ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3484/2023

Ședința publică din data de 23 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești la data de 09.05.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea art. 6 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect din 01.09.2001, aprobată prin H.G. nr. 932/2010 și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 134/F-CONT de la data 18 octombrie 2022 a Curții De Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMANIEI.

A fost anulate dispozițiile alin. (2) al articolului 6 din H.G. nr. 932/2010.

Anterior pronunțării sentinței civile nr. 134/2022, la data de 4 octombrie 2022, printr-o încheiere care face, de asemenea, obiect al cererilor de recurs, a fost respinsă cererea de intervenție în cauză formulată de Ordinul Arhitecților din România.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 134/F-CONT de la data 18 octombrie 2022 a Curții De Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a încheierii de la data de 4 octombrie 2022, în termenul legal, au declarat recurs pârâtul Guvernul României și petentul Ordinul Arhitecților din România, în temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și a încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În ceea ce privește cererea de recurs a pârâtului Guvernul României, acesta a solicitat casarea încheierii și a sentinței civile recurate, și, în rejudecarca cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către intimatul-reclamant A., în principal, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că sentința civilă care a dezlegat cauza pe fond, cât și încheierea din ședința publică din data de 04 octombrie 2022, intră sub incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a normelor și principiilor de drept material și procesual incidente.

Astfel, cu privire la respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de către O.A.R., judecătorul fondului a pronunțat o soluție vădit nelegală, în aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 61 C. proc. civ.

În cauza ce formează obiectul dosarului, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea în parte [art. 6 alin. (2)] a Hotărârii Guvernului nr. 932/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect

Din cuprinsul reglementării antereferite se observă faptul că legiuitorul (secundar) a înțeles să coreleze în cadrul actului administrativ contestat, reglementările referitoare la autorizarea lucrărilor de construcții cu cele privind exercitarea profesiei de arhitect.

Pe de altă parte, Ordinul Arhitecților din România este înființat prin Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind o organizație profesională independentă, nonprofit, autonomă, apolitică și de interes public (art. 1 din Lege).

Fără a avea în vedere disp. art. 25 din Legea nr. 184/2001, în mod nelegal, instanța fondului a înlăturat din cauză singura entitate căreia legiuitorul primar i-a stabilit atribuții în privința acordării dreptului de semnătură al arhitectului, dar și cea care urmărește exercitarea competentă și calificată a profesiei de arhitect.

Instanța fondului, într-o interpretare greșită a legii (Legea nr. 184/2001), a restrâns nepermis atribuțiile legale ale O.A.R., rezumând activitatea Ordinului la crearea unei simple baze de date care cuprinde proiectele de arhitectură.

Contrar celor reținute, în mod greșit, prin încheierea de respingere a cererii de intervenție și în acord cu normele legale incidente (Legea nr. 184/2001), legiuitorul a delegat O.A.R. atribuții exclusive cu privire la gestionarea modalității de exercitare a profesiei de către arhitecți, în scopul asigurării calității obiectului de arhitectură și urbanism, așa cum reiese din dispozițiile art. 25 ale actului normativ anterior menționat.

Crearea bazei de date reprezintă doar un instrument prin intermediul căruia sunt realizate/îndeplinite atribuțiile O.A.R.

De asemenea, instanța fondului a preluat în integralitate și susținerile intimatului-reclamant privitoare la incidența în speță a dispozițiilor Legii nr. 8/1996, și, fără a realiza sau prezenta propriul raționament, juridic, determinând o încadrare incorectă a cauzei în raport cu situația factuală relevată de către reclamant, întrucât, cauza pendinte nu este în legătură cu drepturile de autor sau drepturi conexe asa cum greșit a circumstanțiat-o instanța fondului, împrejurare care, încă odată, atrage nelegalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate în speță.

Concluzionând, în considerarea atribuțiilor acordate de legiuitorul primar O.A.R., în raport de dispozițiile art. 61 si 64 C. proc. civ., cererea de intervenție accesorie se impunea a fi admisă, contrar soluției date de instanța de fond.

A mai arătat că sentința civilă nr. 134/F-CONT/2022 este, de asemenea criticabilă, pentru modalitatea în care instanța fondului a analizat presupusa nelegalitate a actului criticat, în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430-432 C. proc. civ. și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 184/2001:

Astfel, într-un prim aspect, deși s-a reținut în considerentele încheierii de ședință din data de 04 octombrie 2022 existența deciziei civile nr. 4305/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Dosar nr. x/2019) care, în admiterea recursului (într-o cauză soluționată în fond de către Curtea de Apel Pitești, în cadrul căreia a fost analizată incidența acelorași norme juridice), a considerat că mecanismul dovezii de luare în evidență a proiectelor de arhitectură nu restrânge nejustificat independența arhitectului în exercitarea dreptului de semnătură și recunoaște O.A.R. dreptul de a efectua verificări cu privire la dreptul de semnătură în momentul depunerii documentației tehnice de autorizare, totuși instanța de fond, într-o interpretare eronată a normei juridice cenzurate, a ignorant efectele puterii de lucru judecat relevat în speță, prezumție care impunea acesteia consecvență în judecată, astfel încât ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În acest context, ceea ce revenea instanței de fond era constatarea faptului că, prin textul cenzurat nu se impun obligații suplimentare arhitecților, și nu se aduce atingere dreptului de semnătură al arhitectului, în accepțiunea dată de dispozițiile Legii nr. 184/2001.

Or, deși avea la dispoziție toate informațiile relevante, instanța de fond nu a reținut existența puterii de lucru judecat și nu a respectat obligația de a judeca în fond ținând cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept deduse judecății, dând eficiență prezumției de lucru judecat.

Mai mult, instanța de fond pornește analiza asupra legalității actului administrativ, respectiv a normei juridice în discuție, cu prioritate, din perspectiva altor critici de nelegalitate, decât cele invocate de către intimatul-reclamant, susținând "neclaritatea textului pus în discuție ".

Fără niciun argument pertinent, instanța a statuat că norma juridică ar impune în sarcina arhitectului obligații suplimentare, și anume, de a face dovada dreptului de semnătură.

Din textele de lege rezultă că obligațiile de verificare impuse de actul administrativ cad exclusiv în sarcina autorităților administrației publice centrale și locale, și au la bază documentul emis de către filiala teritorială a Ordinului Arhitecților din România, din care face parte arhitectul/conductorul arhitect, prin care confirmă dreptul de semnătură al acestuia. Or, în îndeplinirea acestei obligații, Înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut O.A.R. dreptul de a efectua verificări.

Norma cenzurată de către instanța de judecată este clară, precisă și previzibilă și permite destinatarilor să își adapteze conduita la exigențele acesteia. Cu privire la claritate și precizie, în art. 25 din Legea nr. 24/2000 este reglementată sub denumirea "Determinarea conceptelor și noțiunilor" exigența ca în textul viitoarei norme "să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite ", iar în art. 8 alin. (4) se precizează că " textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce ", că nu trebuie utilizați "termeni cu încărcătură afectivă", iar "forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor".

Astfel, printr-o aplicare greșită a normelor de drept material antereferite, instanța fondului a procedat la anularea dispozițiile art. 6 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 932/2010, realizând o cercetare precară a situației de fapt expuse și dând acesteia o interpretare eronată.

Și în ceea ce privește nerespectarea principiului ierarhiei actelor juridice si depășirea limitelor impuse de Legea nr. 184/2001 se observă același raționament greșit al instanței, vizând exercitarea dreptului de semnătură de către arhitecți.

Greșit a reținut prima instanță că prin textul de lege criticat nu sunt puse în discuție condițiile exercitării acestui drept de către arhitect ci se instituie obligația autorităților de a verifica acest drept. Astfel, obligația prevăzută la art. 6 alin. (2) din Normele metodologice, respectiv, verificarea de către autoritățile administrației publice centrale și locale, în vederea emiterii autorizațiilor de construire/desființare, în condițiile legii, a luării în evidență a proiectului de arhitectură aferent documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor de demolare, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz, a fost instituită în sensul confirmării dreptului de semnătură și nu al impunerii unor obligații suplimentare pentru arhitecți, cu atât mai puțin al controlului sau verificării cu privire la proiectele de arhitectură.

A menționat că prevederile art. 6 alin. (2) din Normele metodologice, nu sunt depășite competențele instituite de actele normative de nivel superior, având în vedere că art. 11 din Legea nr. 184/2001, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că proiectele de arhitectură pentru materializarea cărora legea impune obținerea autorizației de construire vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnătură sau de un conductor arhitect cu drept de semnătură, iar Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, precizează că proiectele trebuie întocmite de specialiști în domeniul arhitecturii, ingineriei structurale și ingineriei instalațiilor, fiecare pe domeniul de competență, și încadrează ca infracțiune întocmirea ori semnarea documentațiilor tehnice - D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a proiectelor tehnice și a documentațiilor de execuție, pentru alte specialități decât cele certificate prin diplomă universitară.

A susținut că actul administrativ atacat este legal întocmit și a invocat prev. art. 108 alin. (2) din Constituție susținând că hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Hotărârea se adoptă întotdeauna în baza legii, fiind secundum legem și urmărind atât organizarea executării, cât și executarea în concret a legii. De asemenea, hotărârea Guvernului reprezintă prin excelență actul prin care autoritatea executivă si-a realizat rolul de exercitare a conducerii generale a administrației publice. Toate aceste aspecte sunt evident a fi întrunite în cauză, astfel că, și din aceste considerente, instanța fondului a realizat o soluționare greșită a cauzei.

Un alt aspect care determină nelegalitatea sentinței civile a rezultat din modul defectuos în care instanța fondului a analizat cauza dedusă judecății din perspectiva principiilor fundamentale ale procesului civil-dreptul de dispoziție al părților, dreptul la apărare sau contradictorialitatea, încălcate de către instanță.

Instanța fondului a omis să soluționeze excepția inadmisibilității acțiunii. Astfel, în ședința publică din data de 04 octombrie 2022, instanța fondului a soluționat, prin respingere, cererea de intervenție accesorie formulată de către Ordinul Arhitecților din România, atât dezbaterile, cât și analiza instanței, vizând exclusiv această cerere.

Acest fapt ce echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, semnificând totodată și o încălcare a principiului contradictorialității, instanța având obligația de a întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterilor contradictorii (art. 14 alin. (6) C. proc. civ.).

In egală măsură, această omisiune pune inclusiv instanța de control în imposibilitatea de a verifica legalitatea sentinței civile, de vreme ce a rămas nedezlegat un mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluționarea cauzei, și care, dacă ar fi fost analizat și dezlegat corespunzător, ar fi făcut inutilă cercetarea cauzei în fond, în considerarea celor susținute în motivarea excepției.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului împotriva încheierii pronunțate în ședința publică din data de 04 octombrie 2022 și a sentinței civile nr. 134/F-CONT/18 octombrie 2022, casarea hotărârilor civile recurate, și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către intimatul-reclamant A., în principal, ca inadmisibilă, și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs formulată de petentul Ordinul Arhitecților din România, acesta a solicitat desființarea încheierii de la data de 4 octombrie 2022 prin care a fost respinsă cererea sa de intervenție accesorie precum și desființarea sentinței civile atacate.

În motivare, a susținut că intimatul – reclamant A. a mai inițiat un litigiu în care a solicitat anularea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 care aveau același obiect: impuneau condiția ca la cererea pentru emiterea autorizației de construire/desființare să fie anexată dovada înregistrării documentației la Ordinul Arhitecților din România.

OAR a formulat și în acel dosar cerere de intervenție accesorie, iar ICCJ a reținut că: "cererea de intervenție îndeplinește condițiile art. 63 și 64 C. proc. civ., fiind admisibilă în principiu (pag. 1 par. 7 din Hotărârea ICCJ).

Această soluționare definitivă de către instanța supremă a acestei probleme de drept se impunea cu putere de lucru judecat instanței de fond din prezenta cauză, câtă vreme actul administrativ criticat are același conținut și este criticat de către aceeași parte.

Ar fi inadmisibil să se considere că OAR ar fi avut interes să intervină într-un litigiu în care se contesta anularea unui Ordin, dar nu avea interes să intervină într-un alt litigiu în care s-ar critica aceeași prevedere legală, cu singura diferență că ea a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern.

Din acest motiv, sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7, când s-a încălcat puterea de lucru judecat.

A mai menționat că prin încheierea recurata s-a realizat o aplicare greșită a art. 61 alin. (1) și urm. C. proc. civ. care prevede că "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare". Potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., "intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți", motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din aceste dispoziții legale rezulta existența a doua condiții de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie: interesul intervenientului și sprijinirea apărării uneia dintre părți.

Interesul OAR în formularea cererii de intervenție rezultă din faptul că, în prezenta cauză, instanța de judecată se va pronunța asupra legalității unui text care impune ca, la cererea pentru eliberarea autorizației de construcție/desființare, să fie atașată dovada înregistrării documentației la Ordinul Arhitecților din România.

OAR este o organizație profesională independentă, nonprofit, autonomă, apolitică și de interes public, ce are rolul de a reprezenta și ocroti, la nivel național și internațional, interesele profesiei de arhitect și este competentă pentru recunoașterea titlurilor oficiale de calificare în profesia de arhitect.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect ("Legea nr. 184/2001"), Ordinul Arhitecților din România are următoarele atribuții:protejează și promovează calitatea produsului de arhitectură și urbanism;urmărește exercitarea competentă și calificată a profesiei în respectul codului deontologic al acesteia;propune reglementări legislative și normative specifice

Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, atribuția Ordinului Arhitecților din România privind acordarea dreptului de semnătură nu poate fi exercitată de nicio altă instituție sau asociație profesională.

Rezulta că OAR este singurul organism abilitat să verifice dreptul de semnătură al arhitecților. De aceea, eventuala anulare a prevederii anterior citate ar avea efecte directe asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor legale ale OAR, care ar fi împiedicată să mai verifice în mod concret dreptul de semnătură al arhitecților care formulează cereri de eliberare a unei autorizații de construire. S-ar crea riscul eliberării de autorizații de construire pentru proiecte depuse de arhitecți care nu au drept de semnătură sau au drept de semnătură suspendat. Publicarea anuală a TNA nu este suficientă pentru verificarea dreptului de semnătură, deoarece pe parcursul unui an arhitectul își poate pierde dreptul de semnătură, îi poate fi suspendat din motive disciplinare sau ca urmare a neachitării cotizației anuale sau poate fi chiar exclus din organizație.

Atribuția OAR de a verifica dreptul de semnătură cu ocazia înregistrării proiectului la OAR are ca scop tocmai protejarea activității arhitecților din România, dar și protejarea interesului public, deoarece o exercitare necompetentă a profesiei poate afecta siguranța utilizatorilor (a cetățenilor care locuiesc/muncesc în construcțiile edificate).

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, cererea de intervenție a sprijinit doar apărarea pârâtului, solicitându-se respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Instanța de fond a realizat o aplicare eronată a art. 25 lit. e) din lege. Atâta vreme cât OAR este autoritatea care acordă dreptul de semnătură și gestionează Tabloul este cât se poate de evident că tot OAR controlează modul de exercitare a acestuia și veghează ca persoane care nu au drept de semnătură să nu realizeze proiecte specifice profesiei de arhitect.

Prima instanța a avut o înțelegere greșita asupra interesului reprezentat de colectarea datelor privind proiectele de arhitectură.

Astfel, arhitectul are obligația de a identifica proiectul prin parametrii săi tehnici, urbanistici, și nu prin caracteristicile care țin de creația arhitecturală. Atunci când completează formularul, arhitectul are obligația de a atașa un plan de situație.

Parametrii urbanistici și datele de identificare a documentației, din punct de vedere administrativ, ajută OAR să realizeze statistici referitoare la valorile de piață ale construcțiilor și la valoarea de proiectare, pe zone și unități administrativ-teritoriale, pe baza cărora OAR face propunerile de politici publice descrise pe larg în cererea de intervenție. Baza de date permite subscrisei să observe evoluția numărului de dovezi înscrise pe fiecare județ în parte și cum evoluează numărul de proiecte pe tip de lucrări de la un an la altul.

De asemenea, toate aceste date permit OAR să realizeze un control preventiv al exercitării dreptului de semnătură. Baza de date permite OAR să observe câte dovezi a solicitat un anumit arhitect. Arătăm cu titlu de exemplu că au existat situații în care arhitecți au solicitat mai mult de 50 de dovezi într-un an. Or un birou mic sau mediu de arhitectură nu ar putea realiza atâtea proiecte într-un an, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă privind anumite neregularități (semnătura de complezență). Pe baza acestui semnal de alarmă, Ordinul poate realiza investigații interne care să se concretizeze inclusiv în sesizarea Comisiei de Disciplină.

Din toate aceste explicații rezultă caracterul nelegal al concluziilor primei instanțe în privința interesului OAR în formularea cererii de intervenție.

Având în vedere toate aceste considerente, rezultă că soluția de respingere în principiu a cererii de intervenție a OAR este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 61 C. proc. civ. și a considerentelor obligatorii ale Hotărârii ICCJ din procesul anterior.

Ulterior, intimatul – petent a formulat concluzii și cu privire la soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, solicitând desființarea sentinței civile pronunțate în cauză, invocând motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul– reclamant A. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect din 01.09.2001, aprobată prin H.G. nr. 932/2010 și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate invocate de intimatul-reclamant, reținând, în esență că prin art. 6 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect sunt depășite limitele stabilite prin Legea 184/2001. Chiar dacă la momentul elaborării H.G. nr. 932/2010 pârâtul a considerat că dispozițiile Legii 184/2010 nu sunt clare sau suficiente pentru atingerea scopului acestei legi, anume organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, nu putea să suplinească aceste deficiențe prin actul de punere în aplicare, care este un act de nivel inferior.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține că judecarea unei pricini trebuie efectuată între părțile procesuale legal îndrituite a participa la proces iar analizarea legalității actului administrativ cu caracter normativ trebuie să se realizeze cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, care presupune obligativitatea conformității actului administrativ cu actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis.

Relevante pentru soluționarea cererii de recurs sunt prevederile art. 25 din Legea nr. 184/2001 care reglementează atribuția Ordinului Arhitecților din România de a controla dreptul de semnătură al arhitecților.

În ceea ce privește critica recurentului – pârât Guvernul României și a recurentului – petent Ordinul Arhitecților din România cu privire la soluția dată cererii de intervenție accesorie formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că aceasta întemeiată și aptă a conduce la casarea soluției primei instanțe pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, din perspectiva dispozițiilor legale de la art. 61 alin. (1) și urm. C. proc. civ., petentul Ordinul Arhitecților din România a arătat că justifică un interes în cauză în considerarea și a dispozițiilor legale de la art. 25 din Legea nr. 184/2001 coroborate cu cele ale art. 6 din Normele metodologice de aplicare ale aceluiași act normativ care-i reglementează atribuțiile, dispoziții care se solicită a fi anulate în prezenta cauză.

Față de împrejurarea că Ordinul Arhitecților din România este singurul organ abilitat a verifica dreptul de semnătură al arhitecților, eventuala anulare a dispozițiilor legale de la art. 6 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 932/2010, ar avea efecte directe asupra modului de desfășurare a activității acestui organ, fiind creat riscul eliberării de autorizații de construire pentru arhitecți care nu au drept de semnătură sau au drept de semnătură suspendat. Prin urmare, partea justifică un interes în cauză, contrar celor reținute de prima instanță.

Totodată, în mod corect a demonstrat petentul Ordinul Arhitecților din România îndeplinirea și a celei de-a doua condiții de admisibilitate a intervenției accesorii, arătând că sprijină prin intervenția sa, apărările formulate de pârât, în calitatea acestuia de parte procesuală pentru care dorește să intervină în proces.

Pentru aceste considerente, se impune admiterea cererii de recurs formulate de Guvernul României și de Ordinul Arhitecților din România cu privire la încheierea de ședință de la data de 4 octombrie 2022 prin care a fost respinsă de prima instanță cererea de intervenție accesorie formulată în cauză.

Cu privire la cererea de recurs formulată petentul Ordinul Arhitecților din România împotriva sentinței civile nr. 134/2022 a Curții de Apel Pitești, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al acesteia, cu motivarea că, nedobândind calitate procesuală la fond, această parte nu justifică interes de a ataca soluția primei instanțe.

Așa cum s-a precizat anterior, Ordinul Arhitecților din România justifică un interes în a ataca doar încheierea prin care a fost respinsă cererea sa de intervenție în cauză iar nu sentința civilă finală deoarece acesta nu a dobândit calitate procesuală, nefiind stabilite de către prima instanță obligații în sarcina sa ca urmare a judecății de la fond.

În contextul celor anterior expuse, Înalta Curte va da eficiență disp. art. 64 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că "(4) În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, hotărârea pronunțată este desființată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul discutării admisibilității în principiu a acesteia."

Cum judecata cauzei s-a realizat într-un cadru procesual incorect stabilit de prima instanță, ca urmare a respingerii cererii de intervenție accesorie formulate în interesul pârâtului Guvernul României, față de dispozițiile legale anterior amintite, pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, se va casa sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Din examinarea sentinței civile atacate, reiese că prima instanță nu a supus dezbaterilor contradictorii ale părților excepția inadmisibilității acțiunii și nici nu s-a pronunțat asupra acesteia însă, în raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, aceste aspecte vor fi analizate prima instanță cu ocazia rejudecării pricinii pe fond.

Totodată, din considerentele hotărârii pronunțate de CA Pitești nu reiese că judecătorul fondului a aprofundat chestiunile de drept și de fapt supuse analizei și nu a valorificat aspectele invocate de Ordinul Arhitecților din România cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 4305/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul nr. x/2019 în care s-a admis cererea de intervenție accesorie a acestuia în interesul Guvernului României. Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a analiza și aceste chestiuni.

Concluzionând, în raport de soluția de admitere a cererii de intervenție accesorie a Ordinului Arhitecților din România, având în vedere și faptul că prima instanță a omis analiza anumitor aspecte legate de fondul litigiului, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție.

Având în vedere soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici menționate de către recurentul – pârât Guvernul României cu privire la nelegalitatea sentinței civile atacate, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenți împotriva încheierii de la data de 04.10.2022 și recursul Guvernului României împotriva sentinței nr. 134/F-CONT din 18 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul Ordinul Arhitecților din România împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2022.

Casează încheierea recurată și admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ordinul Arhitecților din România.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Ordinul Arhitecților din România împotriva sentinței nr. 134/F-CONT din 18 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2022 și a sentinței nr. 134/F-CONT din 18 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2023.