Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4608/2022

HOTĂRÂRE
13.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4608/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia supusă revizuirii Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1618 din 16 martie 2021, a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 335/2020 pronunțată în data de 14 iulie 2020 de Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. 2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii Împotriva acestei hotărâri recurentul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia. În motivarea căii de atac, revizuentul a reluat situația de fapt, cu trimitere la ciclurile procesuale parcurse, susținând, în esență, că nu acesta trebuie să plătească impozitele către stat, ci angajatorul B. S.A.

Piatra Neamț. 3. Apărarea intimatei Prin întâmpinare, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Bacău a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în realitate referindu-se la nulitatea acestei cereri, întrucât nu cuprinde niciunul din motivele prevăzute la art. 509 alin. (1), punctele 1-11 din C. proc. civ., partea reiterând susținerile din celelalte cereri depuse în primă instanță, fără să cuprindă vreo referire la motivarea hotărârii atacate și nici la vreun motiv de nelegalitate al acesteia. În concluzie, a solicitat respingerea cererii de revizuire. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii 1. Regularitatea promovării căii de atac Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 511 alin. (4) din C. proc.

civ., excepția nulității cererii de revizuire, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată. Potrivit art. 513 alin. (1) din C. proc. civ.: "Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată." În această materie legea nu cuprinde dispoziții speciale cu privire la cuprinsul cererii de revizuire, astfel încât urmează să se aplice, prin analogie, prevederile art. 194 lit. d) și ale art. 486 C. proc. civ., cu privire la elementele cererii de chemare în judecată. Așadar, întrucât dispozițiile legale în materie nu cuprind norme derogatorii de la dreptul comun, urmează, în ceea ce privește cuprinsul cererii de revizuire, să fie aplicate dispozițiile art. 194 lit. d) din C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de revizuire va cuprinde și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază. Totodată, revizuentul trebuie să țină seama de dispozițiile art. 486 din C. proc. civ., fiind necesar să indice în cuprinsul cererii toate mențiunile prevăzute de acest text, inclusiv cele privitoare la arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. De asemenea, potrivit art. 511 alin. (4) din C. proc. civ.: "Revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității". Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de revizuire.

În cauză, se reține că revizuentul a reluat situația de fapt, cu trimitere la ciclurile procesuale parcurse, fără să indice motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Se constată astfel că susținerile părții nu se pot încadra în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) punctele 1-11 din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția instanței de recurs. Prin urmare, susținerile revizuentului nu reprezintă critici împotriva deciziei atacate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de revizuire pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 509 alin. (1) din C. proc.

civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele arătate, având în vedere că cererea de revizuire nu a fost motivată cu respectarea art. 194 lit. d) și art. 486 din C. proc. civ. raportat la art. 509 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de art. 511 alin. (4) C. proc. civ. și va constata nulitatea cererii de revizuire.

D E C I D E Constată nulitatea cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1618 din 16 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 558/2024
Ședința publică din data de 1 februarie 2024 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de revizuire Prin decizia nr. 4608 din 13 octombrie 20
ÎCCJ 2023-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1797/2023
Prin Decizia nr. 498/2023 din 19 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 249/27.02.2023 pronunțate de Tribunal
ÎCCJ 2022-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1358/2022
Ședința publică din data de 16 iunie 2022 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău ca urmare a declinării competenței de soluți
ÎCCJ 2022-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 360/2022
Ședința publică din data de 22 februarie 2022 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 13.08.2020, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, contestatorul A., în contradictoriu cu intima
ÎCCJ 2021-12-06
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 368/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 54 din 20 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curt
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă