ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4535/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 23486/30.04.2020, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să acorde despăgubiri în cuantum de 118250 RON pentru prejudiciile morale suferite de reclamant ca urmare a decesului minorului B. și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 23486/30.04.2020, pârâtul a respins ca tardivă cererea de plată prin care a solicitat acordarea de despăgubiri în cuantum de 118250 RON pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a decesului nepotului său, minorul B., în urma unui accident rutier.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1203 din 16 noiembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. A susținut recurentul că persoana vinovată de accidentul rutier a fost condamnată definitiv prin decizia penală nr. 261/15.03.2016. Instanța de fond a reținut în motivare că există o prezumție simplă, în baza legăturilor de familie, că recurentul – reclamant a cunoscut fapta și persoana vinovată încă de la momentul accidentului. În combaterea acestei aprecieri s-a arătat că la acel moment fiul său era divorțat, nepotul fiind în îngrijirea mamei. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, acesta nefiind motivat, criticile formulate, reprezentând reiterări ale apărărilor din fața primei instanțe. In subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, corect fiind constatată tardivitatea formulării cererii de plată.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate. Alegațiile din cererea de recurs vizează elemente de fapt ale cauzei și nu critici privind modalitatea în care prima instanță a interpretat dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de 90 de zile, în ipoteza unei creanțe născute anterior deschiderii procedurii falimentului asigurătorului, cu atât mai mult cu cât instanța a reținut că, nici în raport de data rămânerii definitive a hotărârii penale, cerința prevăzută de lege nu este îndeplinită.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sau în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., va admite excepția și va constata nulitatea recursului.