ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4589/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, reclamantul A. a atacat cu recurs sentința nr. 766 din 17.12.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

2.1. Prin încheierea nr. 54 din 23 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a magistratului B., membru al Completului C.7 contencios, formulată de reclamantul A..

2.2. Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1869 din 29 iunie 2021, a respins recursul promovat de reclamantul A. în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, ca nefondat.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a invocat dispozițiile art. 1, art. 16, art. 21 și art. 56 din Constituția României, (a reluat conținutul textelor de lege cu privire la care a formulat excepțiile de neconstituționalitate în primă instanță - art. 170 din Codul fiscal, art. 224 din Legea Sănătății, art. 7 din Codul fiscal și art. 1 din Codul de procedură fiscală), a făcut aprecieri la soluția dată cererii de recuzare cu referire la art. 53 și art. 488 din C. proc. civ., făcând, totodată, trimiteri ample la fondul cauzei și la mai multe prevederi din legislația fiscală.

Prin cererea înregistrată la data de 7 octombrie 2022, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 din Codul fiscal, art. 224 din Legea Sănătății, art. 7 din Codul fiscal, art. 1 din Codul de procedură fiscală și art. 296

21

și art. 296

22

care vizează contribuțiile sociale obligatorii, făcând trimitere la art. 1, art. 16, art. 21 și art. 56 din Constituție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de recurent împotriva încheierii atacate și inadmisibilitatea căii de atac exercitate împotriva deciziei atacate, invocate din oficiu, Înalta Curte constată că sunt întemeiate.

1.1. Cu privire la recursul exercitat împotriva încheierii nr. 54 din data de 23 iunie 2021

Instanța de control judiciar constată că recursul exercitat împotriva încheierii atacate nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit.

d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de încheierea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe, în sensul că, în opinia părții, este nelegală în raport cu dispozițiile art. 53 și art. 488 din C. proc. civ., făcând, totodată, trimiteri ample la fondul cauzei, fără a formula critici concrete cu privire la aspectele reținute în încheierea recurată.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva încheierii recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursul exercitat împotriva Deciziei nr. 1869 din 29 iunie 2021

Înalta Curte constată că respectiva cale de atac promovată de recurent nu este prevăzută de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, presupune, așadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, ci este pronunțată de o instanță de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) și (5) din C. proc. civ. au caracter definitiv.

Recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, această concluzie rezidă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum acest drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori, în aceeași cale de atac.

Totodată, dând prioritate analizării excepțiilor privind nulitatea recursului declarat împotriva încheierii și inadmisibilitatea căii de atac formulate împotriva deciziei, în raport cu soluția preconizată asupra acestora, Înalta Curte constată că nu se mai impune examinarea celorlalte cereri formulate de recurent, respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale, o astfel de analiză ar fi de prisos.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de recurent împotriva încheierii atacate.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul recurentului formulat împotriva deciziei atacate, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1869 din 29 iunie 2021 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 54 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.