ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4142/2022

Cadrul procesual Prin cererea formulată și înregistrată la data de 30.06.2020 pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Inspectoratul de Stat în Construcții, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună: obligarea acestora la recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim și repararea pagubei pe care aceștia au cauzat-o; să verifice modul cum factorii implicați în construcția imobilului situat în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, (precum investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanții, cercetătorii, proiectanții, verificatorii de proiecte atestați, experții tehnici atestați, auditorii energetici pentru clădiri atestați, responsabilii tehnici cu execuția autorizați, diriginții de șantier autorizați) au respectat cerințele de calitate fundamentale aplicabile la imobil precum: a) rezistență mecanică și stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate și mediu înconjurător; d) siguranță și accesibilitate în exploatare; e) protecție împotriva zgomotului; f) economie de energie și izolare termică, așa cum este prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, actualizată la zi; să dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcții la imobil, așa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcții cu nr. x din 09.02.2012, deoarece măsurile stabilite în document nu au fost puse niciodată în executare; precum și obligarea pârâților în solidar la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 14.325 euro + 46.834 RON +3.153 RON + 2.800 RON conform titlului executoriu sentința civilă nr. 5790 din 22.05.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 96/F - CONT din 25 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității, prescripției și calității procesuale pasive invocate prin întâmpinări. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Inspectoratul de Stat în Construcții, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea litigiului în fond. Totodată, a arătat că invocă excepția de nelegalitate a procesului-verbal de control nr. x/09.02.2012 emis de Inspectoratul de Stat în Construcții – Direcția Regională Construcții Sud-Vest Oltenia. A menționat recurentul că instanța de fond avea obligația să stabilească legalitatea lucrărilor de construcție la imobil raportat la recursul în interesul legii invocat prin cererea de chemare în judecată, dar aceasta a analizat numai excepțiile invocate de intimatul ISC și nu a analizat fondul cauzei pentru obligarea intimatului ISC să execute control la imobilul în speță, să verifice documentele de execuție aflate la Primăria Rm. Vâlcea și să stabilească situația reală a imobilului, respectiv imobil nerecepționat. A menționat recurentul că instanța de fond nu s-a aplecat asupra cererii de chemare în judecată să verifice dacă este întemeiat ceea ce s-a cerut prin cerere, în schimb a făcut numai aprecieri subiective care nu au la bază nicio probă concludentă și pertinentă, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală. Contrar aprecierii instanței de fond în sensul că recurentul dă dovadă de rea-credință, acesta a arătat că poate să afirme cu tărie de caracter, întrucât are la bază hotărâri definitive și irevocabile, că la nivelul intimaților și autorităților locale precum Primăria Rm. Vâlcea, sunt persoane care nu vor să aplice lege, fiind dovedit acest aspect. Recurentul a arătat că a invocat în cererea de chemare în judecată recursul în interesul legii nr. 13, dar instanța de fond nu s-a pronunțat pe temeiul de drept invocat, în care a menționat că lipsa autorizației de construire sau nerespectarea acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire constituie impedimente pentru recunoașterea, pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului cu materialele proprii. A apreciat recurentul că este eronată aprecierea instanței de fond, în sensul că au fost litigii între proprietar și constructor, adevărul fiind că au fost litigii între proprietar și Primăria Rm. Vâlcea și constructor. Instanța de fond în mod netemeinic și nelegal scoate din ecuație vinovăția Primăriei Rm. Vâlcea astfel cum recurentul-reclamant a detaliat în cererea de chemare în judecată. Totodată, este eronată aprecierea instanței de fond în sensul că recurentul este proprietarul imobilului în baza contractului de construire, întrucât contractul de construire reprezintă numai un antecontract de vânzare-cumpărare. Deși a învederat instanței de fond că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire a fost anulat și că imobilul este nerecepționat, aceasta în mod intenționat a omis să se pronunțe cu privire la aceste aspecte. Totodată, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra faptului că ISC are obligația de a verifica autoritatea locală respectiv Primăria Rm. Vâlcea, în baza prevederilor art. 2 din procedura de control al statului emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Adminstrației. Considerentele instanței de fond în sensul că prin acțiunea formulată reclamantul ar fi dorit ca, prin intermediul intimaților-pârâți, să fie obligată B. S.R.L. să execute obligațiile conform titlurilor executorii depuse la dosar contravin dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995. Din acest text de lege rezultă că au fost mai mulți factori care pot fi trași la răspundere numai de intimatul ISC, considerentele instanței de fond fiind fără temei de drept, fiind simple aprecieri subiective ale acesteia, recurentul precizând că depune înscrisuri pentru a dovedi că cea mai mare vină în modificarea proiectelor de execuție nu a avut-o B. S.R.L., ci intimatul ISC. A mai arătat recurentul că instanța de fond nu a admis proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții, probă prin care reaua-credință a intimatului ISC ar fi ieșit la iveală. Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la capătul 1 al cererii de chemare în judecată și a încălcat dreptul la un proces echitabil, nu a ținut cont de probele depuse și solicitate, de înscrisurile depuse la dosar. Instanța de fond este în eroare și nu a ținut cont de dreptul recurentului pentru repararea pagubei. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care recurentul a invocat faptul că este netemeinică și nelegală aprecierea dlui inspector general Racoviță din răspuns, cu privire la faptul că B. S.R.L. are calitate de investitor și proprietar. Instanța de fond consideră, contrar dispozițiilor legale în vigoare, că în sarcina unei autorități nu poate fi reținută obligația de a efectua noi verificări ori de câte ori i se solicită de către un petent. A mai menționat recurentul că instanța de fond nu a analizat cererea de chemare în judecată, motivele și temeiurile de drept în baza cărora a fost formulată aceasta, astfel că a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a urmărit angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților în solidar pentru neîndeplinirea atribuțiilor care le reveneau în calitate de organe de specialitate care exercită controlul în domeniul construcțiilor. În susținerea pretențiilor împotriva intimatului ISC au fost invocate și dispozițiile art. 1381 din C. proc. civ., dar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală întrucât nu a înțeles motivul pentru care au fost depuse la dosar hotărâri definitive și irevocabile, respectiv pentru a proba prejudiciul produs de ISC. A susținut recurentul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor aspecte relatate în cererea de chemare în judecată. Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a urmărit angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților în solidar pentru neîndeplinirea atribuțiilor care le reveneau în calitate de organe de specialitate care exercită controlul în domeniul construcțiilor, iar în astfel de acțiuni calitatea procesuală pasivă aparține ISC, ca fiind autorul faptei ilicite pretinse, urmând ca analiza îndeplinirii cerințelor necesare să fie realizată de către instanța de judecată odată cu soluționarea cauzei, luând în considerare ansamblul probelor solicitate, inclusiv proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții.

Apărările intimaților 4.1 Intimatul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcții a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. 4.2 Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, în principal, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 22 septembrie 2022, la întrebarea Înaltei Curți, recurentul-reclamant a precizat că susține doar motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Inspectoratul de Stat în Construcții la recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim și repararea pagubei pe care aceștia au cauzat-o; să verifice modul cum factorii implicați în construcția imobilului situat în Rm. Vâlcea, județul Vâlcea, (precum investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanții, cercetătorii, proiectanții, verificatorii de proiecte atestați, experții tehnici atestați, auditorii energetici pentru clădiri atestați, responsabilii tehnici cu execuția autorizați, diriginții de șantier autorizați) au respectat cerințele de calitate fundamentale aplicabile la imobil precum: a) rezistență mecanică și stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate și mediu înconjurător; d) siguranță și accesibilitate în exploatare; e) protecție împotriva zgomotului; f) economie de energie și izolare termică, așa cum este prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, actualizată la zi; să dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcții la imobil, așa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcții cu nr. x din 09.02.2012, deoarece măsurile stabilite în document nu au fost puse niciodată în executare; precum și obligarea pârâților în solidar la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 14.325 euro + 46.834 RON +3.153 RON + 2.800 RON conform titlului executoriu sentința civilă nr. 5790 din 22.05.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea. Soluționând cauza, curtea de apel a respins excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității, prescripției și calității procesuale pasive invocate prin întâmpinări. A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Inspectoratul de Stat în Construcții, ca neîntemeiată. La termenul de judecată din 22 septembrie 2023, la întrebarea Înaltei Curți, recurentul a precizat că susține doar motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Analizând criticile recurentului formulate din această perspectivă, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Înalta Curte observă că obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulat de recurentul-reclamant este obligarea intimaților la recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim și repararea pagubei pe care aceștia au cauzat-o; să verifice modul cum factorii implicați în construcția imobilului au respectat cerințele de calitate fundamentale aplicabile la imobil, așa cum este prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții; să dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcții la imobil, așa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcții cu nr. x din 09.02.2012; precum și obligarea pârâților în solidar la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 14.325 euro + 46.834 RON +3.153 RON + 2.800 RON conform titlului executoriu sentința civilă nr. 5790 din 22.05.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea. Astfel cum a reținut instanța de fond, prin procesul-verbal de control nr. x/09.02.2012, încheiat de Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția regională în construcții sud-vest Oltenia, s-a dispus expertizarea construcției, precum și, în sarcina constructorului, executarea eventualelor soluții de remediere indicate în rapoartele de expertiză tehnică, în baza unor detalii de execuții întocmite, verificate și însușite de experți, conform prevederilor legale în vigoare. S-a stabilit de asemenea întocmirea cărții tehnice, iar după preluarea acesteia pentru proprietarii imobilului s-a stabilit obligația respectării prevederilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 10/1995 privind efectuarea la timp a lucrărilor de întreținere și reparații. Prin același proces-verbal s-a stabilit prezentarea reprezentantului executantului lucrării, C., la sediul Inspectoratului de Stat în Construcții, Direcția regională în construcții sud-vest Oltenia, iar ing. D., în calitate de RTE la obiectivul în cauză, a primit referat negativ pentru prelungirea atestatului eliberat de MLPAT pentru domeniul I. Imobilul în cauză a format obiectul expertizării din punct de vedere tehnic, deficiențele acestuia fiind constatate prin raportul de expertiză întocmit de expert E. în dosarul nr. x/2010, precum și în privința spațiilor comune prin raportul de expertiză întocmit de expert F.. Cu privire la ambele categorii de deficiențe constatate, recurentul-eclamant a obținut un titlu executoriu, după cum urmează: Prin sentința civilă nr. 5790/22.05.2012, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2010, constructorul B. S.R.L. a fost obligat la remedierea deficiențelor de construcție din apartamentul proprietatea reclamantului, deficiențe enumerate în raportul de expertiză efectuat în cauză și evaluate la 46.834 RON plus 3.153 RON pentru scara de acces la etajul 2. La rândul său, Asociația de proprietari Vila Teiului, în care este înscris reclamantul ca proprietar al imobilului cu privire la care se poartă prezentul litigiu, a solicitat ulterior și obținut, prin sentința civilă nr. 509/22.01.2015, obligarea pârâtei B. S.R.L. la efectuarea lucrărilor de construcție la spațiile comune ale imobilului, astfel cum au fost enumerate în raport de expertiză efectuat în cauză, în cuantum de 57.346 RON sau autorizarea reclamantei să le efectueze pe cheltuiala pârâtei, în cazul refuzului acesteia de a le efectua. Recurentul-reclamant a obținut titluri executorii cu privire la măsurile stabilite prin procesul-verbal de control nr. x/09.02.2012, în calitatea sa de creditor având, potrivit art. 1516 C. civ., un drept de opțiune cu privire la modul de îndeplinire a obligației de către debitorul său B. S.R.L., modalități dintre care reclamantul a uzat deja de calea deschisă de dispozițiile art. 1528 alin. (1) C. civ. și de calea executării silite, precum și, urmare a suspendării acestor demersuri, de calea înscrierii la masa credală a debitoarei. Totodată, prin același proces-verbal s-a stabilit de asemenea întocmirea cărții tehnice, obligație care, de asemenea, revine executantului lucrării, și nu autorităților pârâte. Instanța de fond a reținut că divergențele dintre părți cu privire la buna sau reaua credință a executantului lucrării în transmiterea acestei cărți tehnice către reclamant sunt fără incidență asupra prezentei cauze, în care pârât nu este executantul lucrării, eventuala rea credință a acestuia neputând fi imputată autorităților pârâte. A concluzionat instanța de fond că, la acest moment, punerea în executare a măsurilor stabilite prin procesul-verbal de control nr. x/09.02.2012 excede obligațiilor și atribuțiilor pârâților, care și-au îndeplinit propriile obligații legale, reclamantului rămânându-i să continue demersurile sale legale de recuperare a prejudiciului constatat de la cel răspunzător de producerea acestuia, așa cum a fost el reținut în mod definitiv prin sentințele civile nr. 5790/22.05.2012 și nr. 509/22.01.2015, pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Astfel, în acord cu cele reținute de instanța de fond, față de cele menționate anterior, Înalta Curte observă că autoritățile și-au exercitat atribuțiile legale de control, au întocmit documentele constatatoare în conformitate cu legea, documente pe care reclamantul le-a valorificat în demersuri judiciare ulterioare, obținând în instanță titluri executorii pentru remedierea de către executantul lucrării a deficiențelor constatate. În acest context, solicitarea recurentului-reclamant apare ca fiind un demers care depășește ceea ce se poate solicita în mod rezonabil unei autorități în materia controlului construcțiilor. Prin urmare, refuzul autorităților de a efectua noi verificări se încadrează în limitele unei justificări rezonabile, cu atât mai mult cu cât verificările pe care recurentul-reclamant le solicită au un caracter general și vizează practic același imobil care a mai făcut obiectul controlului. Nemulțumirile recurentului-reclamant reluate și în cuprinsul memoriului de recurs rezidă în dificultatea de a-și vedea realizate pretențiile care derivă din titlurile executorii reprezentate de sentințe judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, iar nu din pasivitatea autorităților pârâte care nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de control, iar această dificultate este inerentă modalității de recuperare a creanțelor în procedura insolvenței deschise împotriva executantului lucrării. Prin urmare, Înalta Curte reține că nu este vorba despre un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Totodată, sumele solicitate cu titlul de prejudiciu nu pot fi imputate autorităților intimate, singurul argument invocat în susținerea acestui capăt de cerere fiind faptul că recurentul-reclamant nu își poate recupera aceste sume, constatate definitiv prin titlul executoriu sentința civilă nr. 5790/22.05.2012, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În lipsa probelor, în mod corect a reținut instanța fondului că simpla dificultate a recuperării acestor sume de la debitorul lor constatat definitiv prin titlul executoriu menționat, o societate comercială terț față de acest litigiu, nu mută în sarcina statului obligația reparării acestui prejudiciu, de care autoritățile pârâte nu se fac în niciun fel responsabile. Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei. A mai invocat recurentul faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală și nu a încuviințat proba cu expertiză tehnică, aceasta fiind obligatorie la imobile, pronunțând o soluție subiectivă, fără probe. Înalta Curte observă că prima instanță a respins proba cu expertiză solicitată în cauză de către reclamant, având în vedere faptul că obiectul acestei cauze îl reprezintă tocmai obligarea pârâților să verifice modul în care factorii implicați au respectat cerințele de calitate, obiect în raport de care efectuarea acestor verificări ar fi în sarcina factorilor implicați, în măsura în care s-ar admite acțiunea, neformând obiectul litigiului expertizarea lucrării în această cauză, eventual, ulterior, în raport de verificările efectuate. Astfel, proba solicitată a fost respinsă în raport de obiectul cererii deduse judecății și de motivele de fapt și de drept invocate de parte, motiv pentru care nu se poate statua că a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului-reclamant. Dreptul la apărare nu este unul absolut, iar instanța nu are obligația să administreze toate probatoriile solicitate de parte, ci doar pe acelea care pot conduce la aflarea adevărului și la soluționarea judicioasă a cauzei. Or, în speță, probele solicitate de recurentul-reclamant nu au fost abuziv înlăturate, ci s-a constatat în urma analizei că acestea nu ar servi la soluționarea cauzei în raport de obiectul său și de motivele invocate. În fine, în ceea ce privește excepția de nelegalitate a procesului-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcții sub nr. x/09.02.2012, invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că admiterea excepției de nelegalitate are ca efect înlăturarea actului respectiv de la cauza dedusă judecății. În prezenta speță, recurentul-reclamant a solicitat să se dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcții la imobil, așa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcții cu nr. x din 09.02.2012, reclamând faptul că măsurile stabilite în document nu au fost puse niciodată în executare. Astfel, în condițiile în care efectul admiterii excepției de nelegalitate constă în soluționarea cauzei fără a se ține seama de actul a cărui nelegalitate ar fi constatată pe calea excepției (art. 4 alin. (3) din Legea 554/2004), este un nonsens să nu se aibă în vedere tocmai actul prin care, astfel cum a arătat recurentul-reclamant, s-au dispus măsurile a căror punere în executare o solicită prin cererea de chemare în judecată. În concluzie, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va respinge excepția de nelegalitate a procesului-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcții sub nr. x/09.02.2012, va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 96/F - CONT din 25 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.