prevederilor art. 38 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 153/2017, acestea reprezintă, în realitate, argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care vor fi analizate din perspectiva unui astfel de text de lege, instanța nefiind ținută de încadrarea în cazurile de casare dată unor astfel de argumente de recurentă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât, prin argumentele expuse, aceasta nu a explicat nici în ce ar consta caracterul contradictoriu al motivelor expuse de judecătorul fondului, nici de ce toate motivele prezentate de prima instanță ar fi străine de natura cauzei. Argumentele evocate în susținerea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reprezintă critici subsumabile, în realitate, motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi și analizate în paragrafele ulterioare.

De altfel, și dacă s-ar trece peste aspectele menționate mai sus, Înalta Curte reține că prima instanță și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea atacată în parametrii trasați de art. 425 C. proc. civ.. Instanța de fond a stabilit, în considerentele hotărârii, situația de fapt (pe care a expus-o în detaliu), dar și încadrarea acesteia în drept, fiind examinate argumentele părților și exprimat punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant al acestora, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată fiind unul clar, concis și concret, fără elemente de contradictorialitate și în deplină legătură cu natura cauzei.

De asemenea, în acord cu practica sa constantă, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecință, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

În concluzie, nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte consideră nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de nelegalitate.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază fondate criticile subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta a invocat eronata aplicare și interpretare a normelor de drept material.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat atât anularea Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) nr. 360/31.01.2018, cu privire la salarizarea sa aferentă perioadei 01.01.2018 - 01.07.2018, dar și anularea Ordinului președintelui ANSVSA nr. 1171/02.07.2018, privind reîncadrarea reclamantei în funcția contractuală de execuție de consilier pentru afaceri europene, gradația 5 din cadrul Compartimentului Afaceri Europene și Relații Internaționale al ANSVSA și stabilirea drepturilor salariale de bază, a sporurilor și indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor, începând cu data de 02.07.2018.

Din perspectiva acestui din urmă ordin menționat (nr. 1171/02.07.2018), chestiunea concretă criticată de reclamantă a fost cea a modului de stabilire a drepturilor salariale (iar nu demersul de reîncadrare, în sine), reclamanta apreciind că salariul său de bază a fost stabilit, ca și în cazul Ordinului nr. 360/31.01.2018, cu încălcarea prevederilor din Anexa VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de bază.

Deși prin cererea inițială, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare pentru perioada vizată de ambele ordine și obligarea pârâtei la calcularea și achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de bază, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea acestor ordine, în care această majorare nu i-a fost plătită și până la zi, prin precizarea depusă la data de 20 iunie 2022, în dosarul instanței de recurs, reclamanta a înțeles să își restrângă pretențiile, în sensul de a solicita obligarea pârâtei ANSVSA la calcularea și achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea Ordinului nr. 1171/2018, în care această majorare nu i-a fost plătită, până la data acordării acesteia prin Ordinul nr. 1231/2020, respectiv 01.12.2020.

Urmare unei astfel de restrângeri a pretențiilor, Înalta Curte observă că beneficiul concret urmărit de recurenta – reclamantă a rămas exclusiv cel al înlăturării efectelor actului administrativ ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei pentru perioada 02.07.2018-01.12.2020 (perioadă vizată doar de Ordinul președintelui ANSVSA nr. 1171/02.07.2018) și a obligării ANSVSA la emiterea unui ordin de salarizare și la plata sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% a salariului de bază pentru perioada 02.07.2018-01.12.2020 (fără a mai fi urmărită și anularea actului administrativ ce a vizat perioada 01.01.2018 - 01.07.2018, mai precis Ordinul nr. 360/31.01.2018).

Analizând sentința recurată din perspectiva parametrilor cadrului procesual restrâns ca urmare a precizării din data de 20 iunie 2022, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor reținute de prima instanță, salariul de bază al recurentei – reclamante acordat în decembrie 2017 și majorat cu 25% a depășit salariul de bază aferent anului 2022. În acest sens sunt aspectele precizate de ANSVSA prin adresa nr. x/19.08.2022, conform cărora în urma aplicării procentului de 25% la salariul de bază lunar al reclamantei pentru luna decembrie 2017, a rezultat un salariu de bază având o valoare (14942 RON) excedentară celei aferente funcției de consilier pentru afaceri europene, gradația 5, prevăzută de anexa VIII, cap. II la Legea nr. 153/2017 (8195 RON). Din aceeași adresă a pârâtei rezultă că momentul la care salariul de bază al recurentei – reclamante a ajuns la nivelul maxim de salarizare reglementat de Legea nr. 153/2017 a fost 01.01.2018.

Un astfel de aspect generează, inclusiv pentru perioada 02.07.2018-01.12.2020, incidența prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în sensul acordării drepturilor salariale stabilite pentru anul 2022 conform prevederilor unui astfel de act normativ.

Printre elementele de determinare a drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017 se numără și majorarea cu 12,5% a salariului de bază (reglementată de Anexa VIII, Capitolul II, Secțiunea II - Salarizarea personalului din autorități publice și agenții, Subsecțiunea 6 - Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri și alte drepturi lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017), chestiunea în discuție fiind cea a încadrării sau neîncadrării recurentei – reclamante în categoriile de personal cărora li se aplică o atare majorare.

Contrar aspectelor dezlegate de instanța de fond, Înalta Curte reține că o atare majorare nu este aplicabilă doar personalului din cadrul A.N.S.V.S.A. care își desfășoară activitatea în structurile de inspecție și control sau, prin atribuțiile specifice, contribuie în actul oficial de control, respectiv de inspector în cadrul Direcției Generale Control Oficial a A.N.S.V.S.A. (cum susține intimata).

Instanța de control judiciar reține că sfera categoriilor de personal cărora această majorare a salariului de bază li se aplică în virtutea prevederilor punctului 6.2, lit. b), subpunctul 5 antereferit a fost extinsă prin prevederile literei c) a punctului 6.2 (Sporuri și alte drepturi) din Anexa VIII, Capitolul II, Secțiunea II (Salarizarea personalului din autorități publice și agenții), Subsecțiunea 6 (Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) a aceleiași legi.

Potrivit acestui din urmă menționat text normativ (punctului 6.2, lit. c) Subsecțiunea 6, Secțiunea II, Capitolul II din Anexa VIII la Legea nr. 153/2017): Prevederile lit. a) și b) se aplică în mod corespunzător și funcționarilor publici din aparatul propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și structurile subordonate acesteia.

Sus indicatul text normativ nu condiționează beneficiul acordării majorării salariale de realizarea, de către funcționarii publici vizați de lit. c), a) unor acte oficiale de control, motiv pentru care nu pot fi valorificate apărările intimatei privind definiția dată prin Regulamentul CE 882/2004 actului de control, singura condiție impusă fiind cea a apartenenței funcționarului la aparatul propriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor ori al structurilor subordonate acesteia.

Din cuprinsul Ordinului nr. 1171/2018 rezultă că recurenta – reclamantă a fost reîncadrată în funcția contractuală de execuție de consilier pentru afaceri europene, gradația 5 din cadrul Compartimentului Afaceri Europene și Relații Internaționale al A.N.S.V.S.A., iar pârâta nu a argumentat niciodată în sensul că reclamanta nu ar avea calitatea de funcționar public al aparatului propriu al ANSVSA.

Astfel, contrar celor stabilite de prima instanță, reclamanta face parte din categoriile de personal cărora, în virtutea interpretării coroborate a lit. c) și b) subpunctul 5 ale punctul 6.2, subsecțiunea 6, secțiunea II, cap. II, Anexa VIII la Legea nr. 153/2017, li se aplică majorarea salariului de bază cu 12,5 %, motiv pentru care sunt fondate criticile aduse de recurentă modului în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, coroborate cu cele ale Anexei nr. VIII la Legea nr. 153/2017, cap. II, secțiunea II, subsecțiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5 pentru perioada 02.07.2018 - 21.12.2020.

În raport de astfel de aspecte, instanța de control judiciar apreciază (analizând cauza exclusiv în limitele generate de restrângerea cadrului procesual obiectiv operată ca urmare a precizării din data de 20 iunie 2022) că stabilirea, prin Ordinul nr. 1171/2018, a unor drepturi salariale fără acordarea majorării salariale de 12,5 %, are natura unui viciu de nelegalitate intrinsecă ce determină anularea ordinului de salarizare adoptat cu încălcarea prevederilor Anexei nr. VIII la Legea nr. 153/2017, cap. II, secțiunea II, subsecțiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5, aplicabile în ipoteza recurentei reclamante în virtutea literei c) a aceleiași prevederi normative. Într-un atare context recurenta - reclamantă este îndreptățită atât la emiterea unui ordin cu respectarea unor astfel de prevederi, cât și la calcularea și achitarea unor drepturi salariale astfel majorate.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentința primei instanțe și, rejudecând cauza, va dispune admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată, va anula Ordinul Președintelui ANSVSA Nr. 1171/02.07.2018 și va obliga pârâta la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, în sensul acordării majorării salariului de baza cu 12,5%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa nr. VIII, cap. II, secțiunea II, subsecțiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5, precum și la calcularea și achitarea, către reclamantă, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza pentru perioada 02.07.2018 - 21.12.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 104 din data de 25 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, astfel cum a fost completată și precizată.

Anulează Ordinul Președintelui ANSVSA Nr. 1171/02.07.2018.

Obligă pârâta la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, în sensul acordării majorării salariului de baza cu 12,5%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa nr. VIII, cap. II, secțiunea II, subsecțiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5 pentru perioada 02.07.2018 - 21.12.2020.

Obligă pârâta ANSVSA să calculeze și să achite reclamantei sumele corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza pentru perioada 02.07.2018-21.12.2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.