ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4590/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 16.06.2020, emis de pârâtă.

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 386 din 16 martie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind încălcate totodată și regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În continuare, recurentul a reluat situația de fapt, considerând că prima instanță a omis să observe faptul că nu a făcut parte din Comisia din cadrul Primăriei Frăsinet, care s-a ocupat de ținerea și validarea concursului pentru angajarea unei persoane pe postul de femeie de serviciu, tocmai pentru a evita un potențial conflict de interese.

Astfel, a precizat că, neparticipând la validarea candidaților care au promovat examenul organizat, a respectat prevederile art. 74 din Legea nr. 215/2001, semnând numirea în funcție a personalului din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local.

Așa fiind, a apreciat că raționamentul primei instanțe, în ceea ce privește susținerea că exista posibilitatea delegării altei persoane pentru semnarea deciziei de angajare, este eronat, întrucât prin neparticiparea sa în Comisia de concurs a evitat în mod legal apariția unui conflict de interese. Pe de altă parte, a considerat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 76 din Legea nr. 161/2003 întrucât nu este vorba despre niciun folos material al său ori al soției sale.

În plus, a arătat că, în organigrama primăriei, postul de îngrijitor (femeie de serviciu) este subordonat viceprimarului, așa încât nu există între acesta și soția sa vreo relație directă de muncă, și deci nici vreun folos material injust pentru niciuna dintre părți.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, apreciind, în esență, că în mod greșit a fost respinsă acțiunea întrucât prin neparticiparea sa în Comisia de concurs a evitat în mod legal apariția unui conflict de interese, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurentul-reclamant nu circumstanțiază în niciun mod criticile formulate din perspectiva motivelor de casare invocate, în sensul că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și încalcă totodată și regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Aceste critici ar fi presupus indicarea în concret în ce mod prima instanță a nesocotit normele de procedură aplicabile și prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ori a încălcat normele de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 386 din 16 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.