ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4591/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/07.04.2021 întocmit în Lucrarea nr. x/20.05.2020.

Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 57 din 24 iunie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat situația de fapt, susținând, în esență, că Direcția de asistență socială Șiret - "Azilul de bătrâni Șiret" a fost inițial o direcție fără personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului Local Șiret, ulterior devenind o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului, așa încât nu se poate vorbi de identitate între calitatea de angajat cu contract de muncă la un serviciu public de interes local și cea de angajat cu contract de muncă în aparatul propriu al Consiliului local respectiv, făcând trimitere și la fișa postului.

În opinia părții, orice posibilă stare de incompatibilitate trebuie analizată distinct, prin raportare la împrejurările concrete ale speței, astfel încât să se poată stabili cu obiectivitate dacă, raportat la atribuțiile sale, potrivit fișei postului, putea influența în vreun fel deciziile care erau luate la nivelul conducerii Direcției de Asistență Socială.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat excepția nulității recursului, arătând că recurentul reia aceleași apărări pe care le-a formulat în fața primei instanțe, pe care aceasta le-a avut în vedere la momentul pronunțării soluției, fără să indice în concret criticile de nelegalitate raportat la care apreciază că sentința atacată este nelegală, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac exercitate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt și argumentele invocate în cererea dedusă judecăți, apreciind, în esență, că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, întrucât orice posibilă stare de incompatibilitate trebuie analizată distinct, pentru a se stabili dacă, raportat la atribuțiile sale, potrivit fișei postului, putea influența în vreun fel deciziile care erau luate la nivelul conducerii Direcției de Asistență Socială, fără însă a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurentul-reclamant nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 57 din 24 iunie 2021 a Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.