ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4548/2022

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.07.2020 sub nr. x/2020 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de Evaluare din 14 iulie 2020 prin care s-a reținut starea de incompatibilitate a reclamantului prin deținerea și exercitarea simultană a calității de consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Cugir și a funcției de Director general în cadrul CN ROMARM S.A. Filiala "Uzina Mecanică Cugir SA", pe perioada 15.09.2017-17.01.2020.

Prin sentința nr. 132 din data de 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare.

În susținerea recursului, recurentul – reclamant a arătat că hotărârea atacată a fost fundamentată pe o greșită aplicare a prevederilor art. 88 (l), literă d) din Legea nr. 161/2003 și art. 143 (5) din Legea 31/1990.

Pentru a stabili daca reclamantul se afla într-o stare de incompatibilitate din perspectiva prevederilor art. 88 (1) lit. d) din Legea 161/2003, instanța de fond ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor art. 143 din Legea 31/1990, care definesc sintagma de "director".

Astfel, instanța de fond era obligată să verifice, din perspectiva prevederilor art. 143 alin. (1) și (5) din Legea 31/1990, dacă reclamantul a deținut sau nu funcție de conducere pe perioada în care și-a exercitat mandatul de consilier local, pentru a stabili daca acesta se afla sau nu în starea de incompatibilitate, astfel cum este definită de prevederile art. 88 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Singura persoana din cadrul societății care avea atribuții de conducere delegate de Consiliul de Administrație era Directorul General al societății, în persoana domnului Ing. B., împrejurare ce rezultă din Contractul de mandat al acestuia.

Pe cale de consecință, în perioada la care face referire Raportul de evaluare, reclamantul nu a deținut funcția de conducere a societății, în accepțiunea prevederilor art. 143 din Legea 31/1990, nefiind prin urmare într-o stare de incompatibilitate astfel cum este definită de art. 88 (1) lit. d) din Legea 161/2003.

Aceasta împrejurare rezultă și din Fișele celor două posturi deținute de reclamant (respectiv Fisa Postului Directorului adjunct și Fisa postului Directorului de Dezvoltare).

Din adresa cu nr. x/29.09.2017, emisă de Directorul General al S. Uzina Mecanica Cugir S.A. rezultă că doar pe perioada în care acesta lipsea din societate, reclamantul în calitate de Director adjunct îndeplinea atribuțiile de distribuire a corespondentei interne/externe și semna înscrisurile emise de Oficiul Juridic pentru instanțele de judecată.

Incontestabil aceste atribuții limitate pe care reclamantul le îndeplinea pe perioada în care Directorul general lipsea din societate nu aveau natura unor atribuții de conducere ale societății care să atragă eventual starea de incompatibilitate a reclamantului.

În mod surprinzător și în lipsa oricăror probe, instanța de fond a reținut că "nu poate accepta faptul că acestea ar fi singurele atribuții delegate de Directorul General ...cu siguranță au mai fost și altele, chiar atribuții de conducere".

Această prezumție aplicată de instanța de fond, în lipsa oricăror elemente care să o susțină încalcă prevederile art. 329 C. proc. civ.

De asemenea, este contrar dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 C. proc. civ. utilizarea raționamentului inductiv sau deductiv specific prezumțiilor simple doar în motivarea hotărârii judecătorești, fără o dezbatere prealabilă în condiții de contradictorialitate.

Intimata – pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva Agenției Naționale de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/14.07.2020 emis de către pârâtă prin care s-a constatat starea de incompatibilitate.

Prima instanță a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată, motiv pentru care acesta a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/14.07.2020 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a constatat că în perioada 15.06.2012 – 18.10.2013 s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ atacat: "(1)Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă ....".

Potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 "Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Recurentul a susținut că instanța de fond era obligată să verifice, din perspectiva prevederilor art. 143 alin. (1) și (5) din Legea 31/1990, dacă reclamantul a deținut sau nu funcție de conducere pe perioada în care și-a exercitat mandatul de consilier local, pentru a stabili daca acesta se afla sau nu în starea de incompatibilitate.

În conformitate cu prevederile art. 143 (1) din Legea 31/1990: "Consiliul de Administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general."

Potrivit prevederilor art. 143 (5) din Legea 31/1990: "În înțelesul prezentei legi, director al societății pe acțiuni este numai acea persoana căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății în conformitate cu alineatul (l). Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societății pe acțiuni".

Ori, astfel cum rezultă din chiar textul de lege citat, definiția de director al unei societăți pe acțiuni este aplicabilă doar în înțelesul Legii nr. 31/1990, neputând fi extinsă și în ceea ce privește noțiunea de director/director general din cuprinsul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Chiar dacă textul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 face trimitere la Legea nr. 31/1990, acesta are în vedere doar tipul societăților comerciale reglementate de această lege, nu și alte prevederi.

Mai mult, menționarea în cuprinsul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și a funcției de director general adjunct ar fi fost excesivă, aceasta fiind în mod evident inclusă în noțiunea de director general.

În ceea ce privește critica recurentului referitoare la faptul că era necesar ca instanța de fond să verifice dacă în perioada de evaluare reclamantul a avut sau nu atribuții de conducere, Înalta Curte constată că o astfel de analiză a fost realizată de către instanță, care pe baza argumentelor reclamantului, dar și a probatoriului administrat, a reținut în mod corect că, în calitate de Director General adjunct sau Director dezvoltare, a avut atribuții de conducere, fie în virtutea atribuțiilor proprii din fișa postului, fie ca urmare a atribuțiilor delegate de Directorul General.

Pentru a reține astfel, instanța de fond a avut în vedere: actul constitutiv al societății S "Uzina Mecanică Cugir" S.A., unde la art. 16 B.2. lit. i) prevede că directorul general deleagă directorii executivi să exercite orice atribuții din sfera sa de competență;

fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, din care rezultă că reclamantul are, fără echivoc, atribuții de conducere, instanța reținând doar cu titlu de exemplu atribuția de la punctul 5.1 și anume: "organizează, îndrumă, controlează și răspunde de întreaga activitate a unităților structurale din subordine în conformitate cu sarcinile stabilite de Directorul General".

În fine, Înalta Curte nu poate reține nici susținerea potrivit căreia recurentului îi este îngrădit dreptul la apărare prin folosirea unei prezumții judiciare de către instanța de fond, deoarece acesta a avut posibilitatea de a critica nelegalitatea sentinței primei instanțe și de a se folosi de probe pentru a-și dovedi acțiunea.

Totodată, pentru existența stării de incompatibilitate în speța de față, este suficient că recurentul - reclamant să aibă una din calitățile cerute de lege, respectiv să dețină o funcție de conducere în cadrul societății comerciale.

Înalta Curte reamintește că scopul principal al instituirii prin lege a incompatibilităților este acela de a proteja mandatul și de a garanta electoratului independența persoanei care îl reprezintă. Incompatibilitatea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, urmărindu-se garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice.

Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, alesul local trebuie să fie nu numai independent, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Or, prin cumularea mandatului public cu o funcție privată stabilită prin legea specială, alesul local ar putea intra în conflict cu prerogativele și obligațiile ce-i revin în această calitate. Astfel, confuzia de competențe și de calități generată de un asemenea cumul este în dauna funcției publice îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 132 din data de 19 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.