ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1674/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în data de 11.02.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia de disciplină, solicitând anularea Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naționale de Disciplină și, pe cale de consecință, redobândirea calității de arhitect, daune morale în valoare de 10.000 RON și plata cheltuielilor de judecată, precum și suspendarea efectelor acesteia.

Prin sentința civilă nr. 198/27.05.2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând că potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Prin urmare, dosarul a fost înregistrat sub același număr, la data de 26.06.2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Astfel învestită, această instanță a anulat, ca netimbrată, cererea de suspendare a actului administrativ contestat, prin încheierea din 7.08.2019.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 135/2019 pronunțată în data de 10.10.2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA - Comisia de Disciplină.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, reclamantul A..

Încadrând generic cererea de recurs în dispozițiile art. 488 Cod procedură civilă, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul anulării Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naționale de Disciplină și pe cale de consecință, redobândirea calității de arhitect, în subsidiar, solicită casarea sentinței cu trimiterea spre rejudecare.

În dezvoltarea criticilor sale, în esență, recurentul - reclamant arată că Hotărârea nr. 1/22.01.2019 este nemotivată în fapt, ceea ce duce la nulitatea absolută a acesteia.

Recurentul susține că nu reprezintă motive: simpla invocare a completului CND, cum că: " documentele suplimentare depuse de reclamant la dosar intaresc acuzația de practicare a semnăturii de complezenta. Astfel, din extrasul SIOAR pentru perioada 01.01.2016- 31.12.2017, rezulta ca paratul a solicitat 336 de dovezi de luare in evident a proiectelor, din care 28 au fost response, 2 anulate si 306 soluționate si eliberate. Prin urmare, se constata ca in perioada in care arhitectul era judecat in cadrul comisiei teritoriale de disciplina a B., acesta a mai solicitat un număr considerabil de dovezi, mai precis, 40 "- în condițiile în care acest aspect nu face obiectul dosarului cu nr. mai sus menționat pentru care a fost cercetat disciplinar, astfel încât Comisia de disciplina și-a depășit în mod nelegal atribuțiile cu care a fost investită.

Mai mult decât atât, a depus la dosar inscrisuri din care rezultă că în perioada 2016-2017 societatea sa a avut 4 angajați, iar acest aspect nu a fost avut în vedere de instanța de fond, deși a depus inscrisuri in acest sens.

În ceea ce privește mențiunea conform căreia " din încheierea nr. 22971/09.07.2010 a B. rezulta ca arh. A. a fost cercetat disciplinar in trecut fara a se pronunța o hotărâre de sancționare", recurentul consideră că acest aspect nu reprezintă circumstanțe agravante în sarcina sa, dimpotrivă, tocmai faptul că nu a mai fost sancționat, reprezintă un aspect care ar fi trebuit sa fie reținut în favoarea sa și nicidecum sa conducă în mod vădit la sancționarea sa în prezentul dosar.

În ceea ce privește reținerea intimatei - pârâte, conform căreia " Din hotărârea nr. 1/2018 a B. rezultă ca paratul nu a solicitat eliberarea unor dovezi de luare în evidență pentru 6 proiecte depuse spre autorizare la primăria com. Baiculesti din jud. Argeș, acest lucru dovedind încalcarea legislației in vigoare.", recurentul susține că a fost acuzat pe nedrept ca nu ar fi solicitat eliberarea dovezii OAR, nefiind culpa sa, această obligație nefiind solicitata de către Primăria care eliberează Certificatul de Urbanism.

Mai susține recurentul că, acuzația filialei că a elaborat un număr " impresionant " de proiecte în perioada 2016- 2017, nu este întemeiata, comisia de disciplina neluand în considerare faptul ca a semnat proiecte ce se întindeau pe o perioadă de o jumătate de an in urma, cele aferente lunii mai invocate fiind un număr de 9 și acelea magazii si garduri.

Mai mult decât atât, Legea nr. 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de architect, nu impune realizarea unui număr minim sau maxim de proiecte într-o anumita perioada de timp.

Susține recurentul că instanța de fond, în mod greșit a reținut ca nu a angajat în cadrul biroului individual de arhitectura nici un architect sau conductor architect, deși a depus înscrisuri din care rezulta ca a avut 4 angajați.

În ceea ce privește reținerea instanței de fond în sensul că " reclamantul nu a adus argumente pertinente care sa demonstreze contrariul...", recurentul arată că a depus la dosar insrisuri din care rezulta ca a avut un numar de 4 angajați, pentru care a avut încheiate contracte individuale de munca.

De asemenea, susține recurentul că nu poate fi reținut nici argumentul invocat de completul de disciplină în motivarea sancțiunii ce i-a fost aplicată, respectiv că starea precara de sănătate nu îi poate permite să se ocupe singur de proiectele pentru care a solicitat luarea in evidență, arătând că afirmațiile făcute la adresa sa și a activității desfășurate sunt nefondate, nereale si neconforme cu realitatea.

Mai mult decât atât, menționează recurentul că, pe toata perioada desfășurării activității, a respectat întocmai dispozițiile legislației in vigoare, mai ales drepturile si obligațiile impuse de lege, sens în care redă conținutul articolelor 19 și 20 din lege.

Într-o ultimă critică recurentul arată că nu au fost respectate nici dispozițiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 184/2001, ce prevăd că " "(5) Împotriva hotărârii comisiei Teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), se poate formula contestație la Comisia Națională de disciplina în termen de 30 de țile de la data comunicării hotărârii.", având în vedere că nu i-a fost comunicată hotărârea comisiei teritoriale de disciplină prin care s-a propus aplicarea sancțiunii, astfel încât nu i s-a dat posibilitatea de a formula contestație la Comisia Naționala de Disciplina si implicit de a formula probe si apărări în favoarea sa.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimatul- pârât Ordinul Arhitecților din România.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul a invocat excepția netimbrării recursului și excepția nulității recursului, potrivit art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. a combătut apărările intimatului - pârât, atât cu privire la cele două excepții invocate, cât și pe fondul recursului, în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului conform art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 11.05.2020 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.03.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după soluționarea cu prioritate a celor două excepții invocate de intimatul - pârât, respectiv excepția netimbrării și excepția nulității recursului, în sensul respingerii acestora, pentru motivele expuse în practicaua prezentei hotărâri, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat și cu apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește apărările intimatei referitoare la faptul că motivele de recurs nu au fost încadrare conform dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ., respectiv că a fost reiterată parțial poziția procesuală exprimată în fața primei instanțe, Înalta Curte constată faptul că, deși reclamantul a reluat o parte din susținerile invocate la instanța de fond, din ansamblul motivelor de recurs pot fi identificate și critici la adresa hotărării recurate, care pot fi circumscrise și analizate în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocate motive de nelegalitate privind interpretarea greșită a unor dispoziții cuprinse în Legea nr. 184/2001.

Analizând, așadar, hotărârea recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte amintește că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată astfel că, prin acțiunea adresată instanței reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Comisia de disciplină, solicitând anularea Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naționale de Disciplină și, pe cale de consecință, redobândirea calității de arhitect, daune morale în valoare de 10.000 RON și plata cheltuielilor de judecată, precum și suspendarea efectelor acesteia.

Instanța de fond a respins acțiunea promovată de reclamant, ca nefondată, reținând legalitatea Hotărârii nr. 1/22.01.2019 emisă de Comisia Națională de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecților din România.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente raportat la obiectul dedus judecății.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea în fapt a Hotărârii nr. 1/22.01.2019 a Comisiei Naționale de Disciplină, în acord cu instanța de fond și instanța de control judiciar constată că, față de conținutul acestei hotărâri, în cadrul căreia se menționează în mod expres care sunt faptele pentru care s-a efectuat cercetarea disciplinara, sunt indicate în concret probele avute in vedere, susținerile pârtilor si modul in care s-a făcut încadrarea acestor fapte in rândul abaterilor disciplinare prin încălcările normelor de drept expres indicate, această critică nu poate fi reținută.

Astfel, raportat la conținutul acestei hotărâri, în mod corect a reținut instanța de fond că Hotărârea nr. 1/22.01.2019 este motivata si fundamentată atât in fapt cât și in drept; din cuprinsul acesteia rezultând cu claritate care sunt circumstanțele, elementele si probele avute in vedere in cadrul cercetării disciplinare, care sunt motivele argumentate în baza cărora completul de judecată a apreciat ca faptele săvârșite de reclamant se încadrează in sfera de aplicabilitate a Codului Deontologic, a Regulamentului de Organizare si Funcționare, a Legii nr. 184/2001, fiind făcuta o încadrare în fapt cat si in drept a tuturor faptelor pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară.

Nici mențiunea din cuprinsul hotărârii, referitoare la faptul că reclamantul a mai fost anterior cercetat disciplinar, fără a fi sancționat, nu poate fi apreciată că a fost reținută ca circumstanță agravantă de către Comisia Națională de Disciplină, având în vedere sancțiunea ce i-a fost aplicată, respectiv suspendarea dreptului de semnătură pe perioada minimă prevăzută de lege (6 luni).

Cum suspendarea dreptului de semnătură s-a dispus pentru perioada minimă prevăzută de lege, deși în sarcina recurentului au fost reținute două abateri disciplinare supuse sancțiunii suspendării dreptului de semnătură (semnătura de complezență și neînregistrarea proiectelor de arhitectură), susținerea recurentului privind reținerea unei circumstanțe agravante, este neîntemeiată.

În ceea ce privește argumentul recurentului referitor la existența celor 4 angajați, Înalta Curte, făcând propria analiză a probatoriului administrat la judecata pe fond a pricinii, constată ca fiind corectă reținerea instanței de fond în sensul că reclamantul nu a făcut dovada acestei susțineri.

Nici înscrisurile depuse în această etapă procesuală de către recurentul reclamant nu fac dovada că reclamantul, în perioada 01.01.2016 -31.12.2017 ar fi putut elabora, efectiv, cele 336 de proiecte, în condițiile în care contractul individual de muncă întocmit cu C., ca inginer topograf, a fost încheiat cu timp parțial de doar 2 ore pe zi și a încetat încă din data de 01.03.2016, iar celelalte 3 contracte individuale de muncă încheiate cu D. și E. - desenatori tehnici, respectiv cu F. - inginer instalații pentru construcții - au fost tot cu timp parțial, 2 și 4 ore pe zi, toate încetând încă din data de 31.01.2017, niciuna dintre cele 4 persoane angajate cu timp parțial nefiind arhitect sau conductor arhitect.

De altfel, numărul angajaților nu este esențial, ci capacitatea profesională și legală a acestora de a contribui la realizarea proiectelor.

Așadar, nici aceste probe depuse la dosar în fața instanței de recurs, nu sunt apte să infirme concluzia Comisiei de disciplină, în sensul că recurentul - reclamant a practicat semnătura de complezență, exercitând în mod formal dreptul de semnătură pe proiecte de arhitectură ce nu au fost în realitate elaborate de acesta, având în vedere numărul mare al lucrărilor, recurentul - reclamant fiind singurul arhitect din cadrul biroului individual de arhitectură în măsură să întocmească proiectele de arhitectură, în condițiile în care celelalte 4 persoane menționate de acesta au fost cu timp parțial de doar 2 și 4 ore pe zi, fără a avea capacitatea legală și profesională de a elabora proiectele de arhitectură.

Instanța de control judiciar constată că nici argumentul adus de recurentul - reclamant cu privire la lipsa culpei în săvârșirea abaterii disciplinare constând în nesolicitarea dovezii de luare în evidență a proiectelor, conform căruia această dovadă trebuia solicitată de primăria care eliberează certificatul de urbanism, nu poate fi primit, raportat la dispozițiile art. 10 lit. d) din Regulamentul-cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea filialelor teritoriale ale Ordinului Arhitecților din România, coroborate și cu art. 6 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 184/2001 aprobate prin H.G. nr. 932/2010, conform cărora membrilor filialelor teritoriale le revine obligația "să solicite înregistrarea la filială a tuturor proiectelor de arhitectură pentru care au exercitat dreptul de semnătură, a proiectelor aferente documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor de desființare, documentației tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz".

Prin urmare, obligația de înregistrare la Filialele teritoriale ale OAR a proiectelor pentru care s-a exercitat dreptul de semnătură al arhitectului este o obligație expres prevăzută de actele cu forță juridică obligatorie aplicabile tuturor membrilor OAR în exercitarea profesiei de arhitect, fără să existe niciun text de lege care sa condiționeze obligația arhitectului de a înregistra proiectele la filiala OAR de existența unei atare mențiuni în cuprinsul certificatului de urbanism. Așadar, înregistrarea proiectelor la filiala OAR este o obligație care incumbă arhitectului care elaborează proiectul, independent de conduita altor autorități sau de conținutul unor alte acte care se eliberează in procedura autorizării unui proiect.

Ca atare, neînregistrarea proiectelor reprezintă o încălcare a unei obligații exprese si mai mult decât atât, săvârșirea acestei fapte atrage răspunderea disciplinara a arhitectului, fiind reglementata în mod expres ca abatere disciplinara de art. 97 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare si funcționare a OAR.

Nefondată este și critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 38 alin. (5) din Legea nr. 184/2001, urmare a necomunicării hotărârii comisiei teritoriale de disciplină.

Înalta Curte reține că, față de conținutul acestor dispoziții, ce prevăd că "(5) Împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), se poate formula contestație la Comisia Națională de disciplina în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.", în condițiile în care, prin hotărârea comisiei teritoriale de disciplină nu i-a fost aplicată recurentului -reclamant niciuna din cele două sancțiuni disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), ci doar s-a propus aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 184/2001, de către Comisia Națională de Disciplină, potrivit competenței sale exclusive, în mod corect a reținut instanța de fond că textul invocat nu este incident în cauză, deoarece sancțiunea disciplinară a fost aplicată de către Comisia Națională de Disciplină, conform art. 39 alin. (2) lit. c), iar nu de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină, conform lit. a) și b) din Legea nr. 184/2001.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a sentinței, prin prisma prevederilor ar. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 135/2019 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.